Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
№_9_2018 (262), septembrie 2018Currency convertibility in some transition countries. Early ‘90s issues reviewed in 2018
As strange as it may seem, this article was under preparation for a long, long period of time. It was quite refreshing to discover that many of the early ‘90s issues related to currency convertibility for transition countries are still valid in 2018, almost three decades later. This shows that economic analysis based on facts can easily endure the test of time.
I. Historical context
The problem of currency convertibility for a selected group of countries (Bulgaria, former Czechoslovakia (1), Hungary, Poland, Romania, former Yugoslavia, Republic of Moldova and former Soviet Union) was not a new one. Historically speaking, the measures taken by some countries to introduce currency convertibility were, in fact, a restoration process. However, the domestic and external environment are completely different now in 2018 than almost three decades ago when the transition started. Practice and theory evolved tremendously in a very uncertain economic and political context. Economic performance and social status of these countries have been greatly influenced by the way in which they handled their currencies. And so will continue to be the fate and living standards of hundreds of millions of peoples.
Currency convertibility was a very material topic, especially after 1989 when almost all Central and Eastern European Countries (CEECs) chose to make fundamental changes in their political, social and economic systems. The 1991 dramatic changes in the former Soviet Union and its Republics (including Republic of Moldova) again placed this subject in the centre of discussion, but a clear consensus has yet to be reached. Currency convertibility was seen by many economists as a necessary instrument to transform their national economies after so many years of rigid central planning. Of course, currency convertibility was not the only instrument and, more, it should have not been used alone. This instrument was clearly linked with other monetary, fiscal and financial tools.
Some of these countries introduced various forms of currency convertibility, but two key questions arose: should each country achieve it and, more, should it be achieved immediately? The obvious answers were 'yes' and 'sooner is better', respectively, but a hasten decision could have been very risky.
In the post-revolution period, in many CEECs, the concept and the needed measures were widely debated. However, the ways to achieve currency convertibility and sequence of needed measures could not be summarized in a blue print document because the economic and social stages of development of various countries were quite different. Two main theories were advocated at the time by different groups of economists: a 'gradual approach' versus 'shock therapy'. Years after the revolutionary process of transition to a market-oriented econo-my wiped out central planning ideology and practices, many policy-makers realized that 'shock therapy', although desirable, could not have been implemented without considerable risks.
II. (Pre) Conditions and their status of implementation
Being an important subject, everything on currency convertibility was and continues to be debated. Even the terminology was argued. 'Pre-conditions' are of course more than 'Conditions'. The very existence of pre-conditions was some time denied by different groups of economists. Also, economic analysts could not decide if all known pre-conditions or only a part of them would have been necessary before the decision to introduce currency convertibility is taken. Moreover, they were not able to decide of any particular order if the question of prioritization is to be raised. Under such circumstances, the decision-makers acted differently as no other way was possible or recommendable.
According to the International Monetary Fund (IMF), as of 21 August 2018, a number of 170 countries accepted the obligations of Article VIII of the IMF's Charter, a fact which has been seen as an expression of convertibility. Some 19 countries (out of 189 total IMF members) are in various stages of preparation. Among those still to accept this current account convertibility and eliminate restrictions are also few countries in transition, such as Bosnia and Herzegovina, Kosovo and Turkmenistan. A country itself cannot declare its currency convertible without meeting, before or at the same time, some pre-conditions. A closer look at convertibility key pre-conditions is therefore worthwhile. A longer list is presented in Annex for the specific cases of Romania and Moldova, respectively.
Out of the preconditions, the level of international reserves differs largely from country to country, both in absolute terms and as months of imports. For instance, while Poland's total reserve (minus gold) increased up to near USD 4 billion as of end-October 1991, a decreasing trend was registered in those days by Bulgaria, Romania and former Yugoslavia. The former Soviet Union's foreign currency reserves were "close to zero". By the end-July 1991, Hungary and former Czechoslovakia succeeded in keeping the level of total reserves at an almost constant level of USD1.8 billion and USD1.6 billion, respectively. Were these levels adequate in order to achieve or to maintain a full or partial currency convertibility? In some cases yes, but in others no. The answer was not an easy one. Some lessons of modern history were very illustrative: in 1924, the then Soviet Union introduced rouble convertibility and the only result was that it lost 250 tons of gold in three days. Therefore, without enough international reserves, the implementation of currency convertibility could be hazardous.
The equilibrium exchange rate raised first and foremost the question of the appropriate level.
Apparently, an answer to this question was to use the Purchasing Power Parity (PPP). But only apparently. In practice, using PPP for CEECs and the former Soviet Union was almost impossible. The simple fact that these countries had distorted domestic prices for decades was the first and most insurmountable obstacle in finding out the right level of the exchange rate. Second, the ex-CMEA countries had also distorted external prices for their intra-trade. In some cases the share of commercial relations developed in transferable roubles was large enough. The World Economic Outlook (October 1991) mentioned that in 1990 between 25 to 40 percent of exports from former Czechoslovakia, Hungary, Poland, Romania and the former Soviet Union went to ex-CMEA trading partners. Needless to mention Bulgaria's case with 70%. The situation is very different nowadays. CMEA was abandoned long time ago and the flows of trade changed significantly. While the theory underlining the PPP was not arguable, its practical implementing methodology is still to be found.
Under those circumstances, many economists and policy-makers soon realized that the right answer on the level of the exchange rate would take some more time. Meanwhile, flexible exchange rate policies were adopted by these countries on a temporary basis, but large fluctuations have occurred. Important misalignments of their exchange rates should have been phased out first. For instance, Poland decided to adopt a gradual devaluation of the zloty, as announced on 15 October 1991. The case of the Soviet rouble was, also, very illustrative from this point of view. The first steps to devaluate the overvalued rouble were taken in early ‘90s. Everybody was shocked in the very beginning when the former Soviet Union accepted that its rouble should be devalued after decades of fixed overvalued exchange rates. The equilibrium exchange rate and its regime have been difficult to be found in those days. By 2018, many issues still remain.
The third pre-condition, price reform or price liberalization was one of the main policy objectives of the reformer Governments in these countries, but from the social point of view, a lot of problems arose. With few exceptions, almost all domestic prices were liberalized with the clear aim to reach parity with the external prices. The price liberalization process was implemented in different ways: some countries went for a sharp decontrol, while others preferred a gradual approach. In all CEECs, hyperinflation was a common word used both by the Governments in power and by the people in the street. The pressure for rapid devaluations of local currencies was evident and a vicious circle of inflation-devaluation-inflation was soon a common reality. Russia's commitment to let the domestic prices free starting January 1992 determined a sharp increase of inflation in a very difficult economic environment characterized, inter alia, by a lot of shortages even for basic goods. And so was the case for the other Republics which follow Russia's example. Therefore, the biggest challenge for all reformers in this group of countries was how to break that vicious circle. This has been an open question since then.
