Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
№_4-5_2023 (306), aprilie-mai 2023Freedom and Solidarity in the Polish DNA
Prof. Arkady RZEGOCKI – Head of The Foreign Service, political scientist and professor at the Jagiellonian University.
In May, let us all celebrate Polishness – both Poles and friends of Poland.
"In May, like no other month of the year, important dates for our history and present come together. On May 3, 232 years ago, the Polish Parliament passed the first Constitution on the European continent. It gave expression to Polish aspirations, but also to the strength and power of the great Serenissima Res Publica Poloniae. This year in May we are also celebrating the accession to Western structures, which irreversibly changed Poland's place on mental geographical maps – 19 years ago Poland joined the European Union and before that NATO. These two May dates - the adoption of the Constitution and joining the West - tie up the framework of Poland's heritage – a history of decline, but also of rebirth.
Polish Heritage Days is a celebration throughout the month of May. Celebrating the great freedom achievements of the Polish-Lithuanian Commonwealth, celebrating the restoration of independence, celebrating the fall of communism, and celebrating the Polish economic leap of the last 30 years.
This year is the seventh time we express our joy in Polishness by celebrating Polish Heritage Days. The aim of Polish Heritage Days is to celebrate and promote Polish culture, the heritage of past generations and the Polish contribution to cultural, economic and social life. This year, the Polish Heritage Days under the patronage of Witold Pilecki, the guiding slogan to be celebrated is "Poland. Solidarity for Freedom". Freedom and Solidarity, like no other values, constitute Polishness, which we have clearly seen expressed over the past year and a half. Freedom and solidarity are at the core of who we are as Poles.
The Polish principle of freedom has been a constitutive value of the Polish Republic for centuries. The Jagiellonian state and the Polish-Lithuanian Commonwealth began to equip citizens with a catalogue of freedoms and civil rights unparalleled in the West. When absolutism reigned in France, the Polish nobility elected the king. When the West waged religious wars, the parliament of the Republic introduced the Act of Warsaw Confederation, which legally guaranteed the freedom to practise all religions (John Lock's groundbreaking "Letter on Toleration" was published more than a century later). The standard of the rule of law, guaranteeing personal inviolability and the prohibition of arrest without the permission of the court, was introduced in the Republic by the privilege of Jedleński as early as 1433.
The Polish gene of freedom was not eradicated, despite the strenuous attempts, even by the Partitions – the November Uprising and the January Uprising, whose round 160th anniversary we are celebrating this year, are the best examples.
The Polish attachment to the idea of freedom was particularly evident in the 20th century – during the Second World War it manifested itself in the fight against totalitarianism – in the construction of the Polish Underground State – phenomenal in Europe, in the uprisings in the Warsaw Ghetto and later in the capital of Warsaw. The desire for freedom and democracy materialised most fully in Solidarity, which led to the fall of communism in Poland in 1989. The Polish traditions of freedom, parliament and democracy are undoubtedly unique. Importantly, they are common to the entire region of today's Central and Eastern Europe.
Therefore, today, when the war in Ukraine casts a shadow over Europe's peaceful efforts and its security architecture, the celebration of solidarity and freedom, takes on a special significance. In light of the war in Ukraine, brutal and unprovoked Russian aggression, the motto of freedom and solidarity should be on the lips of all those who support our friends in Kyiv.
Polish Heritage Days is an invitation not only to all Poles in Poland and abroad but also to all friends of Poland regardless of their nationality. With the support of Polish diplomatic missions, dozens of free events are organised – from exhibitions to open-air events to concerts. Other countries also join in the joint celebrations – May is Polish Heritage Month in Ontario, Canada's largest province.
As Head of the Polish Foreign Service, I am certain that all Polish citizens can promote Poland, often most effectively those living outside their homeland. Let us, therefore, seize this opportunity and, on the occasion of Polish Heritage Days, invite our friends and colleagues to celebrate together – for example by wearing a red and white ribbon. Let the whole of May be in red and white and let's celebrate a common heritage of freedom and solidarity!".■
Published in cooperation with the Polish monthly "Wszystko co Najważniejsze" as part of a historical project run jointly with the Institute of National Remembrance and the Polish National Foundation.
Далее...
The Constitution of Polish Freedom
Mateusz MORAWIECKI – Prime Minister of the Republic of Poland. He was a member of the team that negotiated the terms of Poland’s accession to the European Union. He holds a degree in History from the University of Wrocław and a degree in Business Administration from Wrocław University of Science and Technology and Central Connecticut State University.
"History is a realm of cruel ironies.
Not long after the idea of republicanism reached full maturity in the First Polish Republic, there was a collapse, and our homeland disappeared from the world map.
The Government Act of 3 May 1791 was ratified in a ‘dying moment that has restored us to ourselves’, as we read in the Preamble to the Constitution. In the turbulent time of the partitions, our ancestors faced the question of their identity. The answer they gave has remained relevant for two hundred and thirty years. In the 21st century, it still defines who we are.
We are neither the East of the West nor the West of the East. Poland lies at the heart of Europe. We don’t belong to either the imaginary Eastern Europe of the French philosophers or to the Mitteleuropa of the German ministers. We have our own identity that has been evolving for over a thousand years. The authors of the Constitution of 3 May – our own founding fathers – knew this when they combined the original political thought of the Enlightenment with traditions firmly rooted in our political culture for several hundred years.
Democracy is a system of free people, and its history in Poland dates back to the 15th century. As England had its Magna Carta (1215) and the Habeas Corpus Act(1679), Poland had the Neminem captivabimus law (1433). These acts granted freedoms that were unheard of anywhere else at the time. Poland is not a ‘young democracy’ but one of the oldest democracies in modern Europe – it is an older sister, not a daughter, of other European democracies. The First Polish Republic revived the republican traditions born in ancient Rome.
On 3 May 1791, Poland became the cradle of constitutionalism in continental Europe. At the end of the 18th century, it was an island of freedom surrounded by a sea of absolutism. The rough waves of this ideology culminated in 20th-century totalitarianism that took a bloody toll. But our political culture has always been estranged from both totalitarianism and absolutism.
If the Polish nation was born at our baptism, it became one in the modern sense on 3 May 1791. The Constitution adopted on that day is not only a legal act and a historical document but also proof of our identity – an identity based on three foundations: law, freedom and Christianity. It is to these values that we wish to subordinate our collective life today and tomorrow.
The Constitution of 3 May not only provided the basis for the later act of independence but also for the Solidarity movement. A Pole is, above all, a free human being. Even when our ancestors lost their outer liberty, their inner freedom remained. This was true under the Partitions and later when the ominous shadow of the Iron Curtain fell on our homeland. A sense of our identity as Poles, and therefore also as Europeans, meant that the concept of homo sovieticus has always been alien to the overwhelming majority of Polish people.
In Polish history, 1791 was an annus mirabilis, a miraculous year that started a ‘legal revolution’ only possible in our homeland. It was not a bloody political coup, civil war or regicide but a revolution brought about by the Sejm. We can be proud of our history. It is not just a story of the distant past but a moral obligation we must honour until the end of time.
While strengthening the foundations of the state and the law, the Constitution of 3 May also protected individual liberty. It clearly distinguished between freedom and lawlessness or anarchy that the liberum veto symbolised in the last century of the First Republic. Only a strong state can ensure its citizens are free. And thus, there is no liberty where there is no responsibility for one’s own country.
