Profitразделитель ссылочного текста №_12_2023, decembrie 2023

Tema numărului

Nr. 1_2_2014 (216), ianuarie-februarie 2014

Tema numărului / numarul_1_2_2014 >


Finalul fericit al unui proiect european

În perioada 1 aprilie 2011 – 21 ianuarie 2014, în Republica Moldova s-a desfăşurat proiectul „Remitenţele dezvoltă comunităţile din Moldova”, realizat de Asociaţia „Hilfswerk Austria” în Moldova, cu susţinerea financiară a Uniunii Europene. Ajuns la final, proiectul a tras linia şi a făcut bilanţul - peste 500 de migranţi moldoveni şi beneficiari de remitenţe au fost instruiţi cum să-şi lanseze şi să dezvolte propriile afaceri, în rezultat fiind iniţiate şapte afaceri în mediul rural, care au creat în total 22 de locuri noi de muncă.

„Un proiect mic, dar cu ambiţii mari”. Astfel a fost apreciat de organizatori acest proiect care, pe parcursul a mai bine de trei ani de zile, prin intermediul diverselor acţiuni, a încercat şi a reuşit, într-o măsură mai mare sau mai mică, să convingă migranţii să investească nu doar în consum, dar şi în afaceri. Proiectul a contribuit la dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul migranţilor, întărindu-le convingerea că şi în Moldova pot fi făcute afaceri.

Proiectul s-a desfăşurat în patru raioane - Teleneşti, Şoldăneşti, Orhei şi Rezina. În rezultat, şapte moldoveni care au acumulat un capital iniţial muncind peste hotare au fost ajutaţi să lanseze şi să dezvolte afaceri acasă, primind susţinere financiară de la 9 la 15 mii de euro. Domeniile în care moldovenii au decis să investească sunt dintre cele mai diverse – apicultură, prelucrarea metalului forjat, reparaţia mijloacelor tehnice agricole, creşterea iepurilor, producerea, ambalarea şi comercializarea făinii de porumb, cultivarea coacăzei şi a agrişului. Important este că toate afacerile au fost lansate în mediu rural, acolo unde în ultimii ani are loc un proces masiv de migraţie a populaţiei, iar investiţiile din partea statului ajung cu dificultate.

Pirkka TAPIOLA, ambasadorul Uniunii Europene la Chişinău: Asemenea proiecte pot reduce sărăcia nu doar în familiile beneficiarilor, dar şi în comunităţile în care aceştia trăiesc. Migraţia poate contribui la dezvoltarea ţărilor de origine, dacă banii câştigaţi în străinătate sunt investiţi în activităţi, cum ar fi lansarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Însă pentru aceasta statul trebuie să creeze condiţii mai bune pentru dezvoltarea afacerilor în Republica Moldova.

Victor KOROLI, managerul proiectului: Еste cunoscut faptul că moldovenii îşi construiesc case, garduri, cumpără maşini. Utilizând banii doar pentru consum, aceştia la un moment dat se termină şi oamenii pleacă din nou peste hotare. Pentru a-i motiva să-şi schimbe viziunea, trebuie să avem un fond de dezvoltare accesibil pentru oricine în Republica Moldova care are o idee de antreprenoriat şi vrea să o dezvolte în interesul comunităţii şi societăţii.

Evident, fenomenul migraţiei nu poate fi stopat. Oamenii nu pot fi împiedicaţi să plece peste hotare, dar nici obligaţi să revină în patrie. În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să facem în aşa mod încât fenomenul migraţiei să contribuie la dezvoltarea şi prosperarea economică a ţării.

Vă prezentăm în continuare istoriile de succes a trei migranţi moldoveni care, după ce au muncit peste hotare, au renunţat la străinătate şi au decis să devină stăpânii propriilor afaceri, oferind un exemplu şi pentru alţi migranţi că în Moldova pot fi lansate afaceri de succes.

 

Fierarul de la Negureni

 

Pictor de profesie, Victor Zmuncilă din satul Negureni, raionul Teleneşti, după ce timp de mai mulţi ani a lucrat în calitate de pictor, iar apoi conducător de fanfară şi chiar lemnar, şi-a găsit o nouă pasiune, care pe lângă plăcere îi asigură şi un venit stabil. Acum cinci ani a lansat o afacere în domeniul prelucrării fierului, realizând diverse obiecte din metal forjat care au înfrumuseţat interiorul şi exteriorul a numeroase case din Moldova.

După vreo trei ani munciţi în construcţii la Moscova, Victor Zmuncilă a revenit acasă, cu gândul să renunţe odată şi pentru totdeauna la străinătate. Cu economiile personale, dar şi cu cele ale fratelui, care lucrează în Italia, bărbatul a lansat o afacere în domeniul producerii obiectelor din fier forjat. Zmuvinadorvic-Metal – aceasta este denumirea firmei specializate în prelucrarea fierului, condusă de Victor Zmuncilă.

Pasiunea pentru fierul forjat a apărut acum vreo şase ani, când, pus în situaţia de a munci pe lângă casă, a început să sudeze şi să realizeze diverse obiecte pentru uz casnic. Treptat, a observat că lucrurile progresează şi i-a venit ideea să deschidă o afacere în domeniu.

Clădirea în care se află atelierul de producere a obiectelor din fier forjat a fost cumpărată în urma unei licitaţii. Aceasta era, practic, în totalitate distrusă, însă bărbatul nu s-a descurajat. A reparat-o şi a transformat-o într-un atelier spaţios unde acum se nasc adevărate opere de artă din metal forjat.

A început cu realizarea unor obiecte simple, iar la scurt timp lumea s-a arătat interesată de lucrările lui Victor Zmuncilă şi l-au asaltat cu comenzi. Prin muncă şi dorinţă de a progresa, fierarul a ajuns să realizeze obiecte mult mai complicate, iar astăzi, în palmaresul său se numără peste 300 de obiecte cu valoare de unicat.

Investiţiile făcute până în prezent în dezvoltarea atelierului depăşesc 700 de mii de lei, asta fără a lua în calcul munca angajaţilor. La moment, în atelier lucrează permanent doi angajaţi, iar alţi doi sunt ucenici. Aceştia ridică lunar un salariu de la 2,5 mii lei până la 3-4 mii lei în funcţie de volumul de lucru.