The fourth pre-condition, sound macro-economic policies, was maybe the brightest part of the story, even with a plethora of difficulties. These countries implemented economic programs accepted by international financial organizations like the IMF, IBRD and EBRD. On 5 October 1991, the former Soviet Union signed an agreement with the IMF allowing for an immediate extension of wide-ranging technical assistance. In the very beginning of 1992, the Russian Federation and Azerbaijan Republic have filled applications for membership in the international financial organizations. An immediate membership of the IMF and IBRD was advocated then by different economists for all former Republics. Moldova became a full member of both the IMF and World Bank Group on 12 August 1992. Others also applied soon. Thus, these countries had a chance to promote sound macro-economic policies in their own interest.
Finally, the problem of external viability for CEECs and for the CIS could be labelled as uncertain, at best. Hungary, Poland, Bulgaria and former Yugoslavia (inherited by Serbia and other Western Balkan countries) had large external debts. Nowadays, some of them are still heavily in debt. In 1991, debt service payments for the whole group reached 19% of their exports of goods and services as compared to 14% in 1990. The projections for 1992 were even higher, at 21%. Their access to the international capital markets was not uniform. Moreover, in 1991, many of these countries faced large external financing gaps and the estimations for future were not very optimistic. The leading industrial countries discussed about some 'debt alleviation' and/or better market access. Improvement of terms of trade was also required. Concessional financial flows and higher investments in this area had also a good impact. Without a viable external equilibrium, the efforts undertaken by these countries to maintain or to introduce convertibility of their currencies would have been seriously damaged.
Evidently, there was no unique prescription on how these countries should have handled their currency convertibility or on how to achieve it. A case-by-case approach was a valid approach. However, any individual decision taken by any country should have been based on strong economic, financial and monetary criteria to avoid high risks, which was not always the case.
III. Romania and Moldova's cases: past and recent experience
As mentioned, historically speaking, some transition countries were in a restoration process. Romania was an interesting case, but Moldova has a very different story all together.
The first Romanian currency put into circulation in 1867 was freely convertible. In fact, three coins of 20, 10 and 5 lei were made from gold and others from silver (see the law published in 'Monitorul' no. 89 dated 22 April/4 May 1867). The national currency, the Romanian leu, was freely convertible up to 1914 when the World War I started. The second period in the leu relatively short history which is worthwhile to be mentioned was between 1929-1933. According to the Law on stabilization, in 1929 the banknotes issued by the National Bank of Romania (NBR) were declared free convertible in gold or foreign exchanges. However, because Romania's foreign exchange reserves declined sharply from 3.6 billion of lei on 9 March 1929 to 80 million of lei in February 1932, the leu's status as a free convertible currency was suspended.
The whole period of the following years up to 1989 had not too much to be noted in this field, except, maybe, three different facts: a) all these years the leu exchange rates (commercial, non-commercial and or especially the official one) were usually overvalued; b) there was a 1974 public declared goal of convertibility for the Romanian leu which never was reached; and c) during this period, Romania became a full member of the IMF and the World Bank Group in December 1972 (see left picture above).
Immediately after the December 1989 Revolution, the new Romanian authorities introduced bold measures in this field. First, even in the very latest days of December 1989, the foreign exchange regime was relaxed. Second, on 1 February 1990, the commercial and non-commercial exchange rates of the leu were unified at 21.00 lei/Dollar (from 8.74 lei/Dollar and 14.23 lei/Dollar, respectively, as of end-January 1990). But this was not yet the equilibrium exchange rate. It was just a step. On 1 November 1990 a new depreciation of the leu took place. The new rate was fixed at 35 lei/Dollar. At the same time, the first phase of a bold reform of domestic prices was started. On 1 April 1991 a next step was implemented with 60 lei/Dollar and with the second phase of price liberalization. Other structural measures like land reform and privatization of some state-owned enterprises started in 1991 (see Annex). Also, in August 1991, the first inter-banks market was organized in Bucharest after more than four decades of central planning economy. A new exchange rate for leu started to be quoted daily. Its level was almost all the time over 200 lei/Dollar. A dual exchange rate of leu was in place until 11 November 1991 when the exchange rate of leu was unified once again at 180 lei/Dollar. An 'internal convertibility' or more precisely a 'current account convertibility' was introduced. Meanwhile, the leu went through a new denomination in which 10,000 old lei (ROL) were exchanged for one new leu (RON) on 1 July 1995. The leu's future could, however, be considered as opened too. Future structural reforms and tight fiscal and monetary policies will be further needed. A favourable external environment is crucial. An adequate and responsible management of the external debt (which is rapidly approaching EUR 100 billions) is highly required.
In parallel, on 29 November 2018, Moldova will celebrate the 25-th anniversary of the birth of its “young” currency. This was done with the full support of the IMF as Moldova became a full member on 12 August 1992 (see right picture above). After five years of stable evolution, the Moldovan leu suffered the first serious shock in the aftermath of the 1998 crisis. A second material depreciation followed the 2014 banking fraud of USD 1 billion, of which today not very much was recovered despite international assistance in this respect. Since March 2016 a new Governor and a new management team were appointed at the National Bank of Moldova (NBM). There are high expectations that the Moldovan banking sector will be cleaned up and that the current account convertibility introduced by Moldova on 30 June 1995 will be consolidated. However, the country does not appear to be ready at this stage for full convertibility of the Moldovan leu, as presented in Annex.
Both cases of the Romanian leu and Moldovan leu, respectively, have lessons to be learned from the accumulated (longer/shorter) experience. A convertibility status (partial or full) is not necessarily declared by administrative means/acts. It should be prepared and gained first. Understanding this basic requirement (which was not always the case) by authorities and monetary decision makers is imperiously needed.■
______________________________________________________________________________________
(1) Historical changes happened during the last three decades. At least three states from the selected group disappeared since 1991. Czechoslovakia was a Central European state (from October 1918 up to its dissolution on 1 January 1993). Czech Republic and Slovakia are the legal successors. Yugoslavia had a violent dissolutions, a process which is not yet entirely settled and the Soviet Union was split in the 15 states, of which the key successor was the Russian Federation.
______________________________________________________________________________________
Alex M. Tanase is an Independent Consultant and Former Associate Director, Senior Banker at EBRD and former IMF Advisor. These represent the author's personal views. The assessments and views expressed are not those of the EBRD and/or IMF and/or the World Bank and/or NBR and/or NBM and/or indeed of any other institution quoted. The assessment and data are based on information as of end-August 2018.
