Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
Nr._7_8_2016, iulie-august 2016Accent pe calitate, nu cantitate
Sectorul vitivinicol al Republicii Moldova formează 3,2% din PIB şi circa 7,5% din totalul exporturilor. Vicedirectorul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului (ONVV), Vladimir Grosu, consideră că pentru a asigura o creştere durabilă a acestui sector, în care activează peste 250 mii de angajaţi la circa 140 de întreprinderi, este nevoie de atragerea fondurilor, de revizuirea mărimii subvenţiilor şi promovarea vinificaţiei la nivel internaţional. În cadrul unui interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, Vladimir Grosu a relatat despre noile schimbări şi tehnologii implementate în sectorul vitivinicol, despre principalele pieţe de desfacere, precum şi despre problemele cu care se confruntă sectorul vitivinicol în prezent.
Profit: În anul 2015, a fost definitivat cadrul normativ pentru producerea vinului cu Indicaţie Geografică Protejată/Denumire de Origine Protejată (IGP/DOP). De unde a pornit ideea de a produce aceste tipuri de vinuri şi la ce etapă se află în prezent procesul?
V.G.: Ideea a fost inspirată de la ţările vitivinicole europene cu tradiţii milenare şi cu experienţă vastă în valorificarea sistemului de origine. În anul 2015 a intrat în vigoare Reglementarea tehnică „Organizarea pieţei vitivinicole” aprobată printr-o hotărâre de Guvern în iunie 2015, care a fost armonizată cu cadrul normativ european. Prin urmare, au fost schimbate categoriile de produse vitivinicole, care au fost divizate în câteva categorii: vin; vin cu IGP; şi vin cu DOP. Prin sistemul de IGP/DOP se evidenţiază calitatea şi tipicitatea produselor vitivinicole. Fiecare regiune, teren sau parcelă are specificul său şi poate să ofere strugurilor anumite trăsături sau particularităţi. În acelaşi timp, pentru ca un vinificator ce produce vinuri cu IGP/DOP să fie eligibil, el trebuie să corespundă unui anumit caiet de sarcini. În acest sens, au fost elaborate anumite cerinţe tehnice, care duc la recunoaşterea vinului cu IGP/DOP. În Republica Moldova realizarea produselor vitivinicole cu IGP a început în anul 2015.
Profit: Câte companii sunt înregistrate în calitate de producători de vinuri cu IGP?
V.G.: La moment, ONVV a luat la evidenţă 22 de producători de vin cu IGP şi cinci producători de struguri care realizează produse vitivinicole cu DOP însă, procesul de înregistrare continuă. Mai sunt circa 10 producători, care lucrează asupra dosarelor. În anul 2016, a început certificarea produselor vitivinicole cu IGP. Volumul total certificat ale acestor vinuri constituie circa 359409.75 litri. [Graficul 1, 2, 3]
Profit: Putem vorbi despre un interes mai mare al cumpărătorilor faţă de aceste vinuri?
V.G.: Există un interes sporit din partea cumpărătorilor, dar trebuie de remarcat că acest interes se manifestă din partea celor care cunosc de existenţa unei astfel de categorii de produse. Având în vedere că actuala campanie de comunicare nu a acoperit tot publicul, respectiv nu toată lumea cunoaşte deocamdată că există vinuri cu IGP/DOP. Până în prezent am organizat câteva evenimente de popularizare a acestor vinuri, de exemplu - Campania Wine Friendly sau Vernisajul Vinului, în cadrul cărora au fost prezentate vinurile cu IGP. Reieşind din faptul că această categorie de vinuri este neobişnuită, de o calitate mai înaltă, ea a fost apreciată de consumători.
Profit: Putem să spunem că aceste vinuri sunt mai populare printre cumpărătorii locali sau cei străini?
V.G.: Pe piaţa internă interesul se manifestă îndeosebi faţă de vinurile cu IGP. Noi suntem o ţară vinicolă, din acest motiv consumatorii apreciază foarte mult elementele de noutate în producerea vinului. În acelaşi timp, fiind produse în condiţii speciale şi având o calitate mai înaltă vinurile au succes şi pe pieţele externe.
Profit: Anterior, vinificatorii din RM au fost instruiţi cu privire la îmbutelierea sterilă „la rece” a vinurilor. Ce presupune această metodă de îmbuteliere?
V.G.: În funcţie de temperatura vinului în momentul umplerii buteliilor îmbutelierea sterilă se poate efectua la temperatura mediului ambiant - îmbutelierea la rece, sau la temperatură ridicată - îmbutelierea la cald. Vinurile albe sunt încălzite până la temperatura 52°-55°, vinurile roşii - până la 62°-65°. Fiind încălzit vinul îşi pierde prospeţimea, apare un gust de fiert şi de oxidat. În vinurile îmbuteliate la cald provenienţa ampelografică (soi) şi cea geografică (podgorie) sunt mai puţin reflectate, decât în cazul vinurilor îmbuteliate la rece, de aceea este foarte oportun ca vinurile cu IGP/DOP să fie îmbuteliate steril „la rece”. În cadrul seminarului specialiştii în domeniu, responsabili de îmbutelierea vinului la rece, au făcut cunoştinţă cu principalele criterii de sterilizare în lanţul întregului ciclu de îmbuteliere.
Profit: Câte companii la moment utilizează acest procedeu de îmbuteliere?
V.G.: În prezent, o singură companie – Cricova este cea care implementează acest procedeu. Pentru utilizarea lui este nevoie de un echipament costisitor, care asigură tehnologia necesară. Achiziţionarea echipamentului este argumentată atunci când compania are volume mari de producere a vinurilor, respectiv, investiţia poate fi rambursată. Cred că cel puţin unele companii vor depune efort pentru a asimila această metodă de îmbuteliere.
Profit: La mijlocul lunii iunie au fost organizate seminare regionale în cadrul cărora profesioniştii din domeniul vitivinicol s-au familiarizat cu proiectul de creare a sistemului informaţional automatizat „Registrul Vitivinicol”. Ce reprezintă acest sistem?
V.G.: Scopul proiectului constă în elaborarea unui registru vitivinicol funcţional şi viabil, conform prevederilor legislaţiei Uniunii Europene, necesar pentru asigurarea trasabilităţii produselor vitivinicole, elaborarea politicilor şi realizarea potenţialului sectorului vitivinicol. Proiectul prevede două componente majore: crearea unei platforme software a Registrului Vitivinicol şi colectarea, verificarea şi introducerea datelor în Registrul Vitivinicol privind parcelele vitivinicole cu suprafaţa mai mare de 0,15 ari.
Profit: Cum va funcţiona acesta în practică?
V.G.: Până la sfârşitul anului curent va fi elaborat softul Registrului Vitivinicol, care va permite înregistrarea oricărei entităţi din domeniul vitivinicol. Odată ce în Registru vor fi înscrise toate parcelele vitivinicole va fi posibilă trasabilitatea produselor vitivinicole în baza declaraţiilor de recoltă, producere, stoc.
Profit: Este obligatoriu ca agenţii economici să fie înregistraţi în Registrul Vitivinicol?