The Government Act of 3 May divided public power into the legislative, executive and judicial bodies. The concept of the tripartite separation of powers – postulated by Charles Montesquieu and John Locke – was supplemented by the authors of the Constitution with the principle of the nation’s sovereignty, which states that "all authority in human society takes its origin in the will of the people". An authority that does not serve its nation loses legitimacy. This applies to the legislative, executive and judiciary power alike. History taught us this important lesson.
Although the Constitution of 3 May did not abolish serfdom, it did pave the way for the emancipation of the people. One of its articles refers to farmers as "peasants" rather than "serfs". It also guarantees that every man “as soon as he set foot upon Polish soil is completely free to use his industry as and where he will.” This was a turning point in our history. Until then, the nation had been synonymous with the nobility. At the end of the 18th century, Polish identity was redefined. Anyone who loved Poland and was ready to tie their life to it could become a Pole, regardless of social or ethnic background. This is why Polish patriotism has nothing in common with German nationalism, which took its most monstrous shape in the Third Reich.
Furthermore, the Constitution of 3 May confirmed the freedom of religion enjoyed by the First Republic citizens. By the late sixteenth century, Poland was a haven of religious freedom in Europe. Democracy is precious because it is the only system in which a person is a citizen and not a subject. Let us remember that the idea of human dignity and freedom comes from the Christian roots of our civilisation. We must not forget the values given to us in the Gospel. Otherwise, words like ‘democracy’ and ‘constitution’ will lose meaning and become empty slogans with faux defenders. Polish founding fathers teach us about that too.
Not long after the Constitution had been adopted, our history lost its continuity, and Poland ceased to exist. One of the maxims echoing across Warsaw on the eve of the glorious 3 May revolution said: "If nobility is the nation’s happiness, let the whole nation be ennobled". These words expressed the bold dream of universal suffrage that societies around the world were to fight for in the 19th and 20th centuries. Poland was in the vanguard of freedom. However, the growing absolutist powers in the East and West abruptly shattered this Polish dream.
24 February last year reminded us that freedom is not given once and for all. "The price of Liberty is eternal vigilance", as is reported to have been said by Thomas Jefferson, one of the founding fathers of the United States. The war beyond our homeland’s eastern border is not only about our freedom but also our identity, about whether we will still be Poles in the next two hundred and thirty or even a thousand years.
The fate of the Constitution of 3 May offers us yet another lesson. Only a nation-state, not a supra-state federation, can be a reliable guarantor of its citizens’ liberty. When Poland disappeared from the map, we lost our freedom and did not regain it until we restored our independence. What would Europe be without the nations that constitute it? Europe can only exist if its peoples prevail. It is as a community of nation-states, united and respectful of each other’s differences, that the European Union will retain the political and moral strength to confront the imperialism of Russia and its ‘red tsars’. And there are more challenges ahead. The balance of global powers may shift before our eyes. In such turbulent times, it is all the more important that we shape our future mindfully and responsibly.
We must never forget the legacy of the Constitution of 3 May".■
Published in cooperation with the Polish monthly "Wszystko co Najważniejsze" as part of a historical project run jointly with the Institute of National Remembrance and the Polish National Foundation.
Далее...
Pilonul investiţional al Moldovei
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), după ce a investit peste 2 miliarde de euro prin intermediul a peste 150 de proiecte în Republica Moldova, îndeamnă autorităţile ţării să acorde mai multă atenţie energiei verzi şi economiei ecologice. Investitorul instituţional este gata să susţină prin investiţii solide ambiţiile ţării în această direcţie.
Interviu acordat revistei Profit de către vicepreşedintele BERD pentru Politici şi Parteneriate, Mark Bowman.
Profit: Dl Bowman, ne acordaţi acest interviu în ultima zi a vizitei Dvs. în R.Moldova, care a avut loc la scurt timp după vizita directorului general al BERD pentru Europa de Est şi Caucaz, Matteo Patrone. Despre ce vorbesc aceste vizite la nivel înalt?
M. B.: În primul rând, aş dori să spun că sunt încântat că am avut ocazia să vizitez Moldova. BERD este la curent cu problemele dificile cu care s-a confruntat Moldova anului trecut, dat fiind războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei şi criza energetică pe care acesta a generat-o.
Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să oferim sprijin şi să jucăm un rol important în a ajuta Republica Moldova să treacă prin aceste vremuri dificile. După cum ştiţi, în 2022 BERD a oferit Republicii Moldova un spijin record – peste 500 mil. euro, inclusiv un împrumut de 300 mil. euro pentru achiziţionarea de gaze naturale de pe pieţele europene. Această asistenţă a fost foarte importantă pentru a ajuta Moldova să se pregătească şi să treacă cu bine de perioada rece a anului.
Cred că acest lucru vorbeşte despre importanţa Republicii Moldova pentru BERD în acest moment.
Profit: Puteţi să ne daţi mai multe detalii despre scopul acestei vizite şi despre întâlnirile pe care le-aţi avut cu reprezentanţii autorităţilor?
M. B.: Unul dintre scopurile vizitei a fost să apreciez situaţia de pe teren, să văd şi să înţeleg provocările cu care se confruntă Guvernul Republicii Moldova. După cum am spus deja, BERD este gata să sprijine Guvernul în implementarea reformelor, să treacă de la perioada de urgenţă, în care am oferit sprijin de urgenţă, la sprijinirea economiei pentru ca aceasta să devină mai rezistentă. Cu reprezentanţii Guvernului, am avut discuţii foarte detaliate despre suportul pe care îl putem acorda în continuare Republicii Moldova pentru a deveni mai rezistenţi din punct de vedere energetic, ceea ce reprezintă o prioritate pentru ţara Dvs.. De asemenea, am discutat cu autorităţile despre strategia de ţară pentru 2023-2028, pe care Consiliul BERD a aprobat-o recent.
Profit: Care sunt priorităţile cheie ale acestei strategii?
M. B.: Printre priorităţile strategiei se numără consolidarea rezilienţei şi securităţii energetice şi promovarea unei economii mai ecologice, sprijinirea dezvoltării sectorului privat competitiv şi favorabil incluziunii, a unei infrastructuri financiare mai rezistente şi a unei guvernanţe îmbunătăţite, îmbunătăţirea infrastructurii incluzive pentru a sprijini creşterea economică şi a spori conectivitatea şi comerţul.
Acum că perioada rece a anului a rămas în urmă iar multiplele crize cu care ţara s-a confruntat în 2022 îşi reduc din intensitate, Guvernul are şansa de a trece de la gestionarea crizelor la o abordare mai ponderată a dezvoltării pe termen lung. Strategia noastră de ţară este planul nostru pentru a arăta cele mai importante domenii în care putem oferi R.Moldova sprijin pe termen lung.
Am primit un feedback pozitiv din partea reprezentanţilor Guvernului cu privire la utilitatea strategiei şi credem că aceasta va fi eficientă în sprijinirea economiei în perioada actuală de turbulenţă.
Profit: De ce sprijin ar putea Republica Moldova beneficia din partea BERD în ceea ce priveşte rezilienţa energetică?
M. B.: În ceea ce priveşte rezilienţa energetică, sunt două lucruri de menţionat.
În primul rând, este vorba de împrumutul de 300 mil. de euro pe care l-am acordat anul trecut pentru a sprijini Moldova în procesul de achiziţionare a gazelor naturale. Acest împrumut a ajutat ţara să facă faţă crizei energetice şi să treacă printr-o iarnă dificilă. Acum este important ca Guvernul să aibă o strategie şi să înceapă pregătirile pentru iarna următoare din timp. Ar fi bine ca autorităţile să profite de preţurile care sunt de obicei mai mici în perioada de vară şi să cumpere volume mai mari de gaze naturale şi le stocheze. În perioada rece a anului situaţia pe piaţa gazelor ar putea fi mai dificilă.
