Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
Nr._5_2015 (229), mai 2015Bugetul şi proverbiala îngăduinţă a sindicatelor
Anul acesta au fost introduse unele elemente noi în procesul de elaborare şi adoptare a politicii bugetar-fiscale şi a bugetului propriu-zis. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) semnalează că se simte scoasă pe tuşă. Deci nu mai face parte din formatul de dezbatere a principalului document economic al ţării.
Pentru prima dată în ultimii şase ani, sindicatelor nu le-au fost remise spre avizare proiectele bugetului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi cel al asigurărilor sociale de stat. Odată cu această constatare, liderul sindicatului general anunţa că va face public dezacordul sindicatelor faţă de mai multe prevederi ale documentelor respective în şedinţa Guvernului. Dar în respectiva şedinţă sindicatele au avut o intervenţie scurtă de tot, aproape meteorică. Sindicatele s-au lăsat eclipsate de reprezentantul patronatului care, de asemenea, a fost exclus din procesul de dezbatere a respectivelor documente, dar care şi-au sonorizat cu insistenţă punctele de vedere asupra politicii bugetare, dar mai cu seamă a modificărilor care dau atingere condiţiilor în care activează agenţii economici.
Comportamentul de astăzi al sindicatelor poate exprima o împăcare generală cu politicile economice promovate de guvernare sau, mai grav şi doar cu titlu de presupunere, o abordare formală a preocupărilor directe care derivă din statutul şi din conceptul clasic al acestei organizaţii.
Cu riscul de a provoca reacţii zgomotoase, constatăm totuşi lipsa unor precedente în care sindicatele ar fi silit până la urmă guvernarea să-şi revadă politicile, să opereze creşteri de salarii sau să reducă mărimea taxelor puse pe umerii cetăţeanului. Singurii care au reuşit să se facă auziţi sunt pedagogii întruniţi de câteva ori în acţiuni de protest după care - la masa unor negocieri liniştite - s-a reuşit stabilirea unor termene de creştere eşalonată a remunerărilor. Toleranţa şi anemia cu care îşi exercită calitatea de negociator transformă sindicatele în componentă de guvernare.
Cetăţeanul - de foarte multe ori membru al unuia dintre sindicate - află de unde doreşti despre creşterea costurilor poliţei de asigurare medicală, despre creşterea taxelor de drum, despre creşterea TVA la gazele naturale pentru consumul casnic, despre creşterea preţurilor la medicamente, despre creşterea taxelor poştale etc. - dar mai rar sau aproape deloc de la sindicatul unde îşi varsă cotizaţiile.
Legea bugetului pentru anul curent presupune o creştere a salariului mediu prognozat pe economie până la 4500 lei şi asta ar însemna un spor nesemnificativ de doar 250 de lei. Ei bine, creşterea este absorbită în totalitate de majorarea preţului la poliţa medicală, lăsând neacoperite financiar alte multe măriri de preţuri sau plăţi care se vor prăbuşi peste el după ce saltă accizul la carburanţi, taxa de drumuri, alte schimbări.
Înainte de adoptarea bugetului, sindicatele au cerut Guvernului ,,convocarea de urgenţă a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective şi solicită începerea negocierilor pe marginea revendicărilor înaintate pe marginea bugetului public naţional”.
Nu a urmat niciun răspuns din partea Executivului, chiar dacă declaraţia sindicatelor purta, în final, tradiţionalul ,,în cazul nerespectării...” Din câte am înţeles, Guvernul a încetat de mult să mai reacţioneze la avertizări. Cu atât mai mult cu cât acestea sunt de fiecare dată ,,în conformitate cu prevederile cadrului legal”.
Suntem în situaţia de a constata că istoria nu are de unde lua exemple de mari presiuni exercitate de sindicate asupra Executivului sau asupra Legislativului. Nu există precedente în care prevederile bugetului – cu efecte economice şi sociale directe asupra cetăţeanului – să fie cele scoase din mapele sindicatelor. Bugetul a fost şi continuă să fie un document prezentat în fiecare an în lectura Guvernului, iar sindicaliştii au ascultat întotdeauna, având grijă să-şi perpetueze cu succes calitatea de instituţie a îngăduinţei şi păcii.■
Далее...
Povara majorării TVA la carne
În timp ce Ungaria discută despre reducerea cotei TVA la carne de la 27 la 5%, în Moldova situaţia este diametral opusă. Creşterea TVA de la 8% la 20% la produsele din carne pune sarcini suplimentare pe umerii producătorului, iar schimbările operate în politica fiscală, inevitabil vor reduce consumul.