Convertibilitatea monedelor în unele ţări în tranziţie. Aspecte de la începutul anilor ‘90 reanalizate în 2018
Acest articol a parcurs o perioadă lungă de pregătire. A fost plăcut să descopăr că multe aspecte legate de convertibilitatea monedelor pentru ţările în tranziţie la începutul anilor ‘90 sunt valabile şi în 2018, aproape trei decenii mai târziu. Acest lucru demonstrează că analiza economică bazată pe fapte poate trece lejer testul timpului.
I. Contextul istoric
Problema convertibilităţii monedelor pentru un grup special de ţări (Bulgaria, fosta Cehoslovacie, Ungaria, Polonia, România, fosta Iugoslavie(1), Republica Moldova şi fosta Uniune Sovietică) nu era una nouă. Istoric vorbind, măsurile întreprinse de unele ţări privind introducerea convertibilităţii monedei erau, de fapt, un proces de restauraţie. Cu toate acestea, mediul intern şi extern sunt complet diferite în 2018, comparativ cu ce reprezentau cu aproape trei decenii în urmă când începea tranziţia. Practica şi teoria au evoluat într-un context economic şi politic incert. Performanţele economice şi statutul social al acestor ţări au fost influenţate într-o mare măsură de modul în care acestea şi-au gestionat propriile monede. Aşa va continua să fie soarta şi nivelul de viaţă a sute de milioane de oameni.
Convertibilitatea monedelor a fost un subiect deosebit de important, în special după 1989 când aproape toate ţările din Europa Centrală şi de Est (ECE) au decis să facă schimbări fundamentale în sistemele lor politice, sociale şi economice. Schimbările dramatice din 1991 în fosta Uniune Sovietică şi Republicile sale (inclusiv Republica Moldova) au adus acest subiect din nou în centrul discuţiei, dar, deocamdată, nu s-a ajuns la un consens clar. Convertibilitatea monedelor a fost văzută de mulţi economişti drept un instrument necesar pentru transformarea economiilor lor naţionale după mulţi ani de conducere planificată rigidă. Bineînţeles, convertibilitatea monedelor nu a fost singurul instrument şi, mai mult, nu ar fi trebuit să fie folosit în mod singular. Acest instrument a fost în mod clar conectat cu alte mijloace monetare, fiscale şi financiare.
Unele dintre aceste ţări au introdus diferite forme de convertibilitate monetară, însă procesul a ridicat două întrebări-cheie: este necesar ca fiecare ţară să atingă acest obiectiv şi, mai mult, trebuie să îl atingă imediat? Răspunsurile evidente erau „da” şi „mai curând e mai bine”, respectiv, dar o decizie pripită ar fi putut fi foarte riscantă.
În perioada post-revoluţie, în multe ţări ECE, au fost amplu dezbătute conceptul şi măsurile care necesitau a fi întreprinse. Cu toate acestea, mijloacele prin care să se atingă convertibilitatea şi secvenţa măsurilor necesare nu au putut fi sintetizate într-un document „carte albastră”, deoarece etapele de dezvoltare economică şi socială erau foarte diferite. Două teorii principale au fost promovate la acea vreme de diferite grupuri de economişti: o „abordare graduală” comparativ cu „terapia de şoc”. După ce timp de mai mulţi ani procesul revoluţionar de tranziţie la o economie de piaţă a spulberat ideologia şi practicile planificării centralizate, mulţi decidenţi politici şi-au dat seama că „terapia de şoc”, deşi era de dorit, nu ar fi putut fi implementată fără riscuri considerabile.
II. (Pre) Condiţii şi stadiul de implementare
Fiind un subiect important, tot ce este legat de convertibilitatea monedelor a fost şi va continua să fie discutat intens. Până şi terminologia a fost disputată. „Pre-condiţii” sunt bineînţeles mai mult decât „Condiţii”. Existenţa ca atare a pre-condiţiilor a fost câteodată negată de diferite grupuri de economişti. De asemenea, analiştii economici nu au putut decide dacă toate pre-condiţiile cunoscute sau numai o parte dintre acestea ar fi fost necesare înainte ca decizia de a introduce convertibilitatea monedei să fie luată. Mai mult, aceştia nu au fost în măsură să decidă o ordine oarecare dacă chestiunea priorităţilor ar fi fost ridicată. În asemenea circumstanţe, cei care au luat decizii au acţionat diferit pentru că alt mod nu a fost posibil sau recomandabil.
Potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), la 21 august 2018, 170 de ţări au acceptat obligaţiile Articolului VIII din Statutul FMI, un fapt care poate fi interpretat ca o expresie a convertibilităţii. Alte 19 ţări (din totalul de 189 membri ai FMI) sunt la diferite etape de pregătire. Printre cei care urmează să accepte această convertibilitate de cont curent şi eliminarea restricţiilor sunt de asemenea câteva ţări în tranziţie, cum ar fi Bosnia şi Herţegovina, Kosovo şi Turkmenistan. O ţară nu poate să-şi declare singură convertibilitatea monedei fără a îndeplini, înainte sau în acelaşi timp, unele pre-condiţii. O privire mai detaliată asupra pre-condiţiilor cheie ale convertibilităţii merită a fi făcută. O listă mai extinsă este prezentată în anexă pentru cazurile specifice ale României şi, respectiv, Moldovei.
Dintre aceste pre-condiţii, nivelul rezervelor internaţionale era semnificativ diferit de la ţară la ţară, atât în termeni absoluţi, cât şi ca luni de importuri. De exemplu, în timp ce rezervele totale (fără aur) ale Poloniei crescuseră până la aproape USD 4 miliarde la sfârşitul lunii octombrie 1991, un trend de descreştere a fost înregistrat în acele zile de Bulgaria, România şi fosta Iugoslavie. Rezervele în valută ale fostei Uniuni Sovietice erau „aproape de zero”. La sfârşitul lui iulie 1991, Ungaria şi fosta Cehoslovacie reuşeau să ţină rezervele totale la un nivel aproape constant de USD 1,8 miliarde şi, respectiv, USD 1,6 miliarde. Erau aceste niveluri adecvate pentru a obţine sau pentru a menţine convertibilitatea totală sau parţială a monedelor? În unele cazuri da, dar în altele nu. Răspunsul nu era unul uşor. Câteva lecţii ale istoriei moderne au fost foarte ilustrative: în 1924, Uniunea Sovietică a introdus convertibilitatea rublei şi singurul rezultat a fost că a pierdut 250 tone de aur în 3 zile. Prin urmare, fără rezerve internaţionale suficiente, implementarea convertibilităţii monetare poate fi hazardată.