V.G.: Nu este obligatoriu, însă dacă vorbim despre subvenţiile pe care le acordă statul, atunci aceasta este o condiţie obligatorie. În cazul în care compania nu este înregistrată în Registrul Vitivinicol ea nu va beneficia de subvenţii pentru dezvoltare şi susţinere.
Profit: Ce beneficii va aduce acest Registru sectorului vitivinicol?
V.G.: Introducerea unui sistem de trasabilitate coerent va asigura transparenţa întregului proces tehnologic de la struguri marfă până la distribuirea produsului finit, ceea ce reprezintă o condiţie prealabilă şi actuală a pieţelor de desfacere regionale şi globale.
Registrul Vitivinicol va permite identificarea furnizorului şi cumpărătorului din tot lanţul procesului de producere-comerţ, de exemplu: viticultor, producător de vin, furnizorul de substanţe utilizate în vinificaţie, distribuitor, exportator, vânzător; va permite identificarea produsului, de exemplu: numărul partidei, seria, ştampila de certificare; va permite înregistrarea produsului şi testarea lui. De asemenea, Registrul va contribui la crearea condiţiilor favorabile în industria vitivinicolă cu scopul de a spori calitatea vinurilor, a materiei prime şi a vinurilor îmbuteliate, mărind astfel competitivitatea acestor produse pe piaţă. Registrul va garanta autenticitatea produselor vitivinicole, inclusiv a produselor cu IGP/DOP, pentru protejarea sănătăţii consumatorului şi alinierea la practicile relevante din comerţul internaţional.
Profit: Cum a evoluat exportul de vinuri în ultimii ani şi care sunt principalele pieţe de desfacere?
V.G.: În ultimii ani avem o creştere a exporturilor. Dacă vorbim despre structura exportului din pieţele externe în prezent ne orientăm mai mult spre Europa şi Asia, mai puţin spre ţările CSI. Şi asta nu pentru că nu am dori să direcţionăm exportul către ţările CSI, însă cunoaştem că în acest spaţiu lucrurile nu merg întotdeauna bine. În Federaţia Rusă succesul este de la caz la caz şi este foarte imprevizibil de a activa pe această piaţă. Odată ce va fi posibil, evident vom desfăşura activităţi şi pe piaţa Federaţiei Ruse. În Ucraina, de asemenea, circumstanţele nu sunt tocmai favorabile. Situaţia economică, socială, conflictele militare au influenţat negativ asupra exporturilor vinurilor din Moldova. Mai direcţionăm vinuri în Kazahstan, însă capacitatea de cumpărare este mică. Unele ţări cum ar fi Belarus şi Ucraina au încercat în ultimii ani să recurgă la producţia autohtonă, adică să planteze viţă de vie, pentru a avea materie primă autohtonă şi să producă singuri vinuri. Din acest motiv atenţia noastră este îndreptată către pieţele externe din Europa şi Asia.
Pe viitor, intenţionăm să realizăm anumite activităţi pe piaţa Japoniei şi a SUA. Aceste pieţe sunt interesante şi competitive. Aici concurenţa este dură, există producători de vinuri la nivel mondial, dar luând în considerare faptul că în aceste ţări capacitatea de cumpărare este una înaltă, vom depune eforturi maxime pentru a corespunde cerinţelor acestor pieţe.
Unele activităţi deja au fost realizate în SUA, dar nu au găsit continuitate, de aceea vom lucra asupra unui plan de acţiuni, vom elabora anumite rapoarte de marketing inteligent prin intermediul cărora vom avea descrierea multor pieţe din punct de vedere a atractivităţii lor. Având această analiză periodică vom putea stabili şi alte pieţe, care ar reprezenta interes pentru noi, fiind în creştere din punct de vedere al consumului şi capacităţii de cumpărare. De exemplu, reprezintă interes Ţările Scandinave. Acestea sunt pieţe sigure şi mature pe care le putem opera cu succes, însă să pătrunzi acolo este destul de dificil. [Tabel 1]
Profit: Care este preţul mediu al vinului pentru export?
V.G.: Preţul unei sticle de vin la export în UE este de €1,0-1,1.
Profit: În fosta URSS, Moldova recolta în jur de 1,4 mil. tone de struguri, acum doar 450 mii tone. Are Moldova nevoie de o cantitate de recoltă mai mare?
V.G.: Registrul Vitivinicol al RM încă nu este definitivat, acesta ar putea fi completat la finele anului 2017, de aceea cifrele sunt estimative. În prezent, în Moldova sunt înregistrate circa 140 mii ha plantaţii viticole, dintre care circa 90 mii ha de producţie-marfă.
În ultimii ani producţia globală de struguri pentru vin constituie circa 380-400 mii tone, dintre care la vinării se procesează circa 200-240 mii tone, fiind produse în jur de 1,4 - 1,7 mil. hectolitri de produse vitivinicole. Problema cea mare este că din acest volum de produse vitivinicole numai 15-30% ar putea fi de calitate.
Profit: Din ce cauză?
V.G.: Motivul principal este că majoritatea strugurilor sunt de calitate proastă: roada înaltă de struguri la un butuc, struguri afectaţi de boli, transportare neadecvată, etc. Alte neajunsuri ţin deja de vinificţie. Pornind de la ideea că 85% din calitatea vinului se creează în vie, reieşind din starea plantaţiilor viticole existente şi din faptul că începând cu anul 2015 Moldova a trecut la producerea produselor vitivinicole cu IGP/DOP, concluzia de bază este că nu este suficient să recoltăm 380 - 500 mii tone de struguri, majoritatea cărora nu satisfac cerinţele în ceea ce priveşte materia primă pentru producerea vinurilor cu IGP/DOP.
Este necesar să cultivăm struguri de calitate, a cărui volum poate fi determinat de piaţă, de străduinţa vinăriilor, de calitatea produselor, de activitatea eficientă a ONVV, de plantaţiile viticole existente, precum şi de plantaţiile viticole noi, care urmează a fi înfiinţate: amplasate pe pante calde, densitatea - 4000-6000 viţe/ha, forma butucului - Guyot sau Royat, mecanizare maximă a agro-procedeelor, înierbare parţială sau totală, îngrijire exemplară, etc.
Deci, plantaţiile viticole şi producţia globală anuală de struguri de soiuri pentru vin este în mâna vinăriilor din Moldova, pentru a majora indicatorii acestea urmează să cultive doar produse vitivinicole de calitate cu statut de IGP/DOP la preţuri competitive.
Profit: În condiţiile în care vom recolta mai multe tone de struguri, credeţi că vom avea suficiente pieţe de desfacere?
V.G.: Problema este una complexă. Pe timpurile Uniunii Sovietice piaţa de desfacere practic era asigurată, în prezent însă realitatea este alta. Evident, trebuie să ne orientăm la ceea ce putem oferi pieţei interne şi celei externe.
Înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie este o activitate costisitoare şi ea trebuie planificată cu mare atenţie. În acelaşi timp, nu putem produce cantităţi mari, ca pe timpuri, din cauza că piaţa vinicolă mondială este una saturată. În fiecare an există un surplus de produse vinicole la nivel mondial, prin urmare, reieşind din acest considerent ar fi util să ne concentrăm mai mult atenţia spre calitate decât spre cantitate.