Majorarea cotei TVA la carne până la 20% nu a generat seisme în societate, dar nici printre producători. De fapt, singurii care arată anumite deranjamente în situaţiile în care sunt presaţi cu taxe mai mari sunt producătorii, consumatorul însă continuă să rămână într-o interminabilă stare de amorţeală. Acesta din urmă întârzie mereu să enunţe, cel puţin, o opinie, singura lui replică fiind cea din hala de carne, atunci când constată că preţul cerut de vânzător e mult peste suma de bani pe care o are ascunsă în nodul de la băsmăluţă.
Creşterea face parte din şirul de majorări ale taxelor pe care le-a operat noua politică bugetar-fiscală. Deşi sectorul animalier nu poate fi rupt din întregul numit tradiţional AGRICULTURĂ, tratamentul pe care îl arată guvernarea faţă de fitotehnie este diferit. În plus, acesta contrastează puternic cu angajamentele, nu neapărat politice, ale guvernanţilor ticluite cu grijă şi cu căldură în cabinetele de sus ale puterii şi date citirii în faţa producătorilor: ,,Noi vom sprijini pe toate căile dezvoltarea sectorului zootehnic şi vom oferi suport nu doar prin subvenţionarea producătorului, dar şi prin impunerea unor politici fiscale evident stimulatoare,” declară solemn guvernanţii. Problema e că discursurile guvernării se scriu într-un cabinet, iar politicile fiscale – în altul. Mai grav este că şi un cabinet, şi celălalt se află în aceeaşi ţară.
Până la operarea modificării în cauză, documentul de politici fiscale prevedea aplicarea cotei de 8% la TVA pentru producţia de fitotehnie şi producţia din zootehnie, indiferent de forma acesteia - naturală, masă vie şi sacrificată, importată şi/sau livrată pe teritoriul ţării. Aceste 8% păstrau o marjă de creştere a veniturilor (sau, cel puţin, le scotea din zona pierderilor), iar în condiţiile unui an bun şi bogat în cereale, chiar permitea reducerea preţului la carne. Producătorii ştiu foarte bine că, odată cu creşterea TVA la cota de 20%, va creşte şi preţul cărnii. Iniţial, preţul acesteia va creşte la poarta fermei, acolo unde se va adăuga în mod automat taxa de 12%. Această taxă va parcurge întregul lanţ pe producţie, iar ultimul care o va achita, fără a avea vreo şansă de a o recupera de la cineva, va fi cumpărătorul, deci cel de la capătul lanţului. De fapt, aşa se întâmplă de fiecare dată. Atunci când se majorează impozitul rutier, cel care îi acoperă costurile este pasagerul, deci consumatorul.
Hala de carne va reacţiona şi ea, neapărat. O face de fiecare dată. Este suficient să rostim de câteva ori cuvântul secetă în troleibuz, că vânzătorii de carne reacţionează imediat. Ambiţia de creştere a preţului poate fi temperată doar de condiţiile deloc adaptate ale spaţiilor de vânzare la temperaturile înalte ale verii. În rest – nicio barieră morală.
Creşterea taxei este dictată de slaba capacitate a bugetului de a acumula mijloace. Teoretic, aceste 12% ar trebui să contribuie cu ceva. La modul practic însă, primul gând care vine în mintea producătorului imediat ce cresc taxele este acela de a nu le achita. În zona cărnii cota evaziunilor fiscale va creşte indubitabil. Cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt mici nici acum. La Fisc nu prea ajung bonuri fiscale cu urme de grăsime, iar asta nu înseamnă deloc că porcii noştri nu au slănină. Pur şi simplu, se vinde fără bon. Nu porcul e slab. Slab e Fisc-ul.
Şi ca să nu inventăm noi slănina, ne putem uita totuşi la porcul vecinului. România operează cu o cotă TVA de 24%. Sunt şi multe alte state în Europa unde cota TVA este la fel de înaltă. În Ungaria TVA este de 27%. Dar asta nu le conferă titlul de model exclusiv. Cu atât mai mult cu cât România este pe punctul de a reduce TVA începând cu anul 2016. Şi în Ungaria se discută tot mai mult despre reducerea TVA la carne de la 27 la 5%.
