Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Tema numărului

№_7-8_2021 (290), iulie-august 2021

Tema numărului / numarul_7-8_2021 >


Romania and Moldova - modern evolutions of banknotes

The great Irish writer Oscar Wilde is mentioned many times for a quote on money, maybe even more than for his writings. He said: "When I was young I thought that money was the most important thing in life; now that I am old I know that it is". Apart from the freedom to decide in one’s life, money offers to its owners the possibility of a decent life and the certainty of tomorrow. The importance of money for the population, both in Romania and in the Republic of Moldova (Moldova in this article) cannot be emphasised more. With good and bad things, the Romanians became emotionally attached to their own currency, despite the fact that this could be ditched in favour of the Euro (in the medium or probably long term). For Moldovans, their Leu will be the reference currency in a long term, and the country’s links with the outside world and the recent political changes could positively define its future.

In Romania, the year 2022 will mark the 70-th anniversary from of great 1952 stabilization, an event which most likely will not be remembered by the Romanian mass media. The Second World War (WWII) had a heavy impact on Romania, not only in terms of human losses, but also from its macro-economic equilibria. That was followed by a terrible drought which is still remembered by the older generation as a bad dream and which aggravated, even more, an already precarious situation. The political changes on 30 December 1947 and then the nationalisation of the main means of production on 11 June 1948 had brought in power new Governments, controlled by the former Soviet Union (USSR), which Governments did not manage to control the derailment of the Romanian economy. Under such circumstances, the Romanian currency-the Leu had a difficult fate for a good part of the last seven decades. The history of its divisionary metallic coins is also a very interesting one and deserves special analysis.

The great stabilization and re-certification

The first great stabilization from 1947 was implemented at a time when inflation was very high and the trust of the population in Leu was substantially eroded. The issuance of banknotes with large denominations (1,000,000 and 5,000,000 Lei) clearly foresaw that the currency was in trouble. The 1947 and 1952 stabilizations had strong psychological effects on the population. The emotional impact was high and came back easily in the public conscience during Romania’s transition from the socialist system to a market economy after the December 1989 events. Leu’s exchange rate evolution and the issuance of new banknotes with large denominations (1,000,000 lei) again remained up to today in the public mind. In the rural areas, the Romanians are still speaking in 2021 in terms of millions of the old currency.

Both stabilizations mentioned above were not simple changes of currencies. The Romanian authorities in those days explicitly intended to redistribute a share of the national wealth through the limits on the amounts of money allowed to be changed and through the exchange rates used to buy the old currencies against the newly issued ones. The key principle used in both stabilizations was that those having large amounts of money should not be able to change them except under very limited conditions. The monetary base was dramatically reduced to 24.3 billion Lei during 15 August - 31 December 1947. Similarly, the monetary base, which meanwhile increased substantially again from 26 billion Lei as of end-1947 to 54 billion Lei as of December 1951, was also dramatically reduced during the second stabilization done in January 1952. The last Governor whose signature appeared on the Romanians’ banknotes before 1989 was A. Vijoli, later accused of "sabotage of the national economy", but never found guilty. This is how the saga of Romanian money started during the last seven decades. The major political changes which followed had their marks on the banknotes issued by the NBR, an institution that itself suffered big changes after 1947 and once again after 1989.

This series of banknotes (Fig. 1, above) was put in circulation in January 1952 and remained in circulation up to 16 April 1970. In 1966, a new series of banknotes was again issued to reflect the change in the name of the country from the Romanian People’s Republic into the Socialist Republic of Romania. A short selection of this new series is also presented in Fig. 1, down.

There are multiple distinctions between the two series of banknotes, starting with the name of the issuing central bank. The label "Bank of Romanian Peoples’ Republic. State-owned Bank" on the obverse of the currencies became "National Bank of the Socialist Republic of Romania". The country’s coat of arms was also changed with the new name of the country and a star was being added. In both cases, the banknotes issued in 1952 and those issued in 1966, had not the signature of the Governor and the Central Cashier anymore as the Romanian traditions used to be for more than 100 years up to these last two series; moreover, the nature in the images on obverse and reverse of the banknotes has become increasingly proletarian (quarries, ports, crops of wheat being harvested etc.).
 
If anything, these were changes of forms, designs and the theme/chromatics utilised. Much more important were changes of substance. The 1966 banknotes were representing an economy that made good efforts to erase the marks of WWII. The leadership of the country was changed in March 1965. Money purchasing power started to consolidate and inflation was reigned through various ways, including/or especially through administrative ones. To the surprise of the international community, the Romanian authorities decided to become a member of the International Monetary Fund (IMF) and the World Bank Group. The IMF Charter was signed in Washington DC on 15 December 1972. These memberships were an extraordinary achievement (only the former, SFR of Yugoslavia was a founding member at the IMF then), and belonging to these prestigious international institutions conferred to the Romanian Leu solid financial support in its efforts to become a trusted currency. The loans granted, the implemented projects and the technical assistance extended by both institutions had offered favourable support for Leu’s strengthening. However, both the official and commercial exchange rates for external transactions were over-valued for political reasons. A complex system of exchange rates deviations was then planned and constantly monitored by the Ministry of Finance, but the IMF did not accept these and they were reported under "Errors and omissions". The state played a very interventionist role and in 1974 the Leu’s convertibility was declared as an economic policy objective. Of course, this was not achieved then. In 1980, the unique commercial exchange rate was introduced, but the depreciation of the Leu continued.

Romanian banknotes in transition to a market economy

After December 1989 events, the foreign exchange regime was relaxed in Romania and the convertibility of the Leu was an explicit goal. On 1 February 1990, both the commercial and non-commercial exchange rates were unified at 21.00 lei/USD (from 8.74 lei/USD for non-commercial and 14.23 lei/USD for the commercial one). But even this new level of Leu’s exchange rate was not the equilibrium and thus many other depreciations followed. Then the price liberalisation started, the banking system was reorganised in a structure with a central bank (NBR) and commercial banks (state-owned and/or private ones). At the same time, the first privatisations started within the economy. However, the dramatic changes of the Leu were to continue. The currency was not able to avoid the nightmare of the market parallel exchange rates. Meanwhile, a "confiscation of foreign currencies" took place with all the holders of foreign currencies being forced to exchange them against Lei with the banks at over-valued exchange rates prevailing in 1991. Despite many depreciations, the exchange rate did not stabilize and the trust of the population in the new banknotes issued in 1991 by the NBR declined constantly. As a matter of fact, some of these new monetary signs were withdrawn in 1992 when a new series of banknotes was put in circulation, with larger and larger denominations. A new banknote of 10,000 Lei with N. Iorga on the obverse was soon introduced in 1994. The cultural symbols on the reverse (Brâncuşi sculpture, Putna monastery etc.) started to be used and the signatures of the Governor and Central Cashier were added.


The fundamental factor which was needed to offer the Leu the required support (the economic growth and the consolidation of macro-economic equilibria) was still missing. This led to a situation in which new issues of new banknotes were needed in 1992 and 1996, and in 1999 the first issue of Romanian banknotes was made out of polymers. The paper support was abandoned to the disappointment of many Romanians who had and still has to date an aversion to plastic money. The series of banknotes printed in 1999 started with a small denomination of 2,000 Lei and finished with the banknote of 1,000,000 Lei with I. L. Caragiale on the obverse. This fact did not foresee something good for Leu’s fate. These activities have eroded again the trust of the population and the final is well known – redenomination of the 1 July 2005. From 14.44 Lei/USD as of end-1989, the Leu’s exchange rate already reached to 29,100 Lei/USD as of end-2004. A new term was invented (redenomination) to avoid as much as possible an unfavourable and/or alarming parallel with the stabilization in 1952.