Încetul cu încetul, comenzile au depăşit raza satului Negureni, apoi a raionului Teleneşti, iar acum fierarul are solicitări din diverse localităţi ale ţării. Cei care s-au convins de măiestria lui Victor Zmuncilă revin la Negureni pentru alte comenzi sau îşi împărtăşesc impresiile rudelor, vecinilor, prietenilor şi, astfel, numărul clienţilor se extinde treptat. 
 
Pe lângă persoanele fizice, fierarul are comenzi şi din partea persoanelor juridice. În prezent, lucrează cu primăria satului Chiţcanii Vechi, Teleneşti, pentru confecţionarea pavilioanelor la grădiniţă. Un proiect similar a fost realizat şi la grădiniţa din Negureni, iar acum alte localităţi îşi aşteaptă rândul.

În funcţie de complexitate, o lucrare poate fi realizată de la o zi până la o lună de zile sau chiar mai mult. Victor Zmuncilă spune că preţul obiectelor din fier forjat, depinde de mărimea şi dificultatea fiecărei lucrări în parte, dar dă asigurări că este dispus să negocieze cu fiecare client astfel încât, în final, toţi să rămână mulţumiţi.

Printre planurile de viitor ale lui Victor Zmuncilă se numără extinderea afacerii până la 10 angajaţi şi achiziţionarea unor aparate strict necesare muncii cu fierul. Până acum, cu susţinerea financiară a Asociaţiei „Hilfswerk Austria” în Moldova, care i-a oferit un grant în valoare de 14 800 de euro, bărbatul a cumpărat un aparat de amprentat fierul, care îl ajută să facă desene pe fier, fapt care nu doar îi uşurează munca, dar şi îi permite să facă lucruri frumoase şi cu valoare de unicat.

Bărbatul îşi doreşte din partea statului mai multă susţinere pentru afacerile din mediul rural, care s-ar materializa, în primul rând, prin acordarea unor credite în condiţii mai avantajoase. „Până acum nu am apelat la ajutorul băncilor. Am considerat că este mai rezonabil să investesc în afacere, decât în achitarea creditului la bancă. Încerc să mă descurc cu forţele proprii, deşi este foarte dificil”, recunoaşte bărbatul.

Victor Zmuncilă le dă şi un sfat celor care au plecat sau care intenţionează să plece peste hotare. „Munciţi acasă, lângă familie şi copii, pentru că 10 lei făcuţi cu mâna ta valorează cât o mie făcuţi în străinătate”, este convins cel mai cunoscut fierar din Teleneşti.

(Despre istoriile de succes ale altor doi migranţi moldoveni citiţi în varianta tiparită a revistei).

Далее...

Întotdeauna există loc pentru mai rău

Deşi lupta cu corupţia a fost declarată una dintre priorităţile absolute ale actualei guvernări, lucrurile nu par deloc îmbucurătoare. Societatea este cuprinsă de sentimentul unei corupţii generale, care şi-a întins tentaculele în toate domeniile de activitate. Preşedintele Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Galina Bostan, apreciază situaţia ca fiind una îngrijorătoare. Mai mult, expertul consideră că lucrurile degradează, iar cel mai grav este că degradarea morală a autorităţilor şi funcţionarilor, care generează actele de corupţie, nu prea are limite. „Noi întotdeauna credem că mai rău nu se poate, dar realităţile arată că se poate”, spune Galina Bostan.

Profit: Dnă Bostan, cum vedeţi evoluţia lucrurilor în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei în ultimii ani? Se observă anumite progrese sau batem pasul pe loc?

Galina Bostan:
Chiar dacă autorităţile publice au declarat drept prioritate prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei, percepţia populaţiei privind nivelul corupţiei este una defavorabilă măsurilor adoptate până acum. În ultima perioadă suntem martorii unor acţiuni, prin care se combate fenomenul corupţiei mici. O astfel de abordare însă nu va salva situaţia privind percepţia nivelului de corupţie în societate. Aceasta pentru că în prezent, atât autorităţile publice centrale, cât şi cele locale sunt compromise şi nu ştiu, ce ar putea să le mai salveze.

Profit: În opinia Dvs., de ce se merge doar pe ideea combaterii corupţiei mici, în condiţiile în care există foarte mult front de lucru şi în ceea ce priveşte combaterea corupţiei la nivel înalt?

G.B.:
În primul rând, pentru că este mult mai simplu, iar în al doilea rând, pentru a demonstra anumite rezultate. Totodată, pentru a proteja interesele celor mari sunt sacrificaţi cei mici. Presupun că dosare privind corupţia la nivel înalt s-ar putea nici să nu existe. Însă nu este exclus, că lupta politică înaintea alegerilor din acest an va genera astfel de dosare.
În alte circumstanţe nu cred că dosare de acest gen vor fi intentate. Vom avea în continuare cazuri privind reţinerea în flagrant a unui poliţist, medic, profesor, avocat pentru luare de mită de 200 sau 300 de euro, ceea ce nici pe departe nu caracterizează tabloul real privind nivelul corupţiei în societate.

Ne apropiem de perioada electorală, iar pentru a ne convinge să le votăm, partidele politice au nevoie de bani. Atât timp cât există resurse administrative, pârghiile statului etc., aceste posibilităţi vor fi valorificate din plin, inclusiv în scopuri electorale. Finalmente, această situaţie este în detrimentul nostru, al cetăţeanului de rând. Noi, societatea, plătim factura de două ori - odată pentru fosta administrare proastă a treburilor de stat şi a doua oară pentru faptul că la guvernare ajung aceiaşi guvernanţi sau alţii, care servesc interesul public la fel ca şi predecesorii lor.

Profit: Cum apreciaţi activitatea Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) la mai bine de un an de la reformare? A reuşit acesta să devină o instituţie care să lupte eficient cu corupţia?

G.B.:
Situaţia cu CNA este una tristă. Dacă acum un an, conducerea instituţiei vorbea despre necesitatea consolidării independenţei, acum subiectul este trecut sub tăcere. În aceste condiţii, ar trebui să prezumăm că, în rezultatul reformei, CNA a devenit independent. Dar există o problemă. În condiţiile în care conducerea CNA nu mai dă semne că nu ar fi asigurată independenţa, atunci mă întreb unde sunt dosarele de rezonanţă? Este o întrebare la care mai degrabă ar fi trebuit să răspundă cei de la CNA.