Indiscutabil, creşterea preţului la carne ne-ar face şi mai necompetitivi. În 2013 Moldova a exportat carne în valoare de circa $19 mil., în timp ce importurile au depăşit $45 mil. Creşterea preţurilor pe intern favorizează contrabanda şi lasă bugetul fără bani. În plus, aceleaşi creşteri de preţuri vor reduce consumul de carne. Potrivit unor statistici, moldovenii consumă 41,6 kg de carne anual şi aceasta ar însemna că fiecăruia dintre noi îi revine câte jumătate de porc sau peste treizeci de găini. Greu de crezut. Cu atât mai mult cu cât veniturile pe care le avem sunt departe de a asigura un asemenea consum.
Cifrele sunt şi mai îngrijorătoare, dacă le privim din cabinetul medicului. Atât doar că acesta din urmă se lasă uşor liniştit de recenta creştere a TVA la 20%. Reţeta are efecte neverosimile de reducere a consumului.■
Далее...
Raportul Kroll: reputaţia costă
În ultimele săptămâni, cel mai discutat subiect economic este dispariţia a circa $1 mlrd. de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, dar şi raportul Kroll, care a fost făcut public sub presiunea societăţii. În linii generale, raportul nu a adus prea multe informaţii noi, marele atu al acestuia fiind sintetizarea şi confirmarea multor informaţii apărute anterior despre tranzacţiile suspecte din cadrul celor trei bănci. Pornind de la acest fapt, expertul economic din cadrul IDIS ,,Viitorul”, Corina Gaibu, consideră că investiţia de 300 de mii de euro în realizarea raportului s-a meritat pe deplin. Aceasta pentru că, spune expertul, având în vedere reputaţia internaţională a companiei Kroll, nimeni nu se va încumeta vreodată să pună la îndoială veridicitatea informaţiilor prezentate în raport.
Profit: Dnă Gaibu, ce impresie v-a lăsat acest raport? S-a meritat să achităm 300 mii de euro din banii contribuabililor pentru datele pe care şeful Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), Viorel Chetraru, susţine că instituţia pe care o conduce le ştia deja?
Corina Gaibu: Convingerea mea este că raportul Kroll este unul extrem de important pentru societatea noastră. El nu constituie o probă pentru Procuratură, însă este un document care sintetizează tot ce s-a vehiculat anterior pe bucăţi la acest subiect. Totodată, au apărut informaţii, nume şi cifre noi. Ca amploare, eu consider că este un început bun. Altceva este că, dacă vom aştepta diferite rapoarte, atunci timpul trece, iar odată cu trecerea lui, apar noi probleme. Dacă vrem să recuperăm banii, atunci timpul este cel mai mare duşman.
În ceea ce priveşte suma achitată, cred că în condiţiile în care ar fi fost contractată o companie din Moldova, care ar fi solicitat un onorariu mai mic, atunci aceasta nu ar fi fost atât de credibilă. Este evident că în acest cost se include şi reputaţia companiei, care garantează corectitudinea datelor prezentate şi credibilitatea acestora la orice nivel. Consider că s-au meritat aceste cheltuieli pentru a avea un document care să sintetizeze tot ceea ce s-a întâmplat şi a cărei veridicitate să nu fie pusă la îndoială de nimeni. Jurnaliştii de investigaţie din Moldova au scos la iveală multe dintre faptele indicate în raport, dar de cele mai multe ori corectitudinea informaţiilor a fost pusă la îndoială. Acum însă, dacă faci referinţă la acest raport, niciun funcţionar public nu cred că ar avea curajul să spună că nu este adevărat. Tocmai de aceea consider că s-a meritat să plătim aceşti bani.
Profit: În timpul audierilor din Parlament, reprezentanţii autorităţilor – Banca Naţională a Moldovei (BNM), CNA, Procuratura Generală - au declarat că fiecare în parte a ştiut despre ilegalităţile care se comiteau, dar nu au avut împuternicirile necesare pentru a acţiona. De ce împuterniciri suplimentare a avut nevoie, de exemplu, BNM sau CNA, pentru a se autosesiza şi a investiga tranzacţiile de sute de milioane de dolari efectuate de cele trei bănci, în condiţiile în care instituţiile financiare sunt obligate să raporteze la CNA toate tranzacţiile mai mari de 100 mii de lei în cazul persoanelor fizice şi 500 mii lei în cazul persoanelor juridice?
