Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
Nr._10_2015 (233), octombrie 2015Un credit de „milioane”
Din anul 2010, odată cu semnarea Contractului de Finanţare a Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol (Filiera Vinului) prin care Banca Europeană de Investiţii (BEI) acordă Republicii Moldova un împrumut în valoare de 75 mil. euro pentru un termen de 12 ani, de jure s-au pus bazele procesului de restructurare a sectorului vitivinicol din ţara noastră. După mai bine de doi ani de pregătiri tehnice, primii bani au ajuns în Moldova în anul 2012, iar de atunci până în prezent s-a reuşit asimilarea a circa 2/3 din suma împrumutului. Directorul executiv al Programului „Filiera Vinului”, Iurie Brumărel, se arată sigur că acest Program a păşit cu dreptul, iar beneficiile pe care le va aduce industriei vinicole din ţara noastră sunt de milioane. „Avem toate şansele să facem din acest sector o adevărată carte de vizită a Republicii Moldova”, este convins Iurie Brumărel.
Profit: Dle Brumărel, la cinci ani de la contractarea acestui împrumut cum aţi evalua Programul de Restructurare a Sectorului Vitivinicol? A îndreptăţit el aşteptările?
Iurie Brumărel: Cu siguranţă, cei mai buni judecători sunt beneficiarii noştri, cei care utilizează aceste împrumuturi pentru dezvoltarea sectorului vitivinicol. Atunci când primim un cuvânt de mulţumire, evident aceasta este cea mai bună răsplată.
Republica Moldova a semnat Contractul de finanţare în 2010, iar ulterior au fost pregătite manualele de implementare şi toate documentele necesare pentru lansarea proiectului. Programul a devenit efectiv din 2012, iar primele roade le-am obţinut în 2012. Prin urmare, putem vorbi de trei ani de implementare a acestui proiect ambiţios care a pus bazele restructurării unui sector important al economiei naţionale. Recent, am făcut un calcul care arată că ne apropiem de suma de 2/3 debursată din cele 75 mil. euro, adică circa 50 mil. euro. Eu consider că în trei ani de zile 50 mil. de euro debursate pentru sectorul vitivinicol nu este atât de rău. Această sumă care lucrează pentru sectorul vitivinicol este una importantă pentru Moldova, deşi nu este nici pe departe suficientă pentru a ajunge la nivelul viticulturii şi vinificaţiei din ţările europene, de exemplu România, nemaivorbind de Germania sau Austria.
Profit: Beneficiarii sunt mulţumiţi de condiţiile de creditare?
I.B.: În perioada în care Moldova a semnat Contractul de Finanţare cu BEI, Spania, ca ţară membră a UE, primea credite de la BEI cu o rată a dobânzii de 3%. Noi am obţinut creditul cu o dobândă de 0,68%+EURIBOR, ceea ce înseamnă o rată de circa 1%-1,5%. La moment resursele BEI sunt ieftine, oferite în condiţii preferenţiale. Din alte surse vinificatorii nu pot obţine credite mai favorabile. Din acest punct de vedere suntem cei mai avantajoşi. Mai mult, cei care primesc aceste împrumuturi mai beneficiază şi de facilităţi fiscale - neplata TVA, a taxelor de import şi a altor proceduri vamale la introducerea în ţară a utilajelor, ceea ce reprezintă un cadou de cel puţin 20% din suma creditului. Este evident că în condiţiile în care am implementa mai multe programe europene, aşa cum a avut România, nu este exclus că am avea acces la surse şi mai ieftine, cu componente de grant mai mari, care la sigur ar fi mai atractive pentru beneficiari. Din păcate, însă, nu suntem membri UE, respectiv, nu putem primi aceste resurse avantajoase. De exemplu, în perioada implementării în România a Programului Special de Pre-Aderare pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (SAPARD), pentru reconversia viţei de vie şi înfiinţarea unei vinării, beneficiarii aveau până la 50-75% componenta de grant din investiţiile făcute. Noi, în Moldova, nu ne putem permite luxul de a oferi componente de grant atât de mari pentru iniţierea sau susţinerea afacerii în sectorul vitivinicol.
Componentele noastre de grant sunt mult mai modeste, fiind oferite sub formă de asistenţă tehnică. Adiţional la cele 75 mil. de euro credit oferit de BEI, Guvernul Moldovei beneficiază din partea UE şi de un proiect de asistenţă tehnică în valoare de 2 mil. de euro pentru diferite activităţi, inclusiv pentru implicarea consultanţilor străini care ajută la modernizarea şi reutilarea fabricilor de prelucrare a strugurilor.
Profit: Câte persoane au beneficiat de credite în cadrul Programului?
I.B.: La moment, avem 38 de beneficiari ai proiectului de diferită talie: mici, mijlocii şi mari. Condiţiile de acordare a creditelor sunt stipulate în Contractul de Finanţare, unde este indicat că suma minimă care poate fi oferită unui beneficiar este de 25 mii euro, iar suma maximă - 5 mil. euro. Cei care împrumută 5 mil. euro pentru vinificaţie ar putea să mai beneficieze şi de 2 mil. de euro pentru viticultură. Deservim solicitanţii de credite după principiul „primul venit, primul servit”. Până în prezent, valoarea creditelor acordate a fost diferită – de la 27 mii euro până la aproape 5 mil. euro.
Celelalte resurse rămase de 25 mil. euro planificăm să fie debursate în următorii doi ani. Solicitanţii pot beneficia de credite repetat, important este să nu depăşească limita de 5 mil. de euro. Durata creditului este de 10 ani, cu o vacanţă de plată de patru ani şi cu o rată a dobânzii de 5-6% anual.