Cursul de schimb de echilibru a ridicat mai înainte de toate întrebarea cu privire la nivelul acestui curs de schimb. În mod aparent, un răspuns la această întrebare a fost să se utilizeze Paritatea Puterilor de Cumpărare (PPC). Însă doar aparent. În practică, utilizarea PPC pentru ECE şi fosta Uniune Sovietică a fost aproape imposibilă. Simplu fapt că aceste ţări au avut timp de decenii preţurile interne distorsionate a fost primul şi cel mai insurmontabil obstacol în găsirea nivelului corect al cursului de schimb. Al doilea, fostele ţări CAER au avut, de asemenea, şi preţurile externe distorsionate pentru comerţul lor bilateral. În unele cazuri, ponderea relaţiilor comerciale desfăşurate în ruble transferabile a fost foarte mare. Lucrarea World Economic Outlook (octombrie 1991) menţiona că în 1990 între 25 şi 40 de procente din exporturile fostei Cehoslovacii, Ungariei, Poloniei, României şi ale fostei Uniuni Sovietice mergeau către foştii parteneri CAER. Cazul Bulgariei cu 70% nici nu mai trebuie menţionat. Situaţia e foarte diferită în zilele noastre. CAER-ul a fost abandonat cu mult timp în urmă, iar fluxurile comerciale s-au schimbat semnificativ. În timp ce baza teoretică a PPC nu era contestată, metodologia de implementare practică urmează a fi încă stabilită.
În acele circumstanţe, mulţi economişti şi decidenţi politici şi-au dat seama rapid că răspunsul corect în ceea ce priveşte cursul de schimb va mai avea nevoie de ceva vreme. Între timp, aceste ţări au adoptat politici privind cursurile de schimb variabile pe bază provizorie, dar fluctuaţii mari au apărut deja. În primul rând, au trebuit eliminate nealinierile importante ale cursurilor lor de schimb. De exemplu, Polonia a decis să adopte o devalorizare graduală a zlotului aşa cum s-a anunţat pe 15 octombrie 1991. Cazul rublei sovietice a fost de asemenea foarte ilustrativ din acest punct de vedere. Primii paşi pentru deprecierea unei ruble care era supraevaluată au fost făcuţi la începutul anilor ‘90. Toată lumea a fost şocată când fosta Uniune Sovietică a acceptat că rubla sa trebuie depreciată după decenii de rublă fixă supraevaluată. Cursul de schimb de echilibru şi regimul său au fost foarte dificil de stabilit în acele vremuri. În 2018, multe probleme sunt încă prezente.
Cea de-a treia precondiţie, reforma preţurilor sau liberalizarea preţurilor a fost unul dintre principalele obiective ale politicilor Guvernelor reformatoare în aceste ţări, dar multe probleme s-au ridicat din punct de vedere social. Cu puţine excepţii, aproape toate preţurile interne au fost liberalizate cu scopul clar definit de a se ajunge la paritate cu preţurile externe. Procesul de liberalizare a preţurilor s-a implementat în diferite moduri: unele ţări au mers pentru o liberalizare bruscă, în timp ce altele au preferat o abordare graduală. În toate ţările ECE, hiper-inflaţia devenise un termen comun utilizat atât de Guvernele aflate la putere cât şi de oamenii de pe stradă. Presiunea pentru devalorizări rapide ale monedelor locale era evidentă şi cercul vicios inflaţie-depreciere-inflaţie a devenit curând o realitate comună. Angajamentul Rusiei de a lăsa preţurile interne libere din ianuarie 1992 a condus la o creştere bruscă a inflaţiei într-un mediu economic foarte dificil caracterizat, printre altele, de multe lipsuri până şi la produsele de bază. şi aşa a fost şi cazul celorlalte Republici care au urmat exemplul Rusiei. De aceea, cea mai mare provocare pentru toţi reformatorii din acest grup de ţări a fost cum să spargă acest cercul vicios. Este o problemă deschisă până în prezent.
Cea de-a patra pre-condiţie, politici macro-economice sănătoase, a fost poate partea cea mai luminoasă a acestei poveşti, chiar dacă au existat o gama largă de probleme. Aceste ţări au implementat programe acceptate de organizaţiile financiare internaţionale cum ar fi FMI, BIRD şi BERD. Pe 5 octombrie 1991, fosta Uniune Sovietică a semnat un acord cu FMI care a permis acordarea unei game largi de asistenţă tehnică. Chiar la începutul anului 1992, Federaţia Rusă si Republica Azerbaidjan au făcut cereri pentru a deveni membre în organizaţiile financiare internaţionale. Aderarea imediată la FMI şi BIRD a fost recomandată de diferiţi economişti pentru toate celelalte foste Republici. Moldova a devenit membru deplin atât la FMI, cât şi la Grupul Băncii Mondiale pe 12 august 1992. Altele au aplicat de asemenea foarte repede. În acest fel aceste ţări au avut şansa să implementeze politici macro-economice sănătoase în propriul lor interes.
În final, problema viabilităţii externe pentru ţările ECE şi pentru CSI ar fi putut să fie etichetată în cel mai bun caz ca incertă. Ungaria, Polonia, Bulgaria şi fosta Iugoslavie (moştenită de Serbia şi de alte ţări din Balcanii de Vest) aveau datorii externe foarte mari. şi în prezent, unele dintre acestea sunt puternic îndatorate. În 1991, plăţile pentru serviciul datoriei externe pentru întregul grup ajunseseră la 19% din exporturile lor de mărfuri şi servicii, faţă de 14% în 1990. Proiecţiile pentru 1992 erau şi mai mari la 21%. Accesul lor la pieţele internaţionale de capital nu era uniform. Mai mult, în 1991, multe dintre aceste ţări se confruntau cu decalaje mari în finanţarea externă, iar estimările pentru viitor nu erau foarte optimiste. ţările industriale dezvoltate discutau despre unele măsuri de 'uşurare a datoriilor' şi/sau acces mai bun pe pieţele lor. Îmbunătăţirea termenilor de schimb, de asemenea, era necesară. Fluxurile financiare concesionale şi investiţiile mai mari în această zonă au avut un impact pozitiv. Fără un echilibru extern viabil, eforturile făcute de aceste ţări de a menţine sau de a introduce convertibilitatea monedelor lor ar fi fost în mod clar în pericol.
Bineînţeles, nu a existat o reţetă unică despre cum ar fi trebuit ţările să-şi gestioneze convertibilitatea monedelor lor sau cum să o obţină. Abordarea de la caz la caz era cea mai buna soluţie. Cu toate acestea, orice decizie individuală luată de oricare dintre ţări trebuia să fie bazată pe criterii economice, financiare şi monetare solide pentru a evita riscurile, dar nu întotdeauna s-a întâmplat acest lucru.
III. Cazurile României şi Moldovei: trecut şi experienţe recente
După cum am menţionat, istoric vorbind, unele ţări în tranziţie au fost într-un proces de restauraţie. România a fost un caz interesant, dar Moldova are o poveste complet diferită.