C.G.: Eu nu cred că în Moldova există vreo persoană care pune la îndoială puterea Procuraturii, a Băncii Naţionale sau a CNA. Minimum aceste trei instituţii pot întoarce munţii dacă doresc. Chiar şi în raportul Kroll se menţionează expres faptul că ,,fără implicarea politicului, niciuna dintre aceste scheme nu ar fi fost posibilă”, ceea ce înseamnă că politicul a influenţat direct instituţiile de stat ca să închidă ochii la anumite situaţii. Reputaţia companiei joacă un rol foarte important, prin urmare, în condiţiile în care Kroll a confirmat implicarea politicului, atunci înseamnă că a avut motive suficiente să creadă acest lucru.
De aceea, eu consider că instituţiile statului au avut şi au în continuare toate împuternicirile necesare pentru a nu permite ca astfel de situaţii să aibă loc, pentru a investiga cazul şi a-i sancţiona pe toţi cei de care a depins derularea acestor tranzacţii dubioase.
Profit: BNM a introdus administraţia specială la cele trei bănci, iar majoritatea factorilor de conducere din aceste instituţii, care au luat decizii importante legate de dispariţia celor peste 13 mlrd. de lei, au fost lăsaţi să plece. Este adevărat că sunt deschise câteva dosare penale. Nu vi se par aceste măsuri insuficiente?
C.G.: Trebuie să recunoaştem că presiunea socială a fost şi este, într-adevăr, una foarte mare, prin urmare, era imposibil să nu se reacţioneze sub nicio formă. Au fost întreprinse anumite acţiuni pentru a demonstra societăţii că organele de drept iau atitudine. Faptul că au deschis unele dosare penale, în special pentru a calma spiritele, este foarte puţin din ceea ce s-ar fi putut face în realitate. Oameni care nu au studii de specialitate şi nu deţin funcţia de procuror îşi dau seama ce trebuie de făcut şi unde trebuie de săpat, metaforic vorbind. Cu regret, procurorii nu fac acest lucru. Prin urmare, apar multe întrebări, de ce Procuratura este atât de inertă. Răspunsul cred că este la suprafaţă - suntem un stat captiv, în care nu putem vorbi de independenţa instituţiilor de drept, iar influenţa unor persoane din elita politică este mai mult decât evidentă.
Profit: Cum apreciaţi acţiunile BNM în toată această situaţie?
C.G.: În primul rând, BNM nu trebuia să permită ca astfel de scheme să fie puse în practică, iar totul a început de la numirea unor persoane cu reputaţie îndoielnică la funcţia de preşedinte al Consiliilor de Administrare ale acestor bănci. De regulă, candidaturile persoanelor numite în aceste funcţii sunt propuse de acţionari şi aprobate de BNM. În funcţiile respective au fost acceptate persoane dubioase, de exemplu, Ilan Shor, numit preşedinte al Consiliului de Administrare al BEM. Eu mi-aş dori foarte mult să văd dacă el a corespuns tuturor rigorilor pentru a deţine funcţia de administrator al BEM.
Sincer vorbind, am mari dubii în acest sens. Dar să admitem că BNM poate face şi excepţii, în condiţiile în care acţionarii decid astfel. Însă la capitolul monitorizarea tranzacţiilor, BNM, în calitatea sa de regulator principal, deţine o putere foarte mare. Pun la îndoială faptul că BNM a întreprins careva acţiuni pentru a opri aceste tranzacţii sau, cel puţin, după ce a văzut ce s-a întâmplat, ce a făcut ca furturile să nu continuie? Ar fi interesant să aflăm dacă Procuratura sau CNA s-au sesizat sau nu imediat la cele întâmplate? De fapt, investigaţiile au luat amploare doar după ce în presă au apărut anumite informaţii. Mă bucur că în Moldova există puterea a patra, care reuşeşte să facă publice multe fărădelegi. Consider că fără presă şi fără presiunea socială nu am fi ştiut nimic din ceea ce s-a întâmplat în sistemul bancar din Republica Moldova.
Profit: Dacă nu se va reuşi recuperarea banilor, atunci povara financiară a miliardului dispărut va fi, cel mai probabil, pusă pe umerii cetăţenilor. Pe cât de corect este acest lucru?
