Tema numărului

The issue of the exchange rates has been, is and will continue to be a very complex topic of high interest due to major implications which they have in economic, banking, entrepreneurial sectors and/or personal life of ordinary peoples. The value reports between various currencies are nowadays in the remit of central and commercial banks and of stock exchanges as well. The way in which various currencies are evolving as compared to others seems in most cases to be chaotic and for sure almost impossible to predict. This very simple fact gives to the exchange rate a true mystic aura.

Solid Theoretical Foundations - Persistent Practical Issues

World-wide well known economists, international financial organisations, stock exchanges, analysts of most varied orientations and practices, etc. have tried during many centuries to discover the essence of formation mechanisms and in particular the way in which these exchange rates evolved. Not all of them were successful due to the complexity of this almost "impossible" task.

First of all, the equilibrium exchange rate raised the issue of the adequate corresponding level which have to be reached and/or maintained on a daily basis and especially in the case of those countries which prepare their own currencies to become fully convertible (both for current account and for capital account as well). Apparently only, the easiest answer to this issue was given a long time ago when a concept was in fashion during the interwar period, namely the Purchasing Power Parity (PPP) (see G. Cassel, La monnaie et le change après 1914, Girard, Paris, 1923). The issue seemed resolved, but later on it was proven that it was just an illusion.

In practice, the use of PPP by those countries in transition from centrally planned economies to market ones was and continues to be almost impossible. The simple fact that most of these countries had their domestic prices distorted during long periods of time (decades in most of the cases) was the first and most insurmountable obstacle in finding the correct equilibrium level for their exchange rate.
 
Then, second, the former CMEA (Council for Mutual Economic Assistance (CMEA), disbanded after 1991) countries had their external prices for their intra-CMEA trade distorted as well as in the case of the internal ones. This was all the more important as the weight of the intra-CMEA trade denominated in the former "transferable roubles" (CMEA account currency, artificially over-valued, abandoned after dis-establishment of CMEA) was higher.

The 1991 edition of the IMF publication World Economic Outlook showed that in 1990 between 25 and 40% of the former Czechoslovakia, Hungary, Poland, Romania and the former Soviet Union's exports went to partners from the former CMEA countries. The case of Bulgaria, which had this weight at some 70%, deserves a special mention.
Under such circumstances, many economists and economic decision-makers from the transition countries (and from the developed ones) realised soon that finding the correct answer regarding the level of exchange rate will take some time. Meanwhile, some policies were implemented to introduce flexible exchange rates, but large fluctuations had appeared immediately. When and how this process will stabilize remained an open question for a long period of time.

Currently, there are doubts that, in the case of transition countries, the exchange rate changes have the impact presented and proven by the economic theory, namely that the depreciation of a certain currency helps under certain conditions growth of exports and reduction of imports. What was needed to be undertaken by these countries, as a matter of priority, was the elimination of the large "non-alignments" shown by the exchange rates and internal prices. Poland's plans for a guided, controlled and as much as possible uniform depreciation of the zloty (announced on 15 October 1991) were illustrative by themselves for the starting of the transition era on what was needed for the alignment of the nominal exchange rates to the equilibrium ones.

Meanwhile, Poland was the only country who succeeded to finish the transition process by September 2018, from which date this country was re-classified in the international statistics and included in the group of OECD countries. For many other ones, the transition process continues.

The case of the Soviet rouble was also very illustrative one from this point of view. Looking back, it is known that the first steps to depreciate an over-valued rouble were taken at the beginning of ‘90s. The financial markets and analysts were shocked when the former Soviet Union accepted that the rouble should be devalued at the level of 6 - 10 roubles/dollar, especially that such things had happened after decades of rigid and over-valued exchange rates. This was followed by very convoluted periods in the rouble history, which was already quoted at 5,569 roubles/dollar by the end-1996. Like in the case of other countries (Romania, Ukraine, etc.), Russia re-denominated its rouble in 2008 by cutting three zeroes and change of its code.

Currently, the Russian Federation rouble is quoted by the Central Bank at 67.1920 roubles/dollar (15 January 2019), as compared to 33.2386 roubles/dollar five years ago. Even so, the issue of the equilibrium exchange rate remains open. It is very likely that this one will be solved only when the political and social climate, on the one hand, and the economic development, on the other hand, will settle on a normal track. On a more general plan, this situation is valid for the large majority of the transition countries. A case-by-case analysis is required in an economic, political and social life of extreme diversity.