Profit: Care sunt cele mai importante probleme cu care se confruntă sectorul vitivinicol?
V.G.: La moment, ramura are câteva probleme serioase. Una dintre ele constă în faptul că în ţara noastră dezvoltarea viticulturii rămâne în urma dezvoltării vinificaţiei. Fabricile de vinuri se modernizează mai repede decât viile, iar calitatea vinului începe din vie şi depinde de ea în proporţie de 70%. O altă problemă este legată de pregătirea cadrelor. Absolvenţii instituţiilor de învăţământ din RM au cunoştinţe practice insuficiente. De exemplu, în Austria, la colegiul unde sunt pregătiţi vinificatorii, sunt fabricate nişte vinuri excelente. În Moldova în acest mod este organizat procesul de studii doar la Şcoala profesională din Nisporeni, unde la vinăria şcolară sunt produse vinuri sub marca comercială „Crescendo”. De asemenea, Moldova are nevoie de investiţii mari în materia primă, deoarece peste 70% din viile republicii au în jur de 30-40 de ani. Din cauza roadei mici costul strugurilor şi, respectiv, al produsului finit, este înalt. Însă, pentru plantarea noilor vii sunt necesare 12-15 mii euro/ha. În diferite ţări, subvenţiile pentru plantare constituie 50-100%. Ţara noastră nu are asemenea resurse, dar pot fi atrase fonduri europene pentru finanţarea unor programe similare programului SAPARD în Bulgaria şi România.
Profit: Ce măsuri trebuie întreprinse pentru a dezvolta acest sector?
V.G.: Modul de soluţionare a problemelor cu care se confruntă sectorul vitivinicol este evident, rămâne să fie întreprinse acţiuni ferme, în special din partea statului.
Profit: Asupra căror acţiuni vă referiţi?
V.G.: Pentru a asigura creşterea durabilă a industriei locale de vinuri este nevoie de a atrage fonduri pentru dezvoltarea viticulturii, de exemplu, prin acorduri interguvernamentale. Pentru a fi competitivi pe pieţele externe din punct de vedere al costurilor, o altă acţiune ce trebuie întreprinsă ţine de revizuirea mărimii subvenţiilor. De asemenea, este necesară promovarea vinificaţiei la nivel internaţional prin intermediul ambasadelor RM în străinătate, a Camerei de Comerţ şi Industrie, prin diverse evenimente internaţionale.
Consider că statul trebuie să creeze premise pentru fortificarea sectorului vitivinicol. Aceste premise reies din specificul sectorului vitivinicol. Astfel, statul trebuie să respecte legea prin care s-a stabilit că fiecare parte, adică statul şi vinificatorii, contribuie în mod egal la completarea Fondului Viei şi Vinului. Să transmită un semnal clar că tratează corect vinificatorii în calitatea lor de parteneri egali, prin aceasta demonstrând că statul este un jucător de încredere în raport cu mediul de afaceri. De asemenea, trebuie să se pătrundă de semnificaţia faptului, că companiile vitivinicole, inclusiv sectorul privat, prin achitarea în Fondul Viei şi Vinului a plăţilor ce sunt suplimentare altor impozite, contribuie la dezvoltarea unei ramuri de importanţă naţională, ceea ce este inedit pentru ţara noastră.
În condiţiile unui deficit bugetar, când Guvernul este nevoit să selecteze domeniile pentru care să aloce resurse financiare, este important ca vinificaţia să aibă prioritate, întrucât sectorul vitivinicol prezintă semne vădite de revigorare, au fost realizate investiţii importante în plantaţii de viţă-de-vie, echipament, infrastructură. De asemenea, vinificaţia este un bun generator de exporturi, ceea ce este benefic pentru balanţa comercială a ţării. În acest sector îşi au locul de muncă şi sursa de venit peste 200 mii de cetăţeni ai Republicii Moldova.
Profit: Oficiul Naţional al Viei şi Vinului a fost creat în baza parteneriatului public-privat. În ce măsură statul îşi îndeplineşte obligaţiile în cadrul acestui parteneriat?
V.G.: Oficiul Naţional al Viei şi Vinului nu reprezintă un parteneriat public-privat, deoarece nu a fost creat în condiţiile Legii nr. 179 din iulie 2008 cu privire la parteneriatul public-privat, precum şi a Hotărârilor de Guvern relevante.
Statutul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului este de instituţie publică, aflată la autogestiune, a cărei activitate este finanţată din Fondul Viei şi Vinului. La rândul său, sursele de formare a Fondului Viei şi Vinului au două componente de bază: contribuţiile obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole şi mijloacele alocate din bugetul de stat, aprobat anual prin legea bugetului de stat, în mărime egală cu suma contribuţiilor obligatorii ale producătorilor de produse vitivinicole pentru anul precedent, care, însă, nu pot depăşi 5% din fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli. În aceste condiţii, statul are obligativitatea de a transfera în Fondul Viei şi Vinului suma egală cu suma acumulată în anul precedent prin contribuţiile producătorilor de produse vitivinicole.
Profit: Are statul restanţe de plăţi la bugetul ONVV?
V.G.: Creanţa totală a statului la momentul actual constituie 22,7 mil. lei. La crearea Oficiului, în primul an de activitate, nu a fost transferată în Fondul Viei şi Vinului, conform art. 323 alin. (12) al Legii viei şi vinului, suma de 14,1 mil. lei. Pentru anul 2013, suma de 12,9 mil. lei a fost transferată în Fondul Viei şi Vinului la data de 29 decembrie 2014, iar la 1 ianuarie 2015, la începerea noului an bugetar, contul a fost blocat şi ONVV nu a avut acces la el pe tot parcursul anului 2015. Menţionez că, în cont, pe lângă suma dată, se aflau şi 378,8 mii lei – sursele financiare acumulate din contribuţiile producătorilor de produse vitivinicole. La 30 decembrie 2015 suma de 13,3 mil. lei a fost virată către bugetul de stat. Pentru anul 2014 nu au fost transferate surse financiare din bugetul de stat în mărime de 13 mil. lei, iar pentru anul 2015 în mărime de 9,4 mil. lei. În iulie 2016 au fost transferate 13 mil. lei. Având în vedere că de la crearea fondului doar o singură parte îşi onorează obligaţiunile, nu ar fi corect faţă de vinificatori să nu întreprindem nimic pentru a rezolva situaţia. Astfel ONVV a fost nevoit să recurgă la soluţionarea problemei în instanţa de judecată, întrucât toate iniţiativele noastre anterioare n-au fost luate în considerare. Avem deja depuse două cereri în instanţa de judecată.
În cazul în care ar fi fost o situaţie inversă, adică statul ar fi transferat resurse financiare în Fondul Viei şi Vinului, iar vinificatorii nu, atunci cu siguranţă ultimii ar fi fost penalizaţi dur. Cu alte cuvinte, trebuie să existe corectitudine. În cazul în care Oficiul nu ar întreprinde anumite acţiuni pentru a rezolva situaţia, ar putea apărea întrebări din partea vinificatorilor. Toate activităţile pe care le-am desfăşurat până acum, atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă, au fost realizate doar din sursele financiare ale vinificatorilor. Ei asigură promovarea acestei ramuri pe plan intern şi extern.