C.G.: În primul rând, acţiunile factorilor de decizie din cadrul celor trei bănci trebuie investigate minuţios. Procuratura poate să intenteze dosare penale pe numele fiecărei persoane din conducerea băncilor respective, pentru că cei care şi-au pus semnătura pe aceste tranzacţii dubioase poartă cea mai directă răspundere. Mai mult, cei care trebuie să suporte consecinţele acestor acţiuni sunt acţionarii băncilor în cauză şi nicidecum cetăţenii Republicii Moldova. În opinia mea, este o decizie total eronată să pui pe seama cetăţenilor tot ce trebuie să suporte, de fapt, acţionarii.
Profit: Raportul Kroll a arătat că mai multe persoane din Moldova au luat credite de la o bancă din Letonia pentru a procura acţiuni de la Unibank. Cum a fost posibil ca o bancă din Letonia, ţară-membru al UE, să acorde asemenea credite unor persoane din altă ţară fără gaj? Despre ce vorbeşte acest lucru?
C.G.: Până la urmă, cred că este problema acestor bănci dacă şi-au asumat riscul să ofere credite fără gaj. Dacă vor să împrumute bani în asemenea condiţii, nu au decât să facă acest lucru. Nu putem să-i judecăm pentru asta. În fond, acţionarii acelor bănci decid cum să procedeze, verifică dacă au fost sau nu întrunite toate condiţiile de asigurare a creditului. Dacă acţionarii şi banca centrală din Letonia permit să fie acordate credite neperformante din start, este decizia lor, noi nu avem dreptul să-i condamnăm.
Profit: Putem vorbi despre o imperfecţiune a legislaţiei europene în condiţiile în care circa $1 mlrd. a fost transferat pe conturile unei bănci din Letonia, o sumă enormă pentru o asemenea bancă, iar conducerea băncii şi autorităţile bancare din această ţară nu s-au autosesizat şi nu au întrezărit anumite nereguli?
C.G.: Imperfecţiunea legislaţiei este prezentă în orice ţară, în permanenţă fiind necesare îmbunătăţiri. Până la urmă, oricum, legea rămâne în urma vieţii. Periodic, legislaţia trebuie înnoită pentru a corespunde rigorilor şi noilor tendinţe. Tehnologiile care apar impun un nou ritm al vieţii, iar, de obicei, legislaţia este cu un pas în urmă. Dar eu consider că noi nu într-acolo batem. Chiar dacă băncile din Letonia au acordat bani sau au fost efectuate transferuri prin acestea, pe noi nu asta ar trebui să ne intereseze. Evident, având în vedere că majoritatea acţionarilor Unibank au obţinut credite din aceleaşi surse, apar numeroase semne de întrebare, de ce acţionari atât de diferiţi au primit bani din aceleaşi surse. Pe de altă parte, este o chestiune privată şi nu putem interveni în sectorul privat în aşa fel încât să avem dubii şi suspiciuni la orice influx de valută.
Partea proastă este că acţionariatul nou a efectuat un management prost şi mijloacele băneşti ale acestor bănci au fost din start repartizate pentru credite neperformante. Consiliile de Administrare ale acestor bănci au acordat credite unor agenţi economici aparent ştiind că acestea nu vor fi restituite.
În acelaşi timp, trebuie să spunem lucrurilor pe nume – până la urmă, este o situaţie în care trei agenţi economici s-au creditat unii pe alţii şi au distribuit nişte bani. Dar este important să menţionăm că fără BEM toată această schemă nu avea sens. Prin urmare, apar multiple întrebări către Ministerul Economiei şi Guvern, care au delegat membri în Consiliul de Administrare al BEM. Vrem să vedem care au fost acţiunile lor concrete pentru a preîntâmpina acest furt. Ce efort au depus pentru a evita operarea tranzacţiilor dubioase. În cazul acţionarilor de la Banca Socială şi Unibank e problema lor – vor să fure unul de la altul, nu au decât. Marea problemă este de ce acest furt se pune pe seama cetăţeanului prin gestionarea total neglijentă a proprietăţii publice.
Profit: Credeţi că UE ar putea să se implice mai activ în acest caz, făcând presiuni asupra băncilor/companiilor din ţările pe care le reprezintă?
C.G.: Eu cred că UE şi SUA pot ajuta foarte mult Republica Moldova, dacă funcţionarii noştri vor dori acest lucru. Totul depinde de noi. De fapt, problemele majore pe care le avem în stat depind, în primul rând, de cei care ne conduc. Dacă autorităţile vor dori să schimbe lucrurile, aceasta se va întâmpla cu siguranţă. Societatea are un rol esenţial pentru a ajuta Moldova să iasă din captivitatea în care s-a pomenit. Trebuie să presăm autorităţile să nu se implice în actul justiţiei şi să lase organele de drept să-şi facă meseria. Justiţia e sfidată, dacă la conducere se află persoane faţă de care societatea are foarte multe semne de întrebare.