În al doilea rând, este foarte important ca Moldova să-şi reducă dependenţa de gazele naturale şi să înceapă să exploreze surse alternative de energie.
Știm că există un potenţial semnificativ pentru dezvoltarea energiei regenerabile în R.Moldova şi că există interes din partea investitorilor. Prin urmare, suntem dispuşi să încurajăm Guvernul şi să lucrăm, împreună cu acesta, la dezvoltarea cadrului de reglementare şi a tuturor componentelor care trebuie puse în aplicare pentru a creşte producţia de surse alternative de energie.
Este, de asemenea, foarte important pentru Moldova să creeze condiţii pentru o creştere economică puternică şi durabilă, iar BERD este gata să sprijine Guvernul în reducerea barierelor, în îmbunătăţirea climatului investiţional şi rezolvarea unor probleme de lungă durată, cum ar fi reforma sistemului judiciar. Acest lucru va crea condiţii pentru ca sectorul privat să se dezvolte şi să atragă mai multe investiţii străine.
Profit: Graţie împrumutului de 300 mil. de euro acordat de BERD, Republica Moldova, pentru prima dată în istorie, nu a consumat gaz rusesc timp pe peste patru luni, cumpărând gaz de pe piaţa europeană. Dat fiind actuala situaţie regională, care ar trebui să fie relaţiile R. Moldova cu concernul rus Gazprom, care a fost unicul furnizor de gaze al ţării noastre până în 2022?
M. B.: Este extrem de important pentru R.Moldova să reducă dependenţa de un singur furnizor de gaze naturale, să diversifice sursele şi să procure gaze de pe pieţele europene. Un lucru pe care Moldova şi multe alte ţări l-au învăţat pe parcursul ultimelor 12 luni este că dependenţa de o singură sursă de combustibil fosil nu duce la nimic bun. Combustibilul fosil nu este doar o sursă de energie murdară, dar şi nesigură şi scumpă. Aşadar, diversificarea resurselor energetice este extrem de importantă şi un punct critic în acest moment din istoria R.Moldovei.
Profit: În martie, BERD a împrumutat $30 mil. companiei Premier Energy Distribution pentru a moderniza şi digitaliza reţelele electrice din centrul şi sudul ţării, inclusiv din Chişinău. Unii experţi susţin că acest lucru ar putea duce la o nouă majorare a tarifului la energia electrică. Pe cât de justificate sunt aceste îngrijorări?
M. B.: Cred că investiţiile în sectorul energetic sunt extrem de importante. Dacă R.Moldova doreşte că înregistreze succes în diversificarea surselor energetice, creşterea securităţii energetice şi introducerea surselor regenerabile în reţele, atunci investiţiile în reţele electrice sunt absolut necesare şi reprezintă o parte esenţială a oricărei strategii de diversificare şi asigurare a securităţii energetice. În cele din urmă, investiţiile în reţele electrice vor contribui la reducerea tarifului la energia electrică.
Profit: Vorbind despre energia regenerabilă, nu este niciun secret că sunt necesare investiţii enorme pentru dezvoltarea infrastructuri necesare, inclusiv procurarea şi instalarea turbinelor, a panourilor solare etc. Este R.Moldova capabilă să facă aceste investiţii şi când energia regenerabilă ar putea atinge în R.Moldova cel puţin 20% sau 30% din totalul de energie consumat?
M. B.: Nu aş dori să dau cifre, dar aş încuraja R.Moldova să fie foarte ambiţioasă în ceea ce priveşte producerea energiei regenerabile. Cred că ţara Dvs. are un potenţial enorm la acest capitol.
Aveţi dreptate când spuneţi că pentru a produce energie regenerabilă sunt necesare investiţii semnificative, dar, odată aceste investiţii realizate, energia regenerabilă devine o sursă de energie foarte ieftină, mai sigură şi mai curată.
Anume aceşti factori stimulează producţia de energie regenerabilă în orice ţară.
În plus, este necesar un cadru de reglementare care să asigure investitorii că ei vor putea obţine venituri pe parcursul mai multor ani. Aşadar, investitorii au nevoie de certitudine. Pentru a avea succes, este necesară o abordare complexă – condiţii care să stimuleze investitorii să investească, un cadru de reglementare care să ofere siguranţă şi reţele capabile să echilibreze energia regenerabilă, deoarece vântul nu bate 24 de ore pe zi.
Consider că autorităţile trebuie încurajate să fie ambiţioase în ceea ce priveşte strategia privind energia regenerabilă.
Profit: În cadrul vizitei, v-aţi întâlnit şi cu reprezentanţi ai băncilor, organizaţiilor societăţii civile şi cu parteneri de investiţii de la Chişinău. Ce probleme aţi discutat cu aceştia şi ce recomandări au fost înaintate?
M. B.: Am avut discuţii foarte bune cu organizaţiile societăţii civile, care s-au implicat foarte activ în pregătirea strategiei de ţară pentru următorii cinci ani. Apreciem foarte mult relaţia noastră cu societatea civilă din Republica Moldova.
În ceea ce priveşte mesajele şi problemele pe care le-am discutat, cred că societatea civilă sprijină foarte mult direcţia de reforme adoptată de către Guvern.
O problemă care a fost menţionată este importanţa predictibilităţii la nivel de legislaţie şi a predictibilităţii schimbărilor.
Aşadar, deşi există sprijin enorm pentru reforme şi pentru progresele pe care le face Guvernul în ceea ce priveşte alinierea legislaţiei la standardele UE, este important să se facă acest lucru într-un mod sistematic şi previzibil, să fie organizate consultări cu societatea civilă şi cu sectorul privat.
Reprezentanţii societăţii civile au vorbit şi despre importanţa de a avea un sistem juridic stabil, transparent şi previzibil şi un climat investiţional care să dea încredere investitorilor să investească în această ţară.
Profit: Din mai 2021, BERD este unicul proprietar al Danube Logistics SRL, operatorul Portului Internaţional Giurgiuleşti. Cum apreciaţi activitatea Portului a cărui importanţă a crescut semnificativ de la începutul războiului? Anterior a existat un conflict de interese în cadrul companiei Danube Logistics. A fost acesta rezolvat?
M. B.: Acest port are o istorie lungă şi complexă. Obiectivul BERD este de a se asigura că R.Moldova obţine beneficii de la acest activ strategic. De asemenea, în calitate de investitor, banca îşi protejează interesele financiare.
Considerăm că anul trecut s-au înregistrat evoluţii pozitive. Am colaborat cu Guvernul, care a înfiinţat un grup de lucru pentru a discuta posibilităţile de a atrage un investitor strategic şi suntem foarte interesaţi să încurajăm acest lucru. Credem că acesta este un activ important, care are un potenţial semnificativ şi, după cum aţi menţionat, joacă un rol semnificativ pentru economia şi comerţul R.Moldova. Portul Giurgiuleşti este, de asemenea, important în calitate de rută care facilitează comerţul între Ucraina şi restul lumii.