Incontestabil, odată cu scurgerea timpului, va apărea şi problema privind eficienţa acestei instituţii. Da, este bine că sunt organizate flagrante, pentru că, în final, acest lucru are şi un efect educativ asupra persoanelor care, eventual, se vor implica în acte de corupţie. Noi nu am făcut o analiză a bugetului instituţiei, dar s-ar putea ca banii alocaţi pentru întreţinerea CNA să nu fie îndreptăţiţi, adică statul să aloce mai multe resurse, decât beneficiul pe care aceasta îl oferă.
Nu am niciun dubiu, că în Moldova trebuie să existe o autoritate specializată, care să lupte cu corupţia. Dar această autoritate ar trebui să lupte, în primul rând, cu corupţia mare, iar lupta cu corupţia mică să constituie un element cotidian şi secundar.

Profit: Cărei instituţii ar trebui să se subordoneze CNA pentru ca acesta să aibă curajul să investigheze dosare legate de activitatea înalţilor demnitari?

G.B.:
Până la urmă, cred că foarte mult contează mecanismele care trebuie aplicate pentru ca lucrurile să funcţioneze. Independenţa instituţiei poate fi asigurată doar prin instituirea unor mecanisme cum ar fi, de exemplu, asigurarea principiului „subordonării doar legii şi nu şefilor”. Noi avem instituţii subordonate Parlamentului şi tot nu putem aprecia, că ele ar fi independente. Cred că în egală măsură acest lucru depinde foarte mult de mecanismele şi de caracterele persoanelor aflate la conducerea instituţiilor.

Profit: În Moldova există astfel de mecanisme?

G.B.:
Există anumite mecanisme, dar, din păcate, acestea frânează permanent. De asemenea, în procesul de combatere a corupţiei contează foarte mult factorul uman care este unul determinant. În lupta cu acest flagel, factorul uman, ţinuta morală a oamenilor, educaţia, înţelegerea lucrurilor contează enorm. Există state unde chiar şi legile sumare funcţionează perfect. Or, la noi există legi satisfăcătoare, dar dacă există o portiţă pentru a le încălcă, atunci aceasta este valorificată.

Profit: Cum apreciaţi calitatea funcţionarilor publici care de cele mai multe ori generează actele de corupţie?

G.B.:
Cu regret, în ultima perioadă calitatea acestora este în descreştere, în pofida tuturor investiţilor care se fac. Dacă doriţi să vedeţi cât de eficientă este o autoritate publică, atunci trebuie să vedeţi care este numărul de dosare aflate pe rol în contenciosul administrativ. Aceasta este, de fapt, oglinda a ceea ce fac autorităţile publice. Şi nici aceasta nu ar fi una veridică, pentru că din diverse motive nu toţi oamenii ajung în instanţă. De cele mai multe ori cetăţenii nu apelează la instanţa de judecată fie pentru că nu cred în justiţie, fie pentru că aceasta presupune cheltuieli, timp, angajarea unui avocat şi niciodată nu ştii care va fi rezultatul. Dar, cu regret, dosarele de contencios administrativ sunt multe, iar drepturile cetăţeanului se încalcă foarte des în Republica Moldova. De multe ori nu pentru că ar exista un motiv obiectiv, dar pentru că funcţionarii, fie nu-şi cunosc obligaţiile de serviciu, fie nu vor, nu cunosc legea, condiţionează executarea obligaţiilor de plata anumitor sume de bani, fie din răzbunare sau, pur şi simplu, din prostie. Cel mai grav este că lucrurile degradează atât la nivel central, cât şi local. Anume de aceea avem în prezent foarte mulţi oameni nemulţumiţi în societate.

Profit: Anterior, fostul premier Ion Sturza declarase, mai în glumă, mai în serios, că în acest an, care este unul electoral, de la Bruxelles vor veni prin fax  liste cu numele unor demnitari” cărora urmează să le fie înaintate acuzaţii de corupţie. În opinia Dvs., cât adevăr şi câtă ficţiune conţine această afirmaţie?

G.B.:
Chiar nu ştiu. Pentru mine însă un lucru este cert - dacă ceva se mai mişcă spre bine în Moldova, atunci aceasta se întâmplă graţie influenţei din exterior. Dacă s-a mai făcut ceva în această ţară, atunci pentru că am avut un imbold venit din afară. În ceea ce priveşte „sacrificarea” unor funcţionari, nu putem exclude şi acest fapt. Dacă aceasta va conveni anumitor concurenţi electorali, nu este exclus că va fi pus în aplicare şi acest mecanism.

Profit: Uneori se creează impresia că oficialii UE închid ochii la multe lucruri dubioase care se întâmplă în Moldova şi nu reacţionează pe potrivă. Nu aveţi sentimentul că UE menajează actuala guvernare, doar pentru ca PCRM să nu revină la guvernare?

G.B.:
Părerea mea este că, din punct de vedere moral, actuala guvernare a fost creditată în avans. Spre deosebire de fosta guvernare, actuala guvernare nu este deloc tolerantă la critici. Uneori autorităţile consideră, că orice ar face, trebuie aplaudate doar pentru faptul că nu sunt comunişti. Eu cred că politicienii nu trebuie împărţiţi în cei de stânga şi cei de dreapta, pentru că până la urmă au aceleaşi scopuri declarate – îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor. Mai degrabă i-aş clasifica după criteriul onest-neonest. Eu ca cetăţean îmi doresc la conducere profesionişti, care gândesc ca oameni de stat.

Acum este dificil să identificăm astfel de oameni pentru că cei care sunt cu adevărat buni, nu se implică în politică din cauza degradării mediului politic. Evident, că în orice societate există oameni care pot să facă faţă cerinţelor, sunt de o înaltă ţinută morală, au verticalitate şi caracter. Dar, cu părere de rău, până a ajunge ca opinia lor să conteze şi să poată adopta decizii, acest drum este împânzit de atâtea compromisuri, încât nu mulţi rezistă. Problema este presantă şi nu ştiu cum ar putea fi rezolvată. Cert este că lucrurile degradează. Noi întotdeauna credem că mai rău nu se poate, dar realităţile arată că se poate.    