Profit: Dar din partea vinificatorilor există restanţe de plăţi?
V.G.: Există restanţe, este un proces firesc până la urmă. Avem peste 140 de companii vinicole, fiecare dintre ele achită evident în mod diferit, având în vedere că plata se efectuează în dependenţă de volumul vânzărilor. Cu alte cuvinte, companiile care au vânzări mai mari achită mai mult. Evident, că există anumite restanţe, dar ele sunt de natură temporară, nu sunt critice. Totodată, există companii care achită şi în avans.
Profit: Ce contribuţii achită vinificatorii?
V.G.: Contribuţia vinificatorilor este în mărime de 12 bani pentru o viţă altoită, de 30 de lei pentru o tonă de struguri destinaţi vinificaţiei, de 10 bani pentru un litru de vin, de 1,6 lei pentru un litru de alcool absolut - concentraţia alcoolică mai mare de 25%. Companiile prezintă rapoarte, dări de seamă în baza cărora se calculează cât trebuie să achite fiecare companie. La sfârşitul anului se calculează valoarea totală a contribuţiilor vinificatorilor.
Profit: Cât de curând în opinia Dvs. în sectorul vinicol vor fi soluţionate în mare parte problemele, iar vinificatorii vor putea răsufla mai uşurat?
V.G.: Înţelegem cu toţii că economia RM este într-o stare dificilă, iar rezolvarea tuturor problemelor din sectorul vinicol va fi posibilă odată cu îmbunătăţirea generală a situaţiei la nivel de ţară. Totuşi, există sectoare în care lucrurile merg mai bine, vinificaţia fiind unul dintre acestea.
Totuşi, sectorul vitivinicol atestă în ultimul timp o creştere, o schimbare calitativă la capitolul materie primă, procesare etc. Avem tehnologii, echipament, companiile investesc în infrastructură, iar experienţa ne permite să producem vinuri de calitate. Concomitent, dezvoltăm turismul vinicol, atragem turişti atât din ţară, cât şi de peste hotare. Adică lucrurile în vinificaţie se schimbă, important este ca statul prin competenţele pe care le are să menţină şi să contribuie în continuare la dezvoltarea acestui sector.
În acelaşi timp, trebuie să preluăm cele mai bune practici ale ţărilor cu experienţă în domeniu, să elaborăm o strategie de dezvoltare a sectorului, de la plantaţii până la produs finit. De asemenea, avem nevoie de o strategie de marketing sau o strategie concurenţială a sectorului pentru pieţele externe, astfel încât să avem un obiectiv clar, iar fiecare companie să cunoască ce trebuie să facă pentru a ne mişca în aceeaşi direcţie. Având această strategie, cu siguranţă, vom avea succes pe pieţele externe, vom avea venituri şi încasări, care ar putea fi direcţionate către dezvoltare. Aceste lucruri ne-ar face mult mai competitivi. Este un proces lung şi dificil, dar rămân încrezător că este realizabil.■
Pseudo-experţii scandalului miliardului
Roata „dezvăluirilor” în scandalul fraudei bancare a început să se învârtească vertiginos în momentul în care a devenit clar că fostul Prim-Ministru Vlad Filat va fi condamnat la ani grei de închisoare.
Începând cu sfârşitul lunii iunie, mass-media a difuzat pe scară largă declaraţiile câtorva persoane care au avut într-un fel sau altul tangenţă cu sistemul bancar şi implicit cu „furtul secolului” care ne-a dus vestea în toată lumea. Şi dacă unii au ieşit la rampă cu declaraţii dure, alţii au lăsat impresia că încearcă, şi aparent le reuşeşte să-şi facă un nume şi să tragă foloase din această situaţie.
Oricum ar fi, starea de lucruri nu poate să nu ne ducă la gândul că după război toţi sunt eroi; iar întrebarea, dacă tot erau atât de bine informaţi, unde au fost când 1 mlrd de dolari sau 12% din PIB-ul ţării era furat ziua în amiaza mare, aşa şi rămâne fără răspuns.
Mihail Gofman, fostul şef adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Naţional Anti-Corupţie, susţinea într-un interviu acordat unei jurnaliste TV cunoscute pentru poziţia sa foarte critică faţă de actualele autorităţi, că a făcut parte dintr-un grup secret format în 2013 prin dispoziţia Premierului de atunci Iurie Leancă pentru a elucida situaţia din sistemul bancar. Este de menţionat faptul că Leanca ulterior a negat că ar fi dispus crearea unui asemenea grup.
Fiind o figură-cheie în domeniul fraudelor financiare, în cadrul interviului, Gofman a lăsat impresia unei persoane care vorbeşte în cunoştinţă de cauză, care calculează fiecare cuvânt spus, este cumpătat şi conştient de eventuale consecinţe.
Declaraţiile pe care le-a făcut sunt grave, mesajul său indirect fiind că renumita caracatiţă şi-a extins tentaculele nu doar asupra unor sume exorbitante de bani, ci îşi permite să se joace cu soarta şi chiar viaţa oamenilor.
La scurt timp după apariţia lui Gofman la televiziune, unii „experţi” au avut grijă să-l defăimeze. Astfel, unii au ţinut neapărat să puncteze că neprezentarea lui Gofman la procuratură pentru a depune mărturii demonstrează că dezvăluirile sale n-au fost decât „un show mediatic”, iar alţii s-au arătat indignaţi de faptul că atunci când a avut posibilitatea să schimbe lucrurile, a stat cu mâinile în sân.
În condiţiile în care norii se înteţesc de-asupra furtului miliardului, iar eforturile de a şterge urmele par a fi gigantice, e dificil să te pronunţi cine are dreptate şi cine nu, şi dacă cineva în general spune adevărul gol-goluţ sau doar o interpretare a acestuia menită să favorizeze pe unii şi să denigreze pe alţii.
Dacă declaraţiile directe şi subînţelese ale lui Gofman într-adevăr pot fi calificate drept şocante, atunci în cazul celui de-al doilea „expert”, ne referim la fostul şef al Secţiei prevenirea spălării banilor la Banca Socială, Sergiu Sagaidac, poţi să cauţi cu lumânarea şi nu vei găsi nimic din ce nu s-a spus până acum în presă.
Am rămas cu impresia că omul cunoaşte procedura de combatere şi prevenire a spălării banilor. A adăugat la aceasta ceea ce a citit în presă. Piesele care-i lipseau pentru puzzle-ul său le-a completat cu dezvăluirile lui Gofman şi într-un final a ieşit la tribună în pofida faptului că întregul său discurs este bazat doar pe presupuneri şi tot felul de deduceri.
Veţi zice: Dar lista sa de „20 de martori şi bănuiţi”? Da, lista într-adevăr nu a mai apărut până acum în presă în această componenţă. Dar aici, apar câteva întrebări. 1. În ce bază îşi permite să dea nume fără a aduce vreo dovadă de vinovăţie sau implicare a acestora? În aşa mod oricine poate fi învinuit de orice. 2. Cum se face că jumătate din persoanele din această listă sunt foşti angajaţi ai fostei Bănci Sociale din perioada în care aceştia erau colegii lui Sagaidac? 3. De ce de la celelalte bănci nu apar decât nume din managementul de top, iar de la Unibank în general nu este menţionat nimeni? 4. Să înţelegem că Banca Socială a fost centrul din care se coordona jaful?