În prezent, portul funcţionează la o capacitate mai mare decât în anii precedenţi şi aceasta este o veste bună. Acest lucru nu înseamnă că nu există potenţial de creştere. Dar pentru aceasta ar fi nevoie de un investitor strategic care să dezvolte portul la capacitate maximă.
Profit: Cum evaluaţi dezvoltarea băncilor moldoveneşti în care BERD este acţionar?
M. B.: Suntem mulţumiţi de rolul pe care am reuşit să-l jucăm în ultimii ani, ajutând la curăţarea sistemului bancar moldovenesc de moştenirea acţionarilor netransparenţi şi la îmbunătăţirea structurii de guvernanţă. Asta nu înseamnă că nu mai avem de lucru. Există încă probleme în cazul Victoriabank pe care dorim să le vedem rezolvate. Dar s-au înregistrat progrese bune până acum şi este important că băncile au reuşit să înregistreze performanţe relativ înalte în ciuda situaţiei economice dificile.
Profit: Recent, Aeroportul Internaţional Chişinău a revenit în proprietatea statului. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, statul nu s-a bucurat de reputaţia celui mai buna manager. În opinia Dvs., care ar fi cea mai bună opţiune pentru aeroport acum – să rămână în proprietatea statului sau poate ar fi mai bine ca Guvernul să atragă un investitor străin cu renume pentru a-l administra?
M. B.: Voi da un răspuns general la această întrebare. Am vorbit mai devreme despre importanţa creării unui mediu care să asigure o creştere puternică a sectorului privat şi a economiei. Cred că reducerea rolului Guvernului în economie şi în întreprinderi este importantă. Nu există niciun motiv evident pentru care Guvernul ar trebuie să fie implicat în atât de multe domenii ale economiei. Ar fi mai bine să lăsăm sectorul privat să preia aceste domenii.
Cred că este important ca Guvernul să aibă o strategie clară cu privire la modul în care doreşte să avanseze şi să reformeze întreprinderile de stat. BERD dispune de experienţa necesară în ceea ce priveşte sprijinirea ţărilor în reformarea întreprinderilor de stat, îmbunătăţirea guvernanţei acestora şi, în cele din urmă, sprijinirea privatizării, dacă aceasta este decizia pe care o ia Guvernul ţării respective.■
The risks of the external debt
In an article published in April 2023 by the prestigious revue Magazin Istoric*, we have presented Romania’s experience and practices for external borrowings during the last 100 years. At the same time, we have also underlined the risks for a country "living on debt". In the current piece, we would like to make a parallel of Romania’s and the Republic of Moldova’s (Moldova in this article) external borrowing to demonstrate, if needed anymore, that along with the undisputed benefits of foreign borrowing for economic growth and investments, the accumulations of such debts in significant proportions as compared with the economic potential of the respective countries (measured via GDPs) could harm the macroeconomic equilibria and finally the living standards of the future generations.
The issue of public debt, both domestic and foreign, has become during recent years a universal one. The majority of countries (developed, emerging, developing and especially those countries with lower incomes) did finance their budgetary deficits via borrowing from both internal and external capital markets. To put it in simpler words, these countries are (partially) living on debt. Up to 2021, the governmental debt reached the staggering level of $235 trillion (the highest historical level), which is higher by 19% as compared to the level reached before the Covid pandemic started in March 2020. Romania’s external debt evolution during the last century, and more so that from 1989 to date, deserves a detailed analysis due to the major implications this indicator could have on Romanian statehood. It is known that Romania was created in 1918 through the Great Union and defended itself ever since even with a lot of blood and sacrifices. However, losing control of the level of external debt would be an unpardonable and grave mistake of national policy. Moldova’s external debt, which has accumulated during the last three decades since its independence, could be also a reason for concern.
Romania and its foreign debt during the last 100 years
Romania closed one of the most convoluted but glorious pages from its history, the Great Union of 1918, with a relatively modest foreign debt: GBP 33.6 mln, and respectively French Francs 570 mln (whose total equivalent in US Dollars, based on the historical exchange rates, was of 182 mln). However, the financing needs of an economy which had grave wounds from the war and those related to the large process of union of all Romanian provinces in a single state were colossal. Apart from some internal borrowings, the Romanian state contracted on the external markets some stability and development loans. The first one was done in 1929 for $100.7 mln, in four tranches. This was followed by others. The repayment of these loans was very slow and interrupted, some of them being finally liquidated during the socialist years when most external delayed repayments were resolved on a bilateral basis with the creditor states.
A short analysis of exports which followed in the years after the First World War shows that Romania exported large quantities of crude oil, cereals and other unprocessed or incipiently processed products which led to the registration of large trade surpluses during 1922-1924. Crude oil exports, especially to Germany, were the most important and this allowed Germany to attract Romania on its side during the first part of the Second World War. Moreover, as a trend, the exports of 1926 were three billion Lei higher as compared to those of the preceding year. From a large exporter of crude oil during the interwar period and after the Second World War, Romania will become soon an importer of such raw materials, as the internal reserves and production declined dramatically (although new reserves were found on the Black Sea’s plateau). Data published by the former Chrissoveloni Bank during the interwar period shows interesting detailed facts on services as well. During those years, Romania was a net exporter of tourist services, another important advantage which was also lost during the transition to a market economy.
The first monetary measures which had an impact on Romania’s foreign debt during the socialist years must be analysed in the context of the monetary stabilisations of 1947 (at the same time with the nationalisation of the National Bank, foreign currency confiscation, request for gold to be surrender to the central bank, abolishment of the price movements, nationalisation of means of productions and others) and of 1952 (implemented on the Soviet Union’s prescription on monetary reform of March 1950). Romania was the first country member of the Council for Mutual Economic Assistance (CMEA) which became a member of the International Monetary Fund (IMF) and the World Bank on 15 December 1972 (after the former SFR Yugoslavia). The accession put its mark on external debt.
One of the main reasons for Romania to become a member of the IMF was the need for foreign currency. Romania asked for such loans from CMEA, but it was declined. As a member of the IMF and the World Bank Group, Romania needed external credits which were used for industry modernisation, improving technologies, financing the irrigation system in the Romanian Plain, development of a transport network and others. Some IMF member countries indeed criticise its programs, but Romania benefited through its promoted financial discipline, especially concerning its foreign debt. As a member of the respective international organisations, Romania had access to the international capital markets as well, which had a positive impact on the economy.
Romania and Moldova: IMF and World Bank membership 1972 and, respectively, 1992
Source: Florea Dumitrescu’s collection for Romania 1972 and Authors’ collection for Moldova 1992
Although external debt, which started to accumulate up to the level of $11 bln, was kept under control, Romania had problems in making all the repayments related to externally contracted loans and it was forced to ask for a rescheduling of its foreign debt in 1982-1983. Rescheduling negotiations took place under the coordination of the Paris Club and London Club for private loans and directly with the IMF and World Bank for loans contracted from these organisations. Then the painful process of forced repayments of the full external debt up to March 1989 started.
Starting in 1973, the Ministry of Finance, which was in charge of the preparation of the Balance of payments up to December 1989, used to send to the IMF a full set of data, including data regarding foreign debt, but the format was a very sketchy one. The control of the external position of Romania was very well fulfilled during the socialist years, taking into account the role the political factor played in the strict control of external debt, especially after Romania had problems with repayments during the early ’80 of the last century (see Magazin Istoric, no. 4/1990). One more note will be worthwhile regarding the collection of the data in those years which was organised via the periodic reports submitted by the commercial banks, the National Bank of the Socialist Republic of Romania and by the economic ministries. It should be noted that the Ministry of Finance did not keep the external accounts of the country.