Profit: În anul 2013, doi judecători au fost prinşi în flagrant pentru luare de mită. Consideraţi că aceste două cazuri au reprezentat sau nu un semnal de alarmă pentru ceilalţi judecători?

G.B.:
Ţinând cont de faptul că este vorba de doi judecători din raioane, despre ce fel de semnal de alarmă poate fi vorba? Judecători reţinuţi pentru 200 sau 2000 de dolari? Să fim serioşi. Există judecători pe care toată lumea îi ştie cât sunt de nedrepţi şi cum procedează zi de zi. Şi nimeni nu ia atitudine.

De fapt, situaţia din judecătoriile raionale este foarte diferită de cele din Chişinău. Inclusiv în cazul Chişinăului lucrurile stau diferit de la o judecătorie la alta. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume – se vrea ca aceste reţineri să fie considerate drept combatere a corupţiei în sistemul judecătoresc.

Profit: Da, dar de undeva acest proces trebuie să înceapă.

G.B.:
Este adevărat, iar eu, la fel ca şi mulţi alţii, îmi doresc continuitate în acţiuni. Şi atunci când voi vedea că sunt reţinuţi judecători care cu adevărat sunt corupţi, voi crede în intenţia şi dorinţa sinceră de a lupta cu corupţia în acest sistem. Şi nu este vorba doar de condamnare. Este important ca judecătorii, pe care toată lumea îi ştie cât sunt de compromişi, să fie eliminaţi din sistem odată şi pentru totdeauna.

Profit: Din acest an salariile judecătorilor se majorează. Va contribui sau nu acest lucru la combaterea corupţiei în sistemul judecătoresc?

G.B.:
Va contribui doar dacă această majorare va fi însoţită de creşterea responsabilităţii judecătorilor. Cum poate fi făcut acest lucru? Prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care trebuie să reacţioneze la orice încălcare. Eu mi-aş dori ca acest organ să fie unul proactiv şi să-şi facă ordine în propria ogradă – sistemul judecătoresc. Judecătorii corupţi nu sunt mulţi, trebuie să existe doar voinţă şi dorinţă ca ei să fie eliminaţi din sistem. Doar astfel, sistemul judecătoresc va recâştiga încrederea societăţii.■

 

Далее...

Victoriabank consemnează o dinamică ascendentă în ultimii cinci ani de activitate

Evoluţia Victoriabank în ultimii cinci ani demonstrează, un efort unitar depus în scopul creşterii calităţii şi eficienţei serviciilor prestate. De altfel, reuşitele Victoriabank ne conving despre cât de importantă este planificarea obiectivelor şi strategiilor planului de management pentru atingerea unor rezultate remarcabile în sistemul financiar, apreciate nu doar la nivel naţional, dar şi internaţional. Climatul economic este cel care dictează acum, ca să nu mai vorbim de faptul că anul 2013 a fost unul de stabilizare şi consolidare a liderilor în sistemul financiar-bancar autohton, iar Victoriabank deţine o poziţie dominantă în acest sens.

Ultimii cinci ani traversaţi de Victoriabank au fost plini de shimbări, optimizări şi inovaţii care i-au oferit un echilibru în contextul economic actual şi o consolidare a imaginii pe piaţă. Acest lucru este confirmat şi de indicatorii financiari care, începând cu anul 2009, comunică o creştere vădită. Tocmai în acest context, când Victoriabank înregistrează un trend ascendent de dezvoltare, datorită unei gestionări corecte şi, implicit, unei echipe profesioniste, subliniem şi aportul considerabil al clienţilor Băncii care ani la rând i-au acordat vot de încredere siguranţei şi stabilităţii financiar-bancare. În acest sens se estimează o consecvenţă în ritmul de dezvoltare al Băncii, sunt merite câştigate pentru realizări semnificative pentru piaţa bancară autohtonă.

În scopul menţinerii şi consolidării unei poziţii dominante, deja cinci ani la rând, Victoriabank reuşeşte să înscrie creşteri constante atât la capitolul active, cât şi la capitolul profit, capital acţionar etc. Activele Băncii pe parcursul anului 2013 au înregistrat o creştere cu 15.1% comparativ cu anul 2012, totalizând 11648 mil. lei la sfârşitul anului trecut. Este o creştere aproape dublă faţă de acum 5 ani, când activele Victoriabank însumau 5977 mil. lei.

Victoriabank deţine cel mai diversificat portofoliu de produse şi servicii. Drept urmare, numărul de clienţi deserviţi a început să se lărgească, ajungând la 303 mii clienţi în anul 2013, persoane fizice şi juridice, comparativ cu anul 2009, când acest număr constituia circa 150 mii clienţi. La capitolul carduri emise şi volumul de operaţiuni efectuate cu cardul în RM, potrivit situaţiei înregistrate începând cu 2009, Victoriabank a continuat să fie lider, deţinând, în 2013, o cotă de 15.07% şi, respectiv, 29.80%.

An de an, Victoriabank înregistrează noi performanţe şi succese importante, care o plasează pe poziţii dominante în topul băncilor comerciale din ţară. Este apreciată continuu pentru implementarea de noi tehnologii bancare ce asigură deservirea clienţilor la cel mai înalt nivel, abordarea individuală a fiecărui client şi un portofoliu divers de produse şi servicii bancare. Reţeaua largă de peste 100 de subdiviziuni garantează reacţia promptă la solicitările clienţilor şi imaginea unui brand puternic al cărui renume este confirmat prin numeroasele distincţii şi rezultate semnificative.

Astfel, cifra de afaceri a Victoriabank în ultimii cinci ani a înregistrat o creştere însemnată, ajungând la 232 (mil. Lei) în 2013, comparativ cu profitul înregistrat în anul 2009 de 65 543 (mil. Lei).

Efortul depus constant a condus la creşterea cotelor de piaţă în diferite domenii. La capitolul carduri bancare ponderea volumului de tranzacţii efectuate în RM în anul 2013 constituie 21.16%, înregistrând o creştere semnificativă comparativ cu anul 2009, când ponderea era 15.37%. Şi cota de piaţă deţinută de transferurile rapide a consemnat creşteri pronunţate în ultimii cinci ani, atingând 23.04% în anul 2013. Aceeaşi situaţie este atestată şi la capitolul credite, deţinând în anul 2013 o cotă de piaţă de 17%, comparativ cu 2009, când înregistra o pondere de 14.6%, din totalul sistemului bancar din Republica Moldova.