Prima moneda românească, pusă în circulaţie în 1867, era liber convertibilă. De fapt, trei monede de 20, 10 şi 5 lei erau făcute din aur şi altele din argint (a se vedea legea publicată în 'Monitorul' № 89 din 22 aprilie/4 mai 1867). Moneda naţională, leul românesc, a fost liber convertibilă până în 1914 când a început primul război mondial. A doua perioadă în istoria relativ scurtă a leului care merită a fi menţionată a fost între 1929-1933. În conformitate cu Legea stabilizării, în 1929 bancnotele emise de Banca Naţională a României (BNR) erau declarate liber convertibile în aur sau în valute. Cu toate acestea, datorită faptului ca rezervele în valută ale României scăzuse brusc de la 3,6 mlrd. de lei pe 9 martie 1929 la 80 milioane lei în februarie 1932, statutul leului ca monedă convertibilă a fost suspendat.
Întreaga perioadă care a urmat acelor ani până în 1989 nu are prea multe de notat în această privinţă, cu excepţia, poate, a trei fapte: a) în toţi aceşti ani cursurile de schimb ale leului (comercial, necomercial şi în special cel oficial) erau de obicei supraevaluate; b) a existat un obiectiv declarat public în 1974 de a se atinge convertibilitatea leului romanesc, dar acest obiectiv nu a fost atins niciodată; şi c) în această perioadă, România a devenit membru deplin al FMI şi al Grupului Băncii Mondiale în decembrie 1972 (vezi foto mai sus, stânga).
Imediat după revoluţia din decembrie 1989, noile autorităţi româneşti au introdus măsuri îndrăzneţe în această privinţă. În primul rând, chiar în ultimele zile ale lui decembrie 1989, regimul valutar a fost relaxat. În al doilea rând, pe 1 februarie 1990, cursul de schimb comercial şi cel necomercial au fost unificate la 21,00 lei/dolar (de la 8,74 lei/dolar şi, respectiv, 14,23 lei/dolar la finele lui ianuarie 1990). Dar acesta nu era nivelul cursului de schimb de echilibru. Era doar un pas. Pe 1 noiembrie 1990 a avut loc o nouă depreciere a leului. Noul curs a fost fixat la 35 lei/dolar. În acelaşi timp, prima fază a unei reforme majore a preţurilor interne a început. Pe 1 aprilie 1991 un nou pas a fost implementat cu un curs de 60 lei/dolar şi cu faza a doua a liberalizării preţurilor. Alte măsuri structurale cum ar fi reforma pământului şi privatizarea unor întreprinderi de stat a început în 1991 (vezi anexa). De asemenea, în august 1991, prima piaţă interbancară a fost organizată în Bucureşti după mai mult de patru decenii de economie cu planificare centralizată. Un nou curs de schimb al leului a început sa fie cotat zilnic. Nivelul a fost aproape în permanenţă la peste 200 lei/dolar. Un curs dublu al leului a funcţionat până la 11 noiembrie 1991 când cursul lui s-a unificat încă odată la 180 lei/dolar. O „convertibilitate internă” sau mai precis o „convertibilitate de cont curent” a fost introdusă în 1998. Între timp leul a mai trecut şi printr-o nouă denominare în care 10.000 lei vechi (ROL) s-au schimbat pentru un leu nou (RON) pe 1 iulie 1995. Viitorul leului poate, însă, fi considerat deschis. Reforme structurale viitoare şi politici fiscale şi monetare sănătoase sunt necesare în continuare. Un mediu extern favorabil va fi crucial. O gestionare adecvată şi responsabilă a datorie externe (care se apropie rapid de EUR 100 miliarde) e imperios necesară.
În paralel, pe 29 noiembrie 2018, Moldova va sărbători cea de-a 25-a aniversare a naşterii „tinerei” sale monede. Aceasta a fost făcută cu suportul deplin al FMI întrucât Moldova devenise ţară membră pe 12 august 1992 (vezi foto dreapta mai sus). După cinci ani de evoluţie stabilă, leul moldovenesc a suferit un prim şoc serios în urma crizei din 1998. A doua depreciere masivă a urmat după frauda bancară din 2014 de USD 1 miliard, din care până în prezent nu s-a recuperat prea mult, în pofida asistenţei internaţionale în această privinţă. Din martie 2016 un nou Guvernator şi o nouă echipă managerială au fost numite la Banca Naţională a Moldovei (BNM). Sunt aşteptări mari că sectorul bancar moldovenesc va fi curăţat şi că acea convertibilitate de cont curent introdusă de Moldova pe 30 iunie 1995 va fi consolidată. Chiar şi aşa, însă, ţara nu pare a fi pregătită la aceasta etapă pentru convertibilitatea deplină a leului moldovenesc, aşa cum se prezintă în anexă.
Ambele cazuri ale leului romanesc şi, respectiv, cel moldovenesc oferă lecţii de învăţat din experienţa (mai lungă/mai scurtă) acumulată. Statutul de convertibilitate (parţială sau deplină) nu este în mod necesar declarat prin mijloace/acte administrative. El trebuie pregătit şi câştigat în primul rând. Înţelegerea acestei cerinţe de bază (care nu a fost întotdeauna cazul) de către autorităţi şi decidenţi de politică monetară este o necesitate imperioasă.■
____________________________________________________________________________________________
(1) În ultimele trei decenii au avut loc schimbări istorice. Cel puţin trei state din grupul selectat au dispărut din 1991. Cehoslovacia a fost o ţară Central Europeană (din octombrie 1918 până la dizolvarea sa la 1 ianuarie 1993). Republica Cehă şi Slovacia sunt succesoarele legale. Iugoslavia a avut parte de dezmembrări violente, proces care nu este încă definitiv stabilizat, iar Uniunea Sovietică s-a împărţit în 15 state, dintre care succesoare de bază este Federaţia Rusă.
____________________________________________________________________________________________
Alexandru M. Tănase este Consultant Independent şi fost Associate Director, Senior Banker la BERD şi fost Advisor la FMI. Aceste comentarii reprezintă opiniile personale ale autorului şi nu ale vreuneia dintre instituţiile menţionate. Datele disponibile sunt de la sfârşitul lunii iulie 2018.
Aliniere la standardele Băncii Transilvania
Din martie 2018, una din băncile de top ale Republicii Moldova, Victoriabank, are un nou preşedinte - Bogdan Pleşuvescu, bancher cu peste 17 ani de experienţă în management şi o vastă expertiză în domeniul comercial şi al afacerilor. Noul preşedinte intenţionează ca, împreună cu echipa băncii, să consolideze poziţia Victoriabank pe piaţă, să sporească eficienţa operaţională şi să alinieze banca la standardele Băncii Transilvania (BT), cel mai mare grup financiar din România.