În acelaşi rând de idei nu potem să nu ne întrebăm: De ce Dl Sagaidac nu a avut curajul atunci să întreprindă ceva pentru a preveni acţiunile suspecte de la Banca Socială? După cum spune el însuşi, în calitate de şef de Secţie prevenirea spălării banilor, avea acces la toată informaţia, deci, cel puţin intuia ce se întâmplă. A preferat să plece atunci, după cum susţine. Dar în acest caz, de ce nu-şi asumă acum nici măcar parţial vina pentru cele întâmplate la Banca Socială la capitolul spălării banilor în perioada când era angajat acolo?
Nu prea se leagă, Dle Sagaidac! Prea miroase aici a oportunism.
Conform paginii sale de Facebook, în prezent Sagaidac se află la Londra şi face studii la ACAMS (Association of Certified Anti-Money Laundering Specialists, care, conform paginii sale web, desfăşoară training-uri pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor şi sporirea calificării specialiştilor în combaterea spălării banilor).
Din ceea ce a declarat el însuşi în presă, a activat la Banca Socială o foarte scurtă perioadă de timp, după care şi-a urmat activitatea la Moldova Agroindbank, unde se pare că la fel nu s-a reţinut prea mult. Iar conform unor surse demne de încredere, din 2006 până în 2015, Sergiu Sagaidac a activat în şapte bănci din RM şi doar în două dintre ele s-a reţinut mai mult de un an.
Răspunsul la întrebarea „de ce şi-a schimbat serviciul cu viteza luminii” îl lasăm la discreţia fiecăruia. Mai mult ne interesează răspunsul la întrebarea: „Care-i scopul acestor declaraţii copiate de la alţii şi preluate cu atâta grabă de mass-media locală?”.
Atât pe pagina sa de Facebook cât şi pe parcursul interviului TV, Sagaidac a tot făcut referinţă la mai multe accidente în care ar fi fost implicat. Cu excepţia unuia, toate celelalte par a fi banale, neînsemnate. Ne-a trezit semne de întrebare faptul că acestea au avut loc până a-şi face publice „dezvăluirile”. Deci, dacă acum se poate presupune cumva (undeva la limita absurdului) că ar reprezenta un pericol pentru cineva şi s-ar încerca intimidarea sa, atunci, la acel moment, avem mari dubii că persoana domniei sale interesa pe cineva atât de mult încât să i se însceneze accidente.
Ce urmăriţi, Dle Sagaidac? Postaţi drept specialist valoros şi victimă a sistemului? Cu ce scop? Să vă faceţi un nume şi să vă creaţi o imagine sau să poleiţi cumva un trecut mai puţin reuşit? Sau poate şi dumneavoastră sunteţi doar un purtător de cuvânt al cuiva din umbră?
Nu avem de unde să cunoaştem răspunsul, dar nu putem să respectăm încercările de a profita de o situaţie atât de neplăcută pentru milioane de oameni pentru un scop atât de îngust. Acest fapt nu vă face mai bun ca cei ai căror critic pretindeţi a fi. Nu vă negăm cunoştinţele în domeniu – aţi fost destul de convingător la acest capitol, dar intenţiile cred că lasă de dorit…■
Далее...
Schimb de experienţă
Un vechi proverb japonez spune că „un sfat bun valorează cât o bucată de aur”. Din februarie 2016, Aldona Jociene, Înaltul Consilier UE în sectorul bancar, este pregătită să-şi împărtăşească cunoştinţele şi experienţa solidă în sectorul bancar pentru a ajuta noua conducere a Băncii Naţionale să facă faţă numeroaselor lacune şi provocări. Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, Aldona Jociene a vorbit despre punctele forte şi slabe ale sectorului bancar din Republica Moldova, importanţa informaţiilor veridice despre beneficiarii reali ai băncilor, precum şi despre perspectivele pe termen scurt şi lung.
Profit: Dnă Jociene, vă aflaţi în Moldova din februarie 2016, oferind consiliere guvernatorului Băncii Naţionale. Care sunt impresiile generale despre sistemul bancar din Moldova? În ce măsură acesta corespunde standardelor europene?
A.J.: Fiecare ţară tinde să aibă un sistem bancar puternic dat fiind rolul crucial al acestuia pentru economie. Situaţia actuală din sistemul bancar moldovenesc este rezultatul unei evoluţii înregistrate pe parcursul ultimilor 10 ani. Moldova are acum patru bănci care fac parte din grupuri bancare străine cu reputaţie – Mobiasbancă-Groupe Société Générale, Eximbank Gruppo Veneto Banca, ProCreditBank şi BCR Chişinău – care deţin cumulativ 25% din activele sectorului bancar.
Majoritatea celor şapte bănci rămase se confruntă cu probleme legate de lipsa transparenţei acţionariatului. În unele dintre aceste bănci, proprietarii sunt companii străine sau persoane private controlate de un număr mic de indivizi, ceea ce înseamnă că proprietarii finali ar putea folosi fondurile băncilor în interese personale. Acest lucru poate duce la fraude, spălare de bani şi alte activităţi criminale.
În UE există un cadru de reglementare şi supraveghere care previne intrarea în sectorul bancar a acţionarilor netransparenţi şi cu reputaţie proastă. Totuşi, în cazul în care acest lucru se întâmplă, UE dispune de instrumente de intervenţie precoce. Aceleaşi practici ar trebui aplicate şi în Moldova. Prin urmare, suntem pregătiţi să ne împărtăşim cunoştinţele şi experienţa pentru a realiza acest lucru.
Profit: Reieşind din experienţa Dvs. de mai bine de 20 de ani de activitate în cadrul Băncii Centrale din Lituania, ce ar putea învăţa Moldova din experienţa acestei ţări în implementarea reformelor în sectorul bancar? Dar ce greşeli ar putea evita?
A.J.: Pe parcursul carierei mele în calitate de supraveghetor bancar la Banca Centrală din Lituania, am trecut prin diferite etape de dezvoltare a sistemului bancar. În 1995, prima mea inspecţie la una dintre cele mai mari bănci s-a finalizat cu stabilirea unei administrări speciale (moratoriu). Aş dori să menţionez că în rezultatul crizei din 1995, numărul băncilor în Lituania s-a redus de la 27 la 10. În acelaşi timp, băncile rămase şi-au consolidat poziţiile, iar unele dintre ele au fost achiziţionate în 2002 de grupuri bancare scandinave cu renume internaţional. Aceste bănci au introdus treptat cultura existentă în cadrul băncilor-mamă, o guvernare internă eficientă şi sisteme avansate de management al riscului. Realizând acest lucru, ele au contribuit la progresul sectorului bancar în ansamblu, întrucât băncile locale nu au avut altă opţiune decât să le urmeze exemplul, pentru a rămâne eficiente. Pentru a realiza o schimbare semnificativă, sectorul bancar din Moldova ar trebui să atragă noi bănci străine, investitori instituţionali cu reputaţie şi сu o situaţie financiară foarte bună.