The Theory and Practice of Leu's Forecast Romania's case

Despite the fact that during Romania's transition to a market economy the issue of the exchange rate was one of the most debated topics by the Romanian mass-media, the matter was insufficiently researched from the theoretical point of view. The Romanian economic literature does not currently have an exhaustive theoretical analysis of the PPP concept.
Theoreticians and those practicing were not able to respond with any particular accuracy to the question: which would have been the level of the exchange rate scientifically determined? This was the cause of some very dangerous cases in Romania during the ‘90s when the speculative opinions were the most in fashion. It was quite clear that those making such statements were not in the possession of any scientific computations.

The National Bank of Romania (NBR) was forced many times to publically deny such statements. Unfortunately, even NBR was not able/did not offer a scientific foundation of the exchange rate and/or of its evolution on short or medium term. The negative consequences of these true games of "forecast- denials" were evident. The Leu's exchange rate did not follow any economic law and the start of the "rush for dollars" was inevitable as the dollar was the only refuge currency which was still fully trusted. The so called "Dollarisation" (and later on the tendency to save/borrow in Euro) of many countries' economies (Romania, Bulgaria, Serbia, Macedonia (to be renamed soon as North Macedonia), Republic of Moldova, Hungary, etc.) was the key feature as reflected in the structure of the population's monetary holdings and in the borrowing preferences of the companies and/or of the population from the commercial banks.

Under these circumstances, the type of questions such as: how much should be an actual exchange rate? or: how will the exchange rate evolve in the future or on a 2-3 year horizon? remained unanswered.

Without any ambition to offer a definitive answer to the first question, namely how much should be the actual exchange rate, we have suggested back in 1997 a model which should have been studied by the people in charge from the central bank.  The respective model involved detailed researches, but finally it could have offered a benchmark for a certain level of the exchange rate.  In essence, this model was based on the practical application of the PPP theory in which the retail prices for a selected basket of goods/services from a certain country are compared with the prices of similar products from a developed one, following the model presented in Table 1. This presents, selectively, a few prices of products from Romania as compared with those of similar products from England. The issue was that not all the products from the two selected countries are identical.

In fact, this was and continues to remain one of the key criticism about this theory, namely that correct theoretical foundations are difficult to be computed or justified in practice. The answer to this correct criticism could be offered by the introduction of a new column of the adjustment coefficients within the computation, but such a step implies a high degree of manipulation risk.

 Other observations related to the proposed model were and still are regarding the supply and demand of foreign currency (including the level of international reserves and gold), the level of interest rates, consumption habits, traditions, economic structure, level and trends of remittances, etc., all of which are quantified by the model in an indirect way only. All of these are issues which need to be well quantified during the implementation phase of the model. However, in essence, the proposed model is pure and simple a method, but in the case of transition countries any method is preferred to speculative declarations.

Republic of Moldova's Case

The case of Moldova was even more illustrative when it comes to the usefulness of this method. The Moldovan Leu was put in circulation on 29 November 1993 at an exchange rate established by an administrative act at MD lei 3.85/dollar, in accordance with a Decision no. 1 dated 24 November 1993 of the Government of the Republic of Moldova. Based on the good results in the implementation of the reforms, the leu succeeded to remain stable during its first five years from the first circulation at around 4.50 - 4.70 lei/dollar, but the deep financial crisis of 1998 clearly showed that this starting exchange rate was not the equilibrium one.
The leu subsequent developments were under the sign of lack of foreign currency reserves, of much distorted internal prices from the Soviet era and of a structure of the Moldovan economy in which the industrial potential of the country was mainly in Transnistria (being de facto outside the control of the Chisinau authorities). And then the big financial scandals followed (money laundering of the Russian Federation's money through the Moldovan banks, the large financial fraud of one billion dollars, etc.). Under such circumstances, the currency had strongly depreciated up to a maximum level of 24.01 lei/EUR which was recorded on 18 February 2015.

This showed the fragility of a young currency which had to endure the economic and banking conditions, internal and external ones, and which in addition did not have an upfront scientifically computed equilibrium exchange rate. However, over the last two and a half years, the leu has evolved in a stable manner, with some periods of even upward trends, helped by a sound banking policy implemented since April 2016 onwards.