Redenomination of 1 July 2005

The Leu’s exchange rate during the first 15 years of this century was not sustainable, and the accounting system was suffocated by very large numbers which were not possible to be recorded/monitored with the IT systems in those days. The move of cash amounts was very slow and, most importantly, the trust of the population was lower and lower. In such circumstances, on 1 July 2005, NBR took the right decision to redenominate its currency by changing the old leu with a new leu (the heavy leu). A banknote of 10,000 lei was changed against a new one of 1 leu (see Fig. 3).

The monetary authority did not intend to implement a new stabilization and no restrictions were imposed in changing the money. In fact, during a period of six months the old banknotes circulated in parallel with the new ones. One could say that this action of the NBR facilitated the accounting system and computation of statistical indexes. At the same time, the use of ATM cash machines brought in the country by the banks after 1989 was greatly facilitated as the new banknotes had the same dimensions as those of Euro. This whole exercise was presented as a step forward in the right direction with regard to Euro adoption, an objective of which the final deadline was changed many times due to the Euro itself and due to Romania as well. The psychological impact of redenomination was significant, a fact which demonstrates the importance of money for thinking and behaviour of the general public.

During all this period of time, the key role of the NBR was that of controlling inflation. Looking back one could say that the central bank satisfactorily fulfilled this statutory task. At the same time, the NBR managed to keep an adequate balance between inflation and interest rates, so that the interest rates would cover at least the level of inflation. As a result, a Leu exchange rate emerged and this was relatively constant after the redenomination presented above. However, during the first part of the transition, the NBR had to challenge major political pressure, which led to situations in which this equilibrium was sometimes ignored and/or impossibleto be implemented or consolidated. Anyway, except pioneering years up to redenomination(with many harsh challenges for the Romanian economy), one could say that up to the present the NBR’s control over interest rates/inflation was done professionally.

The birth of the Moldovan Leu

The Moldovan Leu has a shorter history (it still has to mark its third decades anniversary), but an interesting one at the same time. This "young" currency had celebrated a quarter of a century on 29 November 2018. However, what is extraordinary in the case of Leu is the difficult geopolitical environment in which this Leu was issued and in which it has existed so far. Before its independence on 27 August 1991, Moldova used the Soviet ruble and, for a short period, the Russian ruble. By August 1992, Moldova became a full member of the IMF and the World Bank Group. Also, for a very short period, Moldova printed its coupons before the introduction of its currency. Thus, the birth date of the Moldovan Leu, with the effigy of Stefan the Great and Saint on the obverse of its banknotes, was 29 November 1993, when, with the support of the IMF, the National Bank of Moldova (NBM) issued its Leu, as it was signalled in Historia Review (see A. M. Tănase - The Moldovan Leu, a quarter of a century of monetary evolutions, in issue no. 197/June 2018).

In November 1993, Leu’s first exchange rate was administratively fixed by the NBM at 3.85 lei/USD. From an economic point of view, some conditions were met for a stable currency in those days, such as no external debt and the good potential of the agricultural sector. These were premises of major importance, but it should be noted that Moldova did not have any foreign currency reserves and no gold holdings at the time when this currency was born. In fact, the lack of gold reserves had haunted the currency up to nowadays. Based on the good results in the implementation of reforms, the Leu managed to remain stable during the first five years of its existence around the level of 4.50-4.70 Lei/USD. However, at the time of issuing its currency, Moldova registered a sharp economic decline. Inflation was extremely high (1,283% in 1993), the state budget deficits were also very large (some 5-8% of GDP). Moldova started its transition to a market economy with its external debt at zero, but this started to accumulate at a rapid pace. As of end-2020, the external debt reached an impressive level of $8.36 billion (70% of GDP), with a modest reduction as of 31 March 2021.

During the first years of Leu’s existence, the NBM conducted a very restrictive policy. The refinancing rates for commercial banks reached a very unusual level (377% in March 1994) and the minimum reserves requirement were kept at very high levels (for instance, in 1994 at some 28%). The refinancing rate level had been constantly relaxed thereafter (2.65% in July 2021), and the minimum reserves requirement were also reduced. Some of these actions represented good achievements in those days and they were reflected as such in the relative stability of the Leu in the very beginning.

Despite all these, the evolution of this young currency was to register dramatic events in the following years. From its very day in circulation, the Moldovan Leu was not the official currency for all Moldova’s territory. The so-called unrecognized Transnistrian Republic established its own central bank (BRT) on 22 December 1992 in Tiraspol. In August 1994, BRT put in circulation a new Transnistrian ruble, using the parity of one new Transnistrian ruble equal to 1,000 old rubles (Soviet or Russian ones). Since 1994 up to date, BRT has implemented many monetary issuances but these are not recognized anywhere apart from Transnistria.

The Moldova Leu’s evolutions

The Moldovan Leu was to have a very sharp depreciation in the aftermath of the 1998 global crisis. The second such large depreciation followed in 2014.There was a need for a strong economic recovery in order to maintain Leu’s stability. The Moldovan foreign debt had and continue to have a material impact on Leu’s fate. During the last 10 years, Moldova has indeed received on an annual basis an average of $1.3-1.4 billion as remittances from around one million Moldovans who are working abroad-the Russian Federation, EU, USA, Great Britain, Israeland many other countries, but the majority of this money is used for consumption, a tendency which is probably not the best. In addition, the level of corruption and large frauds were crucial factors for the fate of this currency.

The Leu, both internally and externally, was under high pressure up to the end of March 2016,as the NBM banking supervision was not at the level of the standards required by the banking prudence. The banking sector has been confronted with major scandals, of which the so-called the "Moldovan Laundromat" and the large banking fraud of over $1 billion were the most damaging for the Moldovan Leu. A new NBM Governor was appointed by the Parliament of Moldova and measures started to be implemented to correct such an unacceptable situation. Even under such circumstances, the currency has depreciated to 21.3989 Lei/EUR and 17.9755 Lei/USD, respectively, as of end-June 2021 (the highest level was at 24.01 Lei/EUR on 18 February 2015). This shows the fragility of a young currency that has to cope with a lot of difficulties of harsh internal and external conditions.
Our daily money

Until the adoption of the Euro, which is agreed upon by the majority of Romanians (over 75%, increasing from 63%) in accordance with some recent surveys, the Romanian Leu will continue its sinuous way which it had during the last seven decades, and more so, during the transition years to a market economy. During the last 16 years since the introduction of the "heavy Leu" (RON), this has been following the tumultuous evolution of the Romanian economy. The situation of the two currencies analysed in parallel confirms once more time that only a healthy economy can sustain a strong currency. This theory which was formulated during the interwar period by the Romanian professor V. Bădulescu argues that: "A good economic order is the first and the required condition to any monetary health. We can imagine a healthy economy with a damaged currency, but we do not believe as possible to have a healthy currency in a disorganised economy". We fully subscribe to such a theoretic endeavour.