Este important să precizăm că sunt finanţate nu doar întreprinderile din sectorul vitivinicol, dar şi industriile conexe. Astfel, eligibile pentru a obţine resurse sunt toate companiile care activează în lanţul producerii vinului de calitate, dar şi companiile conexe care prestează servicii industriei vitivinicole. De exemplu, am finanţat câteva companii care produc etichete pentru industria vinicolă, dar şi o companie care face stâlpi din beton pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie. În calitate de beneficiari sunt aşteptate şi companiile care produc sticlă. Am lansat câteva note informative companiilor interesate, organizăm seminare de informare şi de diseminare a informaţiei către toţi potenţialii beneficiari. Eu cred că la moment industria vitivinicolă şi conexă în proporţie de 90-95% cunoaşte despre oportunitatea de a obţine credite în cadrul acestui Program, rămâne doar capacitatea lor de absorbţie şi posibilitatea de a accesa aceste credite. Având în vedere situaţia din sectorul vitivinicol, care s-a lovit deja de două embargouri, evident, lucrurile nu sunt atât de simple, dar cu paşi mici şi siguri industria revine la normalitate.
Profit: Din luna mai 2015 în cadrul Programului este dezvoltată şi o componentă de leasing. La ce etapă se află acest proces?
I.B.: Am dezvoltat o componentă de leasing pentru a oferi posibilitate unui număr mai mare de beneficiari să obţină finanţare.
Noua componentă a fost elaborată de comun cu colegii de la Ministerul Finanţelor şi compania Raiffaisen Leasing. Suntem pe ultima sută de metri de definitivare şi aprobare a acestei componente pentru a semna ulterior contractul de recreditare cu Raiffeisen Leasing. Dacă vom obţine rezultatele scontate, atunci evident lista companiilor de leasing cu care vom coopera va fi extinsă.
Profit: În opinia Dvs., pe parcursul ultimilor ani, cu sprijinul Programului ”Filiera Vinului”, în ce măsură au fost soluţionate vulnerabilităţile din industria vinicolă a Moldovei? A câta parte din sectorul vitivinicol a fost restructurată?
I.B.: Înainte de a purcede la semnarea acestui contract cu BEI, la Chişinău a venit o misiune de evaluare, care, împreună cu mediul ştiinţific şi producătorii din sector, a ajuns la concluzia că pentru a aduce viticultura şi vinificaţia moldovenească la nivelul european este nevoie de investiţii estimate la 1 mlrd. de euro. În rezultat, vom putea pune viticultura şi vinificaţia noastră pe acelaş cântar cu cea din ţări cum ar fi Germania sau Austria, care au în jur de 50 mii de ha de plantaţii de viţă de vie, dar care au făcut minuni în ultimii 20 de ani. Prin urmare, dacă acum implementăm un proiect de 75 mil. de euro, este vorba de doar 10% din ceea de ce are nevoie industria. Alta este întrebarea care vor fi capacităţile de absorbţie a creditelor de către companiile care activează în sector.
În prezent, în registrele de stat figurează 150 de companii vitivinicole la 150 mii de ha plantate cu viţă de vie. În Germania sau Austria, de exemplu, există peste 5 mii de companii la 50 mii de ha, respectiv suprafeţele de viţă de vie sunt de trei ori mai mici, iar numărul de companii de 50 de ori mai mare. Ideea este că în următorii ani trebuie să creăm mai multe companii vitivinicole în sectorul rural. Ar fi indicat ca fiecare întreprinzător sau familie care gestionează o afacere de 5 ha de viţă de vie să-şi creeze un chateaux, adică o mică afacere de familie. E demonstrat că o familie din cinci persoane poate administra foarte lejer o vinărie, care are 5 ha de plantaţii. În momentul în care aceste 150 mii de ha vor fi gestionate de mai mulţi întreprinzători mici, atunci vom avea şi mai multe vinuri de calitate. Dacă în următorii ani vom avea în jur de 5 mii de mici producători de vinuri, atunci faima vinurilor noastre de calitate va fi dusă în toată lumea. În Italia, Germania, Franţa am văzut toată gama de vinării – mici, mijlocii, mari, şi toţi au nişă de piaţă - şi cei care produc în cantităţi foarte mari şi cei care produc în cantităţi mici şi foarte mici. În acelaşi timp, nu putem afirma că viitorul vinificaţiei este doar în mâinile vinificatorilor mici, fiecare îşi are segmentul său de piaţă. Însă nu vom putea produce vinuri calitative, dacă mereu vom fi în goana pentru pieţe mari.
Profit: Partenerii externi au îngheţat finanţarea pentru Republica Moldova. Se răsfrânge acest lucru şi asupra proiectelor din domeniul viei şi vinificaţiei?
I.B.: Finanţarea pentru proiectul pe care-l gestionăm nu a fost îngheţată, iar resursele financiare sunt alocate conform planurilor de debursare. Ceea ce ne-am planificat pentru acest an a fost realizat. Pe de altă parte, trebuie să spunem că dacă nu direct, atunci indirect orice decizie de stopare a unor finanţări afectează şi implementarea proiectului nostru. Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm la moment şi care împiedică valorificarea pe deplin a resurselor Programului ţine de numărul mic de bănci comerciale - parteneri financiari ai proiectului. La moment am rămas doar cu patru bănci acceptate de BEI - ProCreditBank, Mobiasbancă-Groupe Société Générale, Comerţbank şi Energbank. Celelalte bănci au fost excluse din Program din diferite motive.
Profit: În opinia Dvs., care sunt şansele ca industria vinicolă moldovenească să devină într-adevăr o carte de vizită a ţării? Care sunt ingredientele de bază ale unei astfel de reuşite?
