Profit №_12_2023, decembrie 2023

Romania - The end of socialist banking sector

The December 1989 events found the Romanian banking system in a super-centralised shape, with a central bank established long ago in 1880 (National Bank of the Socialist Republic of Romania) and 4 specialised banks (Investments Bank (IB), the Romanian Bank for Foreign Trade (RBFT), Agricultural Bank (AB) and the Savings and Consignments House (CEC). This was radically transformed in September 1991. In accordance with the normal practice, the functions of the former National Bank of the Socialist Republic of Romania (NBSRR) were divided into commercial ones and central bank functions. The National Bank of Romania (NBR) was established as the central bank, while the Romanian Commercial Bank (RCB) took over the previous functions from the former NBSRR which were specific for a commercial bank, being empowered to handle with priority the industrial sector and transport and commerce. At the same time, other commercial banks were established/re-organised as universal ones. The banks’ universalisation, both with regards to the handled sectors and regarding the range of services and transactions implemented, was one of the key objectives of the monetary policy soon after 1989. The development of the private sector within the banking system was the second such major objective. (Fig. 1).

The beginnings of the banking transition

In the early days of Romania’s transition to a market economy, for a period of time, the banking system was formed of the 4 large commercial banks (Romanian Commercial Bank, Bancorex (the former Romanian Bank for Foreign Trade), Agricultural Bank and the Romanian Development Bank (RDB, former Investments Bank)) inherited from the socialism and a large number of private banks, including 9 branches of foreign banks such as: Chase Manhattan Bank, ING Bank, Banca Anglo-Romana, Société Générale, etc. In addition, in July 1996, the Romanian Parliament approved the re-organisation of the Savings and Consignments House (CEC, currently CEC Bank) as a banking entity with the state as single shareholder.

In a very detailed analysis of the actual situation during those starting years, it is easy to observe that the Romanian banking sector was comprised from a multi-type banking societies whose capital had very diverse sources.  A wide rage of commercial banks were re-organised, established or expanded in a relatively short period of a few years only. The foreign capital started to become more and more present in the Romanian banking sector (by end-2018, it reached 75%). At the very start of transition, the commercial banks had a net creditor position in their relationship with the foreign entities. For instance, as of 31 December 1996, total net creditor was of some USD 386 mln at the historical exchange rate. Currently, the 34 commercial banks authorised by the NBR have total net assets of Lei 451.1 bln (EUR 96.7 bln as of end-2018).

Apart from a nominal growth which could be labelled as substantial at the start of transition (mainly explained due to the depreciation of the Leu exchange rate), one can also observe that the net creditor position signalled the existence of international reserves held by the commercial banks in those years, which in turn was the result of an attitude which was constantly present within the Romanian banking system to accumulate the foreign currency. On the other side, in accordance with the data published by the NBR for end-1996, one can see that this was in a net debtor position of Lei 2155.7 bln or some USD 534 mln (much larger than in the previous years). This signalled the start of a tendency which had become more and more worrisome, namely the start of the accumulation of a substantial foreign debt (managed by NBR), which by the end of March 2019 reached at EUR 99.8 bln (some 50% of GDP).

The Romanian monetary policy was prepared and implemented by the NBR, an institution empowered to conduct an independent monetary policy for which it has been and still is held responsible by the Parliament. A distinct law was issues for the commercial banks activities in 1991. Despite all these, the monetary policy at the beginning of transition was very convoluted and issued in inflationary or hyper-inflationary conditions and many times under immense political pressure which had nothing to do with the market economy.

The lack of monetary and financial discipline from the part of the economic agents and the very low trust of the population in the national currency (especially during 1990-1992) had a strong negative impact on the monetary policy. Many times, the Romanian monetary policy was “indulgent”, a fact which contributed significantly to the start of the inter-enterprise financial arrears (17% of GDP in 1996). Also, there were years when the monetary base was expanded much faster than the GDP increase, which exacerbated even more the inflation.

The exchange rate policy issues were at the centre of debates with the IMF’s representatives (Romania is a member of the IMF and the World Bank since 1972) and those of other international financial organisations. During the first part of 1996, NBR had interfered with the foreign currency market and took restrictive measures regarding the right to quote the Leu. These actions led to the suspension of the disbursements from the IMF within the December 1995 arrangements with this institution. At the same time, requirements on the capital adequacy ratio (minimum 8%) of the banks and on the open foreign currency position (maximum 10% of banks’ capital) were introduced. However, some prudential banking requirements were pure and simple ignored up to the big scandals in the banking sector such as Dacia Felix, Credit Bank, SAFI, FNI, etc. Within this restrictive monetary policy during 1996, the NBR withdrew, for the first time during transition process, the banking licence of one bank as was the case of Fortuna Bank. At the same time, in the case of other banks such as Dacia Felix and Credit Bank, the NBR stopped its financial support on 16 July 1996 after overdraft credits of Lei 1,700 bln were already extended to the two banks. Under such circumstances, the analysts dealing with the Romanian monetary policy, rightly remarked that what was done was, “too little and too late”. Within the context of the challenges which were faced by the Romanian banking system, it will be fair to mention that the NBR revised in July 1996 its norms regarding the minimum reserves requirements and that the banks’ foreign currency exposure was constantly controlled by the monetary authority.

Following the financial problems related to the investment funds SAFI and Credit Fund, the NBR and the Ministry of Finance issued in May 1996 only new rules regarding the correct management by these funds of the amount of money invested by companies or population. Like in many other cases, these regulations were issued only after serious scandals erupted. The small investors practically saw their savings drastically reduced, if not even lost in full. The regulations introduced on the guarantee of deposits made by the individuals with the Romanian banks of up to Lei 10 mln/customer (the Deposits Guarantee Fund in the baking system was established in 1996), had once again confirmed that the authorities, including NBR, acted only after major events took place on the capital market.  Such cases drastically diminished the trust of the population in the Romanian leu and in its banking and financial system. Currently, the limit for guarantees by the Deposits Guarantee Fund is of EUR 100,000/customer/bank, in accordance with the EU’s requirements and practice, as Romania is an EU member since 1 January 2007 as well.