Profit: Pe cât de plauzibile vi se par declaraţiile unor demnitari care susţin că banii ,,nu au părăsit teritoriul Moldovei”, o parte din ei fiind utilizaţi la reconstrucţia Aeroportului Chişinău?
C.G.: În acest caz, apare întrebarea, de ce pe banii cetăţenilor trebuie reconstruit Aeroportul? De ce sub garanţia Guvernului se fac investiţii care în mod normal ar trebui să fie suportate de Aeroportul din Habarovsk, care este marele investitor în Aeroportul din Chişinău? Mai mult, din datele raportului Kroll nu reiese că aceste credite au fost repartizate pentru investiţii în Aeroport.
Profit: Atunci punem la îndoială veridicitatea afirmaţiilor directorului CNA?
C.G.: Foarte multe declaraţii, atât ale politicienilor, cât şi ale funcţionarilor de stat, cu regret, nu corespund realităţilor.
Profit: Unii experţi de la Chişinău tind să vadă „mâna Moscovei” în jaful din sistemul bancar moldovenesc. Alţii chiar sunt convinşi că ,,multe dintre firele acestei afaceri duc spre Moscova”. Sunteţi de acord cu aceste supoziţii?
C.G.: Cred că nu întâmplător apar astfel de suspiciuni. În cazul de faţă avem motive să credem acest lucru. Ilan Shor a fost preşedintele Consiliului de Administrare al BEM şi are legături strânse cu Rusia, fapt care dă de bănuit de unde se trag firele. Suplimentar, în presă au apărut informaţii referitor la faptul că anumite sume importante de bani au fost transferate în băncile din Rusia. Mai mult, în raportul Kroll apare banca rusească Gazprombank. Pornind de la aceste realităţi, nici nu trebuie să analizăm prea mult lucrurile pentru a ajunge la această concluzie.
Profit: În opinia Dvs., ce ar trebui să întreprindă în continuare autorităţile Republicii Moldova?
C.G.: În primul rând, să lase instituţiile statului să funcţioneze. În al doilea rând, să decidă urgent care va fi soarta instituţiilor financiare implicate în acest furt. Până la urmă, toate aceste bănci au demonstrat o incapacitate profundă din partea managementului şi a mecanismelor interne să gestioneze activele încredinţate de populaţie şi agenţii economici. Anume din acest motiv BNM a instituit administrare specială. Încercarea de a le menţine cu orice preţ, este aidoma încercărilor de a resuscita un mort. Unibank şi Banca Socială deja de multă vreme se confruntă cu probleme financiare, iar BEM mai era pe linia de plutire doar datorită influxurilor periodice din bugetul de stat.
BNM, având pârghii de administrare asupra acestor bănci, trebuie să vadă dacă ele mai au şanse de supravieţuire şi să solicite acţionarilor suplimentarea capitalului băncilor până la indicatorul normativ minim, iar în cazul în care nu o fac, să le lichideze. Având în vedere delapidările fără precedent confirmate şi de raportul Kroll, lichidarea ar fi cea mai bună soluţie. Cel puţin, aceasta ar garanta că aceste furturi nu mai continuă, iar banii deponenţilor şi agenţilor economici nu sunt supuşi riscurilor suplimentare. Continuarea hegemoniei cu păstrarea prezenţei acestor bănci în sectorul financiar-bancar şi implicarea banilor publici pentru resuscitarea acestora pun la bătaie întreaga economie şi credibilitatea Moldovei. În cazul BEM, care este o bancă semnificativ mai mare, având în vedere că o cotă din acţiuni este deţinută de stat, trebuie privatizată şi vândută unei bănci cu renume din vest. Statul deja a demonstrat că este un gestionar slab al activelor comerciale şi a permis să fie atras în schemele dubioase ale grupărilor afaceriste. Dacă niciun investitor calitativ nu va manifesta interes, acesta va fi un semnal clar că ea nu valorează nimic. Cheltuirea banilor publici pentru restabilirea acesteia nu are sens. În acest caz cea mai bună soluţie este lichidarea.■
Далее...