I.B.: În prezent, doar circa 30 mii de ha sunt replantate cu viţă de vie nouă, restul fiind soiuri care nu sunt cele mai cotate în industria vitivinicolă. În plus, există şi multe terenuri abandonate. În momentul în care vom avea 150 mii ha de viţă de vie restructurată integral şi vreo 5 mii de producători mici care vor produce vinuri de calitate cu indicaţie geografică şi denumiri de origine, atunci această industrie va deveni o adevărată carte de vizită, care ne va duce faima în întreaga lume.
Profit: Cum putem majora consumul de vin pe piaţa internă în condiţiile în care în Moldova se produce şi se consumă o cantitate foarte mare de vin de casă, mai ales după ce accesul pe principala piaţă de desfacere a fost interzis?
I.B.: Şi în Franţa, şi în Italia, şi în Spania se consumă vin de casă, inclusiv în restaurante. Nu toţi solicită vin îmbuteliat. În opinia mea, dacă vinul este de calitate, chiar şi cel de casă, el trebuie promovat, inclusiv în restaurante. Problema este că noi ne-am avântat după pieţe externe şi nu am pus niciodată accent pe piaţa internă. Totuşi, în ultimii cinci ani consumul de vin pe piaţa internă a crescut considerabil. Multă lume a început să consume vin de calitate, au apărut diferite emisiuni, ghiduri, recomandări cum se servesc bucatele şi cu care vin se asortează. Oamenii devin cunoscători în domeniu şi le place să combine o mâncare bună cu un vin bun. Pentru a încuraja consumul de vin este nevoie să bem vin de calitate şi să renunţăm la vodcă şi alte băuturi tari.
Profit: Unul din obiectivele Programului ţine de promovarea produselor moldoveneşti pe pieţele externe, diversificarea pieţelor de desfacere prin asigurarea autenticităţii producţiei vinicole fabricate. Cum aţi evalua rezultatele la acest capitol?
I.B.: Am un respect deosebit pentru companiile care imediat după embargoul din 2006 şi-au zis ferm că nu se mai întorc pe piaţa rusă, şi-au restructurat vinăriile şi s-au orientat spre alte pieţe de desfacere. Există companii care nu mai exportă nici măcar o sticlă de vin în Rusia şi pe care nu le mai interesează acest lucru. Nu ştiu pe cât de corectă este abordarea, dar cel mai important este că ei au reuşit să cucerească consumatorul din Cehia, Polonia sau din alte state europene. Piaţa rusă este una cu surprize, de aceea vinificatorii noştri preferă să caute alte oportunităţi. Îi admir şi le spun bravo pentru faptul că s-au orientat şi nu au lăsat mâinile în jos atunci când se părea că nu mai există soluţii.
Profit: Potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, sectorul vitivinicol şi industriile conexe angajează la moment aproximativ 200 mii de oameni. Este mult sau puţin?
I.B.: Cred că este exact atât cât e necesar. Industria vitivinicolă are nevoie de o persoană la un ha. Având 150 mii de ha de viţă de viţă am avea nevoie de 150 mii de angajaţi. Respectiv, cei 200 de mii de oameni pe care-i avem la moment în sector sunt mai mult decât suficienţi pentru a restructura cele 150 mii de ha.
Profit: Ce trebuie să faci ca să impresionezi consumatorul într-o lume a vinului în care competiţia este una acerbă?
I.B.: Cu siguranţă, vom putea impresiona cu vinuri produse din soiuri autohtone. Mergând în Franţa sau Italia îţi doreşti să serveşti vinuri specifice acestor ţări. Respectiv, noi trebuie să punem accent pe vinuri produse din soiuri autohtone - fetească neagră, fetească albă, fetească regală, rară neagră etc. Evident, sunt la mare căutare cupajele cu alte soiuri europene sau georgiene.
Profit: În ceea ce priveşte calitatea vinurilor, la ce nivel se află Moldova în raport cu alte state?
I.B.: Moldova are vinuri extraordinare, iar pe anumite poziţii suntem mult mai preţioşi decât alte state cu tradiţii în domeniu. Ştiţi care este formula ideală pentru un vin bun? Vinul bun este cel care se consumă, care îţi place să-l bei. O formulă tipică pentru vinul bun nu există. Prin urmare, trebuie să impresionăm cu soiurile noastre autohtone, să le renaştem şi să le dăm valoare.
Profit: Ce aţi dori beneficiarilor acestui Program?
I.B.: Să aibă în continuare curaj şi răbdare până când vom atinge nivelul de dezvoltare al ţărilor europene în domeniu. De asemenea, le doresc să aibă parte de condiţii climaterice favorabile pentru viticultură şi încet dar sigur să dezvolte acest sector de mare perspectivă pentru ţara noastră.
Profit: Dar autorităţilor ce le-aţi solicita?
I.B.: Să fie mai insistente în negocierile cu donatorii străini şi să le permită agenţilor economici din sector şi industriei vitivinicole, în general, să activeze, să le pună cât mai puţine bariere în implementarea diferitor strategii. În momentul în care a fost elaborată şi aprobată o strategie de dezvoltare a unui sector, aceasta trebuie să fie urmată de o susţinere integrală din partea statului. Creând premise pentru dezvoltarea unui sector, este evident că peste un timp acesta va contribui la dezvoltarea economiei naţionale. Eu rămân la ideea că nu întreprinzătorii trebuie să stea la datoria statului, dar statul trebuie să creeze toate condiţiile pentru ca întreprinzătorul să-şi poată valorifica întregul său potenţial.