Aceste reuşite s-au datorat abordării clientului din prisma solicitărilor acestuia, oferindu-i-se şi alte servicii complexe decât cele tradiţionale cu care piaţa este deja obişnuită. Au fost lansate în premieră pe piaţa din Republica Moldova, produsele – Visa Platinum şi Visa Infinite, care includ, de asemenea, şi servicii adiţionale precum Priority Pass şi asigurarea totală a călătoriilor multiple. S-au făcut paşi strategici semnificativi în vederea dezvoltării pieţei bancare autohtone.

Pentru mai multă comoditate şi pentru a economisi timpul, Victoriabank oferă persoanelor fizice două servicii: SMS Banking şi dotBank care pun la dispoziţia clientului posibilitatea să genereze plăţi cu cardul direct de pe telefonul mobil sau calculatorul, de acasă sau birou. La fel de eficient este şi serviciul EXTRAS on-line al contului de card, care permite clientului să îşi verifice soldul contului din orice colţ al lumii.

În ultimii cinci ani, Victoriabank a demonstrat că în pofida unei crize financiare, poate fi menţinut un tempo constant de creştere prin folosirea inovaţiilor, respectarea măsurilor prudenţiale şi stabilirea unei relaţii impecabile dintre client şi bancă.

Distincţiile obţinute regulat de-a lungul acestor ani, confirmă notorietatea, calitatea şi, desigur, prosperitatea Băncii – datorate unei strategii bine elaborate de către managementul Victoriabank. Reieşind din contextul celor menţionate, remarcăm cu precădere că, şi în anul 2013, „The Banker” şi „Global Finance” – două reviste britanice ce se bucură de o autoritate incontestabilă la nivel mondial în reflectarea subiectelor bancare, au desemnat Victoriabank „Banca Anului 2013 în Republica Moldova” şi, respectiv, „Cea mai inovativă bancă din Republica Moldova”. Iar, în cadrul concursului „Marca comercială a anului 2013”, Victoriabank a fost premiată cu distincţia „Mercuriul de Aur” pe plan naţional, în rândul instituţiilor financiar-bancare.

De asemenea, conform clasamentului SeeNews TOP 100 SEE Banks, făcut public în luna octombrie a anului 2013, Victoriabank se numără printre cele mai mari bănci din Europa de Sud-Est. Mai mult, potrivit clasamentului eficienţei bancare elaborat de Agenţia de Consultanţă investiţională „EVM Consulting”, se află printre liderii topului celor mai eficiente Bănci din Moldova. În cadrul programului anual „End of the Year Banking Awards”, al revistei InterContinental Finance Magazine, Victoriabank a fost distinsă cu premiul „Pentru excelenţă în domeniul dezvoltării tehnologice şi inovaţiei bancare”.

Pentru Victoriabank, principalii indicatori ai succesului sunt loialitatea şi încrederea clienţilor. Iar premiile obţinute, vin să confirme grija şi responsabilitatea pe care o poartă banca pentru fiecare client în parte. Mai mult decât atât, ordinul „Gloria Muncii” cu care a fost decorat preşedintele Băncii, Natalia Politov-Cangaş, de către Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, denotă, în mod deosebit, respectarea angajamentelor Victoriabank luate în faţa societăţii şi activitatea filantropică intensă desfăşurată de Victoriabank.

Cu adevărat remarcabil este şi faptul că, graţie Programului de CSR „Deschide uşile spre viitor”, Victoriabank participă la dezvoltarea societăţii în care activează – încurajând păstrarea tradiţiilor, culturii neamului şi a tinerilor talentaţi sau din familii dezavantajate. Aceste eforturi importante pentru societate, au fost apreciate în februarie 2013 - în cadrul concursului naţional “Marca Comercială a Anului 2012”, unde Victoriabank a fost premiată cu cea mai înaltă distincţie - “Mercuriul de Aur”, la categoria marca comercială responsabilă social.

Toate eforturile depuse de către Prima Bancă din Moldova pentru atingerea unei imagini excelente, se cristalizează în profesionalism, calitate şi operativitate – asigurate în procesul oferirii unei game diversificate de produse şi servicii financiar-bancare competitive, dar şi într-o performanţă managerială de excepţie.■

 

Далее...

Beneficiile reformelor sunt inegalabile

Moldova a înregistrat progrese destul de mari în implementarea reformelor şi are cu ce se mândri la acest capitol. Este opinia multor oficiali străini despre Moldova. În acelaşi timp, aceştia atrag atenţia asupra faptului că potenţialul existent în Moldova nu este utilizat la capacitate şi cu viteză maximă. Abdoulaye Seck, Directorul de Ţară al Băncii Mondiale în Moldova, este convins că beneficiile implementării reformelor le depăşesc cu mult pe cele care derivă din corupţie şi controlul asupra unor structuri de stat. Oficialul recomandă autorităţilor Republicii Moldova să „facă salturi, nu paşi mici în implementarea reformelor”. Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit, Abdoulaye Seck a vorbit despre asistenţa pe care Banca Mondială o va acorda Moldovei în procesul de integrare europeană, metodele de combatere a corupţiei şi viziunea acestei structuri internaţionale asupra situaţiei de la Banca de Economii.

Profit: Dle Seck, activaţi în RM de aproape trei ani de zile. Care sunt impresiile Dvs. despre Moldova şi ce nu puteţi încă înţelege în ţara noastră?

A.S.:
Am avut impresii excelente despre Moldova încă înainte de a veni la Chişinău, iar primirea caldă de care m-am bucurat din partea reprezentanţilor Guvernului, a colegilor şi a multor moldoveni pe care acum îi pot numi prieteni, au întărit această impresie şi mă fac să mă simt ca acasă. Moldova este o ţară foarte frumoasă şi sunt fericit să mă aflu aici. Cât priveşte întrebarea Dvs., aş vrea să menţionez că, până a veni aici, am fost impresionat de apropierea geografică a Moldovei faţă de UE, o piaţă cu o putere de cumpărare enormă, precum şi de alte centre urbane importante din Rusia, Ucraina sau Turcia. De asemenea, în timpul misiunii mele anterioare la Tokyo, am fost impresionat că toţi colegii mei japonezi mai tineri ştiau despre trupa O-Zone şi „Dragostea din tei”.