Profit: Dle Pleşuvescu, au trecut deja şase luni de când Banca Transilvania a achiziţionat acţiunile Victoriabank. Ce a reuşit să facă noul acţionar majoritar în această perioadă?
B.P.: În primul rând, noul acţionar a reuşit să schimbe echipa de conducere, care a fost aprobată de către Adunarea Generală a Acţionarilor, iar ulterior a fost confirmată de Banca Naţională a Moldovei (BNM). Al doilea lucru major, ţine de confirmarea noii componenţe a Consiliului de Administraţie, care, începând cu luna august, a devenit funcţională.
De asemenea, a fost elaborată o nouă organigramă, ce reflectă întru totul modelul BT din România. Totodată, în această perioadă au fost implementate noi fluxuri de creditare. La început, am lucrat cu persoanele juridice, iar, actualmente, ne-am concentrat pe fluxul de credite destinat persoanelor fizice.
Şi, nu în ultimul rând, am depus un efort enorm şi am îndeplinit toate recomandările şi prescripţiile înaintate de BNM. Respectiv, odată cu intrarea BT în capitalul băncii moldoveneşti, Comitetul executiv al BNM a constatat că Victoriabank asigură transparentizarea structurii acţionariatului băncii şi a ridicat regimul de supraveghere intensivă.
Profit: Cu ce provocări v-aţi confruntat la începutul mandatului de activitate?
B.P.: Pentru mine, provocarea cea mai mare a fost să vin din România în Republica Moldova, în ideea în care familia mea a rămas deocamdată în România. Cunoaşterea băncii este o altă mare provocare pentru că este dificil să schimbi mediul de activitate atunci când au loc modificări la nivel de acţionariat. De obicei, în astfel de situaţii există şi o anumită rezistenţă la schimbare din partea oricărei organizaţii. Dar sunt mulţumit de primele şase luni la Victoriabank.
Profit: S-a schimbat cumva starea de spirit a investitorului strategic al Victoriabank după ce a intrat în banca moldovenească?
B.P.: Din contra. Legătura cu colegii de la BT este permanentă. Banca Transilvania, ca investitor la Victoriabank, este dornică să vadă progresul înregistrat în această perioadă şi paşii făcuţi pentru a se alinia la acel nivel pe care el l-a stabilit când a făcut respectiva achiziţie. Din acest motiv, vizitele din partea echipei Băncii Transilvania la Victoriabank şi în Republica Moldova sunt dese şi până la cel mai înalt nivel.
Profit: După achiziţionarea Victoriabank de către BT, pe piaţa bancară a RM activează cinci bănci cu capital din UE. Este acesta un semnal promiţător pentru RM? Aţi recomanda investitorilor străini să deschidă afaceri în RM?
B.P.: În general, în Europa, sectorul financiar bancar trece printr-un proces de consolidare. În ultima perioadă au avut loc multe tranzacţii în domeniul financiar-bancar: sunt achiziţionate bănci fie de fonduri de investiţii sau de grupuri financiar-bancare. Deci, piaţa este vie în Europa. Faptul că în Republica Moldova există mai mulţi investitori este un lucru îmbucurător.
Asta înseamnă o competiţie mult mai mare. Cu cât concurenţa este mai acerbă, cu atât serviciile sunt mai competitive. Într-un final, beneficiari vor fi clienţii. Da, recomand cu deschidere o investiţie în Republica Moldova.
Profit: Cât de curând, de exemplu, vom putea spune că Victoriabank practic nu diferă de BT din România în ceea ce priveşte calitatea serviciilor pentru clienţi, produsele şi tehnologiile bancare?
B.P.: Aş începe cu produsele. În luna august, Victoriabank a lansat trei produse de creditare noi, similare cu cele de la BT. La acest capitol, întru totul am beneficiat de sprijinul colegilor din România. Luna septembrie este dedicată alinierii produselor destinate IMM-urilor, antreprenorilor.
Profit: La ce produse vă referiţi?
B.P.: În luna august, Victoriabank a dat startul unei noi etape în dezvoltarea creditării persoanelor fizice din Republica Moldova. Toate cele trei produse lansate (creditul imobiliar, creditul de consum negarantat şi creditul de consum garantat) au fost elaborate conform celor mai stricte rigori în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor. Victoriabank vine cu această ofertă pentru că îşi doreşte să devină prima opţiune a clienţilor în ceea ce priveşte creditele, să fie extrem de transparentă şi onestă cu clienţii săi. De acum încolo, clienţii Victoriabank nu vor mai achita comisionul de acordare, iar comisionul de administrare lunară nu va fi calculat ca procent din soldul creditului. Totodată, comisionul de analiză a dosarului va fi plătit doar după aprobarea creditului.
De asemenea, a fost extins termenul de finanţare pentru creditul de consum garantat până la 10 ani, iar pentru cel imobiliar – până la 25 de ani. Pentru client acest lucru înseamnă o rată lunară mult mai mică. Un alt avantaj pentru clienţi ţine de recunoaşterea veniturilor, altele decât cele salariale. Vom accepta în calitate de surse pentru rambursarea creditului şi veniturile din remitenţe sau dividende, din activităţi licenţiate sau din străinătate.
Victoriabank îşi doreşte stabilirea unor parteneriate de lungă durată cu clienţii săi. Prin lansarea acestor trei produse – în timp atât de scurt – dorim să demonstrăm că Victoriabank este un partener de încredere.
Profit: Aţi putea numi ponderea persoanelor fizice în portofoliul de credite al Victoriabank?
B.P.: Ponderea persoanelor fizice în portofoliul de credite al Victoriabank constituie aproximativ 22%, iar odată cu implementarea noului concept de creditare sperăm că această cifră se va dubla, iar, ulterior, intenţionăm să devenim lideri pe piaţă la capitolul creditării persoanelor fizice.
Profit: Dar care este ponderea IMM în portofoliul de credite al băncii?
B.P.: În prezent, ponderea IMM-urilor în portofoliul Victoriabank este de 14%, iar odată cu lansarea noilor produse sperăm ca această cifră să ajungă la 20%.
Profit: Ce ne puteţi spune despre serviciile oferite de Victoriabank?
B.P.: Serviciile înseamnă oameni, ei fiind cei care le oferă clienţilor. Ştim că trebuie să investim în oameni, să-i motivăm. Actualmente, colegii din BT acordă tot sprijinul angajaţilor Victoriabank, pentru ca cei din urmă să înţeleagă şi să abordeze concepte noi de lucru. După finalizarea procesului de învăţare şi acomodare, vom putea discuta despre prestarea serviciilor similare celor ce le oferă BT.
La capitolul tehnologie, am rămas chiar plăcut surprins. Victoriabank este o bancă avangardistă, care a investit foarte mult în tehnologie, în special, în cea a cardurilor bancare destinate persoanelor fizice. Totodată, sistemul de core-banking este unul foarte modern.