PPP in Simplified Versions

From the above, it was quite clear that while the PPP's theoretical fundaments were not disputed, the practical methodology of implementation has remained unresolved yet. Over the last three decades of transition, many standard products were suggested as representative and useful for the utilisation of the PPP (gas for cars, the simple hen egg, etc.). Under the current context, we believe that the gas for cars is the most adequate standard product, although its pump price is strongly influenced by the tax policy of each country. The current prices for this product confirm the actual exchange rate leu/sterling pound. Meanwhile the economic practice has resorted to a much more simplified instrument, namely to compare the respective prices of another standard product such as the BigMac hamburger sold by McDonald's since 1967 in 36,000 de restaurants in over 100 countries, amongst which the countries in transition as well.

The prestigious magazine The Economist (January 2019) even published an index in this respect, but of course this model is also subject to criticism. For instance, in Russia the hamburger price recently decreased by 15% which is evidently distorting the result of the comparison.

According to this index, the rouble is under-valued against the dollar. More generally, the under-valued currencies tend to appreciate (and vice-versa) during longer periods (some 10 years) in order to reach their equilibrium level, a fact which could be used as a prognosis factor in forecasting the future evolution of a certain currency.

However, on such long intervals of time many exogenous factors could interfere, which make this simplified method even less useful. The more complex model propose above could be updated to the XXI-st century conditions, especially now that the collections of the local prices has become much easier in internet era under which sign we are currently living. Even not perfect, the degree of accuracy of the model is the highest as compared to the other methods and in this case the accuracy represents its most valuable feature.■

Chestiunea cursurilor de schimb a fost, este şi va continua să fie un subiect complex şi de mare actualitate datorită implicaţiilor majore pe care acestea le au în viaţa economică, bancară, antreprenorială şi/sau personală a oamenilor obişnuiţi. Stabilirea raporturilor valorice dintre diferite monede este în zilele noaste apanajul băncilor centrale şi comerciale şi al burselor de valori. Modul în care evoluează diferite monede în raport cu altele pare de cele mai multe ori haotic şi în mod sigur aproape imposibil de prevăzut. Acest simplu fapt conferă cursului de schimb o adevărată aură mistică.

Baze teoretice solide - Probleme practice persistente

Economişti de renume mondial, organisme financiare internaţionale, burse de valori, analişti de cele mai diverse orientări şi practici etc. au încercat de-a lungul secolelor să surprindă esenţa mecanismelor de formare şi mai ales modul în care evoluează aceste cursuri. Nu toţi au înregistrat succes, având în vedere complexitatea acestei sarcini aproape „imposibile”.

În primul rând, cursul de schimb de echilibru ridică problema nivelului corespunzător care trebuie atins şi/sau menţinut în viaţă de zi cu zi şi mai ales în cazul acelor state care îşi pregătesc monedele pentru a deveni pe deplin convertibile (atât la contul curent, cât şi la contul de capital). În mod aparent, cel mai uşor răspuns pentru această problemă a fost dat cu mult timp în urmă când un concept devenise la modă în perioada interbelică şi anume Paritatea Puterilor de Cumpărare (PPC) sau Purchasing Power Parity (PPP) (vezi G. Cassel, La monnaie et le change après 1914, Girard, Paris, 1923). Problema părea rezolvată, dar ulterior s-a dovedit că aceasta era doar o aparenţă.

În practică, utilizarea PPC pentru ţările în tranziţie de la economii centralizat planificate către cele de piaţă a fost şi continuă să fie aproape imposibilă. Simplul fapt că cele mai multe din aceste ţări au avut preţurile interne distorsionate pe perioade lungi de timp (decenii în cele mai multe cazuri) a fost primul şi cel mai insurmontabil obstacol în identificarea nivelului corect al cursului de schimb. Apoi, în al doilea rând, fostele ţări CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc - desfiinţat după 1991) au avut şi preţurile externe pentru comerţul intra-CAER la fel de distorsionate ca şi cele interne. Acest lucru a fost cu atât mai important cu cât ponderea comerţului intra-CAER exprimat în fosta “rublă transferabilă” (moneda de cont artificial supraevaluată a CAER, abandonată odată cu desfiinţarea CAER) a fost mai mare. Ediţia 1991 a publicaţiei FMI World Economic Outlook menţiona că în 1990 între 25 şi 40% din exporturilor din fosta Cehoslovacie, Ungaria, Polonia, România şi fosta Uniune Sovietică erau destinate unor parteneri din fostele ţări CAER. Cazul Bulgariei care avea această pondere de circa 70% merită probabil o menţiune specială.