M-am gândit atunci că chiar dacă Moldova este o ţară mică şi săracă în resurse naturale, acest lucru nu are prea mare importanţă, dat fiind oportunităţile de care beneficiază şi potenţialul uman de care dispune. În cazul Moldovei, se pare că limite nu există.

Dar lucrul pe care nu-l pot înţelege după trei ani de aflare la Chişinău este de ce acest potenţial şi aceste oportunităţi nu sunt utilizate la capacitate maximă. Da, progresul realizat de Guvern este incontestabil, cel mai important succes fiind apropierea de UE. Nu subestimez factorii externi negativi sau constrângerile politice interne, dar consider că beneficiile implementării reformelor le depăşesc cu mult pe cele care derivă din corupţie şi controlul asupra unor structuri de stat.
Mi-aş dori ca în Moldova să putem face salturi, nu paşi mici în implementarea reformelor.  

Profit: Anul 2014 este unul foarte important pentru Moldova. Ţara noastră speră să semneze Acordul de Asociere cu UE care include şi un Acord de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA). Pentru a realiza acest lucru, Guvernul trebuie să facă un lucru simplu, dar complicat în acelaşi timp – să continue implementarea reformelor pentru care sunt necesare resurse financiare. În calitatea sa de unul dintre principalii parteneri externi ai RM, cum va sprijini Banca Mondială ţara noastră în acest proces?

A.S.:
Semnarea Acordului de Asociere şi a DCFTA va deschide noi oportunităţi pentru companiile moldoveneşti şi va atrage noi investitori. Dar pentru ca Moldova să beneficieze pe deplin de aceste oportunităţi, este necesară accelerarea procesului de implementare a reformelor. Este adevărat că acestea necesită cheltuieli, dar beneficiile vor fi cu mult mai mari.

Banca Mondială este dispusă să susţină Moldova în acest context. Noua Strategie de Parteneriat cu Ţara pentru Republica Moldova, pentru anii 2014-2017, discutată de către Consiliul Directorilor Executivi al Grupului Băncii Mondiale (GBM) la 5 septembrie 2013, prevede o finanţare totală a GBM în sumă de 570 milioane dolari SUA. Strategia este aliniată la obiectivele de dezvoltare ale ţării şi va contribui la abordarea principalelor provocări, fapt care ar permite valorificarea potenţialului de dezvoltare economică sustenabilă, asigurarea prosperităţii pentru toţi şi reducerea sărăciei. Această strategie va acorda asistenţă Moldovei pe trei piloni principali: sporirea competitivităţii, consolidarea capitalului uman şi diminuarea riscurilor sociale, precum şi promovarea unei Moldove verzi, curate şi rezistente.

Profit: Care sunt cele mai de succes proiecte implementate de BM în Moldova până în prezent? Care sunt proiectele cu care Banca se mândreşte cel mai mult şi pe care le poate da drept exemplu în alte state?

A.S.:
Aş prefera ca alţii să vorbească despre succesele noastre (zâmbeşte). De la începutul activităţii sale în RM, Banca Mondială a acordat finanţare totală în sumă de peste 1 miliard dolari SUA, pentru implementarea a 49 de proiecte, la care se adaugă cunoştinţele şi experienţa oferită în diferite domenii. Aş vrea să subliniez faptul că BM pune preţ nu doar pe sprijinul financiar acordat, dar şi pe cunoştinţele sale.

Multe dintre proiectele implementate în Moldova au fost de succes. Moldova chiar are cu ce se mândri, fiind un exemplu şi un pionier într-un şir de domenii. Unul dintre exemple este Programul Strategic de Modernizare Tehnologică a Guvernării (e-Transformare). Cred că la acest capitol Moldova devansează multe ţări dezvoltate.  

Moldova este, de asemenea, un pionier în implementarea proiectelor care au drept scop sechestrarea carbonului, iar agenţia Moldsilva are realizări importante la capitolul împădurirea teritoriilor. Banca Mondială a contribuit, de asemenea, la dezvoltarea sectorului privat, în special prin intermediul Proiectului „Ameliorarea competitivităţii II” care a avut un efect pozitiv asupra companiilor private, în special în timpul crizei financiare din 2008-2009 când accesul la creditele oferite de băncile comerciale a fost limitat.

Profit: Analizând implementarea reformelor în RM, unde credeţi că au fost înregistrate cele mai mari succese? În ce sectoare reformele trenează şi de ce?

A.S.:
Reformele necesită timp. Cu fiecare pas întreprins de Guvern în implementarea reformelor, apare necesitatea unor noi reforme. Este un proces continuu care necesită timp.

Dar cred că Moldova face eforturi semnificative în ceea ce priveşte reformarea unor sectoare de importanţă majoră. Aş menţiona aici politicile macroeconomice, utilizarea tehnologiilor informaţionale pentru a spori transparenţa serviciilor publice, îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi ajustarea acestuia la standardele internaţionale, reformarea sistemului de protecţie socială etc. Sunt doar câteva dintre exemplele unde reformele au progresat şi au dat rezultate, deşi mai este încă mult de lucru.

În acelaşi timp, ne-am dorit să vedem mai mult progres în implementarea reformelor în asemenea sectoare precum sistemul judecătoresc, guvernarea, stabilitatea sectorului financiar şi lupta cu corupţia.

Profit: Apropo de lupta cu corupţia. Care ar trebui să fie principalele trei instrumente ale Guvernului în lupta cu acest flagel?

A.S.:
Cred că toţi sunt de acord că corupţia şi guvernarea proastă sunt două dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă Moldova în prezent şi pentru care nu există o soluţie simplă.

Corupţie există în majoritatea ţărilor, dar în Moldova această problemă este mai complicată dat fiind coliziunea intereselor oficialilor de stat cu cele ale reprezentanţilor sectorului privat şi influenţarea regulilor de joc. În opinia mea, cele trei instrumente în lupta cu corupţia pe care ar trebui să le utilizeze Guvernul sunt: transparenţa, o mai mare responsabilizare a instituţiilor şi funcţionarilor, o mai mare implicare a cetăţenilor în monitorizarea proceselor decizionale şi o societate civilă puternică.

Profit: În ce sectoare ale economiei moldoveneşti vedeţi un potenţial neutilizat?