Profit: Victoriabank are o cotă suficient de mare a creditelor neperformante în portofoliul de credite. Ce tactică şi strategie va utiliza banca pentru a îmbunătăţi acest indicator?
B.P.: Chiar de la bun început, cota suficient de mare a creditelor neperformante în portofoliul Victoriabank a fost o preocupare pentru noi. Ne dorim ca acest indicator să fie într-o continuă scădere. Din acest motiv, Victoriabank a implementat, în premieră, o strategie de recuperare a creanţelor, stabilită pentru următorii doi ani.
Împreună cu echipa de management, am decis ca prima măsură să fie transparentizarea bunurile din posesia băncii ca rezultat al procedurilor de executare silită, lansând platforma vanzariactive.victoriabank.md. Pe site-ul Victoriabank există deja o secţiune specială, unde pot fi văzute toate bunurile aflate în posesia băncii. Interesul clienţilor pentru aceste bunuri a crescut după ce timp de opt ani nimeni practic nu s-a interesat de ele.
Respectiv, se observă scăderea ca valoare a creditelor neperformante. Lunar, suntem preocupaţi de această chestiune, iar echipa de management se implică în discuţiile cu clienţii care se confruntă cu probleme.
Profit: După achiziţionarea a 39,2% din acţiunile Victoriabank, BT, împreună cu un alt acţionar important al băncii, BERD, a efectuat o licitaţie pentru achiziţionarea celorlalte acţiuni. Rezultatele au arătat că unii acţionari minoritari au decis să nu-şi vândă acţiunile în prima bancă comercială din RM. Cum credeţi, ce i-a determinat pe aceşti acţionari să ia această decizie?
B.P.: În primul rând, este vorba despre doi dintre fondatorii băncii, Victor Ţurcan şi Galina Proidisvet, pentru care Victoriabank este ca propriul copil. Este absolut firesc ca ei să-şi dorească să vadă cum evoluează banca, odată ce un investitor strategic a obţinut pachetul majoritar. De altfel, Victor Ţurcan ne ajută să înţelegem din ce în ce mai bine toate procesele din cadrul băncii şi povestea acesteia. El va face parte în continuare din Consiliul de Administraţie al Victoriabank. Ne bucură sprijinul pe care ni-l acordă în această perioadă în care încercăm să-i înţelegem istoria, cultura şi evenimentele care au fost de-a lungul anilor.
Profit: Acţionarii Victoriabank intenţionează să plătească dividende acţionarilor dacă banca va înregistra profit?
B.P.: Plata dividendelor este un deziderat al oricărui acţionar. Acum, nu pot să vorbesc din numele acţionarilor.
Pentru început, BT este interesată să aşeze Victoriabank într-o zonă confortabilă din punct de vedere prudenţial. Ulterior, dacă vom fi siguri că noi corespundem cerinţelor de capital şi Basel III, urmează să discutăm ce se va întâmpla cu profitul, îl vom investi sau va fi alocat pentru plata dividendelor.
Profit: Ce prevede strategia BT şi BERD privind dezvoltarea ulterioară a Victoriabank?
B.P.: În primul rând, acţionarul îşi doreşte să facă în Republica Moldova ceea ce ştie să facă cel mai bine şi în România. Acest lucru înseamnă că vom acorda o atenţie mult mai mare creditelor de consum, creditelor ipotecare, creditelor destinate persoanelor fizice şi IMM-urilor.
Este adevărat că piaţa din Republica Moldova este mai mică comparativ cu cea din România, iar volumele sunt şi ele mult mai mici. Deci, tot ceea ce va întreprinde BT de acum încolo se va îndrepta în zona de creditare.
Victoriabank este mai puţin obişnuită să lucreze cu volume. Este dificil să schimbi mentalitatea oamenilor, cea de a lucra cu un singur client şi de a avea rezultate, versus de a lucra cu 100 de clienţi şi a avea aceleaşi rezultate. Acum, rolul nostru este să fim cât mai transparenţi, deschişi şi direcţi pentru ca această rezistenţă la schimbare să dureze cât mai puţin.
Profit: Strategia de dezvoltare a Victoriabank include extinderea reţelei de sucursale şi agenţii?
B.P.: În anul curent, analizăm eficienţa operaţională a actualei structuri. Astfel, vom avea o idee mai clară în ce localităţi vom continua activitatea. Începând cu anul viitor, ne gândim la o extindere a numărului de agenţii şi sucursale, tocmai pentru a oferi servicii universale unui număr cât mai mare de oameni.
Profit: Cum arată în prezent politica regională a Victoriabank? Cât de interesată este banca în ceea ce priveşte extinderea în regiune?
B.P.: Deocamdată, Victoriabank este interesată să se alinieze cerinţelor BT. În viitor, dacă BT va decide că Victoriabank este pregătită să se extindă regional, doar vom saluta această idee.
Profit: Ce ar duce Victoriabank pe primele poziţii în tabelul performanţei băncilor moldoveneşti?
B.P.: Angajatul va fi cel, care va duce Victoribank pe primele poziţii în tabelul performanţei băncilor moldoveneşti. În mare parte, de angajat depinde atitudinea clientului faţă de bancă. După cum am menţionat, depunem mult efort ca să stimulăm angajaţii. Ne bucurăm că între echipa BT şi Victoriabank are loc schimbul de experienţă.
Profit: În 2018, depozitele băncii au depăşit portofoliul de credite de trei ori. Prin ce se explică acest fapt?
B.P.: În primul rând, odată cu intrarea BT în acţionariatul Victoriabank am observat că încrederea din partea clienţilor sau potenţialilor clienţi a crescut. Economiile acestora automat au trecut de la alte bănci la Victoriabank, iar drept rezultat a crescut portofoliul de depozite.
În al doilea rând, având în vedere istoricul Victoriabank şi prescripţiile stabilite de BNM, a încetinit ritmul de creditare. Banca a fost obligată să stabilească mai multe măsuri de remediere a deficienţelor identificate anterior de echipele de la BNM. Odată ce am depăşit această situaţie, credem că suntem pregătiţi pentru o nouă etapă în viaţa Victoriabank. O etapă în care vom trece la o creditare responsabilă.
Profit: Care surse de venit ale Victoriabank vor echilibra veniturile din dobânzile obţinute din împrumuturi?
B.P.: Profitul îl vom realiza prin eficientizarea cheltuielilor şi fluxurilor de creditare sau cele operaţionale. Mizăm mult pe veniturile din tranzacţiile cu carduri, acesta fiind şi domeniul în care vom investi. Previziunea noastră este că Republica Moldova, fiind o piaţă bazată pe cash, se va transforma rapid într-o piaţă în care vor predomina tranzacţiile cu carduri.