Profit: Credeţi că acest lucru este posibil de realizat având în vedere problemele grave cu care se confruntă în prezent sectorul?
A.J.: Aceasta nu este o misiune imposibilă, în cazul în care Moldova va depune eforturi solide pentru a-şi îmbunătăţi cadrul de reglementare şi supraveghere. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, cu siguranţă, băncile străine vor veni în Moldova.
Aş dori să subliniez că Lituania s-a confruntat cu probleme similare în trecut. Datorită acţiunilor iresponsabile din partea unor acţionari şi a unei potenţiale activităţi criminale, două bănci de talie medie şi-au pierdut licenţele în 2011 şi 2013. În cazul uneia dintre aceste bănci, au fost aplicate două metode stipulate într-o Directivă a UE care prevede separarea băncilor cu o situaţie financiară bună de cele cu o situaţie financiară precară şi vânzarea activelor. Transferul părţii bune a băncii la o bancă operaţională a ajutat la rezolvarea problemelor cu pierderi relativ mici pentru ţară.
Lecţia principală învăţată din închiderea celor două bănci din Lituania este că Banca Centrală trebuie să aibă un sistem de licenţiere şi supraveghere foarte puternic. Este extrem de important să meargă şi să verifice care este situaţia reală în cadrul băncilor comerciale. Lucrurile pot arăta foarte bine pe hârtie, însă inspecţia la faţa locului poate dezvălui o mulţime de probleme. De asemenea, este foarte important de a identifica şi începe rezolvarea problemelor la o etapă incipientă. Dacă se tergiversează, problemele pot deveni mai profunde şi, în caz de eşec, pun o povară financiară suplimentară pe umerii contribuabililor.
Profit: Unele persoane influente, printre care şi diplomaţi occidentali, împărtăşesc opinia potrivit căreia prezenţa consilierilor străini la BNM este un lucru bun, însă „aceştia pot fi uşor evitaţi, atunci când vine vorba de probleme dificile”. Care este opinia Dvs. în acest sens?
A.J.: Pe parcursul carierei mele în domeniul supravegherii bancare o perioadă îndelungată de timp am activat în diferite poziţii de conducere. În prezent, ofer consultanţă tactică guvernatorului BNM şi folosesc experienţa managerială proprie pentru diverse scopuri. În special, ofer consultanţă în ceea ce priveşte aplicarea standardelor Basel II şi Basel III care trebuie utilizate pe viitor. Cel mai important pentru mine este să conving guvernatorul şi managementul de top al Băncii Centrale să folosească cele mai bune practici şi abordări ale UE în domeniul supravegherii bancare, pentru a identifica problemele la un stadiu incipient şi a le rezolva imediat. Pe de o parte, este important să fiu parte a echipei de top management a BNM, iar pe de altă parte, este important ca situaţia să fie urmărită dintr-o parte şi să existe atenţionări atunci când lucrurile merg într-o direcţie greşită.
Profit: Observaţi o deschidere din partea conducerii BNM la sugestiile Dvs.? Sunt luate acestea în considerare?
A.J.: Da. Eu cred că se simte faptul că stăpânesc cu adevărat acest domeniu, pot oferi consultanţă şi pot ajuta BNM să aleagă abordările şi instrumentele necesare. Noul guvernator intenţionează să modernizeze Banca Centrală, iar eu sunt dispusă să-l ajut în acest proces împărtăşind cea mai bună experienţă personală.
Profit: Care sunt punctele forte şi cele slabe ale sistemului bancar din Moldova? Există capitole la care lucrurile în RM stau mai bine decât în alte ţări din regiune?
A.J.: Modelul de afaceri al băncilor din Moldova este simplu. Acestea încearcă în primul rând să genereze venituri din dobânzi prin atragerea depozitelor, oferind împrumuturi şi investind în active lichide. De asemenea, băncile au reţele mari de filiale, fapt care le permite să genereze venituri semnificative din taxe şi comisioane. Astfel, profitul băncilor, ROE şi ROA, sunt destul de mari. În 2015, aceşti indicatori au fost de două ori mai mari decât media din UE, prin urmare, băncile din Moldova sunt destul de profitabile (zâmbeşte).
Cu toate acestea, există multe domenii în care sunt necesare îmbunătăţiri. În primul rând, băncile ar trebui să-şi consolideze guvernanţa internă şi, foarte important, să identifice şi să atragă o atenţie sporită managementului riscului. Eficienţa costului şi sistemele IT sigure ar trebui să fie priorităţile-cheie pentru toate băncile care intenţionează să-şi sporească investiţiile în aceste sectoare. De asemenea, este important să fie schimbate unele aspecte ce ţin de etică, abordări, procese.
În acelaşi timp, băncile ar trebui să studieze experienţa UE şi să reducă taxele pentru serviciile de bază şi plăţi. De asemenea, este important să se lucreze la capitolul eficienţa costurilor şi optimizarea serviciilor.
Recent, BNM a aprobat un concept privind punerea în aplicare a unui sistem centralizat de monitorizare a riscurilor pentru a evalua şi monitoriza în timp real informaţiile transmise de bănci (riscul de creditare, structura netransparentă a acţionarilor şi riscul spălării banilor şi finanţării terorismului). Un registru al riscului de creditare a fost lansat în iulie 2016. Acum BNM intenţionează să creeze o platformă la nivel central, folosind soluţii IT de ultimă oră. Aceasta este o decizie foarte bună şi va contribui la îmbunătăţirea situaţiei.
Profit: Imaginea Moldovei a fost grav afectată la nivel internaţional de frauda bancară din 2014. În acelaşi timp, unii experţi spun că „furtul secolului” a arătat că există loc pentru îmbunătăţiri nu doar în Moldova, ci şi în cadrul sistemului bancar al UE, având în vedere că în doar câteva zile milioane de euro au fost transferate din Moldova pe conturile unei bănci din Letonia, lucru care nu a trezit suspiciuni în rândul autorităţilor bancare din această ţară, precum şi din UE. A fost acest caz studiat de instituţiile UE? Au fost trase anumite concluzii?
A.J.: Investigarea fraudei aflată în derulare a fost efectuată la nivel internaţional de către Consorţiul Kroll şi Steptoe & Johnson LLP având drept scop identificarea organizatorilor şi beneficiarilor finali ai tranzacţiilor frauduloase şi recuperarea bunurile sustrase din cele trei bănci. Este foarte important de a afla cine se face vinovat şi cine a fost beneficiarul final al acestor tranzacţii. De asemenea, este important ca aceste active să fie recuperate. După fiecare criză financiară sau fraudă bancară de proporţii, este necesar să fie revizuite reglementările bancare şi să fie consolidată supravegherea pentru ca situaţii similare să fie evitate pe viitor. Aceasta este ceea ce face UE întotdeauna.
În acelaşi timp, în momentul în care supraveghezi băncile, te uiţi dacă acestea au suficient capital, lichiditate, guvernanţă internă, un management puternic al riscului etc. Dar ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova în anul 2014 a fost o fraudă bancară de proporţii (activitate criminală).