A.S.:
Considerăm că la această întrebare cel mai bun răspuns îl pot da potenţialii investitori şi piaţa, cu condiţia că Guvernul soluţionează problemele care constrâng un mai mare randament al investiţiilor private. Cu toate acestea, putem spune câteva lucruri la acest capitol. Fiind pe primul loc în lume în ce priveşte suprafaţa de terenuri cultivate raportată la totalul terenurilor, având soluri, climă şi topografie bună, Moldova dispune de avantaje comparative clare la capitolul produse agricole, dar mai este încă mult de lucru pentru a beneficia pe deplin de pe urma acestui potenţial. Dar, potrivit estimărilor noastre, 45% din întreprinderile agricole din Moldova au o capacitate mai mică decât media pe ţară care este de 54%. În acelaşi timp, capacitatea a 76% din companiile agricole este sub 80%, considerată capacitatea „optimă” în SUA, lucru care vorbeşte despre foarte mult potenţial neutilizat. Îmbunătăţirea climatului investiţional ar putea schimba rapid situaţia.

În acest context, aş vrea să atrag atenţia asupra altor două aspecte importante. Rezultatele unui studiu internaţional efectuat în ţările-membre ale OCED arată că la vârsta de 15 ani elevii din Moldova au cunoştinţele pe care semenii lor din statele OCED le au la vârsta de 13 ani. În acelaşi timp, în Moldova elevii din mediul rural au cunoştinţe mai slabe decât cei din mediul urban (diferenţa de un an de zile). În prezent, Ministerul Educaţiei, cu sprijinul Băncii Mondiale, lucrează la soluţionarea acestei probleme, care este una foarte actuală dat fiind faptul că forţa calificată de muncă este un factor important pentru succesul oricărei companii.

După cum, probabil, bine ştiţi, speranţa de viaţă în Moldova este cu 10 ani mai mică decât în UE. Aceasta înseamnă că dacă sunteţi născut la Iaşi aveţi mai multe şanse să trăiţi mai mult decât dacă sunteţi născut la Ungheni. Iar în Moldova, speranţa de viaţă în rândul bărbaţilor este cu 10 ani mai mică decât în rândul femeilor. Este o pierdere enormă şi inacceptabilă. Îmbunătăţirea situaţiei în acest domeniu ar contribui semnificativ la dezvoltarea economiei. Banca Mondială pregăteşte în prezent un proiect care are drept scop susţinerea reformelor implementate de Ministerul Sănătăţii.

Profit: Dat fiind faptul că revista noastră este una financiar-bancară, nu pot să nu vă adresez şi o întrebare despre sectorul bancar. Banca Mondială a fost una dintre puţinele instituţii financiare internaţionale care a declarat deschis că nu este de acord cu „soluţia” aleasă de autorităţi pentru Banca de Economii (BEM). Cum vedeţi situaţia la această bancă acum, la câteva luni după ce statul a cedat benevol controlul asupra acestei instituţii financiare?

A.S.:
Consider că discuţiile despre reformele care ar putea consolida stabilitatea sectorului financiar, în general, şi a băncilor din sistem precum BEM, în particular, sunt întotdeauna binevenite. Transparenţa şi încrederea în sistemul bancar şi cel financiar al ţării au o importanţă crucială. La moment, lucrăm împreună cu BNM şi autorităţile ţării la capitolul înăspririi legislaţiei şi supravegherii structurii acţionarilor şi a transparenţei în acest sector de o importanţă foarte mare pentru economia Moldovei.

Banca Mondială nu şi-a schimbat părerea cu privire la BEM, dar vă pot spune că la moment lucrăm cu Guvernul şi BNM pentru a soluţiona toate problemele existente, în special în domeniul îmbunătăţirii guvernării corporative şi a nivelului de transparenţă, precum şi respectării normelor stabilite de BNM, inclusiv a nivelului de lichiditate şi de capital.

Urmează să fie efectuat un audit independent al acestei bănci, ale cărui rezultate vor fi folosite la implementarea unui plan de restructurare. Continuăm să avem anumite dubii în ce priveşte capitalizarea BEM, nivelul de lichiditate şi transparenţă. Apropo, transparenţa este o problemă actuală nu doar pentru această bancă, dar şi pentru întreg sectorul bancar din Moldova.
 
Profit: Cum consideraţi Dvs., de ce autorităţile nu au ţinut cont de opinia BM şi a FMI în ceea ce priveşte Banca de Economii?

A.S.:
Cunoaşteţi foarte bine care au fost argumentele prezentate de Guvern şi de comisia parlamentară specială care a analizat situaţia de la BEM. Recomandările pe care le-am făcut sunt încă în vigoare şi continuăm să credem că acţiunile întreprinse în acest caz au fost o lovitură dată procesului de bună guvernare, imaginii ţării, climatului investiţional şi stabilităţii sectorului financiar. Dar lucrul cel mai important la acest moment este faptul că noi lucrăm cu Guvernul şi BNM pentru a soluţiona aceste probleme.

Profit: Guvernul şi-a anunţat intenţia de a scoate la privatizare 13 întreprinderi de stat, printre care asemenea companii importante, precum Moldtelecom, Air Moldova, Tutun-CTC etc. Susţineţi această decizie? Care sunt şansele de a atrage investitori străini importanţi în aceste sectoare?

A.S.:
Guvernul nu a cerut sfatul nostru cu privire la acest program de privatizare, iar în absenţa unei informaţii detaliate la acest subiect, pot face doar câteva comentarii generale.

Cercetările noastre arată că în Moldova productivitatea întreprinderilor de stat este cu mult mai mică decât a celor private, lucru care vorbeşte despre avantajele implementării unui program de privatizare care ar permite retragerea statului din sectoare generatoare de pierderi înspre sectoare mai productive, sporind concomitent productivitatea întregii economii.

Dar privatizarea este un proces complex. Pentru ca privatizarea să contribuie la creşterea bunăstării populaţiei şi la atragerea investitorilor locali şi străini, Guvernul ar trebui să respecte câteva principii importante precum transparenţa, corectitudinea şi concurenţa deschisă. Organizarea tenderelor şi stabilirea unor criterii clare de evaluare a ofertelor şi anunţare a preţurilor şi, respectiv, a noului proprietar ar putea ajuta la atingerea acestui scop.