Despite the fact that it was formulated during the interwar period, this theory is more relevant nowadays than ever. The relative stability of the Romanian Leu during the last 16 years since its redenomination has been based on an economic growth focused more on consumption rather than investments. But the most worrisome part of the current Leu situation is the external debt of the country which has been accumulating at a speedy pace during the last years (126.9 billion Euro as of end-May 2021, as compared to 99.3 billion Euro, the level recorded on 1 December 2018). This is a large macroeconomic imbalance which will not help Leu’s stability. In addition,the financial support of the European Union (EU) is not fully absorbed, and the approval process of the National Plan for Recovery and Resilience (NPRR), under which an amount of 30 billion Euro was allocated for Romania (as grants and loans), does not bode well for a successful implementation. The whole country is required now to undertake efforts to ensure that the Romanians’ money has good purchasing power both internally and abroad. Otherwise, the story and the tumultuous evolution of the Romanian Leu is not yet over.

On the other side, the Moldovan leu has existed under difficult conditions from its very beginnings. It is very likely that this environment will continue (even with a reducing intensity due to the external support), but this currency has already "learned" to survive, a skill that will be further required. After all the problems brought in during 2020-2021 by the Covid-19 pandemic and after the recent political and constitutional blockage, the new political openings predicted by the Parliamentary elections on 11 July 2021 and the external support of the developed states and of the international financial organisations could be an extraordinary chance for the favourable evolution of this currency, with the image of Stefan the Great and Saint as the national symbol.■

 

Далее...

România şi Moldova - evoluţii moderne ale bancnotelor

Marele scriitor irlandez Oscar Wilde este citat adeseori pentru o maximă referitoare la bani, poate chiar mai des decât pentru propriile sale creaţii. Acesta a spus: „Când eram tânăr credeam că banii sunt cel mai important lucru în viaţă. Acum, când sunt bătrân, ştiu sigur: Aşa este!”. În afară de libertatea de a lua decizii în viaţă, banii oferă posesorului posibilitatea unui trai decent şi siguranţa zilei de mâine. Importanţa banilor pentru populaţie, atât în România, cât şi în Republica Moldova (Moldova în acest articol), nu poate fi subliniată mai mult. Cu bune şi rele, românii s-au ataşat emoţional de propria monedă, deşi s-ar putea ca aceasta să fie abandonată în favoarea monedei euro (pe termen mediu sau probabil chiar lung). Pentru moldoveni, leul moldovenesc va fi moneda de referinţă pe termen lung, iar legăturile cu organismele financiare internaţionale, pe care ţara le are, şi schimbările politice recente îi vor şlefui destinul în mod favorabil.

În România, anul 2022 va marca 70 de ani de la marea stabilizare monetară din 1952, un eveniment care cel mai probabil nu va fi amintit de mass media românească. Cel de-al Doilea Război Mondial lăsase urme grele în România, nu doar din punct de vedere al pierderilor umane, ci şi din punct de vedere al echilibrelor macroeconomice. Ulterior, a urmat o secetă teribilă, de care bătrânii noştri încă îşi mai aduc aminte ca de un vis urât, care a agravat şi mai mult o situaţie deja precară. Schimbarea regimului politic (30 decembrie 1947) şi mai apoi naţionalizarea principalelor mijloace de producţie (11 iunie 1948) au adus la putere Guverne noi, controlate de fosta Uniune Sovietică (URSS), care nu reuşeau însă să controleze derapajul economiei româneşti. Într-un asemenea context, moneda românească - leul- a avut o soartă dificilă într-o bună parte a ultimelor şapte decenii. Istoria monedelor sale divizionare metalice este, de asemenea, foarte interesantă şi merită o analiză distinctă.

Marea stabilizare şi recertificarea

Prima mare stabilizare monetară din 1947 s-a produs într-un moment în care inflaţia era galopantă şi încrederea populaţiei în leu se erodase substanţial. Emisiunea bancnotelor cu denominări mari (1.000.000 şi 5.000.000 lei) prevestea că moneda se afla în dificultate.

Stabilizările din anii 1947 şi 1952 au avut efecte puternice psihologice asupra populaţiei. Impactul emoţional a fost major şi a revenit uşor în conştiinţa publicului în perioada de tranziţie a României de la sistemul socialist la economia de piaţă, după evenimentele din decembrie 1989. Evoluţia cursului leului şi noile emisiuni de bancnote cu largi denominări (1.000.000 lei) au rămas până în zilele noastre în conştiinţa publicului. În mediul rural, în prezent, românii încă mai vorbesc în milioane de lei vechi.

Ambele stabilizări, menţionate mai sus, nu au fost simple schimbări de monede. Autorităţile române din acele vremuri au intenţionat în mod explicit să redistribuie o parte din avuţia naţională prin limitarea sumelor de bani admise la „preschimbare”, precum şi prin cursurile de schimb, la care monedele vechi erau cumpărate contra semnelor bancare noi. Principiul de bază folosit în ambele stabilizări a fost că cei care deţineau sume importante de bani să nu le poată schimba în noile monede decât în condiţii limitate. În perioada 15 august - 31 decembrie 1947, circulaţia monetară s-a redus dramatic la 24,3 mlrd. lei noi. În mod similar masa monetară, care sporise iarăşi substanţial de la 26 mlrd. lei la sfârşitul anului 1947 la 54 mlrd. lei în decembrie 1951, a fost redusă dramatic şi la cea de-a doua stabilizare din ianuarie 1952. Ultimul Guvernator al Băncii Naţionale a României (BNR) a cărui semnătură apare pe banii românilor înainte de 1989 a fost A. Vijoli, acuzat ulterior de „sabotare a economiei naţionale”, dar fără a fi găsit vinovat. Astfel a început epopeea banilor româneşti în ultimele şapte decenii. Schimbările politice majore ulterioare au lăsat amprenta asupra bancnotelor puse în circulaţie de BNR, aceasta fiind însă şi o instituţie supusă marilor schimbări după anul 1947 şi încă odată după 1989.

Această serie de bancnote (Fig. 1, sus) a fost introdusă în ianuarie 1952 şi a rămas în circulaţie până la 16 aprilie 1970. În anul 1966, în circulaţie a fost pusă o nouă serie de bancnote pentru a reflecta schimbarea denumirii de ţară din Republica Populară Română în Republica Socialistă România. O scurtă selecţie a acestei noi serii este prezentată, de asemenea, în Fig. 1, în partea de jos. Diferenţele dintre cele două serii de bancnote sunt multiple, începând cu însăşi denumirea băncii centrale emitente. Pe frontispiciul bancnotelor inscripţia „Banca Republicii Populare Române. Banca de Stat” a devenit „Banca Naţională a Republicii Socialiste România”. De asemenea, au fost schimbate stema ţării (fiind adăugată o stea pe stemă) şi denumirea acesteia. În ambele cazuri, bancnotele emise în 1952, precum şi cele din 1966, nu au mai purtat semnăturile Guvernatorului BNR şi a Casierului Central, aşa cum a fost tradiţia românească de aproape 100 de ani, până la emiterea acestor ultime două serii, iar peisagistica din imaginile de pe aversul şi reversul bancnotelor a devenit din ce în ce mai proletcultistă (cariere de piatră, porturi, recoltări a unor lanuri de grâu etc.).