Profit: În luna mai, structura depozitelor VB a arătat o schimbare în favoarea leului moldovenesc, în timp ce soldurile în toate conturile în valută au scăzut semnificativ. Prin ce se explică acest fapt?
B.P.: Cred că este un mix de factori. În primul rând, populaţia preferă să facă economii în lei moldoveneşti. Mă refer aici atât la persoane fizice, cât şi la cele juridice. În al doilea rând, la nivelul comitetului de administrare, am decis să echilibrăm expunerea faţă de depozitele în valută străină, respectiv, am stimulat mai mult depozitele în lei moldoveneşti. În viitorul apropiat, cred că şi la capitolul de creditare va exista o cerere mai mare în lei moldoveneşti.
Profit: Victoriabank cooperează activ cu organizaţiile financiare nebancare. Care este opinia Dvs. cu privire la viitorul microcreditării în RM?
B.P.: În acest moment sunt două pieţe diferite. Piaţa bancară este una extrem de reglementată. Jucătorii pieţei sunt constrânşi în a credita pe oricine şi în orice condiţii. În acelaşi timp, piaţa de microfinanţare, deocamdată, este o una liberă. Clientela acestor companii este alcătuită, în principal, din clienţi nebancari sau din cei care obţin venituri nedeclarate.
Cred că lucrurile se vor echilibra odată cu introducerea unor reglementări în zona de microfinanţare, mă refer la cerinţele de capital şi transparenţa dobânzilor. Dar, indiferent de evoluţii, sectorul va rămâne un competitor activ pentru băncile din Republica Moldova. De altfel, la nivelul grupului avem experienţă şi cu această categorie de clienţi. Avem o companie de microfinanţare în România, iar în prezent analizăm posibilitatea de a face acest pas şi în Republica Moldova.
Profit: Ce indicatori ROA şi ROE credeţi că sunt optimi pentru Victoriabank la această etapă de dezvoltare?
B.P.: Consider că sunt optimi indicatori la nivelul de 2% şi 12%. Totodată, presiunea acţionarilor va face ca Victoriabank, în curând, să ajungă la un indicator ROE de 15%.
Profit: Cât de mult diferă în prezent indicatorii ROE şi ROA ai Victoriabank de cei ai BT?
B.P.: Indicatorii diferă major. BT a crescut organic şi a făcut deja primele achiziţii pe piaţa din România. BT înregistrează un ROE de peste 15%, iar acţionarii sunt foarte mulţumiţi din această perspectivă.
Profit: Cât de adevărat este că Victoriabank, având în vedere ponderea financiară şi reputaţia acţionarilor majoritari, nu va întâmpina dificultăţi în ceea ce priveşte resursele de creditare, în cazul în care va exista o cerere mare pentru resursele financiare?
B.P.: Nu cred că vom întâmpina probleme la acest capitol. Atât timp cât Victoriabank va practica o creditare responsabilă, cu un anumit cost al riscului, vom avea acces atât la finanţare de la banca-mamă, cât şi de la organismele internaţionale în cadrul unor parteneriate. Deci, clienţi să fie, că bani vom avea!
Profit: Posibilitatea de a obţine resurse financiare de la acţionarii majoritari ar alimenta cumva fenomenul de dumping?
B.P.: Nu cred. În Uniunea Europeană există o regulă strictă a preţului de transfer, respectiv, Victoriabank nu poate împrumuta resurse financiare de la banca-mama în condiţii de favoare.
BT nu ne poate oferi finanţare la un preţ mai jos decât unui alt client obişnuit al băncii. Din această perspectivă, costul finanţării în România nu este atât de mic, precum în alte ţări din UE, prin urmare, nu putem vorbi de preţuri de dumping.
Când ne referim la preţul de transfer, se formează un coş, ce include costul riscului de ţară, costul de finanţare, costul pentru depozite şi, bineînţeles, marja de profit a băncii. Astfel, se formează costul final al împrumutului pe care banca îl propune consumatorului.
Profit: Cum aţi caracteriza sistemul bancar al RM?
B.P.: Sistemul bancar al Republicii Moldova este unul solid şi foarte competitiv, iar angajaţii sunt bine pregătiţi şi dornici de afirmare.
Profit: Dar reformele BNM în sectorul bancar şi implementarea recomandărilor „Basel III”?
B.P.: Agresive, dar necesare! Recomandările „Basel III” sunt un set de cerinţe ce vor ghida activităţile zilnice ale băncilor, cu impact semnificativ asupra modelului lor de activitate. Pentru anumite bănci măsurile au fost extrem de dure, însă au fost făcute cu scopul de a transparentiza acţionariatul băncii. Comparativ cu piaţa din România, în Republica Moldova etapa de tranziţie este foarte scurtă şi creează dificultăţi pentru anumite bănci. Deocamdată, în Republica Moldova nu există această cultură a riscului, respectiv, este puţin mai dificil să implementezi anumite lucruri pornind de la nimic la ceva foarte avansat. Îmbucurător este faptul că această provocare cuprinde toată piaţa, nu este una selectivă. Deci, toţi sunt obligaţi să joace după aceleaşi reguli.
Profit: Pe lângă BT, alţi doi investitori străini strategici sunt aşteptaţi pe piaţa bancară a RM în viitorul apropiat. Cum va influenţa acest lucru sectorul bancar?
B.P.: Pentru început, trebuie să vedem tranzacţiile realizate, iar, ulterior, să discutăm despre alţi investitori. (zâmbeşte) Desigur, salut venirea noilor investitori, lucru care, indiscutabil, va duce la creşterea concurenţei. Victoriabank, fiind prima bancă în care a venit un investitor strategic, va fi mai avantajată. În primul rând, un acţionar nou doreşte să cunoască banca, ceea ce necesită mai mult timp. Adică, celelalte două bănci sistemice din Republica Moldova vor urma acelaşi procedeu, iar Victoriabank va putea beneficia de acest timp, fiind întotdeauna cu un pas mai înainte.
Profit: Cum aţi caracteriza economia Moldovei şi potenţialul acesteia?
B.P.: Aceasta este una „verde” din toate punctele de vedere. În prezent, există foarte multe oportunităţi, dar, totodată persistă şi mult pesimism. Cu părere de rău, antreprenorii din Republica Moldova în loc să profite de acele oportunităţi, se plâng de dificultăţi. Acum câţiva ani, în România s-a întâmplat acelaşi lucru, dar situaţia a fost depăşită cu succes. Urmează ca şi Republica Moldova să se ghideze de exemplul României în acest sens.
În opinia mea, Republica Moldova este o piaţă în care gradul de intermediere financiară este unul foarte redus. Un alt impediment ţine de faptul că există foarte puţine programe de educaţie financiară. Odată ce se va pune accent pe aceste zone lucrurile vor evolua.■
Далее...