Cât mai credităm?
Efectuând recent o vizită de documentare în Uzbekistan, nu am putut să nu remarc, cu o anumită doză de invidie, mândria cu care interlocutorii mei prezentau realizările economice ale acestei foste republici sovietice. Este unul din cei mai mari producători şi exportatori de bumbac la nivel mondial, deţine a patra poziţie în ceea ce ţine de rezervele de aur şi este al nouălea producător pe plan mondial. Pe lângă acestea, ţara dispune de rezerve semnificative de petrol şi gaze naturale.
Mie, la rândul meu, mi-a trebuit foarte multă diplomaţie ca să prezint lucrurile din Moldova într-o lumină cât de cât favorabilă. Bineînţeles că le-am vorbit despre solul mănos, roadele bogate, despre podgorii şi industria vinificatoare. Şi-au amintit cu plăcere de divinul „Belii Aist”. Totuşi, informaţi fiind, s-au interesat ce facem cu producţia acum când Rusia ne-a interzis exporturile, iar piaţa europeană este suprasaturată şi nu e atât de simplu de cucerit. „Cu ce vă menţineţi, de unde vă vin banii?”, m-au întrebat ei nedumeriţi.
Într-adevăr, de unde ne vin banii? Conform statisticilor, Moldova a înregistrat o creştere economică de aproape 5% în primul trimestru al anului curent. Indicatorul trezeşte nedumerire în condiţiile în care, în această perioadă, exporturile au scăzut cu peste 14%, importurile cu aproximativ 20%, iar scăderea de peste 23% a remitenţelor a îngrozit întreaga societate.
Pe linia de plutire. Până când?
Aceleaşi statistici arată că am înregistrat creştere graţie operaţiunilor din sistemul financiar-bancar. Mult blamatul în ultimul timp sector financiar-bancar ne mai ţine pe linia de plutire. Zic „ne mai ţine” pentru că evoluţiile recente din domeniu la capitolul reglementare mă duc la gândul că, dacă o ţinem tot aşa, doar cu măsuri austere financiare fără impulsionare economică, atunci foarte curând am putea înregistra indicatori negativi.
De la începutul anului curent, Banca Naţională a majorat cu 16 puncte procentuale rata de politică monetară, care a atins nivelul de 19,5%, depăşind până şi nivelul de 18,5% stabilit în anul de criză 2008 (nu mai spun că în anul 1998, când toată regiunea s-a confruntat cu o criză economică profundă, rata de bază s-a majorat de la 8% până la doar 15%). Concomitent, rata rezervelor minime obligatorii la resursele în lei moldoveneşti s-a majorat cu 21 de puncte procentuale până la 35%, astfel spărgând orice recorduri existente până acum.
Scopul declarat al acestor măsuri de austeritate este „ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste în contextul readucerii şi menţinerii ratei inflaţiei în proximitatea ţintei de 5,0%, cu o posibilă deviere de ±1.5 puncte procentuale”. Spus într-un limbaj mai simplu, aceasta înseamnă că pentru a ţine inflaţia în frâu, BNM majorează rata de bază şi norma rezervelor obligatorii, astfel reducând puterea de cumpărare, deoarece creditele sunt mai scumpe, şi obligând, în acelaşi timp, băncile să dea mai puţini bani. În această situaţie, teoretic cel puţin, scade cererea, se micşorează preţurile şi inflaţia e ţinută sub control.
Rata inflaţiei: reală sau artificială?
Nobil scop în aparenţă. Dar mă întreb la ce ne serveşte o rată a inflaţiei de 5% în condiţiile în care există riscul ca măsurile de austeritate impuse băncilor să doboare completamente ceea ce a mai rămas din economia Moldovei. La ce ne serveşte o inflaţie menţinută artificial, cu atât mai mult că nici chiar aşa nu o putem ţine în frâu? În luna august aceasta a depăşit uşor 12%.
Nu este nici un secret pentru nimeni că bună, rea, aşa cum a fost, economia s-a menţinut graţie creditării, în condiţiile în care prea puţine remitenţe ajung să fie investite în dezvoltarea acesteia. Marea majoritate a întreprinderilor, fie ele micro sau mari, se menţin şi se dezvoltă în baza creditelor. Orice manager înţelept e conştient că dezvoltarea necesită investiţii indiferent de forma acestora, important e să fie rentabile.
În contextul politicii tot mai austere a BNM, volens-nolens te întrebi: în ce măsură companiile vor mai fi în stare să restituie creditele, dobânda pentru care va depăşi 19,5%, după ce la începutul anului curent achitau o dobândă de aproximativ 13%? Pe de altă parte, în ce măsură băncile vor fi dispuse să mai crediteze şi pe cine, dat fiind că din cei 100 de lei atraşi sub formă de depozite, vor fi obligate să depună 35 de lei sub formă de rezerve obligatorii, comparativ cu 14 lei la începutul anului curent? Mai mult ca atât, de ce să-ţi asumi riscuri enorme prin creditarea unor companii ce activează într-un cadru economic absolut imprevizibil, când îţi este mult mai convenabil să iei certificate ale Băncii Naţionale cu o rată de 19,5%?
Evident, că nici o bancă nu va recurge la această măsură extremală. Vor continua să folosească toate instrumentele disponibile, inclusiv hârtiile de valoare şi creditarea. Altfel ar însemna să-şi piardă clienţii. Or, menţinerea clienţilor este garantul existenţei şi competitivităţii băncii. În plus, misiunea de bază a oricărei bănci care se respectă este să contribuie la dezvoltarea economiei reale, şi nu doar să investească în hârtii de valoare.