Acestea au fost însă mai mult schimbări de formă, design şi de tematică/cromatică utilizată. Mai importante au fost însă schimbările de fond. Bancnotele din 1966 reprezentau deja o economie care făcuse eforturi să şteargă urmele războiului. Conducerea ţării a fost schimbată în martie 1965. Puterea de cumpărare a banilor se consolidase, iar inflaţia era ţinută sub control prin orice fel de mijloace, în special, prin cele administrative. Spre surprinderea comunităţii internaţionale, autorităţile române au decis să adere la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Grupul Băncii Mondiale. Statutul FMI a fost semnat la Washington DC pe 15 decembrie 1972. Această aderare a fost o realizare extraordinară (doar fosta RSF Iugoslavia mai era membru fondator la FMI), iar apartenenţa la aceste instituţii internaţionale de prestigiu i-a conferit leului românesc un suport financiar solid în cadrul eforturilor care erau întreprinse pentru ca acesta să devină o monedă de încredere. Astfel, împrumuturile acordate, proiectele implementate şi asistenţa tehnică acordată României de către ambele instituţii au oferit un suport favorabil consolidării leului. Cursul oficial şi cel comercial al leului erau însă supraevaluate pentru tranzacţiile externe ale ţării din motive politice. Un sistem complex de diferenţe de curs era planificat şi monitorizat în permanenţă de Ministerul Finanţelor, dar FMI nu le accepta şi ca atare erau raportate la „Erori şi omisiuni”. Statul avea un rol intervenţionist, iar în anul 1974 convertibilitatea leului a fost declarată ca obiectiv de politică economică. Bineînţeles că acest obiectiv nu s-a realizat. În 1980, s-a introdus „cursul comercial unic”, dar deprecierea leului a continuat.

Banii româneşti în tranziţia la economia de piaţă

După evenimentele din decembrie 1989, regimul valutar în România a fost relaxat şi se urmărea în mod explicit convertibilitatea leului. La 1 februarie 1990, cursul leului, atât cel comercial, cât şi cel necomercial, a fost unificat la nivelul de 21,00 lei/USD (de la 8,74 lei/USD pentru cursul necomercial şi 14,23 lei/USD pentru cel comercial). Dar acest nou nivel al cursului de schimb al leului nu era însă cursul de echilibru, astfel au urmat multe alte devalorizări.

Ulterior, a început procesul de liberalizare a preţurilor, iar sistemul bancar a fost restructurat în banca centrală (BNR) şi bănci comerciale (de stat şi/sau private). De asemenea, au început primele privatizări în economie. Schimbările dramatice ale leului aveau însă să continue. Leul nu putea să scape de coşmarul cursurilor paralele de pe piaţă. Între timp s-a procedat şi la o „confiscare a valutei”, când toţi deţinătorii de valută au fost obligaţi să o schimbe în lei la băncile comerciale, la cursurile supraevaluate din anul 1991. În ciuda multor deprecieri, cursul de schimb nu s-a stabilizat, iar încrederea populaţiei în noile bancnote emise de BNR în 1991 s-a redus constant. De fapt, unele din aceste noi semne băneşti au fost retrase în anul 1992, când a fost emisă o nouă serie de bancnote cu denominări din ce în ce mai mari. S-a ajuns repede la bancnota de 10.000 lei cu N. Iorga pe avers tipărită în 1994.Au început să fie folosite simbolurile culturale de pe revers (sculptură de Brâncuşi, mănăstirea Putna etc.) şi au fost adăugate semnăturile Guvernatorului BNR şi Casierului Central.

Factorul fundamental care trebuia să îi confere leului suportul de care avea nevoie (creşterea economică şi asigurarea echilibrelor macroeconomice) lipsea însă. Acest lucru a condus la situaţia când trebuiau făcute emisiuni noi de bancnote, în 1992 şi 1996, iar în 1999 s-a efectuat prima emisiune de bancnote româneşti confecţionate din polimeri. Suportul de hârtie a fost abandonat spre dezamăgirea multor români care au avut atunci şi încă mai au în prezent o aversiune faţă de monedele de plastic. Seria de bancnote tipărită în 1999 începea cu cea mai mică bancnotă de 2.000 lei şi se termina cu bancnota de 1.000.000 lei cu I. L. Caragiale pe avers. Acest lucru nu prevestea nimic bun pentru soarta leului. Aceste activităţi au şubrezit din nou încrederea populaţiei, iar finalul este bine cunoscut - redenominarea de la 1 iulie 2005. De la 14,44 lei/USD la finale anului 1989, cursul leului ajunsese deja la 29.100 lei/USD la finele anului 2004. Un nou termen a fost inventat (redenominarea) pentru a se evita pe cât posibil o paralelă nefavorabilă şi/sau alarmantă cu stabilizarea din 1952.

Redenominarea de la 1 iulie 2005

Cursul leului în primii 15 ani ai acestui secol nu era sustenabil, iar sistemul de contabilitate era sufocat de numere foarte mari, care nu puteau fi înregistrate/urmărite cu ajutorul sistemelor IT de atunci. Circulaţia sumelor cash era greoaie şi cel mai important încrederea populaţiei era din ce în ce mai scăzută. În această situaţie, pe 1 iulie 2005, BNR a luat o decizie corectă de a redenomina moneda prin trecerea de la leul vechi la leul nou (leul greu). O bancnota de 10.000 lei vechi a fost schimbată pe una nouă de 1 leu (vezi Fig. 3).


Autoritatea monetară nu intenţiona să facă o nouă stabilizare, iar în schimbarea banilor nu au fost puse nici un fel de restricţii. De fapt, o perioadă de şase luni vechile bancnote au circulat în paralel cu cele noi. Se poate spune că această acţiune a BNR a facilitat sistemul de contabilitate şi calculul indicatorilor statistici. În acelaşi timp, s-a uşurat folosirea maşinilor de livrat cash (ATM-uri) aduse de bănci în ţară după 1989, întrucât noile monede aveau aceleaşi dimensiuni cu cele ale monedei euro. Întreaga acţiune a fost prezentată ca un pas în direcţia bună în ceea ce priveşte trecerea la euro, un obiectiv pentru care termenul final a fost schimbat de multe ori din cauza monedei euro ca atare, dar şi a României. Impactul psihologic al denominării a fost semnificativ, ceea ce demonstrează importanţa banilor în gândirea şi comportamentul oamenilor de rând.


În toată această perioadă, atribuţia principală a BNR a fost aceea de control asupra inflaţiei. Retrospectiv vorbind, se poate spune că banca centrală s-a achitat satisfăcător cu principala sa sarcină statutară. În acelaşi timp, aceasta a avut grijă să menţină şi un echilibru adecvat între inflaţie şi dobânzi, astfel încât dobânzile să acopere cel puţin inflaţia. În rezultat, s-a format un curs de schimb al leului, care a fost relativ constant după denominarea prezentată mai sus. În anii de început ai tranziţiei, BNR a trebuit într-adevăr să facă faţă unor presiuni politice majore, ceea ce a făcut ca acest echilibru să fie uneori ignorat şi/sau imposibil de implementat şi menţinut. Oricum în afara acestor ani de pionierat de până la redenominare (cu multe încercări grele pentru economia românească), se poate spune că până în prezent controlul BNR asupra dobânzilor/inflaţiei a fost exercitat în mod profesional.

Naşterea leului moldovenesc

Leul moldovenesc are o istorie mai scurtă (nu a aniversat încă primele trei decenii), dar deosebit de interesantă în acelaşi timp. Această monedă „tânără” a serbat un sfert de veac pe 29 noiembrie 2018. Ceea ce este extraordinar, în cazul leului, este însă mediul geopolitic dificil în care a fost emis şi în care a existat până în prezent.