Privatizarea ar trebui să sporească concurenţa prin asigurarea unor condiţii echitabile şi atragerea de noi jucători.
Deseori însă în rezultatul privatizării, monopolul de stat este înlocuit cu cel privat, lucru care este şi mai rău.

Evident, condiţiile generale din ţară precum climatul investiţional şi politicile macroeconomice - politica fiscală şi cea monetară, cursul de schimb, liberalizarea preţurilor şi comerţul liber – sunt absolut esenţiale. Aceste reforme sunt importante, indiferent de faptul dacă programul de privatizare urmează sau nu a fi implementat.

Profit: Misiunea FMI, care a vizitat recent Moldova pentru a discuta posibilitatea semnării unui nou memorandum, a părăsit ţara având viziuni separate de cele ale Guvernului, în special în ceea ce priveşte mărimea TVA în sectorul agricol. Chiar şi înainte de vizita misiunii FMI, mai mulţi experţi puneau la îndoială faptul că un asemenea memorandum va fi semnat în 2014, care este un an electoral. În opinia Dvs., este semnarea unui nou memorandum cu FMI o misiune realizabilă în 2014 şi de ce va depinde succesul acesteia?

A.S.:
BM nu este parte la negocierile dintre Guvern şi FMI, astfel această întrebare ar trebui să fie adresată, în primul rând, colegilor din aceste două instituţii. Cu toate acestea, pot spune trei lucruri. În primul rând, trebuie apreciat faptul că Guvernul a cerut negocierea unui nou program cu FMI pentru a asigura implementarea politicilor sale economice şi sociale. În al doilea rând, cei trei piloni puşi de către Guvern şi FMI la baza acestui nou program – sustenabilitatea fiscală, o politică monetară eficientă şi stabilitatea sectorului financiar – sunt extrem de importanţi şi relevanţi. Deoarece aceşti piloni sunt decisivi pentru perspectivele economice pe termen lung, suntem foarte mulţumiţi de faptul că
Primul-Ministru, Iurie Leancă, şi Misiunea FMI au anunţat că aceste negocieri vor continua şi sperăm că ele vor fi finalizate cu succes.  

Profit: Moldova a înregistrat o creştere economică semnificativă în 2013 – 8,1% în primele nouă luni ale anului. Ce părere aveţi despre această creştere şi ce ar trebui să facă Moldova pentru a înregistra creşteri similare sau poate chiar mai mari în viitor?

A.S.:
Potrivit estimărilor preliminare, creşterea PIB-ului în 2013 este de 7,5%. Este o cifră impresionantă. Deşi în mare parte această creştere se datorează rezultatelor excepţionale înregistrate de sectorul agricol după un an prost (2012), trebuie să apreciem la justa valoare şi politicile macroeconomice implementate de Guvern şi BNM. Este clar că aceste politici trebuie continuate şi consolidate. Pentru 2014 prognozăm o reducere a creşterii PIB-ului până la 3,5% ca rezultat al încetinirii creşterii economice în UE şi Rusia, care rămân a fi principalele surse de remitenţe, precum şi principalele destinaţii pentru exportul produselor moldoveneşti.

Pe termen mediu şi lung, prognozăm o creştere economică de 3-4%. Creşterea ar putea fi mai mare doar dacă vor fi luate măsuri decisive în combaterea corupţiei şi accelerarea altor reforme structurale, care vor conduce la creşterea competitivităţii economiei şi reducerea vulnerabilităţii la şocurile externe.

Profit: Una dintre problemele majore cu care se confruntă Moldova în prezent este migraţia. Eforturile întreprinse de Guvern pentru a convinge migranţii să se întoarcă acasă şi să investească în economia acestei ţări nu au dat încă rezultatele scontate. Ce ar putea face autorităţile pentru a soluţiona mai eficient această problemă?

A.S.:
Aş vrea să mă refer la un alt aspect al acestei probleme. Este adevărat că Moldova se confruntă cu un val puternic de migraţie. Tinerii pleacă peste hotare unde pot obţine slujbe mai bine plătite decât acasă. În schimb, ei trimit în Moldova remitenţe care contribuie la creşterea economică bazată pe consum. Remitenţele au jucat un rol extrem de important în reducerea nivelului de sărăcie în Moldova în ultimii ani. În plus, remitenţele s-au dovedit a fi un instrument mult mai rezistent la şocuri şi mai bine direcţionat spre beneficiari, decât exporturile şi intrările de capital private sau de stat.

Există, desigur, şi partea cealaltă a monedei. Remitenţele conduc la aprecierea ratei de schimb reale, făcând economia mai puţin competitivă şi descurajând exporturile. Migraţia şi îmbătrânirea populaţiei au contribuit semnificativ la reducerea numărului populaţiei apte de muncă.

Ce ar trebui să facă Moldova în acest caz? Cred că este important să recunoaştem că migraţia va continua să fie o trăsătură a economiei RM în viitor, iar autorităţile ar trebui să întreprindă eforturi pentru a utiliza la maximum câştigurile de pe urma migraţiei prin reducerea costurilor de transferare a banilor, o mai bună intermediere a remitenţelor şi sporirea managementului macroeconomic al remitenţelor.  

Profit: Care ar fi principalele trei sfaturi pe care le-aţi oferi Guvernului pentru anul 2014?

A.S.:
Guvernul se descurcă foarte bine la capitolul politică monetară şi fiscală şi aş îndemna autorităţile să continue să implementeze politicile macroeconomice adecvate. De asemenea, aş încuraja Guvernul să continue implementarea reformelor structurale care sunt extrem de importante pentru economia ţării. Consider că reformele de guvernare şi cele menite să asigure stabilitatea sectorului financiar, care sunt extrem de importante, nu mai pot fi amânate. Instrumentele necesare există, iar problema ţine mai mult de implementare. Cel de-al treilea sfat este să fie continuată reformarea sistemului educaţional şi a celui de sănătate. Desigur, sfaturi ar fi mai multe, dar dacă Guvernul le va urma pe cele menţionate, consider că, peste un an de zile, va fi mult mai bine pregătit pentru a lansa un nou şir de reforme foarte importante.■

 

Далее...

© 2008 "Profit"

 

În cazul preluărilor materialelor de pe site este necesară indicarea sursei Profit.md
Sesiuni curente:
62
Afişări de site:
774543
Vizitori unici:
5709118

WebArt Pro