Totuşi, este clar că băncile vor fi mult mai vigilente, condiţiile de acordare a creditelor vor fi înăsprite, iar volumul acestora micşorat. Dar întrebarea este până când băncile îşi vor permite luxul de a activa în astfel de condiţii şi încotro ne va duce politica actuală. Mai mult ca atât, cine va mai fi dispus să ia credite în lei la o rată exorbitantă?
În pofida scăderii remitenţelor, micşorării semnificative a capacităţii de creditare şi descreşterii puterii de cumpărare, ne-am pomenit în luna august curent cu o rată a inflaţiei de peste 12%.
Impactul dolarizării
De ce? Pentru că inflaţia în RM depinde preponderent de cursul valutar şi, respectiv, de volatilitatea acestuia. La rândul său, rata de schimb valutar se stabileşte în funcţie de raportul dintre cerere şi oferta de valută. Oferta de valută provine din export (indicator în scădere), din remitenţe (indicator în scădere), din investiţii străine (indicator în scădere) şi asistenţă externă (practic inexistentă în ultimul timp).
Şi aici apare întrebarea: dacă continuăm aceeaşi politică, unde ajungem? La o inflaţie galopantă şi o economie inexistentă? Impresia e că ne punem singuri laţul în jurul gâtului şi o facem cu zâmbetul pe faţă.
Bancheri de top susţin că sistemul trece printr-o perioadă fără precedent şi că anul 2016 va fi unul chiar poate mai dificil ca actualul. Profitul de bază nu mai provine din spread (diferenţa dintre dobânzile pentru credite şi cele pentru depozite), ci din ratele de schimb valutar. Această situaţie nu poate continua la nesfârşit, zic ei.
Cu toate acestea, dânşii recunosc că problema nu constă neapărat în instrumentele financiare aplicate de Banca Naţională. Din contra, ei susţin că instrumentele la care a recurs BNM funcţionează şi au reuşit să stabilizeze cât de cât situaţia. Problema e că instrumentele economice, de care este responsabil Guvernul, nu doar că nu funcţionează, sunt practic inexistente.
În condiţiile în care situaţia economică a degenerat, sectorul business, pentru a se asigura, a preferat „dolarizarea”. Aruncă pe piaţa valutară leii şi îşi păstrează economiile în valută străină. Cum preţul acesteia este în creştere, ei au siguranţa câştigului. O astfel de poziţie nu face decât să menţină situaţia existentă sau chiar să o înrăutăţească.
Aşa stând lucrurile, este clar că avem nevoie ca de aer de o învigorare economică - de exporturi, importuri, de investiţii, dar şi remitenţe în creştere. BNM nu poate contribui decât cu foarte puţin în această direcţie. Este necesar un echilibru, o convergenţă a instrumentelor financiare şi economice pentru ca BNM să-şi permită relaxarea politicii monetare. E necesară o creştere economică reală şi nu doar statistică pentru a convinge atât persoanele fizice cât şi pe cele juridice să redevină jucători economici şi nu doar valutari.
Cu siguranţă am ajuns la un punct în care reformele despre care se tot vorbeşte trebuie duse până la capăt, astfel încât să avem o economie care să dicteze inflaţia şi nu o inflaţie de dragul căreia distrugem ceea ce mai numim încă economie.
Manager ambiţios
Venitul din activitatea operaţională în sistemul forestier naţional al Republicii Moldova pentru anul 2014 a fost de circa 287 mil. lei, iar profitul anual de 6,3 mil. lei. Noul/vechiul director al Agenţiei de stat Moldsilva, Ion Cebanu, are stabilit un obiectiv ambiţios: majorarea semnificativă a profitului din domeniu, care la moment, spune el, este mai mic decât al multor SRL-uri. Directorul Moldsilva este ferm convins că serviciile auxiliare cum ar fi comercializarea ciupercilor, pomuşoarelor şi plantelor, dar şi serviciile de recreare şi cele de vânătoare, pot contribui semnificativ la majorarea profitului, care la moment este asigurat în proporţie de 80% de tăierea copacilor şi comercializarea lemnului. Ion Cebanu se declară prietenul pădurarilor şi contează pe sprijinul acestora la eradicarea corupţiei şi a ilegalităţilor din sistem.
Profit: Dle Cebanu, aţi fost numit, pentru a doua oară, în funcţia de director al Agenţiei Moldsilva în septembrie curent. Ce v-a surprins plăcut şi ce v-a întristat atunci când aţi preluat această funcţie?
I.C.: În spatele meu se află harta Republicii Moldova. Locurile marcate cu verde reprezintă fondul forestier al ţării, cele peste 400 mii ha de pădure, care includ zone cum ar fi Plaiul Fagului, Pădurea Domnească, pădurile din Soroca, Codrii Orheiului şi Codrii Tigheciului, Prutul de Jos, Lacul Beleu şi Lacul Manta. Sunt zone extraordinare şi absolut pitoreşti, care pot surprinde plăcut pe oricine, dar pe care, din păcate, multă lume din Moldova nu le cunoaşte.
Cât priveşte lucrurile care mă întristează, acestea sunt mai multe. Agenţia Moldsilva are în subordine 24 de întreprinderi silvice, care funcţionează în regim de autofinanţare. Multe dintre ele în loc să aducă venit la bugetul de stat, dimpotrivă, activează în pierdere şi au datorii. Obiectivul nostru principal este să demonstrăm că Moldsilva poate fi o structură profitabilă. În mare parte aşa şi este, doar că la moment profitul este destul de mic. În 2014, profitul net pe ramură a fost de 6,3 mil. lei. În total, veniturile din activitatea operaţională pentru anul 2014 a fost de 287 mil. lei.