Profit: Lipsa informaţiilor privind proprietarii reali ai unor bănci din Moldova este în prezent o problemă-cheie şi condiţia principală din partea organizaţiilor internaţionale pentru a relua creditarea ţării noastre. Odată ce beneficiarii reali ai acestor bănci sunt reticenţi să iasă în lumina reflectoarelor, pe cât de important este rolul politicului în aceasta situaţie? Cât de departe ar trebui să meargă Banca Naţională pentru a întreprinde anumite acţiuni împotriva acestor acţionari?
A.J.: Riscul prezenţei acţionarilor netransparenţi este că ei pot folosi banii băncilor în interese personale, generând astfel fraude şi alte activităţi criminale. Este esenţial de a rezolva aceste probleme cât mai curând posibil, însă pentru aceasta, evident, este nevoie de voinţă politică.
Ce fac de obicei băncile centrale în astfel de situaţii? În primul rând, iau măsuri pentru a asigura transparenţa acţionarilor, urmate de acţiuni de supraveghere. În al doilea rând, fac o evaluare generală pentru a afla care este situaţia reală în cadrul acestor bănci. În al treilea rând, evaluează capacităţile financiare ale băncilor pentru a acoperi pierderile identificate. În al patrulea rând, dacă este necesar, sunt aplicate instrumente de intervenţie la o fază incipientă. Aceştia sunt paşii parcurşi pentru a rezolva astfel de probleme.
Profit: Cu regret, acesta nu este cazul Republicii Moldova.
A.J.: Cred că acum Banca Centrală se îndreaptă într-o direcţie bună. Ea face acest lucru pas cu pas şi rezultatele ar trebui să devină vizibile într-un viitor apropiat.
Profit: La propunerea Băncii Naţionale, în cadrul a trei bănci de top din Moldova a fost efectuat un studiu de diagnostic. Guvernatorul Băncii Naţionale a declarat că pentru cele trei bănci rezultatele diferă în ceea ce priveşte activitatea operaţională, însă toate trei se confruntă cu probleme legate de acţionariat. Cum vor evolua lucrurile de acum încolo? Având în vedere că rezultatele sunt diferite, reiese că şi abordările pentru aceste bănci ar trebui să fie diferite?
A.J.: În cazul în care doriţi să aveţi rezultate comparabile la studiile de diagnostic, ar trebui să aveţi o metodologie foarte clară pentru a face acest lucru. De exemplu, înainte de a începe supravegherea celor mai mari grupuri de bănci din Zona Euro în 2014, Banca Centrală Europeană (BCE) a efectuat evaluarea cuprinzătoare a 130 de bănci. Am fost implicată activ în acest proces.
Evaluarea, inclusiv analiza calităţii activelor, a fost efectuată de auditori externi şi autorităţile naţionale de supraveghere din 19 ţări. Metodologia a fost foarte detaliată, astfel, doar manualul de revizuire a calităţii activelor avea mai mult de 250 de pagini. BCE acordă o atenţie deosebită gestionării întregului proces (inclusiv asigurarea calităţii). Drept urmare, rezultatele de evaluare cuprinzătoare ale BCE au fost consecvente şi precise, care au permis luarea deciziilor adecvate de supraveghere pentru fiecare bancă.
În orice caz, studiile de diagnostic sunt o sursă suplimentară pentru autoritatea de supraveghere, care obţine informaţii privind problemele băncilor şi identifică neajunsurile. De obicei, autoritatea de supraveghere ia hotărârile corespunzătoare pentru fiecare bancă, luând în considerare specificul fiecărei situaţii. Dar autorităţile de supraveghere trebuie să se asigure că tratează în mod consecvent problemele similare din cadrul sectorului bancar. Acest lucru va contribui la o înţelegere clară a băncilor referitor la ce să se aştepte din partea autorităţii de supraveghere.
Profit: Bancherii de top din Moldova afirmă că supravegherea specială a servit drept umbrelă de protecţie a acestor bănci până la identificarea unei soluţii privind problema acţionariatului. Nu consideraţi că supravegherea ar trebui anulată în cazul băncilor unde auditul a demonstrat că situaţia este bună şi că nu sunt încălcări majore?
A.J.: În practica internaţională, intensitatea supravegherii bancare depinde de riscurile şi importanţa unei bănci. În Moldova, trei bănci aflate sub supraveghere specială se confruntă cu riscuri serioase. Prin urmare, supravegherea ar trebui să fie intensă până când problemele vor fi rezolvate în totalitate. Legea instituţiilor financiare stabileşte principiile de bază în cazul supravegherii speciale. De obicei, pentru băncile aflate sub supraveghere specială, există unele restricţii pentru împrumuturi şi alte activităţi. De asemenea, o Comisie de supraveghere specială este împuternicită să analizeze detaliat situaţia financiară a băncii, revizuirea tranzacţiilor, ordinea de zi pentru întâlnirile managementului băncii, emite recomandări pentru a nu oferi împrumuturi debitorilor riscanţi (părţilor afiliate). De obicei, supravegherea intensivă permite stabilizarea situaţiei în cadrul băncii. Evident, unele probleme datează din anii anteriori, însă noi pierderi nu ar trebui permise.
Profit: Recent, guvernatorul Băncii Naţionale a solicitat să fie depuse eforturi pentru a îmbunătăţi imaginea Moldovei în domeniul sistemului bancar, atât la nivel local cât şi internaţional. Cum poate fi realizat acest obiectiv în condiţiile în care supravegherea specială este încă în vigoare?
A.J.: În rezultatul fraudei din 2014, sectorul bancar se confruntă cu probleme de imagine şi reputaţie atât la nivel local, cât şi internaţional. Deci, toată lumea vrea să cunoască dacă celelalte bănci din Republica Moldova nu au probleme similare. Este bine atunci când Banca Centrală recurge la supraveghere intensivă urmată de acţiuni de supraveghere şi rezolvarea problemelor din sectorul bancar. De exemplu, Banca Centrală din Lituania a obţinut o evaluare pozitivă din partea FMI şi a altor instituţii internaţionale pentru aplicarea măsurilor de remediere a băncilor cu probleme şi uniunilor de credit, fapt care a contribuit la îmbunătăţirea stabilităţii sistemului financiar al ţării. Deci, pentru îmbunătăţirea imaginii sistemul bancar din Moldova, acţiunile întreprinse de BNM sunt extrem de importante.
Profit: Potrivit unor informaţii neoficiale, aţi recomandat Băncii Naţionale să nu permită băncilor comerciale să achite dividende pentru anul 2015. Mai multe bănci totuşi au achitat. Care au fost argumentele Dvs. împotriva plăţii dividendelor?
A.J.: În urma analizei situaţiei din sectorul bancar şi din ţară, în general, am sugerat fostului guvernator al Băncii Naţionale să emită recomandări (nu restricţii) băncilor privind politica de distribuire a dividendelor pentru anul 2015. În UE, aceasta este una dintre principalele puteri de supraveghere care îşi permite să intervină pentru consolidarea capitalului băncii. După criza financiară globală, toate ţările UE au avut o poziţie clară în ceea ce priveşte restricţionarea distribuţiei dividendelor.