Like in the case of many other countries in transition, the interest rate in Romania has been under the remit of the NBR. The central bank has been constantly under a strong pressure from the political factor to reduce the level of interest rates in order to support the economic recovery of many productive or commercial companies. The Romanian monetary authorities were blamed that they had manipulated the level of interest rates in accordance with the short terms needs of the Leu’s exchange rate. The ROBOR scandal in 2019, with very clear political connotations, is just one example. On 15 May 2019, the level of the monetary policy interest rate was maintained at 2.50% per year.

Moldova - Modest beginnings and complex evolutions

Moldova started its transition from an altogether completely different positon. The country declared its independence on 27 August 1991, but there was no banking basic infrastructure. First of all, Moldova was not a member of the IMF and the World Bank Group. This was the country’s first priority and the membership was achieved on 12 August 1992. Then the country had a very young central bank, but it had not its own currency. The National Bank of Moldova (NBM) was established on 4 June 1991, but the country had continued to use the rouble (the Soviet/Russian ones) and coupons for a good period of time. The Moldovan Leu was introduced only on 29 November 1993. (Fig. 2).

There were no moderns working norms for the banks, their balance sheets were still denominated in roubles and the first international audits were undertaken only in 1995 upon the EBRD’s requests. Victoria Bank and Moldova-Agroindbank were the first banks internationally audited. These were followed by many good years of excellent cooperation with the international financial organisations which granted credit lines and/or technical assistance to the commercial banks and the NBM, as the case may be. Meanwhile, the first issues of the banking sector transition started to emerge.

Moldova’s foreign debt started to accumulate at a very fast pace up to the level of USD 7.3 bln as of end-2018 (in accordance with the NBM’s data), which represents 62.1% to its revised GDP, according to the World Bank estimations. (https://tinyurl.com/yyg6pgzn)

One other example was the change of NBM’s management in 2009, after which the monetary supervision had deteriorated. Then the Russian banks used the Moldovan banks to launder immense amount of money (some USD 20-22 bln) up to May 2014 and the non-performing loans started to increase up to non-sustainable levels.  All of these were followed by the large fraud in the banking sector of USD 1 bln which let to the crash of 3 major commercial banks of Moldova in 2015 and subsequently to the cover of the loss by the state budget. All these negative evolutions have led to the interruption of the country’s external financing during recent periods. During the almost 3 decades of Moldovan banking transition there were, of course, many good achievements as well (the organic growth of the commercial banks, international credit lines for SME financing, increasing transparency of the shareholders of the key banks during 2018-2019, foreign direct investment in banks, etc.), but all of these were unfortunately shadowed by the resounding scandals. It is quite clear that the transition process was not successfully concluded, even if after April 2016 a new management was approved for the NBM.

Privatisation of some commercial banks in the two countries

In Romania’s case, this was a field in which the hesitation and inconsequence of the authorities had negative effects on the Leu’s stability and had determined the attitude of “let us wait and see what happens” from the investors’ side. For instance, the law approved by the Parliament for the approval of the Mass Privatisation Program in 1995 stipulated that a special draft law will be submitted to the Parliament by the Government related to the banks’ privatisation. Many versions were debated and rejected or delayed. The former State Property Fund (FPS) and the former 5 Private Property Funds (FPPs, currently Financial Investment Societies (SIFs)) were on divergent positions regarding the banks transfer of property.

In December 1996, the Program of Main Macro-Stabilisation and Development of Romania up to 2000 was prepared and published by the Government of Romania and which had as a strategic objective ″privatisation of state-owned commercial banks″. After the approval of an adequate legislative framework, organisational measures were required in order to start the actual privatisation of some of the large commercial banks.

One of the issues with which the Romanian authorities had to handle in those days was that of a clear option regarding the banks which were supposed to be privatised. The Government in office up to December 1996 had launched a few potential privatisations in which were included in a successive order RDB, Bancpost and finally even Banca Agricola. BCR was taken over by the Austrian Erste Group in 2006 well after it had “acquired” BRCE (in reality BRCE, subsequently renamed Bancorex, was liquidated in 1999 in the aftermath of grave mistakes concerning prudential regulation), Banca Agricolă was bought by Raiffeisen Group (RZB), Austria during 1999 - 2001 at a very modest price of some USD 60 mln and BRD also bought by the French group Société Générale in a few successive phases during 1998 - 2004. (Fig. 3).
The hesitation of the Romanian authorities (both of the Government and the Parliament) was also determined by a range of complex technical issues which needed to be resolved when the question of the privatisation of a large state-owned commercial banks was raised. One of these issue was related to the selling price for the shares to be sold. As an example, this raised serious technical and practical difficulties in determining the market price of RCB. The privatisation of this bank failed/was delayed quite a few times until the state finally sold its shares to Erste Group in 2006. One other basic requirement was the availability of annual reports issued by international auditing firms.

The story of privatisations of banks in Moldova is quite different. The dissolution of the former Soviet Union and the declaration of independence by the Republic of Moldova on 27 August 1991 generated confusion in the banking sector but, at the same time, created also real opportunities. The former branches of the Soviet banks declared in a short period the break-up of the relations with the Soviet “mother” banks and distributed their share capitals to some shareholders which were in fact their former clients. This was the reason of very large number of shareholders in the case of the key banks in Moldova, an issue which had persisted until a few years ago when the large commercial banks (Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Mobias Banca and Eximbank) were taken over by transparent shareholders or had their banking licences withdrawn as was the case of Banca Sociala, Banca de Economii and Unibank. The story of the establishment of the first private commercial bank C.B. Victoria Bank in 1989 and its destiny is fascinating and would deserve a special presentation. In this respect, a detailed presentation of its destiny will require many volumes. The photos in Fig. 4 below present the start and the present of this bank as they were shown by the Founding President of this banking experiment which finally, after many challenges, succeeded with the EBRD and other international financial institutions’ support. Currently Moldova has only 11 commercial banks with full banking licence.