Currently, Romania has 103,6 tonnes of pure gold, which is deposited in the country and abroad and which based on the international prices as of 31 March 2023 were valued at €6.0 bln. This figure does not include the Treasure from Moscow (91.48 tonnes of pure gold), send for safekeeping in December 1916 together with other gold and silver coins, hard foreign currencies and other national treasures of historical importance and not yet returned.
A major decision regarding Romanian gold was taken during the last years of the communist regime. During 1986-1989, the data regarding the gold reserves held by Romania were not communicated to the IMF anymore and also were not published in the country. One of the reasons for not fulfilling this basic IMF requirement was the fact that in 1986, the country leadership approved the sale of 80 tonnes of gold from the National Bank’s reserve, under the condition that after the full repayment of the foreign debt the gold stock should be replenished. A quantity of 80 tonnes of gold was sold at the best prices in the international markets up to March 1987, by the data published by Governor Florea Dumitrescu (March 1984-March 1989). An amount of $1.040 mln was cashed and this money was used to repay the external debt, together with other amounts obtained from forced exports (especially foods and other basic goods) for which the population needed to make heavy sacrifices. During the second part of 1989, a quantity of 21 tonnes was bought back, but the December 1989 events stopped the process of buying back gold. Up to and including 1992, the gold prices on the international markets were lower than those valid when the gold was sold in 1986-1987, but the new Romanian authorities which led the country after the December 1989 events had other priorities.
After 1990, all data, including the sale and repurchasing of gold, were communicated and appeared as such in the IMF publications. Currently, an important part of the Romanian gold (60%) is kept in London at the Bank of England and is taken into account when Romania borrows from the international markets and when ratings are decided by the international rating agencies, with positive implications on the costs of external debt.
The dramatic events of December 1989 marked the start of the Romanian transition to a market economy. The attributions of the Ministry of Finance related to the control of foreign debt were taken over by the National Bank of Romania (NBR). Currently, NBR publishes monthly the key data on trade and current account deficit. Table 1 shows in a summary format the status of the current account and the international reserves (including gold) over the last three years. NBR also published other provisional data every month. The reporting process was computerised as compared to the socialist period when all was reported on a manual basis.
The preliminary data for 2022 and the first months of 2023 published by the NBR also show large trade and current account deficits. A short analysis of the current account as compared to that registered during 1922-1925 shows major differences in form and substance, if the current situation is compared with that prevailing 100 years ago. The trade deficits of the last two years were in the range of many EUR billions and for the sub-item of tourism services the deficits are also large.
The general impression is now that there is no strict control on what Romania is borrowing, both internally and externally. One of the key instruments used during the last 100 years, namely the Balance of payments, to control the debt has partially lost its monitoring role of the Romanian external position. Moreover, external debt control which used to be exercised through the stand-by programs with the IMF is not exercised anymore as Romania did not conclude any such programs in recent years. The political factors in the country have currently other priorities which are not related to the level of its external debt.
The figures in Table 2 need no further presentation anymore. It is quite clear that the large trade deficits and their parallel current account deficits recorded during the transition period led Romania to a situation in which it lost the net comparative advantage it had as compared to other countries starting the transition in 1990. On one side, the zero external debt reached in March 1989 had internal negative social consequences and created a certain negative perception of external status. On the other side, this situation offered the new Romania a huge chance to focus on the development of a competitive economy, in which the macroeconomic equilibria are observed. Unfortunately, it was not to be.
The accumulation of external debt started during the first years of the transition and has accelerated during the last three years. Indeed, the pandemic which started in March 2020 and continued to date has had significant foreign currency, material and financial costs. This only contributed to more fundamental disequilibria which Romanian registered already during the transition. This is how we reach a situation in which out of total foreign debt, the state has borrowed €57.7 bln as of 31 December 2022.
Romania has currently an economic growth based on consumption, as reflected by the serious trade deficits (imports substantially larger than exports). This is a completely wrong strategy, where consequences were clearly seen during the energy crisis and also during the geo-political crisis in the region (the war in Ukraine started by the Russian Federation). Investments were neglected in all domains of activity (production, infrastructure, agriculture, education, digitalization etc.), but the most concerning trend was the large emigration of the young labour force. Billions of EUR are indeed registered on an annual basis as remittances, but disequilibria are much worse, so the public and private external debt, in the short and long term, has reached around 58% of the country’s 2021 estimated GDP.
Romania, a NATO country since 2004, became a member of the European Union (EU) with full rights on 1 January 2007. These two big achievements were not used properly or efficiently. The utilisation of the EU funds allocated through the National Plan for Recovery and Resilience (NPRR) is more than necessary, but the results in this respect are modest. Large amounts allocated as loans (some of them non-reimbursable) and free technical assistance still wait to be disbursed through the implementation of projects. The case of the €3 bln undisbursed by end-March 2023 because of non-fulfilment of the measures regarding the special pensions is simply alarming!
The whole of Romanian society is concerned with how to stave inflation and avoid the consequences of the energy crisis. There are also concerns about the unclear status of large privatisations, delays in joining the Schengen zone by Romania, its Eastern borders security, special pensions and financing of large deficits of the Pension Institution and others. Many of these are correct, but the reduction of the external debt via reducing budgetary deficits, elimination of trade and current account deficits and incentivising the inflows of capital, is not among the top priorities. Although this became an issue of national interest, the Government, the Ministry of Public Finances (who should control the public external debt), NBR and, more generally, the political parties and the whole society have a permissive attitude on the accumulation of new external debts.
Moldova – over three decades of transition
The case of Moldova shows some similarities, but also a few contrasts, as compared to that of Romania. First of all, in the dissolution and sharing of the assets and liabilities of the former Soviet Union, Moldova opted for "no assets – no liabilities" variant. This means that Moldova, like Romania, started its transition to a market economy with a very important competitive advantage, namely starting this phase without inherited debts. But, like in the case of Romania, this advantage was relatively lost. Data in Table 3 shows a period of fiscal, budgetary and economic prudence which was very important in the first decade of the Moldovan transition, but during the recent times, the evolutions did not have the same trends.
The increase of Moldova's foreign debt during the last three years, which according to the data published by the National Bank of Moldova (NBM) has reached 65.6% of its GDP, requires a closer look. First of all, Moldova, like all other countries has suffered during and in the aftermath of the Covid pandemic, which, it should be noted, has had biblical proportions and corresponding consequences. Moldova, like Romania, was forced to borrow from the internal and external markets to deal with the high costs of the pandemic. Moreover, since February 2022, Moldova, together with Romania, Poland, Baltics and more generally Europe, has had to deal with a human exodus from Ukraine which was unprecedented in the modern era. This was due to the war started by the Russian Federation against a sovereign state, a member with full rights of the United Nations.
During this very difficult period, Moldova managed to get the status of candidate country to accede to the EU, at the same time as Ukraine. The financial and technical assistance that Moldova benefited from the EU must be noted as such, but the costs involved by change of sources to buy energy (oil and derivative products), natural gas and electricity are much higher than the received support. Moreover, like in the case of Romania, Moldova has suffered a massive emigration process of its population, especially of the young generation, which in the short term, but even more so in the medium and longer term, will have negative consequences which are difficulty to quantify. During the recent history of the transition of this country to a market economy, there were periods when the in-flows of remittances from abroad (mainly from EU countries, Great Britain, the Russian Federation, USA and others) have contributed to the GDP formation in large proportions, even up to 20%. This has a very strong positive impact, but losing its young labour force will bring along large economic, financial and budgetary disequilibria. The national fibre of society will be affected if measures are not implemented to, at the minimum, slow down this phenomenon.