După ce au primit scrisori de la Banca Naţională, majoritatea băncilor din Republica Moldova au direcţionat profitul obţinut în 2015 pentru consolidarea bazei de capital. Cu toate acestea, câteva bănci au decis totuşi să achite dividende. Sectorul bancar din Republica Moldova este vulnerabil şi dependent de mediul intern şi extern. Astfel, băncile din Moldova trebuie să aiba un volum de capital mai mare pentru a rezista şocurilor şi a absorbi potenţialele pierderi.
De asemenea, actualii acţionari nu par a fi pregătiţi să acopere pierderile financiare prin creşterea capitalului băncii, în cazul în care apar probleme mai mari. Băncile nu au strategii de consolidare a capitalului pentru a creşte capacitatea financiară necesară absorbţiei potenţialelor pierderi. Deci, o modalitate de a consolida capitalul este de a direcţiona profitul obţinut, fără a plăti dividende. Este o practică comună în ţările UE pentru autoritatea de supraveghere cu scopul de a evalua situaţia sectorului bancar şi a prezinta poziţia sa privind politica de plată a dividendelor.
Profit: Deci, acum este prea devreme pentru a spune care este recomandarea Dvs. pentru anul viitor?
A.J.: Da, e prea devreme. La începutul anului următor BNM va evalua situaţia şi va face noi recomandări.
Profit: În prezent, multe bănci din Moldova dispun de lichiditate înaltă. În timp ce norma este de 20, cifra reală este 46. Cum poate fi redus acest indicator?
A.J.: Din punct de vedere al supravegherii prudenţiale, băncile sunt mai sigure şi mai solide dacă au provizioane de capital şi lichidităţi mai mari. Băncile trebuie întotdeauna să-şi evalueze modelul de afaceri, balansând între prudenţă şi profitabilitate. Lichiditatea înaltă curentă din cadrul sectorului bancar este o consecinţă a situaţiei specifice din ţară. Din cauza ratelor dobânzilor ridicate şi din alte motive, portofoliul de credite al băncilor a fost în scădere. Băncile şi-au redirecţionat investiţiile de la credite la obligaţiuni de stat, creând un interlinkage suveran-bancar clasic. Având această structură, băncile sunt destul de profitabile. Chiar şi aşa însă, nu este vorba de un model de business sustenabil, deoarece activitatea de bază a băncilor ar trebui să fie finanţarea economiei şi nu investiţiile în valori mobiliare de stat.
Cred că în momentul în care rata dobânzii pentru aceste obligaţiuni va scădea, iar acest proces a început deja, băncile vor deveni mai puţin interesate de astfel de investiţii şi se vor reorienta pe creditarea economiei. În acelaşi timp, astăzi, ratele dobânzilor la împrumuturi sunt destul de ridicate - până la 20%, ceea ce înseamnă că doar afacerile foarte riscante îşi pot permite astfel de împrumuturi. Acest lucru nu este benefic nici pentru sectorul bancar şi nici pentru economie. Cu toate acestea, sunt optimistă şi cred că situaţia se va schimba în viitor atunci când băncile vor deveni mai puternice şi mai solide.
Profit: Ce face Banca Naţională în ceea ce priveşte îmbunătăţirea legislaţiei în 2016? Care sunt domeniile care necesită a fi îmbunătăţite?
A.J.: După fiecare criză, este important de a revizui regulamentele pentru a evita crize similare în viitor. Una dintre cele mai importante sarcini pentru Banca Naţională este de a avea reglementări corespunzătoare pentru sectorul bancar. În prezent, Banca Centrală a lucrat pe două domenii principale. Primul este revizuirea reglementărilor ce ar trebui schimbate imediat (amendamente la Legea instituţiilor financiare şi noua lege privind redresarea situaţiei în bănci). Al doilea domeniu este derularea proiectului Uniunii Europene Twining (pentru „consolidarea capacităţii BNM în domeniul reglementării şi supravegherii bancare în contextul cerinţelor UE”) pentru a crea noi norme fundamentale pentru sectorul bancar în conformitate cu standardele UE. În acest proiect, BNM a lucrat împreună cu Banca Naţională din România şi cea din Olanda. În prezent, este în curs de elaborare noua lege privind instituţiile financiare, precum şi peste 20 de regulamente. BNM a publicat deja strategia privind aplicarea standardelor Basel III, unde sunt prezentate în detaliu noile reglementări. În momentul în care aceste reglementări vor fi aprobate, Moldova va avea aproape acelaşi reglementări ca şi în UE, ceea ce este foarte bine. Aceasta înseamnă că în cazul în care băncile din Europa vor dori să vină în Moldova, ele vor şti că vor activa în baza aceloraşi reguli şi principii. Acest lucru ar trebui să încurajeze mai multe bănci străine să intre pe piaţa din Moldova.
Profit: BNM are nevoie de mai multă autoritate pentru a-şi îndeplini eficient obligaţiunile? De ce puteri suplimentare credeţi ca are nevoie Banca Naţională?
A.J.: De obicei, una dintre cele mai importante cerinţe faţă de Banca Centrală este ca aceasta să fie o instituţie independentă şi tehnocrată, în special când vine vorba de exercitarea atribuţiilor de supraveghere. Regulatorul trebuie să reziste presiunii venite din partea Parlamentului, politicienilor şi, nu în ultimul rând, oligarhilor. BNM trebuie să funcţioneze în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare, să utilizeze instrumente eficiente de supraveghere, în timp util să întreprindă acţiuni de supraveghere şi să ia decizii. Pentru aceasta este necesară o conducere puternică. Noile modificări la Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei (protecţia juridică pentru colaboratorii BNM, înlăturarea controlului juridic din partea Ministerului Justiţiei a actelor BNM şi de suspendare sau anulare a deciziilor de BNM) sunt primii paşi în direcţia cea bună. De asemenea, pentru Banca Centrală este important să dispună de personal calificat şi buget suficient pentru salarii, instruire şi supraveghere eficientă. Noul guvernator BNM a început deja să lucreze la capitolul modernizării Băncii Centrale. De asemenea, se pune în discuţie un nou sistem de remunerare.
Cred că actualul sistem de remunerare trebuie îmbunătăţit pentru a atrage personal calificat. Mă refer în primul rând la personalul de nivel inferior pentru că toate activităţile de supraveghere se fac tocmai de aceşti angajaţi. Pentru a-şi îndeplini obligaţiunile în mod corespunzător, ei trebuie plătiţi corespunzător.
Profit: În opinia Dvs., care sunt perspectivele pe termen scurt şi lung ale sistemului bancar din Moldova?
A.J.: Pe termen scurt, Moldova trebuie să rezolve definitiv toate problemele legate de acţionarii netransparenţi, să atragă în sectorul bancar noi investitori instituţionali cu reputaţie şi să creeze un cadru de reglementare şi supraveghere modern şi eficient pentru sectorul bancar în conformitate cu standardele UE.
În ceea ce priveşte perspectivele pe termen lung, este nevoie de a crea un sector bancar modern şi puternic cu accent pe finanţarea sectoarelor de producere şi companiilor inovative. Dezvoltările tehnologice ar trebui să ofere băncilor din Republica Moldova noi oportunităţi. Înţelegând necesitatea de a se adapta aşteptărilor şi cerinţelor clienţilor, abilitatea de face schimari şi gândirea inovativă vor fi mai importante în viitor.■
Далее...