Romania and Moldova - Banks bankrupted, taken over or dissolved during transition

Concerning Romania, at a first sight, in the banking sector there were at least 20 banks which were established and then disappeared during the transition period, of which 10 banks were bankrupted, dissolved or taken over under emergency circumstances. The most famous case was that of Bancorex, (former BRCE, taken over by BCR on 30 July 1999), but also those of Volksbank (taken over by Banca Transilvania (BT) on 31 December 2015) and of Banca Turco-Romana (bankrupted on 3 July 2002) all of which had grave image impact on the banking sector in which the trust is the most precious asset.

Similarly, during the same period, large banks were taken over due to the difficult situation of the shareholders (Bancpost, initially privatised with GE Capital and finally held by EFG Bank, Greece and taken over by BT in 2018 due to a difficult situation of the ″mother″ bank and more generally due to the economic situation of Greece), while Banca Carpatica was taken over by Patria Bank due to integrity issues related to some of its key shareholders. Other banks (Columna Bank, Bankcoop, Dacia Felix, Demir Bank, Nova Bank, etc.) bankrupted pure and simple after 2000 or were taken over due to non-efficient and/or corrupt managements.

 Moldova has also many commercial banks which were bankrupted or had their banking licences withdrawn. Bancosind, Investprivatbank, Banca Guinea, Banca Turco-Romana, Banca Basarabia, Universalbank and others failed following managerial mistakes made by the managers of those banks and, respectively, by the key shareholders, but the most resounding case was that of Banca de Economii, Banca Sociala and Unibank in 2015 which lost their licences in the aftermath of a large fraud which was without precedent in the banking transition history in this country and in the region of USD 1 bln (see Kroll I Report). The loss of MD Lei 14 bln (at the historical exchange rate) was transferred to the state budget and its recovery is slow and almost at the beginning after so many years. Currently, there are 7 commercial banks that have liquidators appointed by the NBM.

The lessons learned from all these cases must be analysed throughoutly by the commercial banks and first of all by NBR and NBM which have, by law, licencing and supervision attributions. In this respect, we consider that the banking transition was not concluded, irrespective of the fact that Romania has been an EU member for more than a decade and Moldova has a Deep and Comprehensive Agreement with the EU since June 2014.

 During the certain years at the beginning and up the these days, politicians of vary orientations from both countries have tried to resolve/improve these problems via issuing ordinances/Government decisions which stipulated more for administrative measures meant to resolve economic basic issues. In a market economy, however, the key economic and banking issues are not supposed to be resolved via administrative orders.
The economic laws of the market economy should prevail. The future economic analysis will need to articulate very well this fundamental aspect. And not only this. The time of clearly establishing responsibilities for the grave mistakes made and/or for proven corruption acts is already overdue.■

____________________________________________________________________________________

Alexandru M. Tanase is an Independent Consultant and Former Associate Director, Senior Banker at EBRD and former IMF Advisor. These represent the author’s personal views. The assessments and views expressed are not those of the EBRD and/or the IMF and/or indeed of any other institutions quoted. The assessment and data are based on information as of end-May 2019.

 

 

 

 

 

 

România - Sfârşitul sistemului bancar socialist

Evenimentele din decembrie 1989 au găsit sistemul bancar românesc într-o formă super-centralizată, cu a banca centrală înfiinţată încă în 1880 (Banca Naţională a Republicii Socialiste România) şi 4 bănci specializate (Banca de Investiţii (BI), Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE), Banca Agricolă (BAIA) şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC). Acesta a fost radical transformată în septembrie 1991. Aşa cum era normal, funcţiile fostei Bănci Naţionale a Republicii Socialiste România (BNRSR) au fost împărţite în funcţii comerciale şi funcţii de bancă centrală. Banca Naţională a României (BNR) a fost înfiinţată ca bancă centrală, în timp ce Banca Comerciala Română (BCR) a preluat funcţiile anterioare ale fostei BNRSR specifice unei bănci comerciale, urmând să deservească cu prioritate sectorul industrial, transporturile şi comerţul. În acelaşi timp, alte bănci comerciale au fost înfiinţate/reorganizate ca bănci universale. Universalizarea băncilor, atât în sensul sectoarelor abordate cât şi în ceea ce priveşte gama de servicii şi operaţiuni efectuate, a fost unul dintre dezideratele majore ale politicii monetare imediat după 1989. Dezvoltarea sectorului privat în sistemul bancar a fost cel de-al doilea mare obiectiv. (Fig. 1).

Începuturile tranziţiei bancare

La începuturile tranziţiei României către o economie de piaţă, sistemul bancar a fost compus pentru o perioadă din cele 4 bănci comerciale mari (Banca Comercială Română, Bancorex (fosta Banca Româna de Comerţ Exterior), Banca Agricolă şi Banca Româna de Dezvoltare (BRD, fosta Bancă de Investiţii)) moştenite din socialism şi un număr mare de bănci private, inclusiv 9 sucursale ale unor bănci străine cum ar fi: Chase Manhattan Bank, ING Bank, Banca Anglo-Română, Société Générale, etc. În plus, în iulie 1996, Parlamentul României a aprobat re-organizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni (CEC, în prezent CEC Bank) în societate bancară la care singurul acţionar este statul. La o analiză atentă a stării de fapt în acei ani de început, se observă că sistemul bancar românesc cuprindea o multitudine de forme de societăţi bancare al căror capital era de provenienţă foarte diversă.

O multitudine de bănci comerciale au fost reorganizate, înfiinţate sau extinse într-o perioadă relativ scurtă de numai câţiva ani. Capitalul străin a devenit din ce în ce mai prezent în sistemul bancar românesc (la sfârşit 2018, acesta ajunsese la 75%). La începuturile tranziţiei băncile comerciale aveau o poziţia net creditoare în relaţiile cu străinătatea. Astfel la data de 31 decembrie 1996, poziţia net creditoare a fost de circa 386 milioane dolari la cursul de la data respectivă. În prezent cele 34 de bănci comerciale autorizate de BNR au total active nete de 451,1 mld. lei (EUR 96,7 mld, la finele anului 2018).