External debt – benefits and risks
For both countries, the main slogan is: "For the time being, everything is fine!". This is the opinion of most, even if this is not formally expressed. It is based on the opinion that external borrowing helps with economic growth and stimulates investments if the funds are properly used. This is an over-optimistic attitude!
However, any neglect and/or repetition of the recent delays/mistakes, such as the utilisation of the externally borrowed funds for consumption, can negatively impact the economic equilibria in the long term and could change, as we have mentioned, the social fibre of the nations and societies in both countries. The difficulties of Greece (a member of the EUR zone) to repay its over-sized external debt (accumulated also due to high wages and pensions which were unjustified) should have thought us the relevant lessons. Moreover, the ghost of the former Yugoslavia, a country which was dissolved due to inter-ethnic tensions, but also due to high external debt, is still haunting the Balkans! If the two countries will not control the level of their foreign debts, the international capital markets will do this in both cases at much higher costs, which finally will transform into imported inflation, with serious consequences on the living standards of both populations in the respective countries.■
_________________________________________________________________________________
* The initial article signed by the same authors was published by Magazin Istoric no. 4/April 2023.
_________________________________________________________________________________
Alexandru M. Tanase, PhD, is an Author and Ex. Associate Director, Senior Banker at EBRD London and former IMF Advisor. 
Mihai Radoi is a Director of a specialised Investment Fund focused on Eastern Europe and former Executive Director of Anglo-Romanian Bank, London, and previously of the BFR Bank, Paris.
These represent the author’s personal views. The assessments and views expressed are not those of the EBRD and/or the IMF and/or indeed of any other institutions/sources quoted. The assessment and data are based on information available as of mid-April 2023.
Далее...
Riscurile datoriilor externe
Într-un articol publicat de prestigioasa revistă Magazin Istoric* din aprilie 20231 am prezentat practicile îndatorărilor externe în ultima sută de ani în cazul României. În acelaşi timp am reliefat însă şi riscurile majore ale „traiului pe datorie”. În prezentul demers dorim să facem o paralelă a îndatorării externe a României şi Republicii Moldova (Moldova în acest articol) pentru a demonstra, dacă mai era nevoie, că pe lângă avantajele indubitabile ale împrumuturilor externe pentru creşterea economică şi investiţii, acumulările acestora în proporţii semnificative faţă de potenţialul economic al ţărilor respective (măsurat prin PIB) pot afecta echilibrele macroeconomice şi în final nivelul de trai al generaţiilor viitoare.
Fenomenul datoriilor publice, interne şi externe, a devenit în ultimii ani unul generalizat. Marea majoritate a ţărilor lumii (dezvoltate, emergente, în curs de dezvoltare şi mai ales ţările cu venituri mici) îşi finanţează deficitele bugetare prin împrumuturi de pe pieţele de capital, interne sau externe. Mai simplu spus, multe dintre acestea trăiesc (parţial) pe datorie. Până în anul 2021, datoriile guvernamentale ajunseseră la impresionanta sumă de $235 trilioane (cel mai înalt nivel istoric), ceea ce este cu 19% mai mult faţă de nivelul atins înainte de pandemia declanşată în martie 2020. Evoluţia datoriei externe a României în ultimul secol, dar mai cu seamă din 1989 şi până în prezent, merită o analiză detaliată din cauza implicaţiilor majore pe care acest indicator le poate avea asupra statalităţii româneşti, întemeiată în 1918 prin Marea Unire şi apărată de atunci încoace chiar şi cu sânge când a fost nevoie. Scăparea de sub control a nivelului datoriei externe ar fi însă o greşeală gravă şi de neiertat de politică naţională. Datoria externă a Moldovei, acumulată în cele trei decenii de la independenţă încoace, poate fi de asemenea un motiv de îngrijorare.
România şi datoriile sale externe în ultimii 100 de ani
România a încheiat una dintre cele mai zbuciumate şi glorioase pagini din istoria sa, Marea Unire din 1918, cu o datorie externă relativ modestă: 33,6 mil. lire sterline, respectiv 570 mil. franci francezi (echivalent în dolari SUA pe baza cursurilor istorice – 182 mil). Nevoile de finanţare ale unei economii care a suferit major de pe urma războiului precum şi cele generate de marele proces al unirii tuturor provinciilor româneşti într-un singur stat erau însă imense. În afara unor împrumuturi de pe piaţa internă, statul român a contractat la extern şi câteva împrumuturi de stabilizare şi dezvoltare. Primul a fost cel din 1929 în valoare de $100,7 mil. acordat în patru tranşe. Au urmat altele. Achitarea acestor împrumuturi a fost anevoioasă, întreruptă, ele fiind lichidate abia în anii socialismului, când cele mai multe arierate externe au fost soluţionate bilateral cu statele creditoare.
O scurtă analiză a exporturilor din anii în care a urmat Primul Război Mondial arată că România exporta cantităţi mari de petrol brut, cereale şi alte produse neprelucrate sau prelucrate doar incipient, ceea ce a condus la înregistrarea de largi excedente comerciale în anii 1922-1924. Exporturile de ţiţei, în special către Germania, erau preponderente, situaţie care i-a permis Germaniei să atragă România de partea ei în prima parte a celui de Al Doilea Război Mondial. Mai mult, ca trend, exporturile din 1926 erau mai mari cu trei miliarde de lei decât cele din anul precedent. Din mare exportatoare de ţiţei în perioada interbelică şi după Al Doilea Război Mondial, România avea să devină în curând importatoare a acestei materii prime, deoarece rezervele interne şi producţia s-au micşorat dramatic (chiar dacă noi rezerve au fost găsite pe platoul Mării Negre). Datele publicate de fosta Bancă Chrissoveloni în perioada interbelică reflectă amănunte interesante şi în legătură cu serviciile. În acei ani, România era net exportatoare de servicii turistice, un avantaj important care a fost şi el pierdut în perioada de tranziţie către o economie de piaţă.
Primele măsuri monetare care au avut impact asupra datoriei externe a României în perioada socialistă trebuie analizate în contextul stabilizărilor monetare din 1947 (în paralel cu etatizarea Băncii Naţionale, confiscarea valutei, cedarea aurului către Banca Centrală, fixarea preţurilor, naţionalizarea mijloacelor de producţie etc.) şi din 1952 (făcută după modelul reformei monetare din URSS din martie 1950). România a fost însă prima ţară din CAER care a aderat la FMI şi la Banca Mondială la 15 decembrie 1972 (după fosta RSF Iugoslavia). Aderarea şi-a pus amprenta asupra datoriei externe.
Una dintre motivaţiile majore ale aderării României la FMI a fost nevoia de valută convertibilă. România a solicitat aceste credite de la CAER, dar a fost refuzată. Fiind membră a FMI şi a Grupului Băncii Mondiale, România a avut nevoie de credite externe pe care le-a folosit pentru modernizarea industriei, retehnologizare, finanţarea unor sisteme de irigaţii în Câmpia Română, dezvoltarea reţelelor de transport etc. Este adevărat că unele ţări membre critică programele FMI, dar România a beneficiat prin disciplina financiară promovată, în special în privinţa datoriei externe. Fiind membră a instituţiilor internaţionale respective, România a avut acces şi la pieţele internaţionale de capital, ceea ce a avut efecte benefice pentru economie.