Înainte de independenţă, declarată pe 27 august 1991, Moldova a folosit rubla sovietică şi, pentru o perioadă scurtă de timp, rubla rusească. În august 1992, Moldova devenise membru deplin al FMI şi al Grupului Băncii Mondiale. De asemenea, pentru o perioadă scurtă de timp după independenţă, Moldova a tipărit propriile sale „cupoane” înainte de a introduce moneda proprie. Data de naştere a leului moldovenesc, cu efigia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt pe aversul bancnotelor, a fost deci 29 noiembrie 1993, când, cu suportul FMI, Banca Naţională a Moldovei (BNM) a pus în circulaţie leul, aşa cum am semnalat în Revista Historia (vezi A. M. Tănase - Leul moldovenesc, un sfert de secol de evoluţii monetare, în nr. 197/iunie 2018).

În noiembrie 1993, primul curs de schimb al leului a fost administrativ stabilit de către BNM la 3,85 lei/USD. Din punct de vedere economic, existau unele condiţii pentru o monedă stabilă în acele zile, cum ar fi lipsa oricărei datorii externe şi potenţialul economic bun al sectorului agrar. Aceste premise erau de o importanţă majoră, dar trebuie notat că Moldova nu avea niciun fel de rezerve valutare şi niciun fel de deţineri de aur la momentul când s-a „născut” această monedă. Lipsa oricăror deţineri de aur a bântuit, de fapt, moneda până în zile noastre. Bazat pe rezultatele bune în implementarea reformelor, leul a reuşit să rămână stabil în primii cinci ani de la punerea sa în circulaţie în jurul valorii de 4,50-4,70 lei/USD. La data introducerii propriei monede, Moldova înregistra însă un declin economic accentuat. Inflaţia era extrem de înaltă (1.283% în 1993), iar deficitul bugetului de stat era, de asemenea, foarte mare (aproximativ 5-8% din PIB). Moldova şi-a început tranziţia la economia de piaţă cu o datorie externă zero, dar aceasta a început să se acumuleze într-un ritm rapid. La finele anului 2020, datoria externă a atins un nivel impresionant de $8,36 mlrd. (70% din PIB), cu o uşoară scădere la 31 martie 2021.

În primii ani de existenţă ai leului, BNM a desfăşurat o politică monetară foarte restrictivă. Ratele de refinanţare pentru băncile comerciale ajunseseră la niveluri cu totul neuzuale (377% în martie 1994), iar rezervele minime obligatorii erau ţinute la niveluri foarte ridicate (de exemplu, în 1994 la aproximativ 28%). Nivelul ratei de refinanţare a fost mai apoi relaxat continuu (2,65% în iulie 2021), iar nivelul rezervelor minime obligatorii a fost redus. Unele dintre acestea erau realizări bune în acele vremuri şi au fost reflectate ca atare în stabilitatea relativă a leului la începuturile sale.

Cu toate acestea, evoluţia acestei monede tinere avea să înregistreze evenimente dramatice în anii care au urmat. Încă de la punerea sa în circulaţie, leul moldovenesc nu a fost monedă oficială pe tot teritoriul Moldovei. Aşa-zisa Republică Transnistreană nerecunoscută şi-a înfiinţat propria Bancă Centrală (BRT) pe 22 decembrie 1992 la Tiraspol. În august 1994, BRT a pus în circulaţie noua rublă transnistreană, la paritatea de o nouă rublă transnistreană egală cu 1000 de ruble (sovietice sau ruseşti) vechi. Din 1994 şi până în prezent, BRT a efectuat multe emisiuni monetare nerecunoscute oficial decât în Transnistria.

Evoluţiile leului moldovenesc

Leul moldovenesc avea să cunoască o primă depreciere puternică în urma crizei globale din 1998. A doua mare depreciere avea să aibă loc în 2014. Era nevoie de o revenire economică puternică pentru a menţine stabilitatea leului. Datoria externă moldovenească a avut şi va continua să aibă un impact material în ceea ce priveşte soarta leului.Trebuie notat că Moldova a primit anual, în ultimii 10 ani, în medie $1,3-1,4 mlrd. ca remitenţe de la circa un milion de moldoveni care lucrează în străinătate - Federaţia Rusă, UE, SUA, Marea Britanie, Israel şi multe alte ţări, dar marea majoritate a acestor bani merg pentru consum, ceea ce reprezintă o tendinţă nu chiar foarte bună. În plus, nivelul corupţiei si marile fraude au fost factori cruciali pentru soarta acestei monede.

Leul, atât pe plan intern, cât şi extern, a fost sub o presiune mare până la finele lui martie 2016, deoarece supravegherea BNM nu era la nivelul standardelor cerute de prudenţa bancară. Sectorul bancar s-a confruntat cu scandaluri majore, dintre care aşa-zisa „spălătorie moldovenească” şi marea fraudă bancară de peste $1 miliard au fost cele mai devastatoare pentru leul moldovenesc. Un nou Guvernator al BNM a fost numit de Parlamentul Moldovei, când au început să fie implementate măsurile de corectare a acestei situaţii inacceptabile. Chiar şi în aceste condiţii, moneda s-a depreciat la 21,3989 lei/EUR şi la 17,9755 lei/USD, respectiv, la finele lunii iunie 2021 (nivelul maxim de 24,01 lei/EUR a fost înregistrat pe 18 februarie 2015). Aceasta arată fragilitatea unei monede tinere, care cu greu face faţă condiţiilor extreme, interne şi externe.

Banii noştri cei de toate zilele

Pâna la trecerea la moneda euro, dorită de majoritatea românilor (peste 75%, în creştere de la 63%) conform unor sondaje de opinie recente, leul românesc îşi va continua drumul destul de sinuos pe care l-a avut în ultimele şapte decenii şi, mai cu precădere, în anii de tranziţie a ţării către o economie de piaţă. În ultimii 16 ani de la introducerea „leului greu” (RON), acesta a urmat evoluţia tumultoasă a economiei româneşti. Situaţia celor două monede analizate în paralel, exemplifică încă odată în plus, că doar o economie sănătoasă poate susţine o monedă puternică. Această teorie fundamentată în perioada interbelică de profesorul român V. Bădulescu argumentează că: „Buna rânduială economică este condiţia prealabilă şi necesară a oricărei însănătoşiri monetare. Imaginăm o economie sănătoasă cu o monedă avariată, nu credem că e posibil, însă, o monedă sănătoasă într-o economie dezorganizată”. Subscriem, întru-totul, unui asemenea demers teoretic.

Deşi a fost fundamentată în perioada interbelică, această teorie economică este însă mai relevantă ca oricând în zilele noastre.

Stabilitatea relativă a leului românesc din ultimii 16 ani de la redenominare încoace a fost bazată pe o creştere economică orientată spre consum mai mult decât pe investiţii. Dar partea cea mai îngrijorătoare a situaţiei actuale a leului este datoria externă pe care ţara o acumulează în ritmuri rapide în ultimii ani (126, 9 mlrd. euro la finele lunii mai 2021, faţă de 99,3 mlrd. euro – nivelul înregistrat la 1 decembrie 2018). Acesta este un mare dezechilibru macroeconomic, care va avea un impact negativ asupra menţinerii stabilităţii leului. În plus, suportul financiar al Uniunii Europene (UE) nu este fructificat în totalitate, iar procesul de aprobarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cadrul căruia UE alocă României o sumă de 30 mlrd. euro (granturi şi împrumuturi), nu prevesteşte un succes deosebit. Întreaga ţară are datoria să facă eforturi pentru a se asigura că banii românilor au putere de cumpărare bună, atât pe intern, cât şi în afară. Altfel, povestea şi evoluţia tumultoasă a leului romanesc nu se termină aici.