În afară unei creşteri nominale în lei care poate fi caracterizată ca fiind substanţială la începuturile tranziţiei (explicată în cea mai mare parte datorită deprecierii cursului de schimb al leului), se mai observă că această poziţie externă netă semnifica existenţa unor rezerve internaţionale pe care băncile comerciale le deţineau la începuturile tranziţiei şi a fost reflexul unei tendinţe care s-a manifestat constant în sistemul bancar românesc de a reţine valuta. Pe de altă parte, pe baza datelor publicate de BNR pentru sfârşitul anului 1996, se constată că aceasta era de fapt într-o poziţie externă net debitoare de 2155,7 mld lei sau circa 534 mln dolari SUA (în creştere faţă de perioadele anterioare). Această poziţie net debitoare semnala începutul unei tendinţe care a devenit din ce în ce mai îngrijorătoare, respectiv începutul acumulării unei datorii externe substanţiale (gestionată de BNR), care la sfârşitul lunii martie 2019 ajunsese la EUR 99,8 mld (circa 50% din PIB).

Politica monetară a României era elaborată şi implementată de către BNR, instituţie abilitată să conducă o politică monetară independentă pentru care răspundea şi încă răspunde în faţă Parlamentului. Pentru băncile comerciale a fost elaborata o noua lege in 1991. Cu toate acestea, politica monetara de la începuturile perioadei de tranziţie a fost deosebit de contorsionată, elaborată în condiţii inflaţioniste sau hiper-inflaţioniste şi de cele mai multe ori sub imense presiuni politice nelegate de economia de piaţă. Lipsa de disciplină financiară şi monetară din partea agenţilor economici şi încrederea scăzută a populaţiei în moneda naţională (în special în perioada 1990-1992) au avut un impact puternic asupra politicii monetare.
De cele mai multe ori, politica monetară româneasca a fost “indulgentă”, ceea ce a contribuit semnificativ la apariţia arieratelor la plăţile inter-întreprinderi (17% din PIB în 1996). De asemenea, au fost perioade când emisiunile de masa monetară au fost mai mari decât creşterea PIB, ceea ce a exacerbat şi mai mult inflaţia.

Problemele privind politica cursului de schimb au fost în centrul dezbaterilor cu reprezentaţii FMI (România este membră a FMI şi Băncii Mondiale din 1972) şi ai altor organisme financiare internaţionale. În prima parte a anului 1996, BNR a intervenit pe piaţa valutară luând măsuri restrictive în ceea ce priveşte dreptul de cotare a leului. Această intervenţie a determinat suspendarea tragerilor de la FMI în cadrul aranjamentelor convenite cu această instituţie în decembrie 1995. De asemenea, s-au introdus cerinţe privind rata de solvabilitate a băncilor (minim 8%) şi mărimea poziţiei valutare deschise (max. 10% din capitalul băncii). Unele reguli de prudenţa bancară au fost practic ignorate parţial până la marile scandaluri ale lumii bancare de tipul Dacia Felix, Credit Bank, SAFI, FNI, etc.

În cadrul acestei politici monetare restrictive în 1996, pentru prima dată în procesul de tranziţie, BNR retrage licenţa de funcţionare a unei bănci cum a fost cazul Fortuna Bank. De asemenea, în cazul băncilor Dacia Felix şi Credit Bank, BNR a stopat susţinerea financiară la 16 iulie 1996 după ce credite overdraft de 1700 miliarde lei fuseseră deja acordate celor două bănci. În aceste condiţii, analiştii politicii monetare româneşti au remarcat, pe bună dreptate, că s-a făcut “prea puţin şi prea târziu”. În contextul problemelor cu care s-a confruntat sistemul bancar românesc, trebuie totuşi amintit că BNR a revăzut în iulie 1996 normele privind rezervele minime obligatorii, iar expunerea băncilor în valută era în permanenţă controlată de către autoritatea monetară.

Urmare problemelor financiare apărute în legătură cu fondurile de investiţii SAFI şi Credit Fund, BNR şi Ministerul Finanţelor au emis abia în mai 1996 reguli privind gestionarea corectă de către aceste fonduri a sumelor de bani investite de companii sau de populaţie. Ca şi în alte cazuri, reglementările menţionate au fost emise numai după ce adevărate scandaluri au izbucnit. Micii investitori şi-au văzut practic toate economiile băneşti drastic diminuate, dacă nu chiar pierdute integral. Reglementările introduse privind garantarea depozitelor de până la Lei 10 milioane/deponent (Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar a fost înfiinţat în 1996), făcute de populaţie la băncile româneşti nu au făcut decât să confirme că autorităţile, inclusiv BNR, au acţionat numai după ce evenimente importante au avut loc pe piaţa de capital. Asemenea situaţii a zdruncinat puternic încrederea în leul românesc şi în sistemul bancar şi financiar. În prezent limita Fondului de Garantare a Depozitelor este de EUR 100.000/per deponent/bancă, în conformitate cu cerinţele şi practica UE, al cărei membru este şi Romania de la 1 ianuarie 2007.

Ca şi în alte ţări în tranziţie, dobânda în România a fost în autoritatea BNR. Banca centrală a fost în permanenţă supusă unor presiuni puternice din partea factorului politic să reducă nivelul dobânzilor pentru refacerea economică a multor societăţi productive sau comerciale. Autorităţile monetare româneşti au fost învinuite că manipulează nivelul dobânzii în funcţie de cerinţele pe termen scurt ale cursului de schimb al leului. Scandalul ROBOR din 2019, cu evidente conotaţii politice, este doar un exemplu. La 15 mai 2019, nivelul ratei dobânzii de politică monetară a fost menţinut la nivelul de 2,50% pe an.

Moldova - Începuturi modeste şi evoluţii complexe

Moldova a început  perioada de tranziţie dintr-o cu totul altă poziţie. Ţara şi-a declarat independenţa la 27 august 1991, dar nu avea infrastructura bancară de bază. În primul rând, Moldova nu era membră a FMI şi Grupului Băncii Mondiale. Acest lucru a fost o primă prioritate a ţării şi aderarea s-a realizat pe 12 august 1992. Apoi, ţara avea o bancă centrală foarte tânără, dar nu avea monedă proprie. Banca Naţională a Moldovei (BNM) s-a înfiinţat la 4 iunie 1991, iar ţara a mai folosit încă rubla (sovietică/rusească) şi cupoanele o perioada bună. Leul moldovenesc a fost introdus abia pe 29 noiembrie 1993 (Fig. 2).