Profit: Care sunt principalele servicii prestate de Agenţia Moldsilva?
I.C.: Activitatea de bază a întreprinderilor subordonate Agenţiei Moldsilva este tăierea şi comercializarea lemnului, ceea ce reprezintă peste 80% din totalul de servicii şi, respectiv, de profit. Cea mai mare parte a profitului este asigurată de zona de centru – Hînceşti, Călăraşi, Străşeni, Orhei.
Ne-am propus drept scop să diminuăm această cifră prin prestarea altor servicii cum ar fi colectarea şi comercializarea ciupercilor, a diferitor pomuşoare şi plante. La ultima întrunire cu şefii de întreprinderi silvice au fost date indicaţii clare privind prestarea unui număr cât mai mare de servicii auxiliare nu doar cele de tăiere şi comercializare a lemnului. Mă bucur şi undeva mă folosesc de faptul că activez într-un sistem paramilitar unde, de obicei, ordinele nu se discută, dar se execută. Dacă ai intenţii bune atunci reuşeşti să le foloseşti în favoarea ramurii. Domeniul forestier trebuie să aducă profit şi nu de doar 6 mil. lei.
Profit: Care este situaţia la moment cu tăierea pădurilor. Ne putem permite acest lux?
I.C.: Aş vrea să menţionez că în multe cazuri suntem obligaţi să facem aşa numitele tăieri de regenerare. Dacă nu facem acest lucru, atunci mulţi copaci se vor usca şi nimic altceva nu va creşte în loc. Să vă aduc un exemplu. Dacă nu sunt tăiaţi la timp, copacii de plop încep să putrezească din interior, pot cădea şi chiar cauza daune. Atunci când copacii sunt tăiaţi la timp, lemnul poate fi comercializat şi astfel obţinem venituri şi chiar profit.
În context menţionăm că în fondul forestier au loc diferite tipuri de lucrări silvice: tăieri de produse principale, secundare şi diverse. Acestea sunt aprobate de o serie de instituţii de stat, inclusiv Moldsilva şi Inspectoratul Ecologic de Stat. Sunt tăieri legale şi ele trebuie efectuate, deoarece cetăţenii RM au nevoie de lemn de foc. La moment ţara este asigurată sută la sută cu lemn de foc de provenienţă locală.
Profit: Dar lemn de lucru, de exemplu pentru fabricarea mobilei, avem?
I.C.: Majoritatea copacilor care se taie sunt folosiţi în calitate de lemn de foc şi doar o mică parte, circa 10%, este utilizat în calitate de lemn de lucru. Unul dintre obiectivele noastre este să majorăm cantitatea de lemn de lucru şi respectiv veniturile agenţiei. Cifrele vorbesc de la sine: un metru cub de lemn de foc costă 350-600 de lei, în timp ce un metru cub de lemn de lucru costă 600-1500 de lei. Dorim să punem capăt practicii când lemnul este tăiat după alţi parametri şi nu mai poate fi utilizat ca lemn de lucru, ci doar ca lemn de foc.
Profit: Ce alte obiective aveţi stabilite pentru perioada imediat următoare?
I.C.: Anul acesta scopul nostru este să împădurim 2 500 ha de terenuri. De asemenea, ne propunem să îmbunătăţim şi calitatea terenurilor nou împădurite. La moment peste 40% din pădurile republicii sunt cele de salcâm şi frasin. Considerăm că dacă zona este bună pentru creşterea stejarului, atunci trbuie să plantăm stejar, nu salcâm. Mai ales că stejarul este specie autohtonă.
De asemenea, aş vrea să menţionez că în cadrul procesului de împădurire cooperăm cu primăriile care ne dau terenuri. Moldsilva face lucrările de împădurire, iar peste 5-10 ani primăriile primesc înapoi în gestiune aceste terenuri împădurite. Marea noastră problemă este că de multe ori, după ce sunt transmise la balanţa primăriilor, pădurile nu mai sunt îngrijite, şi chiar sunt tăiate ilegal.
Un alt obiectiv major este să punem în aplicare un sistem de trasabilitate a lemnului. Acest lucru ar însemna să avem posibilitatea să introducem într-o bază specială de date numărul de înmatriculare al vehiculului şi să primim informaţii privind ocolul silvic unde lemnul respectiv a fost tăiat, cine şi când a procurat acest lemn şi care este destinaţia lui. Implementarea acestui sistem ar diminua foarte mult din ilegalităţile care se petrec la ora actuală şi ar scoate la iveală vânzările ilegale.
Profit: Cât la sută din totalul de vânzări îl reprezintă vânzările ilegale?
I.C.: Este foarte greu să estimezi aceste cifre. Cineva vorbea de încă un buget. Alţii nu sunt de acord cu aceste afirmaţii, susţinând că este foarte greu de făcut un calcul real în condiţiile în care unele lucrări statistice continuă să fie executate pe hârtie. În plus, mulţi cetăţeni sunt plecaţi peste hotare, iar alţii au trecut la cărbune şi gaz, respectiv, nu putem calcula cu exactitate cantitatea de lemn consumată anual de către populaţia ţării şi compara această cifră cu cantitatea de lemn comercializată oficial de Moldsilva.
Profit: Dar ce cantitate de lemn se taie anual în Moldova?
I.C.: Legal, anual se taie circa 550 mii metri cubi. Cifra se menţine aproximativ la acelaşi nivel pe parcursul ultimilor ani.
Profit: Cu câţiva ani în urmă presa a scris că Moldova exportă lemn în România. Este adevărat acest lucru?