Pe de altă parte, leul moldovenesc a existat în condiţii grele încă de la începuturile sale. Probabil că acest context va continua (chiar dacă graţie suportului extern cu o intensitate mai redusă), dar această monedă a „învăţat” deja să supravieţuiască, calitate de care va fi nevoie şi în continuare. După problemele create de pandemia COVID-19, din 2020-2021, şi după blocajul politic şi constituţional recent, noile deschideri politice prefigurate după alegerile parlamentare din 11 iulie 2021 şi suportul extern al statelor dezvoltate şi al organismelor financiare internaţionale pot reprezenta o şansă extraordinară pentru evoluţia pozitivă a acestei monede, cu imaginea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt ca simbol naţional.■

 

Далее...

MAIB în drum spre IPO

Venirea unui consorţiu internaţional de investitori în capitalul celei mai mari instituţii financiare din ţară – Moldova Agroindbank (MAIB), în octombrie 2018, a transferat ideea lansării unei Oferte Publice Iniţiale (IPO) a băncii dintr-o direcţie teoretică în una practică. În prezent, în faţa Consiliului MAIB stă un obiectiv important şi bine determinat: până în anii 2023-2024, să pregătească instituţia pentru listare la o bursă internaţională. Este vorba despre plasarea acţiunilor MAIB la una dintre bursele din Londra, Amsterdam, Varşovia sau Bucureşti. Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, partenerul fondului de investiţii Horizon Capital (unul dintre fondatorii consorţiului HEIM Partners Limited, care deţine 41,09% din capitalul MAIB), membru al Consiliului băncii, Vasile TOFAN, a relatat despre sarcinile care urmează a fi îndeplinite până la momentul plasării unei IPO.

Profit: Dl Tofan, cine în consorţiul internaţional de investitori, creat în anul 2018 cu scopul de a achiziţiona acţiunile MAIB, a jucat rolul cel mai important – fondurile de investiţii – Horizon Capital (SUA) şi AB Invalda INVL (Lituania) sau Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD)?

Vasile TOFAN:
Aş spune că a fost o muncă în echipă, fără a construi vreo ierarhie – BERD, Invalda INVL şi Horizon Capital sunt parteneri egali. Este evident că rolul BERD a fost important, întrucât atât din punct de vedere politic, cât şi juridic, achiziţia pachetului de acţiuni al MAIB a fost o tranzacţie deloc uşoară. Vorbind obiectiv, fără BERD ar fi fost foarte dificil să încheiem acest acord.

Pentru noi, de exemplu, mă refer la fondul privat de investiţii Horizon Capital, ar fi incomod să intrăm desinestătător în capitalul MAIB. Prin urmare, ar fi corect să spunem că BERD este, într-o anumită măsură, primus inter pares – primul între egali. În acelaşi timp, membrii consorţiului au convenit că Horizon Capital îşi va asuma un rol mai activ în transformarea băncii. Acest fapt se datorează experienţei semnificative acumulate de Horizon Capital, prin implicarea constantă în asemenea proiecte atât în Republica Moldova, cât şi în regiune.

Profit: Probabil, prezenţa unei bănci internaţionale cu o reputaţie ireproşabilă în această tranzacţie este, de asemenea, un factor al garanţiei, care cu participarea BERD a fost mult mai mare decât, să zicem, dacă pachetul de acţiuni ar fi fost achiziţionat doar de fondurile de investiţii.

Vasile TOFAN:
La acest capitol aş dori să fac un mic comentariu, întrucât există percepţia că a fost o tranzacţie foarte „dulce”. Atunci când aceasta era în plină desfăşurare, nu ni se părea deloc aşa. La urma urmei, statul ne oferea un pachet problematic de acţiuni, deoarece deţinătorul anterior al acestuia mai avea anumite pretenţii şi cerinţe. Ba mai mult, totul s-a produs într-o structură care nu a mai fost testată până la acel moment. Toate acestea luate împreună păreau a fi o afacere destul de dificilă, dar cel mai important – riscantă. Ne-a luat mult timp să ne maturizăm pentru implementarea practică a acestei investiţii. Ei bine, şi preţul, la sincer vorbind, nu a fost atât de atractiv pe cât cred alţii. În acea perioadă, multiplicatorul de capital, indice în baza căruia au fost vândute acţiunile MAIB, era uşor sub nivelul celui al Raiffeisen Bank, la acelaşi nivel cu băncile turceşti de top şi semnificativ mai mare decât multiplicatorul de capital al băncilor greceşti şi cipriote. Dar, am văzut un activ bun, cu un potenţial mare de creştere pe piaţă, cu o rată de penetrare redusă a produselor de credit, astfel, în pofida tuturor riscurilor, am decis să ne implicăm în această tranzacţie.

Profit: În ce au văzut investitorii principalele avantaje şi potenţialul acestui activ?

Vasile TOFAN:
Voi răspunde la această întrebare prin câteva argumente, pe care le-am expus în memorandumul nostru pentru Comitetul de investiţii al Horizon Capital.

PRIMUL – rata de penetrare a produselor bancare relativ scăzută, ceea ce înseamnă un potenţial impunător pentru creşterea portofoliului de credite. În special, acest lucru este valabil în cazul împrumuturilor de consum. Ponderea acestora în PIB la momentul investiţiei noastre era de aproximativ 3%. În ţările din regiune indicatorul respectiv este de câteva ori mai mare, iar în ţările dezvoltate – de zeci de ori. Portofoliul creditelor de consum în Republica Moldova va creşte constant.

AL DOILEA – concurenţa pe piaţă. Am scris că sistemul bancar a fost grav afectat după anul 2014. Remarcând lacunele     din sistemele de control, a fost foarte corect faptul că autoritatea de reglementare şi partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova au înăsprit supravegherea bancară pe mai multe dimensiuni. Pentru bănci, acest lucru a însemnat audituri la nesfârşit, teste de stres, controale şi o concentrare imensă asupra proceselor interne legate de guvernanţa corporativă, tranzacţii cu persoanele afiliate, identificarea şi verificarea beneficiarilor efectivi, conformitate etc.

Acest lucru a avut un efect foarte pozitiv în procesul de consolidare a controlului şi evitarea, condiţionat, a unui nou furt de un miliard de dolari. Dar orice restructurare pe un termen atât de lung are şi cealaltă faţă a monedei – concentrându-se doar pe activitatea lor internă şi implicându-se în audituri şi controale de dimineaţă până seara, băncile au pierdut legătura cu clienţii, au devenit mai puţin flexibile şi inovatoare. Acest lucru a coincis cu revoluţia digitală pe pieţele bancare mondiale, pe care băncile moldoveneşti, în mare măsură, din motive destul de obiective, au ratat-o. Băncile şi-au pierdut apetitul pentru risc, pentru antreprenoriat. De exemplu, de ce să creditezi o afacere, când poţi investi în valori mobiliare de stat?


În plus, întrucât loculul sfânt nu este niciodată gol, de inerţia băncilor au profitat organizaţiile de microfinanţare, care şi-au majorat rapid cota de piaţă la capitolul creditelor de consum, acordate adesea la rate exorbitante ale dobânzii. În momentul în care am intrat în capitalul băncii, portofoliul de credite al acestor organizaţii era uşor sub 10 mlrd. lei, iar volumul creditelor de consum per întregul sector bancar al Republicii Moldova, cu excepţia creditelor ipotecare, era puţin peste 6 mlrd. lei. Profitul instituţiilor de microfinanţare în perioada de după furtul miliardului şi până la investiţia noastră în MAIB a sporit de cinci ori, depăşind 1 mlrd. lei.