Băncile comerciale nu aveau instrucţiuni moderne de lucru, bilanţurile erau încă denominate în ruble iar primele audituri internaţionale au fost făcute abia în 1995, la insistenţele BERD. Victoriabank şi Moldova-Agroindbank au fost primele bănci auditate internaţional. Au urmat apoi mulţi ani de cooperare fructuoasă cu organismele financiare internaţionale care au acordat linii de credit şi/sau asistenţă tehnică băncilor comerciale şi BNM, după cum a fost cazul. Între timp, au început să apară însă primele probleme în tranziţia sectorului bancar. Datoria externă a Moldovei s-a acumulat într-un ritm rapid până la nivelul de USD 7,3 mld la sfârşitul lui 2018 (conform datele BNM), ceea ce reprezintă 62,1% din PIB-ul recalculat, după estimările Băncii Mondiale. (https://tinyurl.com/yyg6pgzn)
Un alt exemplu a fost schimbarea conducerii BNM în 2009, după care supravegherea monetară s-a deteriorat. Apoi, băncile ruseşti au folosit băncile moldoveneşti pentru spălarea unor sume imense (circa USD 20-22 mlrd.) până în mai 2014, iar creditele neperformante au început să crească la niveluri nesustenabile. A urmai apoi marea frauda din sectorul bancar de USD 1 miliard care a dus la prăbuşirea a 3 bănci comerciale majore din Moldova în 2015 şi la preluarea pagubei la bugetul de stat. Toate aceste evoluţii negative au condus la încetarea finanţării externe a ţării în anumite perioade recente. În cele aproape 3 decenii de tranziţie au fost, bineînţeles, şi multe succese (creşterea organică a băncilor comerciale, linii de credite internaţionale pentru finanţarea IMM-urilor, transparentizarea acţionariatului la băncile cheie în 2018-2019, investiţii străine în bănci, etc.), dar acestea au fost umbrite, din păcate, în mare parte de scandaluri răsunătoare. În mod clar, procesul de tranziţie nu s-a încheiat, deşi după aprilie 2016 o noua conducere a BNM a fost aprobată.

Privatizarea unor bănci comerciale în cele două ţări

În cazul României, aceasta a fost un domeniu în care ezitarea şi incoerenţa autorităţilor au avut efecte negative asupra stabilităţii leului şi au determinat atitudinea de “aşteptăm să mai vedem ce se întâmplă” din partea investitorilor. De exemplu, legea aprobată de Parlament pentru aprobarea Programului de privatizarea în masă din 1995, prevedea că un proiect special de lege va fi prezentat Parlamentului de către Guvern în legătură cu privatizarea băncilor. Multe variante au fost dezbătute şi respinse sau amânate. Fostul Fond al Proprietăţii de Stat (FPS) şi cele 5 foste Fonduri ale Proprietăţii Private (FPP, în prezent Societăţi de Investiţii Financiare (SIF-uri)) au fost pe poziţii contradictorii în ceea ce priveşte transferul de proprietate la bănci.

În decembrie 1996 a fost elaborat Programul de bază de macro-stabilizare şi de dezvoltare a României până în anul 2000, elaborat de Guvernul României care prevedea ca obiectiv strategic “privatizarea băncilor comerciale de stat”. După aprobarea cadrului legislativ adecvat, măsuri organizatorice au fost necesare pentru trecerea la privatizarea propriu-zisă a unora dintre marile bănci comerciale. Una dintre problemele cu care s-au confruntat autorităţile române la acea vreme a fost aceea a unei opţiuni clare în legătură cu băncile care urmau să fie privatizate. Guvernul existent până în decembrie 1996 a lansat câteva posibile privatizări în care au fost incluse succesiv BRD, Bancpost şi în final chiar Banca Agricolă. BCR a fost preluată de Erste Group din Austria în 2006 după ce în prealabil asimilase BRCE (în fapt BRCE, ulterior re-denumită Bancorex, a fost lichidată în 1999 în urma unor grave abateri de la prudenţa bancară), Banca Agricolă a fost cumpărată de Raiffeisen Group (RZB), Austria în perioada 1999 - 2001 la un preţ modic de circa USD 60 milioane, iar BRD a fost cumpărată de grupul francez Société Générale în mai multe etape succesive în perioada 1998 - 2004. (Fig. 3).

Ezitarea fostelor autorităţi române (atât a Guvernului cât şi a Parlamentului) a fost determinată şi de o serie de probleme tehnice complexe care trebuiau soluţionate atunci când s-a pus problema privatizării unor mari bănci comerciale deţinute de stat. Una dintre aceste probleme a fost aceea a stabilirii preţului de vânzare al acţiunilor. De exemplu, această problemă a ridicat serioase dificultăţi tehnice şi practice în evaluarea preţului de piaţă al BCR. Privatizarea acestei bănci a fost ratată/amânată de câteva ori, până la vânzarea finală a acţiunilor de către statul român către Erste Group în 2006. O altă cerinţă de bază era cea legată de existenţa unor rapoarte anuale emise de firme internaţionale de audit.
 
Povestea privatizării băncilor în Moldova este însă diferită. Dizolvarea fostei Uniuni Sovietice şi declararea independenţei Republicii Moldova la 27 august 1991 au generat confuzie în sistemul bancar, dar au creat în acelaşi timp şi reale oportunităţi. Fostele sucursale ale băncilor sovietice au declarat într-o perioadă scurtă desprinderea de băncile sovietice „mamă” şi au distribuit capitalurile sociale unor acţionari care erau de fapt clienţii fostelor sucursale. Aceasta a fost explicaţia numărului mare de acţionari în principalele bănci din Moldova, o problemă care a persistat până acum câţiva ani când marile bănci comerciale (Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Mobiasbanca şi Eximbank) au fost preluate de acţionari transparenţi sau au avut licenţele de funcţionare retrase ca în cazul Băncii Sociale, Băncii de Economii şi Unibank. Povestea înfiinţării primei bănci comerciale private B.C. Victoriabank în 1989 şi destinul acesteia este fascinantă şi ar merita o abordare separată. In aceasta privinţa, prezentarea pe larg a destinului acestei bănci va solicita tomuri întregi. Fotografiile din Fig. 4 de mai jos prezintă începutul şi prezentul acestei bănci aşa cum au fost prezentate de Preşedintele fondator al acestui experiment bancar care în final, după multe încercări, a reuşit cu sprijinul BERD şi al altor organisme financiare internaţionale. În prezent, în Moldova mai acţionează doar 11 bănci comerciale cu licenţă bancară. (Fig. 4).