I.C.: Într-adevăr, în trecut au fost efectuate anumite exporturi. La ora actuală, Agenţia Moldislva şi întreprinderile din subordine nu exportă lemn. Nu este exclus însă că exporturi ilegale mai au loc. Facem tot posibilul pentru a contracara aceste activităţi.
Profit: Cu ce alte probleme, provocări se confruntă Moldsilva la moment şi care necesită o rezolvare urgentă?
I.C.: În primul rând, este absolut necesar ca programul de împădurire să fie continuat. Pe lânga aceasta, trebuie continuate reformele în cadrul agenţiei. La ora actuală avem un fond forestier împărţit în 24 de întreprinderi silvice care, la rândul lor, au 80 de ocoale silvice. Sigur că întreprinderile din centru, având o calitate lemnoasă mai bună, trăiesc mai bine. În acelaşi timp, întreprinderilor de la sud, precum cele de la Comrat, Cahul, Prutul de Jos, le este mult mai complicat, iar unele dintre ele nici nu se pot întreţine. Reieşind din această situaţie, propunem să avem o singură întreprindere la nivel central, în locul Agenţiei Moldsilva, care să dispună de 40-50 de filiale/ocoale silvice în teritoriu. Acest lucru ar duce la diminuarea aparatului administrativ. În plus, ar exista un control mai eficient asupra teritoriilor care vor fi gestionate de un număr mai mic de ocoale silvice.
Profit: La ce etapă se află această reformă?
I.C.: Prima etapă, subordonarea Agenţiei Moldsilva Ministerului Mediului, este deja în desfăşurare. Următoarea etapă ţine de chestiuni juridice. Implementarea proiectului este susţinută de Banca Mondială. Proiectul de reformă a fost aprobat, iar la moment are loc procesul de implementare.
Profit: Câţi bani se vor economisi odată cu implementarea acestui proiect?
I.C.: Calculele abia se fac şi vor fi prezentate ceva mai târziu. Dar vreau să menţionez că implementarea acestui proiect va permite subvenţionarea zonelor cu o calitate lemnoasă mai slabă.
Profit: Dar ce zic întreprinderile din zonele profitabile?
I.C.: Pădurea este un bun de care trebuie să avem grijă şi pe care trebuie să-l transmitem generaţiilor viitoare, iar dacă o parte a pădurilor este în stare bună, iar altă parte este în stare proastă aceasta este problema noastră, a tuturor. Reforma administrativă despre care am vorbit ar putea soluţiona parţial această problemă. O altă propunere vizează implementarea proiectului de trasabilitate a lemnului, care acum este testat la Ocolul Silvic Vatici şi este implementat de către Fondul Global pentru Natura Sălbatică (WWF România), în cadrul Proiectului ENPI FLEG II. Scopul final al introducerii acestui sistem de monitorizare în sectorul forestier naţional este reducerea tăierilor ilegale şi combaterea evaziunii fiscale din domeniu, dar şi îmbunătăţirea reputaţiei pădurarilor, care, trebuie să recunoaştem, fac un lucru necesar şi bun.
Până la urmă trebuie să spunem lucrurilor pe nume şi să recunoaştem că în acest sistem există corupţie şi ea trebuie eliminată.
În ultima perioadă, ne-am învăţat doar să tăiem copacii. Or, pădurea nu înseamnă doar acest lucru. Am menţionat deja că pădurea mai înseamnă şi alte produse adiacente cum ar fi ciupercile, pomuşoarele, plantele, alte servicii, inclusiv cele de recreare sau de vânătoare. Să vă dau un exemplu. Nişte antreprenori de la Bălţi au strâns şi exportat în Franţa peste 32 tone de melci. Fiecare kilogram de melci le-a adus un profit curat de 1 dolar. Ţinând cont de faptul că o asemenea cantitate de melci a fost strânsă din pădurile din apropierea oraşului Bălţi, unde fondul forestier nu este cel mai bun, vă daţi seama ce cantitate de melci poate fi strânsă din regiunile cu un fond forestier mult mai bun.
Un alt exemplu. Întreprinderea Silvică Şoldăneşti a strâns circa 700 kg de floare de calendulă, pe care le-a comercializat la preţul de 96 de lei per kg, câştigând aproximativ 60 mii lei. Această sumă este un plus în bugetul întreprinderii, fără a tăia niciun copac. Deci, scopul nostru este diversificarea acestor activităţi destul de profitabile.
Profit: Vânătoarea este, de asemenea, unul dintre serviciile auxiliare pe care Moldsilva le poate presta? Pădurile din Moldova ar putea reprezenta interes pentru vânătorii de peste hotare?
I.C.: Pentru aceasta este necesar de creat anumite condiţii. În prezent, acest serviciu este în delăsare deşi, organizat bine, ar putea aduce profit. În Moldova pot fi vânaţi vulpi, iepuri şi mistreţi. La nivel european, serviciul de vânătoare este foarte căutat. Din păcate, în Moldova mulţi vânători uită de faptul că luând în arendă anumite terenuri împădurite, ei au obligaţia nu doar de a împuşca, dar şi de a hrăni animalele, de a ajuta la ocrotirea şi reproducerea lor.
În plus, sunt multe cazuri când pe terenurile împădurite, mai ales în apropierea Chişinăului, au fost ilegal construite case de locuit.
Profit: Cum luptăm cu acest fenomen?
I.C.: În primul rând, aş vrea să menţionez că procesul de dare în arendă a terenurilor forestiere a fost suspendat în august 2012. La moment, se foloseşte doar ceea ce a fost dat în arendă anterior, iar Moldsilva intenţionează să majoreze de câteva ori plata pentru aceste servicii. Astfel, plata pentru arendă pentru construcţii în spaţii forestiere se va majora de 4-5 ori şi va ajunge la câteva zeci de mii de lei pe hectar.