Organizaţiile de microfinanţare au profitat de acest lucru, deoarece nu acordau împrumuturi timp de două săptămâni, ca în cazul băncilor comerciale, ci aproape instantaneu.

În acel moment băncile chinuiau clienţii cu zeci de documente, iar organizaţiile de creditare nebancară acordau un împrumut în 15 minute, cerând doar buletinul de identitate. Astfel, rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a acestor organizaţii ajungea la 30%, în timp ce sectorul bancar a avut un ROE mediu de 10%. Ne-a devenit clar că, dacă vom implementa careva procese corecte, vom introduce aşa-numitul conveier de credite, vom schimba sistemul de pregătire şi motivare a personalului, atunci împrumuturile vor fi acordate rapid şi eficient.

Banca trebuie să ofere clienţilor „potriviţi” resurse financiare, de asemenea, în 15 minute. Aceasta a fost a doua parte a tezei noastre. Am văzut oportunitatea de a aduce mai mult dinamism în dezvoltarea MAIB, de a ne concentra mai mult pe client, de a implementa tehnologii corecte, de a spori productivitatea şi, astfel, de a recâştiga cota de piaţă.

AL TRIELEA argument important se referea la banca însăşi. Am considerat că MAIB, la acea vreme sub conducerea lui Serghei Cebotari, era o bancă puternică, în special pe segmentul corporativ. Într-un bun sens al cuvântului, MAIB era o bancă conservatoare. Sunt mândru de faptul că atunci când băncile de sistem din Moldova au fost implicate în diverse scheme, MAIB nu s-a angajat în lucruri stupide, ci a construit continuu o afacere onestă, cu o reputaţie ireproşabilă. Pentru noi a fost foarte important să intrăm în capitalul unei bănci, în care sunt respectate valori şi principii corecte.

Profit: Nu au existat careva griji din cauza riscurilor?

Vasile TOFAN: Cred că principalele zone de disconfort au fost asociate cu foştii acţionari ai băncii.

 


Profit: Cum va „împacheta” consorţiul internaţional de investitori acest activ, în primul rând, pentru a-l dezvolta dinamic şi, în al doilea rând, pentru a-l vinde mai devreme sau mai târziu?

Vasile TOFAN:
Au trecut doi ani de când fac parte din componenţa Consiliului băncii. şi dacă m-aţi întreba cum îmi evaluez personal activităţile, aş răspunde imediat şi fără echivoc – „nesatisfăcător”. Acţionarii şi clienţii au pe bună dreptate aşteptări foarte ridicate. Cu părere de rău, transformarea are loc mult mai lent decât mi-aş fi dorit. Înţeleg mulţi clienţi care se întreabă: unde sunt schimbările promise? Când am intrat în capitalul MAIB, cel mai rapid credit de consum putea fi obţinut teoretic în trei zile, practic – într-o săptămână. Am redus timpul de aşteptare până la o zi, iar ulterior la câteva ore. Dar oamenii merg în continuare la organizaţiile de microfinanţare, în pofida ratelor exorbitante ale dobânzii, întrucât acolo e mai rapid, mai convenabil şi mai primitor.

Mai avem mult de lucru pentru a schimba nivelul de deservire – de la aspectul sucursalelor noastre şi pe cât de bine putem deservi clienţii, la cât de convenabile sunt aplicaţiile noastre mobile sau serviciile de internet banking. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să investim mult în angajaţii noştri, să sporim productivitatea prin intermediul unor tehnologii şi procese noi, astfel încât clientul să nu mai fie nevoit să semneze zeci de documente.

Creşterea productivităţii ne va permite în timp să majorăm şi salariile, astfel încât munca angajaţilor noştri să fie apreciată la modul cuvenit. Deocamdată, productivitatea noastră nu este la cel mai înalt nivel. Raportul cost/venit (CIR) al MAIB este de 55%, în timp ce băncile de top din regiune ating şi niveluri de sub 40%.

Cât despre mine, sunt rareori mulţumit. Când crezi că te descurci bine, că eşti cel mai bun, că eşti primul, acest lucru nu contribuie la dezvoltare. Apropo, mi se pare că acest sindrom este oarecum inerent băncilor, inclusiv MAIB. De multe ori am auzit la şedinţele noastre interne pe cât de bine ne descurcăm, pe cât de buni suntem şi pe cât de puternici. Chiar şi sloganul nostru era despre asta: „Puterea stă în noi”.

Totuşi, cred că puterea este în clienţii noştri şi trebuie să ne gândim mult mai mult la ceea ce e necesar de schimbat spre binele lor. Niciodată nu trebuie să ne oprim din calea dezvoltării. Iar acest lucru, la rândul său, va duce la majorarea portofoliului de credite, precum şi la obţinerea unor venituri mai mari. Prin urmare, sunt impresionat de faptul că atât preşedintele Comitetului de Conducere al băncii, Giorgi Shagidze, cât şi preşedintele Consiliului MAIB, Vytautas Plunksnis, actualmente pun întotdeauna experienţa clienţilor în prim plan. Cuvântul „client” este acum cel mai frecvent rostit în cadrul şedinţelor noastre. şi aşa este corect.

Acesta este motivul pentru care cred că MAIB este doar la început de cale. Când banca va acorda împrumuturi de consum în 15 minute, când vom atinge un indice de loialitate al consumatorilor (NPS) de 80%, când ratingul aplicaţiilor va fi de 4,9 din 5, atunci, probabil, voi putea spune că am realizat ceva în această bancă.

Profit: De cât timp va fi necesar pentru a realiza cele menţionate?

Vasile TOFAN: Voi reitera că totul începe cu experienţa clientului. În prezent, clienţii sunt foarte răsfăţaţi, inclusiv în Republica Moldova. Astăzi ei folosesc Netflix, Spotify şi Booking. Au un nivel complet diferit de aşteptări faţă de serviciile oferite. Fac cunoştinţă şi analizează cele mai bune branduri şi cele mai confortabile servicii din lume. Prin urmare, nivelul de deservire la care ar trebui să ajungă MAIB nu este cel al băncilor locale, ci ar trebui să ne orientăm spre acele servicii globale care stabilesc standardul de calitate pentru consumatorii din Republica Moldova.

Profit: Adică, Vă referiţi la faptul că această categorie de clienţi are cu ce compara?

Vasile TOFAN:
Exact. Prin urmare, nu este pe deplin corect, atunci când încercăm să comparăm serviciile MAIB cu cele ale altor bănci din Republica Moldova. Mai degrabă trebuie să ne să ne aliniem la cele mai bune servicii din lume. În general, băncile nu sunt apreciate nicăieri în lume, inclusiv în Republica Moldova. Oamenilor nu le place să meargă la bancă, pentru ei aceasta reprezintă mai degrabă o anumită durere de cap, decât o plăcere. Respectiv, cred că obiectivul nostru este crearea unor servicii comode şi atractive, de care se vor bucura clienţii MAIB.

Eu întotdeauna încerc să testez noi servicii bancare. Am atât Revolut, cât şi Wise. Acestea sunt bănci virtuale, pe care mulţi oameni le folosesc de bunăvoie, inclusiv în Republica Moldova. Toţi cetăţenii care au paşapoarte româneşti, aproximativ 30% din populaţie, se pot folosi deja de serviciile acestor bănci virtuale, deschizându-şi un cont chiar fiind întins pe canapea, timp de cinci minute.