România şi Moldova - Bănci falimentate, preluate sau dizolvate în tranziţie

În ceea ce priveşte România, la o primă analiza, în domeniul bancar, se constată că cel puţin 20 de bănci au fost înfiinţate şi apoi au dispărut în perioada de tranziţie, din care 10 bănci au dat faliment, au fost dizolvate sau au fost preluate în situaţii de urgenţă. Cazul cel mai răsunător este cel al Bancorex, (fosta BRCE, preluata de BCR la 30 iulie 1999), dar şi cele ale Volksbank (preluată de Banca Transilvania (BT) la 31 decembrie 2015) şi Băncii Turco-Române (falimentată la 3 iulie 2002) care au adus grave prejudicii de imagine sectorului bancar unde încrederea este activul cel mai de preţ. La fel, în aceeaşi perioadă, bănci mari au fost preluate datorită situaţiei dificile ale acţionarilor (Bancpost, iniţial privatizată cu GE Capital şi deţinută în final de EFG Bank, Grecia şi preluată de BT în 2018 datorită situaţiei dificile a bănci-mamă şi a stării economice a Greciei în general), iar Banca Carpatica a fost preluată de Patria Bank datorita problemelor de integritate ale unora dintre acţionarii principali. Alte bănci (Columna Bank, Bankcoop, Dacia Felix, Demir Bank, Nova Bank, etc.) au falimentat pur şi simplu după 2000 sau au fost preluate datorită unor conduceri defectuoase şi/sau corupte.

Şi în Moldova, multe bănci comerciale au falimentat sau au avut licenţele de funcţionare retrase. Bancosind, Investprivatbank, Banca Guinea, Banca Turco-Româna, Banca Basarabia, Universalbank şi altele au falimentat în urma unor grave greşeli manageriale ale conducerii băncilor şi, respectiv, ale acţionarilor majoritari, dar cel mai răsunător caz a fost cel al Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank în 2015 care şi-au pierdut licenţele de funcţionare în urma unei fraude de proporţii, fără precedent în istoria tranziţiei bancare din această ţară şi din regiune, de USD 1 miliard (vezi Raportul Kroll I). Paguba de 14 mlrd. lei (la cursul de schimb istoric) a fost transferată la bugetul de stat, iar recuperarea acesteia este înceată şi abia la începuturi după atâţia ani. În prezent, 7 bănci comerciale au lichidatori numiţi de BNM.

Lecţiile desprinse din aceste cazuri trebuie bine analizate de băncile comerciale şi de BNR şi BNM în primul rând care au, prin lege, atribuţii de autorizate şi supraveghere. În această privinţă, considerăm că tranziţia bancară în ambele ţări nu s-a încheiat, deşi România este membră a UE de peste un deceniu, iar Moldova are un Acord Cuprinzător cu UE din iunie 2014. În anumiţi ani de început şi până în prezent, politicieni de diferite orientări din ambele ţări au încercat să rezolve/amelioreze aceste probleme prin emiterea de ordonanţe/hotărâri de guvern care conţineau măsuri mai mult de ordin administrativ pentru rezolvarea unor probleme de fond. Într-o economie de piaţă, marile probleme economice şi bancare nu se rezolvă, însă, pe cale administrativă. Legile economiei de piaţă trebuie să prevaleze. Viitoarele analize economice vor trebui să articuleze bine acest aspect fundamental. Şi nu numai. Vremea stabilirii clare a răspunderilor pentru gravele greşeli comise şi/sau pentru acte de corupţie dovedite este deja scadentă.■

__________________________________________________________________________________

Alexandru M. Tanase este Consultant Independent şi Fost Associate Director, Senior Banker la BERD şi Consilier la FMI. Acestea reprezintă părerile personale ale autorului. Analiza şi opiniile exprimate nu sunt cele ale BERD şi/sau FMI şi/sau ale oricărei alte instituţii citate. Analiza şi datele sunt bazate pe informaţiile existente la sfârşitul lunii mai 2019.

Profit: Dle Castillo, care sunt cele mai importante proiecte implementate în RM cu ajutorul BEI în 2018 şi 2019?

Antonio CASTILLO: Asistenţa acordată de BEI Republicii Moldova din 2007 a atins cifra de 800 mil. euro.

Pe parcursul ultimilor trei ani, BEI a semnat noi acorduri de creditare în sumă de 150 mil. euro. Aceste mijloace financiare sunt destinate proiectelor care au drept scop îmbunătăţirea eficienţei energetice şi securităţii energetice (de ex. - proiectul de interconectare energetică între Moldova şi România), precum şi modernizarea infrastructurii căilor ferate. În paralel, BEI a continuat să sprijine sectorul privat prin intermediul mai multor linii de creditare şi garanţii care au atras alte investiţii şi împrumuturi din exterior, fapt care a avantajat beneficiarii finali.

În 2018, au fost depuse eforturi considerabile pentru implementarea mai multor proiecte cu ajutorul Guvernului RM şi al autorităţilor municipiului Chişinău.
Acest lucru a permis să fie înregistrate progrese în realizarea proiectelor care vizează reabilitarea şi construcţia drumurilor, îmbunătăţirea reţelelor de aprovizionare cu apă şi ale celor de canalizare, modernizarea reţelelor electrice şi procurarea de noi locomotive.

Suntem mândri de faptul că susţinem aceste proiecte care aduc beneficii locuitorilor din RM şi contribuie la dezvoltarea sectorului privat.
În 2019, BEI a semnat un acord de creditare prin care a oferit 38 mil. euro companiei Eurotransgaz SRL, care este subsidiara companiei române Transgaz în RM pentru a finanţa investiţiile efectuate de Vestmoldtransgaz SRL în construcţia gazoductului Ungheni – Chişinău.