De asemenea, vom lupta cu cei care nu respectă legislaţia chiar dacă dispun de avize de la Inspecţia Ecologică etc. Vă daţi seama că nu oameni simpli au construit castele cu trei nivele în pădure, cu încălcarea normelor ecologice şi sfidarea bunului simţ. Verificăm încă o dată toate documentele.
Metoda de dare în arendă a pădurilor pentru vânătoare, de asemenea, se va schimba. Preţul va fi micşorat, dar suprafaţa terenului arendat va fi majorată până la minimum 500 ha pe care arendaşii vor avea dreptul doar să vâneze nu şi să construiască vile. Vom face aceste schimbări având în vedere că în prezent se atestă următoarea situaţie: unii vânători iau în arendă doar câte două hectare de pădure în fiecare dintre cele patru colţuri ale unui teren de 1 000 de hectare, dar vânătoarea are loc pe tot spaţiul de 1 000 de hectare. Această abordare nu este corectă, deoarece un mistreţ, de exemplu, nu poate trăi în două hectare. El are nevoie de minimum 100 de hectare.
Profit: Care este poziţia Dvs. faţă de recentele proteste ale vânătorilor care au cerut Ministerului Mediului să ridice interdicţia de a vâna iepuri şi păsări.
I.C.: Consider că vânătorii au exagerat. Moldsilva susţine poziţia Ministerului Mediului având în vedere că în acest domeniu este necesar de făcut regulă. Noi vrem să scăpăm de arendaşii care nu aduc profit.
Profit: Care este profitul de la arenda pădurilor?
I.C.: Peste 6 mil. lei anual. Acesta este un alt fond extrabugetar din care noi trăim. Mulţi arendaşi sunt în proces de judecată şi nu plătesc pentru terenurile arendate.
Profit: Dispuneţi de resursele financiare necesare pentru implementarea proiectelor de care aţi vorbit?
I.C.: Pentru proiectul de împădurire este nevoie de 30 mil. lei pentru anul curent. În 2016 s-ar putea să avem nevoie de o sumă mai mare, deoarece, pe lângă împădurirea altor 2 500 ha va trebui să avem grijă de ceea ce împădurim anul acesta. Şi tot aşa până în anul 2018. Banii pentru acest proiect vin din Fondul Ecologic, dar identificăm şi surse financiare externe.
În acelaşi timp, proiectul Prutul de Jos este finanţat în totalitate de donatori externi, iar cel legat de trasabilitatea lemnului este finanţat atât de autorităţi, cât şi de donatorii internaţionali. Dar nu cred că la moment problema nr. 1 la acest capitol sunt resursele financiare, atâta timp cât avem anumite elemente de corupţie în sistem. Dacă există date statistice care vorbesc despre faptul că încă un buget se învârte în jurul Molsilva fără a intra în legalitate, atunci cred că trebuie să facem tot posibilul ca cel puţin o parte din aceste sume, care nu este exclus să fie exagerate, să ajungă în bugetul de stat.
Profit: Cum luptăm cu corupţia în Moldova unde nepotismul se simte la el acasă?
I.C.: Cred că problema poate fi rezolvată de sus în jos, cea mai bună metodă fiind cea a exemplului propriu. Pădurarii trebuie să ştie un lucru – ei sunt cei care răspund pentru tăiere. Ei sunt cei care păzesc pădurea şi trebuie să fie conştienţi de faptul că atunci când vine naşul, cumătrul, şeful sau oricine altcineva şi îi roagă să taie 2-3 copaci spunându-le că ei vor rezolva cumva situaţia, nu au nici o garanţie că va fi anume aşa. Până la urmă, cel care răspunde este pădurarul. De aceea, atunci când sunt îndemnaţi să facă anumite lucruri mai puţin legale, să fie foarte şi foarte atenţi. Îi îndemn pe toţi să lucreze doar legal, corect şi cinstit. Să aibă toată încrederea în mine şi să facă lucrurile corect. Să anunţe agenţia atunci când depistează ilegalităţi. În persoana mea pădurarii au un prieten. În acest context aplicaţia privind trasabilitatea lemnului ar rezolva foarte multe probleme.
Profit: La ce etapă se află acest proiect?
I.C.: După cum am menţionat anterior, Ocolul Silvic Vatici (Î.S.Orhei) este selectat ca ocol pilot pentru dezvoltarea şi testarea sistemului de evidenţă şi trasabilitate a masei lemnoase (aplicaţie software). Şi în această vară s-a desfăşurat instruirea personalului silvic atât teoretic cât şi practic de către specialişti în vederea utilizării aplicaţiei software. Activitatea face parte din planul de acţiuni al Programului ENPI FLEG II de „dezvoltare a unui sistem de monitorizare a circuitului de masă lemnoasă şi acordarea suportului necesar instituţiilor de resort privind aplicarea legislaţiei pentru asigurarea eliminării activităţilor ilegale”.
Profit: Care este numărul pădurarilor care în prezent activează în ramura silvică din R. Moldova?
I.C.: Peste 1 000 de pădurari. Numărul angajaţilor celor 24 de întreprinderi silvice este de peste 4000, iar al angajaţilor aparatului central al Agenţiei Moldsilva de 45. În total, în sistem activează până la 5 mii de persoane. Reforma la care am făcut referinţă trebuie să se axeze şi pe salarizare. Un pădurar cu experienţă de muncă primeşte doar 3 mii lei. Un director de întreprindere silvică 6-8 mii lei.