Mai devreme sau mai târziu, aceste neobănci vor veni şi în Republica Moldova. De exemplu, în ţara vecină – Ucraina, în trei ani de zile, Monobank a reuşit să se poziţioneze pe locul al doilea pe piaţa creditelor de consum, după Privatbank.

Dacă considerăm că această revoluţie digitală ne va ocoli, ne înşelăm amarnic. Ba mai mult, aceste neobănci deţin resurse aproape nelimitate. De exemplu, Revolut, care oferă servicii bancare online, a atins o valorizare de $33 mlrd., după ce a încheiat o rundă de finanţare în valoare de $800 mil. Evaluarea respectivă este mult mai mare decât în cazul VTB Bank, CommerzBank, Raiffeisen Bank, precum şi în cazul celor mai mari bănci româneşti şi greceşti luate împreună. Respectiv, în MAIB mai avem mult de muncă.

 


Profit: Dar ce puteţi spune despre rezultatele financiare ale băncii? Pe cât de mulţumiţi sunt acţionarii străini de indicatorii de performanţă ai MAIB?

Vasile TOFAN:
Trebuie să îmbunătăţim profitabilitatea băncii. Fără profit, nu vom avea bugete pentru investiţiile necesare. În primul rând, pentru a moderniza infrastructura şi tehnologiile noastre. Dar şi pentru a atrage şi menţine angajaţii, întrucât presiunea pe piaţa muncii este foarte mare, nu există destule cadre.

În prezent, acest lucru se poate face printr-o utilizare mai bună a lichidităţii. Prin urmare, trebuie să facem totul cât mai simplu posibil şi comod, astfel încât oamenii şi întreprinderile să se crediteze la MAIB şi să utilizeze o varietate cât mai mare de servicii bancare. Dar, în acelaşi timp, aceste împrumuturi ar trebui acordate celor care le vor rambursa în timp util.

În Georgia, de exemplu, o ţară asemănătoare cu Republica Moldova după numărul populaţiei, există două bănci care înainte de pandemie câştigau aproximativ $180 mil. pe an fiecare. Iar cel mai mare profit înregistrat de MAIB constituie $40 mil. Respectiv, cred că rentabilitatea băncii ar trebui majorată prin creşterea portofoliului de credite, precum şi prin sporirea cotei de piaţă a diferitelor sisteme de plăţi şi a serviciilor bancare mobile. Acest lucru ar trebui să devină o preocupare constantă atât a acţionarilor, cât şi a administratorilor băncii.

Prin creşterea profitabilităţii băncii, vom ajunge la un ROE de cel puţin 20% pe an. Acesta este nivelul pe care îl consider minim necesar pentru o economie cu profilul de risc al Moldovei. În caz contrar, pentru ce să mai investească un investitor în Moldova la un ROE de 10-15%, dacă există o mulţime de bănci în lume, care înregistrează un ROE semnificativ mai mare.

Profit: Pe cât de realist este pentru o bancă din Republica Moldova să ajungă la o asemenea valoare a rentabilităţii capitalului?

Vasile TOFAN:
Acesta este nivelul actual al băncilor din România. Chiar şi gigantul rus Sber are un ROE de aproximativ 16%. Tinkoff Bank (Rusia), unde am fost acţionari – 40%, iar Kaspi Bank (Kazahstan) – 80%. În prezent, MAIB câştigă mai puţin decât costul capitalului pentru Moldova, a cărui valoare este de aproximativ 15%.

Profit: Este adevărat că MAIB examinează posibilitatea plasării valorilor mobiliare la bursa din Londra?

Vasile TOFAN:
Cred că da. Două bănci georgiene, TBC şi Bank of Georgia, se listează la Londra. Tinkoff şi Kaspi, de exemplu, au fost, de asemenea, listate la această bursă. Prin urmare, vom alege între bursele de la Londra, Amsterdam, Varşovia şi Bucureşti.

Profit: Aveţi o înţelegere cu acţionarii majoritari moldoveni, precum că în următorii trei-cinci ani trebuie să fiţi gata pentru o potenţială listare la bursă?

Vasile TOFAN:
IPO este un instrument eficient, necesar pentru creşterea capitalizării băncii. Acţiunile MAIB sunt expuse spre vânzare pe o piaţă nelichidă a valorilor mobiliare corporative. Spun astfel deoarece, din păcate, nici măcar nu avem o piaţă funcţională. şi în acest sens, Moldova nu este unică. Nici în Ucraina nu există bursă. Deci, ar trebui să fie clar pentru toată lumea că, atunci când nu există lichidităţi, aceasta afectează valoarea activului.

La Bursa de Valori a Moldovei (BVM) lichiditatea este zero. Tranzacţiile unice nu sunt în niciun caz reprezentative pentru evaluarea activului. Iar lipsa lichidităţii acţiunilor duce la deprecierea oricărui titlu. La fel se întâmplă cu acţiunile MAIB. Da, este un activ bun, dar se află pe o piaţă nelichidă şi, prin urmare, costul acţiunilor va fi mic. şi, probabil, nu ar trebui să ne orientăm după vânzările unice ale acţiunilor MAIB la BVM, care sunt cotate la un preţ de 3 000 de lei. Nu pot spune că este un preţ bun sau rău, deoarece acestea sunt vânzări unice de acţiuni – de la caz la caz. Prin urmare, există acţionari ai MAIB care sunt interesaţi să coteze acţiunile băncii la o bursă internaţională. Valoarea titlurilor lor doar va spori, acestea vor putea fi uşor de cumpărat, cât şi uşor de vândut.

Profit: Tranzacţiile pe piaţa internă cu greu pot servi drept indicator, având în vedere că într-un an acestea nu depăşesc nici măcar 5% din capitalul băncii.

Vasile TOFAN:
Din acest punct de vedere, acţiunile ar trebui expuse pe o piaţă lichidă. Cred că lichiditatea va oferi o primă evaluare acţiunilor MAIB. Aş spune că aceasta este prima şi cea mai importantă necesitate, de ce ar trebui să pregătim banca pentru plasarea unei IPO.

A doua este legată de atragerea investiţiilor străine în ţară. IPO este o oportunitate de a atrage multe resurse financiare suplimentare, la o evaluare bună, folosindu-le cu înţelepciune pentru scopul principal – dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova.

Nu în ultimul rând, IPO este o modalitate de a construi cea mai înaltă formă de guvernanţă corporativă. Marea majoritate a companiilor mari şi de succes din lume sunt societăţi pe acţiuni. Acesta este un fel de ligă de top în ceea ce priveşte guvernanţa corporativă, iar statul nostru ar trebui să fie vital interesat de creşterea numărului de companii publice în ţară. Aceasta este calea către durabilitate şi transparenţă. Este o axiomă.

Profit: De ce IPO şi nu vânzarea activului către un investitor strategic?

Vasile TOFAN:
Am fi examinat şi această opţiune, dar trebuie să fim realişti şi să înţelegem că, din păcate, reputaţia sistemului bancar din Republica Moldova nu este una foarte bună. Principalii cumpărători – austriecii, italienii, germanii, francezii, au deja lecţii învăţate şi concluzii trase, după desfăşurarea activităţii pe pieţele ţărilor din această regiune. Prin urmare, îmi este dificil să spun pe cât de atractiv va fi MAIB pentru un investitor strategic şi pe cât de repede ar putea acesta apărea în Republica Moldova.

Profit: Vă mulţumim pentru interviu!■

 

Далее...

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
73
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5709451

WebArt Pro