Cea de-a doua etapă a acestui proiect este un element-cheie în asigurarea securităţii energetice a RM care va conecta sistemul de gaze din RM cu cel din România, creând o sursă alternativă de aprovizionare cu gaze şi contribuind la reducerea preţurilor pentru consumatorii finali.
De asemenea, vom continua să acordăm susţinere şi altor sectoare din RM, în special, vom încuraja eforturile în ceea ce priveşte adaptarea la schimbările climaterice, managementul deşeurilor solide, prevenirea inundaţiilor, infrastructura socială şi economică, în general, şi, nu în ultimul rând, susţinem întreprinderile mici şi mijlocii prin acordarea de credite intermediate (credite oferite de  BEI IMM-urilor prin intermediul băncilor şi altor instituţii financiare - Profit).

Profit: V-aţi referit la construcţia gazoductului Ungheni-Chişinău, proiect finanţat de BEI în valoare de 38 M a cărui termen-limită a fost amânat de mai multe ori începînd cu anul 2016. Scopul proiectului este de a diversifica resursele energetice şi a reduce dependenţa faţă de gazul rusesc. În acelaşi timp, mulţi experţi susţin că proiectul nu este unul profitabil din punct de vedere economic şi, citez dintr-un articol publicat pe un portal de ştiri din RM, autorităţile din RM şi România „vor simula mai multe activităţi fără a construi nimic”. Care este opinia Dvs. la acest capitol?

A.C.: Decizia recentă a Guvernului de a transmite acest proiect unui operator cu experienţă este un semnal pozitiv care relevă faptul că implementarea va avea loc rapid şi eficient. Acest proiect este unul important deoarece contribuie la diversificarea resurselor energetice în RM, care este complet dependentă de importuri.

Proiectul va duce la sporirea securităţii energetice şi va încuraja liberalizarea pieţei de gaze, precum şi integrarea ei în sistemul energetic european. Gazoductul Ungheni-Chişinău va completa conectarea sistemelor de distribuţie a gazelor din România şi Moldova prin conectarea Chişinăului, un important consumator de gaze naturale, la reţeauamoldo-română Iaşi-Ungheni.
Porţiunea de gazoduct Ungheni-Chişinău este foarte importantă pentru ca cetăţenii RM să poată beneficia de pe urma respectivei infrastructuri. Noi sperăm că toate aceste elemente, cât şi arbitrajul preţurilor între furnizori, să facă acest proiect să fie viabil după cum a fost prevăzut în studiul de fezabilitate anterior. Sperăm că compania Transgaz va finaliza proiectul în termen, iar cheltuielile vor fi cele stipulate în bugetul proiectului, lucru care va fi monitorizat cu rigurozitate.

Profit: V-aţi referit şi la creditele intermediate. Ne puteţi oferi mai multe detalii la acest subiect?

A.C.: Prin intermediul creditelor intermediate, BEI finanţează numeroase proiecte destinate ÎMM pe întreg teritoriul RM şi care au drept scop sprijinirea sectorului privat la nivel local şi crearea de noi locuri de muncă. Liniile de creditare oferite de BEI sunt destinate ÎMM în general, dar pot, de asemenea, fi destinate unui sector anume, cum este cazul sectorului agroalimentar. În acest fel, BEI poate acorda ajutor oricărui sector privat din RM.

Profit: Unii antreprenori susţin că fondurile puse la dispoziţie de instituţiile financiare internaţionale nu sunt cum ei aşteptau. Ce puteţi spune despre ratele dobânzilor la creditele oferite de băncile locale?

A.C.: Obiectivul principal al activităţilor de creditare intermediată al BEI este de a îmbunătăţi accesul ÎMM la finanţare. Având un rating internaţional AAA, BEI poate obţine pe pieţele internaţionale finanţare de termen lung la cea mai mică rată a dobânzii posibilă, iar, în rezultat, putem acorda băncilor locale împrumuturi pe termen lung la rate ale dobânzilor competitive.

Deşi nu avem un cuvânt de spus în ce priveşte ratele dobânzilor finale şi condiţiile stabilite de bănci, solicităm ca o parte din condiţiile avantajoase oferite de BEI, cele care ţin de rata dobânzii şi termenul de rambursare a creditului, să fie transferate către beneficiarii finali, în acest caz către ÎMM.

Având în vedere obiectivele multiple ale includerii financiare şi accesibilitatea creditelor pentru ÎMM-uri, grupul BEI - cu suportul fundamental al UE – a introdus în ultimii ani instrumente de partajare a riscurilor cum ar fi instrumentele de garanţie la iniţiativa EU4business şi Innovfin.

Scopul principal al acestor instrumente este de a mări disponibilitatea băncilor locale de a se expune riscurilor mai mari şi de a micşora cerinţele faţă de gajare, când le oferă creditul ÎMM-urilor.

Profit: După cum ştiţi, numărul companiilor moldoveneşti care exportă produse şi servicii peste hotare şi, respectiv, au venituri în valută străină, este limitat. Dat fiind acest aspect, ar putea BEI să acorde finanţare în lei moldoveneşti?

A.C.: Este o întrebare foarte importantă. Suntem la curent cu faptul că există cerere mare pentru finanţare în lei moldoveneşti. Băncile locale au suficiente lichidităţi, dar pasivele sale în lei moldoveneşti, sunt compuse în mare parte, din depozite pe termen scurt. ÎMM din RM, însă, au nevoie de credite pe termen lung în lei, deoarece ele nu ar trebui expuse riscului cursului valutar.

În acest context, suntem bucuroşi să vă informăm că BEI poate oferi băncilor locale şi linii de creditare în lei moldoveneşti. În plus, ÎMM corespund tuturor criteriilor de acces la această linie de finanţare şi pot apela la creditare în lei moldoveneşti, pe termen lung şi la o rată a dobânzii competitive, în cadrul proiectului Livada Moldovei.

Profit: Au fost înregistrate cazuri de întârzieri la plăţi din partea companiilor moldoveneşti creditate de BEI. Cum a acţionat BEI în asemenea situaţii?

A.C.: BEI dispune de un portofoliu solid de operaţiuni în RM şi până în prezent nu a avut de suferit de pe urma pierderilor sau a achitărilor efectuate mai târziu de termenul-limită.