România și Moldova: Aderarea la FMI și Banca Mondială 1972 și, respectiv, 1992
Sursa: Colecția Florea Dumitrescu pentru România 1972 și Colecția autorilor pentru Moldova 1992
Deşi datoria externă, care începuse să se acumuleze până la nivelul de circa $11 mld., era ţinută sub control, România a avut probleme în achitarea creditelor externe contractate şi a fost nevoită să solicite reeşalonarea datoriei sale externe în 1982-1983. Negocierile de reeşalonare s-au desfăşurat prin intermediul Clubului de la Paris şi a Clubului de la Londra pentru creditele private şi direct cu FMI şi Banca Mondială pentru împrumuturile făcute la aceste organisme. Apoi a început drumul anevoios şi dureros al achitării forţate a datoriei externe până în martie 1989.
Începând cu anul 1973, Ministerul Finanţelor, care a fost responsabil de întocmirea Balanţei de plăţi externe până în decembrie 1989, raporta anual la FMI un set complet de date, inclusiv şi cele referitoare la datoria externă, dar prezentarea era într-un format foarte succint. Rolul de monitorizare a poziţiei externe a României a fost bine îndeplinit în perioada socialistă, având în vedere rolul pe care factorul politic îl juca în controlul sever al datoriei externe, în special după intrarea ţării în încetare de plăţi la începutul anilor ’80 ai secolului trecut (Magazin Istoric, nr. 4/1990). O altă remarcă s-ar impune în legătură cu modul de colectare a datelor în acei ani, care era asigurat prin raportările de la băncile comerciale şi de la Banca Naţională a Republicii Socialiste România şi de la ministerele economice. De menţionat că Ministerul Finanţelor nu ţinea evidenţa conturilor externe ale ţării.
În prezent, România deţine 103,6 t aur, depozitat în ţară şi în străinătate, care pe baza preţurilor internaţionale în vigoare la 31 martie 2023 valorau €6,0 mld. Aceste cifre nu cuprind şi Tezaurul de la Moscova (91,48 t aur fin), trimis la păstrare în decembrie 1916 împreună cu alte monete de aur şi argint, valute convertibile şi alte valori naţionale de importanţă istorică şi încă nereturnate.
O decizie majoră legată de aurul românesc a fost luată în ultimii ani ai dictaturii comuniste. În perioada 1986-1989, datele privind rezervele de aur ale României nu au mai fost raportate către FMI şi nici publicate în ţară. Unul dintre motivele neîndeplinirii acestei obligaţii elementare către FMI a fost faptul că în 1986 conducerea ţării a aprobat vânzarea a 80 t de aur din rezerva Băncii Naţionale, cu condiţia că după achitarea deplină a datoriei externe stocul de aur să fie reîntregit. Cantitatea de 80 t de aur a fost vândută la cele mai bune preţuri de pe pieţele internaţionale până în luna martie 1987, conform datelor publicate de guvernatorul Florea Dumitrescu (martie 1984 - martie 1989). Pentru această cantitate s-au încasat $1.040 mil., care au fost folosite la plata datoriei externe, alături de alte sume din exporturile forţate (în special, de alimente şi produse de bază), pentru care populaţia trebuia să facă grele sacrificii. În cea de-a doua parte a anului 1989 s-au răscumpărat doar 21 t, dar evenimentele din decembrie 1989 au stopat operaţiunea de răscumpărare a aurului. Preţurile aurului pe pieţele internaţionale au fost mai mici decât cele la care s-a vândut aurul în 1986-1987 până în 1992 inclusiv, dar autorităţile române care au condus ţara după evenimentele din decembrie 1989 au avut alte priorităţi.
După 1990, raportările, inclusiv vânzările şi răscumpărările de aur, au fost reluate şi apar întocmai în datele şi publicaţiile FMI. În prezent, o parte importantă a aurului românesc (60%) este depozitat la Londra, la Banca Angliei, şi este luat în calcul la împrumuturile pe care România le face pe pieţele externe şi la cotaţiile (ratings) făcute de agenţiile de rating internaţionale, cu implicaţii favorabile asupra costului datoriei externe.
Evenimentele dramatice din decembrie 1989 au marcat începutul tranziţiei României către economia de piaţă. Atribuţiile Ministerului Finanţelor legate de controlul datoriei externe au fost preluate de Banca Naţională a României (BNR). În prezent, aceasta publică lunar datele de bază privind deficitul comercial şi cel de cont curent. Tabelul 1 prezintă sintetic situaţia contului curent şi a rezervelor internaţionale (inclusiv aurul) din ultimii trei ani. Operativ, BNR publică date provizorii şi cu frecvenţă lunară. Modul de raportare a fost computerizat, spre deosebire de perioada socialistă când totul era raportat manual.
Datele preliminare comunicate de BNR pentru anul 2022 şi primele luni din 2023 indică, de asemenea, largi deficite comerciale şi de cont curent. O scurtă privire asupra contului curent comparativ cu cel înregistrat în anii 1922-1925 scoate la iveală diferenţe de formă, dar şi de fond majore între situaţia de acum 100 de ani şi cea din prezent. Deficitul comercial în ultimii doi ani a fost de ordinul multor miliarde de euro, iar la subcapitolul servicii din turism, deficitele sunt, de asemenea, majore.
Impresia generală este că nu mai există un control strict al sumelor cu care România se îndatorează, atât la intern, cât şi la extern. Unul dintre instrumentele cheie folosite în ultima sută de ani pentru controlul datoriilor, şi anume Balanţa de plăţi, şi-a pierdut parţial rolul de monitorizare a poziţiei externe a României. Mai mult, controlul datoriei externe a ţării, care se exercita prin programele stand-by cu FMI, nu se mai efectuează pentru că în ultimii ani România nu a mai încheiat astfel de programe. În prezent, factorii politici din ţară au alte priorităţi care nu sunt cele legate de nivelul datoriei externe.
Datele din Tabelul 2 nu mai au practic nevoie de nicio prezentare. Este evident că deficitele comerciale mari şi deficitele paralele de cont curent înregistrate în perioada de tranziţie au condus la pierderea avantajului net pe care România l-a avut comparativ cu alte ţări care începeau tranziţia în 1990. Pe de o parte, datoria externă zero atinsă în martie 1989 a avut consecinţe sociale negative la intern şi a creat o anumită percepţie negativă pe plan extern. Pe de altă parte, această situaţie a oferit României noi o şansă uriaşă de a se concentra pe crearea unei economii competitive, în care echilibrele macroeconomice sunt respectate. Nu a fost să fie aşa, din păcate.
Acumularea datoriei externe a început rapid în primii ani ai tranziţiei şi s-a accelerat şi mai puternic în ultimii trei ani. Este adevărat că pandemia înregistrată din martie 2020 şi până în prezent a însemnat costuri materiale, financiare şi valutare uriaşe. Aceasta nu a făcut însă decât să accentueze dezechilibrele fundamentale pe care România le-a înregistrat în tranziţie. Aşa s-a ajuns la situaţia că din datoria externă totală, statul a împrumutat €57,7 mld. la 31 decembrie 2022.
România are în prezent o creştere economică bazată pe consum, reflectată în deficitul serios al balanţei comerciale (importuri substanţial mai mari decât exporturile). Aceasta este o strategie complet greşită, ale cărei consecinţe s-au văzut în mod clar în perioada crizei energetice şi a crizei geopolitice din regiune (războiul din Ucraina declanşat de Federaţia Rusă). Investiţiile au fost neglijate în toate sferele de activitate (producţie, infrastructură, agricultură, educaţie, digitalizare etc.), dar ceea ce a fost şi mai grav a fost emigrarea uriaşă a forţei de muncă tinere. Este adevărat că miliarde de euro sunt înregistrate anual ca remitenţe, dar dezechilibrele sunt mult mai grave, aşa încât datoria externă publică şi privată, pe termen lung şi scurt, a ajuns la circa 58% din PIB-ul ţării (estimare cu date PIB pentru 2021).
România, ţară membră a NATO din 2004, a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007. Aceste două mari realizări nu au fost fructificate îndeajuns sau în mod eficient. Utilizarea fondurilor puse la dispoziţie de UE prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este imperios necesară, dar rezultatele în această privinţă sunt modeste. Sume mari, sub formă de credite şi asistenţă financiară gratuită/fonduri nerambursabile, încă aşteaptă să fie atrase prin implementarea de proiecte. Cazul celor €3 mld. netrase la finale lui martie 2023 din cauza neîndeplinirii jalonului referitor la pensiile speciale este de-a dreptul alarmant!
Întreaga societate românească este preocupată de stăvilirea inflaţiei, evitarea consecinţelor crizei energetice, statutul neclar al unor mari privatizări, amânarea intrării României în spaţiul Schengen, securitatea graniţelor de la Est, pensiile speciale şi finanţarea deficitelor majore ale Casei de Pensii etc. Multe dintre acestea sunt perfect justificabile, dar reducerea datoriei externe, prin micşorarea deficitului bugetar, a deficitelor comerciale şi de cont curent şi stimularea intrărilor de capital, nu este printre acestea. Deşi aceasta a devenit o chestiune de interes naţional, Guvernul, Ministerul Finanţelor Publice (care ar trebui să controleze datoria externă publică), BNR şi, mai pe larg, partidele politice şi societatea în ansamblul său au o atitudine permisivă în legătură cu acumularea de noi datorii externe.
Moldova – peste trei decenii de tranziţie
Cazul Moldovei prezintă unele similitudini, dar şi diferenţe, comparativ cu cel al României. În primul rând, în procesul de dizolvare şi partajare a activelor şi pasivelor aparţinând fostei Uniuni Sovietice, Moldova a optat pentru varianta „zero active – zero pasive”. Aceasta a însemnat că Moldova, ca şi România, şi-a început tranziţia la o economie de piaţă cu un avantaj competitiv extrem de important şi anume începerea acestui proces fără datorii externe moştenite. Dar, ca şi în cazul României, acest avantaj a fost relativ repede pierdut. Datele din Tabelul 3 reflectă o perioadă de prudenţă fiscală, bugetară şi economică importantă în primul deceniu al tranziţiei moldoveneşti, dar în perioadele recente lucrurile nu au mai avut aceeaşi traiectorie.
Evoluţia datoriei externe a Moldovei din ultimii trei ani, care conform datelor Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) a ajuns la 65,6% din PIB, necesită o privire mai atentă. În primul rând, Moldova, ca de altfel toate ţările lumii, a avut de suferit de pe urma pandemiei de Covid, care, trebuie subliniat, a avut proporţii biblice şi consecinţe pe măsură. Moldova, ca şi România, a trebuit să se împrumute de pe piaţa internă şi cea externă pentru a face faţă costurilor ridicate ale pandemiei. Mai mult, din februarie 2022, Moldova, alături de România, Polonia, ţările Baltice şi Europa în general, a trebuit să facă faţă unui exod uman din Ucraina nemaiîntâlnit în epoca modernă. Acest lucru este datoritără zboiului declanşat de Federaţia Rusă împotriva unui stat suveran, membrul cu drepturi depline al ONU.
În această perioadă dificilă, Moldova a reuşit să obţină statutul de ţară candidat pentru accesiune la Uniunea Europeana (UE), în acelaşi timp cu Ucraina. Asistenţa tehnică şi financiară de care s-a bucurat Moldova din partea UE trebuie recunoscută ca atare, dar costurile implicate de schimbarea sursele de aprovizionare cu energie (ţiţei şi produse petroliere derivate), gaze naturale şi energie electrică sunt cu mult mai mari decât asistenţa primită. În plus, ca şi în cazul Românei, Moldova suferă de un masiv proces de emigrare a populaţiei, în special a tinerilor, care pe termen scurt, dar mai ales pe termen mediu şi lung, va avea consecinţe negative greu de cuantificat. În istoria recentă a tranziţie acestei ţări către o economie de piaţă au fost perioade când remitenţele primite din străinătate (în principal, ţări din UE, Marea Britanie, Federaţia Rusă, SUA şi altele) au contribuit la formarea PIB-ului în proporţie de chiar şi până la 20%. Acest fenomen a avut puternice influenţe pozitive, dar pierderea forţei de muncă tinere va aduce cu sine mari dezechilibre economice, fiscale şi bugetare. Fibra naţională va fi afectată dacă nu se iau măsuri măcar de încetinire a acestui fenomen.
Îndatorări externe – beneficii şi riscuri
Pentru ambele ţări, sloganul principal este: „Deocamdată, merge şi aşa!”. Aceasta este opinia celor mai mulţi, dar neexprimată formal niciodată. Se mizează pe faptul că împrumuturile externe ajută la creşterea economică şi stimulează procesul investiţional dacă fondurile sunt judicios folosite. Acest lucru este extrem de optimist!
Orice neglijare însă şi/sau repetarea întârzierilor din trecutul recent, cum ar fi utilizarea fondurilor atrase de la extern pentru consum, pot afecta pe termen lung echilibrele economice şi pot schimba, aşa cum am mai menţionat, fibra socială a naţiunilor şi societăţilor din cele două ţări. Dificultăţile Greciei (membră a Zonei Euro) în rambursarea unei datorii externe supra-dimensionate (acumulată şi ca urmare o unor salarii şi pensii nejustificat de mari) ar trebui să ne ofere învăţămintele care se impun. Mai mult, stafia fostei Iugoslavii, ţară dizolvată din motive interetnice, dar şi de datorie externă mare, încă bântuie în Balcani! Dacă cele două ţări nu vor controla nivelul datoriilor lor externe, pieţele de capital internaţionale o vor face în ambele cazuri la costuri mult mai mari, care în final se vor transforma în inflaţie importată, cu consecinţe grave asupra nivelului de trai al populaţiei din ţările respective.■
_________________________________________________________________________________
* Articolul iniţial semnat de aceiaşi autori a fost publicat în Magazin Istoric nr. 4/aprilie 2023.
_________________________________________________________________________________
Alexandru M. TĂNASE, PhD, este un Autor Independent şi fost Associate Director, Senior Banker la BERD şi fost IMF Advisor.
Mihai RĂDOI este Director al unui Fond de Investiţii specializat în Europa de Est şi fost Director Executiv al Anglo-Romanian Bank, Londra şi al BFR Bank, Paris.
Acestea reprezintă părerile personale ale autorilor. Analizele şi părerile exprimate nu sunt cele ale BERD şi/sau FMI şi/sau într-adevăr ale oricăror altor instituţii citate. Analiza şi datele sunt bazate pe informaţii existente la mijlocul lunii aprilie 2023.