Profit: După furtul miliardului în 2014, Banca Naţională a Moldovei a întreprins un şir de măsuri menite să îmbunătăţească imaginea sectorului bancar şi să prevină situaţii similare în viitor. Pe cât de vizibile sunt acţiunile BNM în acest sens?

A.C.: Am observat schimbări la nivel de legislaţieşi de proceduri, în conformitate cu propunerile venite din partea comunităţii internaţionale, care sunt implementate pentru a preveni asemenea cazuri în viitor. BNM întreprinde măsuri necesare pentru a se conforma celor mai bune practici internaţionale şi standardelor Basel III. Sperăm că şi în continuare vor fi înregistrate progrese la acest capitol, deoarece un sector financiar solid şi transparent este un element-cheie pentru dezvoltarea ţării.

Profit: BEI nu a cooperat cu trei cele mai mari bănci din ţară - MAIB, MICB şi Victoriabank – pe parcursul ultimilor ani din cauza structurii netransparente a acţionarilor acestor bănci. În 2018, MAIB şiVictoriabank au fost achiziţionate de acţionari transparenţi, iar MICB a ajuns la un acord similar cu un investitor din Bulgaria la începutul anului curent. A reluat BEI cooperarea cu primele două bănci după aceste evenimente? Dacă nu, cine ar trebui să facă primul pas?

A.C.: Apreciem eforturile depuse de BNM, precum şi de investitorii internaţionali şi instituţionali în vederea reabilitării celor trei bănci sistemice. Un sector financiar sănătos şi transparent este esenţial pentru dezvoltarea sectorului privat.

Aş vrea să menţionez că BEI a acceptat deja participarea Victoriabank la proiectul Livada Moldovei pe care îl finanţează şi care are drept scop susţinerea sectorului horticol din RM. Acum, aşteptăm permisiunea Ministerului Finanţelor pentru ca BEI să coopereze cu Victoriabank în cadrul acestui proiect. BCR Chişinău este o altă bancă inclusă în lista băncilor participante la respectivul proiect.

Profit: Ce acţiuni întreprinse de BNM pe parcursul ultimului an le-aţi descrie drept „oportune”, „de succes” sau „eficiente”?

A.C.: Viziunile noastre, în mare parte, coincid cu cele ale FMI. Procesul de excludere a acţionarilor netransparenţi se fortifică. În decembrie 2017, au fost adoptate amendamente legale de procedură în ce priveşte anularea, emiterea şi vânzarea noilor acţiuni cu aceasta s-a finalizat primul pas de fortifiere a cadrului juridic legal destinate decapitalizării riscurilor. Totuşi, schimbarea cadrului legal a avut ca prioritate să arate că se face ceva, în timp ce riscurile persistau. BNM-ul a diagnosticat băncile şi a definit paşii de urmat. De exemplu, BNM-ul a aprobat lista de expunere a părţilor afiliate pentru cele mai mari trei bănci şi a ordonat băncilor respective să elaboreze planuri în termeni stabiliţi de timp pentru ca expunerea părţilor afiliate să respecte limitele prudenţiale. Tabloul general este unul pozitiv, se atestă o îmbunătăţire treptată cu exercitarea la timp a atribuţiilor BNM.

Profit: În opinia Dvs., care sunt astăzi punctele slabe ale sistemului bancar moldovenesc?

A.C.: Băncile moldoveneşti trebuie să demonstreze că măsurile implementate recent sunt eficiente şi sustenabile. Exemple de măsuri financiare recente de consolidare includ noua Lege cu privire la activitatea bancară (care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018), implementarea standardelor Basel III şi directivelor UE CRD IV/CRR cu privire la cerinţeleprudenţiale pentru instituţiile de creditare şi supravegherea lor. În plus, BNM a aprobat un pachet de legi care să asigure implementarea legii sus-menţionate. Să nu uităm că prin semnarea în 2014 a Acordului de Asociere cu UE şi a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM şi-a asumat un angajament clar. Drept rezultat, sectorul bancar, de asemenea, trebuie să se ajusteze standardelor UE şi celor mai bune practici.

Profit: Dar care sunt punctele forte ale sistemului bancar?

A.C.: Cel mai puternic factor al industriei bancare moldoveneşti este cel pe care l-am menţionat: angajamentul formal de a corespunde celor mai înalte standarde. Cale întoarsă nu există.

Profit: Cum aţi caracteriza economia şi mediul de afaceri al RM?

A.C.: Moldova are o economie mică şi deschisă, prin urmare, trebuie să se integreze în lanţurile de aprovizionare regionale şi globale. Economia RM se confruntă cu câteva provocări la capitolul atragerii capitalului şi beneficierii de pe urma interconectărilor la nivel internaţional. Aş vrea însă să mă refer la o oportunitate care este legată de viitorul ţării şi de generaţiile viitoare – crearea de noi locuri de muncă şi de oportunităţi, în special pentru tineri. Proiectele finanţate de BEI sunt esenţiale pentru realizarea acestui obiectiv.

Profit: Care sunt previziunile economice ale BEI pentru RM în anul 2019? La ce se rezumă principalele riscuri cu care se confruntă astăzi economia moldovenească?

A.C.: Aşteptările noastre sunt ca economia RM să înregistreze un ritm de creştere similar celui din 2018, cu excepţia cazului în care economia globală va fi afectată de anumite provocări majore.

Investiţiile străine vor continua să fie un catalizator important al creşterii economice care vor contribui la asigurarea unei stabilităţi pe termen mediu şi lung. BEI, în calitate de bancă a UE, sprijină RM în procesul de dezvoltare a transportului, a infrastructurii energetice şi sociale. BEI, de asemenea, continuă să acorde mediului de afaceri, prin intermediul instituţiilor financiare partenere – finanţare pe termen lung la condiţii avantajoase şi pentru proiecte care fac parte din strategia UE pentru RM. Totodată, noi salutăm reforma implementată la nivel regional şi care are drept scop creşterea capacităţiimunicipalităţilor şi a regiunilor de a contracta noi credite şi de a beneficia de suportul BEI.■

© 2008 "Profit"