În aceste condiţii, mulţi economişti şi decidenţi economici din ţările în tranziţie (şi din ţările dezvoltate) şi-au dat seama repede că aflarea răspunsului corect în legătură cu nivelul cursului era o chestiune de durată. Între timp, au fost adoptate politici care vizau cursuri de schimb flexibile, dar imediat au apărut fluctuaţii largi de cursuri. Când şi cum se va stabiliza acest proces a rămas o întrebare deschisă pentru o perioadă lungă. Sunt însă dubii, în prezent, că în cazul ţărilor în tranziţie, modificările cursurilor de schimb au impactul pe care îl prezintă şi justifică teoria economică, respectiv, că o depreciere a unei monede stimulează în anumite condiţii exporturile şi restricţionează importurile. Ceea ce trebuia rezolvat cu prioritate în cazul acestor ţări a fost eliminarea marilor „ne-alinieri” ale cursurilor şi ale preţurilor interne. Planurile Poloniei pentru o devalorizare anticipată, controlată şi pe cât posibil uniformă a zlotului (anunţate pe 15 octombrie 1991) vorbeau în perioada de început a tranziţiei de la sine despre ceea ce era necesar de întreprins în vederea alinierii cursurilor nominale cu cele de echilibru. Între timp, Polonia a fost singura ţară care a reuşit să încheie în septembrie 2018 procesul de tranziţie la o economie de piaţă, fiind re-clasificată în statisticile internaţionale şi inclusă în grupul ţărilor OECD. Însă în celelalte multe alte ţări în tranziţie procesul continuă.

Cazul fostei ruble sovietice a fost, de asemenea, foarte ilustrativ din acest punct de vedere. Privind retrospectiv, se cunoaşte că primii paşi de devalorizare a unei ruble supra-evaluate au fost făcuţi la începutul anilor 1990. Pieţele financiare şi analiştii au fost şocaţi când fosta Uniune Sovietică a acceptat că rubla va trebui să fie devalorizată la nivelul de 6 - 10 ruble/dolar, mai ales că acest lucru se întâmpla după decenii de cursuri de schimb rigide şi supra-evaluate. Au urmat apoi perioade deosebit de convulsionate din istoria rublei, iar aceasta a fost cotată la 5569 ruble/dolar la finele anului 1996. Ca şi alte ţări (România, Ucraina etc.), Rusia şi-a re-denominat rubla în 2008 prin tăierea a trei zerouri şi schimbarea codului.

În prezent, rubla Federaţiei Ruse este cotată de Banca Centrală la 67,1920 ruble/dolar (15 ianuarie 2019), comparativ cu 33,2386 ruble/dolar cu cinci ani în urmă. Chiar şi în această situaţie, problema nivelului cursului de echilibru rămâne deschisă. Cel mai probabil, aceasta se va rezolva numai atunci când climatul politic şi social, pe de o parte, şi dezvoltarea economică, pe de altă parte, vor intra pe un făgaş normal. Pe un plan mai general, această situaţie este valabilă şi pentru marea majoritate a ţărilor în tranziţie. O analiza de la caz la caz se impune într-o lume economică, politică şi socială extrem de diversă.

Teoria şi practica prognozării evoluţiei cursului leului - Cazul României

Deşi cursul de schimb în perioada de tranziţie a României la o economie de piaţă este unul dintre subiectele cele mai dezbătute în mass-media românească, problema a fost insuficient tratată din punct de vedere teoretic. Literatura economică românească nu dispune, în prezent, de o fundamentare teoretică exhaustivă a conceptului de PPC. Teoreticienii şi practicienii români nu au putut răspunde cu deosebită acurateţe la întrebarea: care ar fi trebuit să fie nivelul cursului de schimb al leului determinat în mod ştiinţific? Aceasta a fost cauza unor situaţii deosebit de periculoase din România în anii ’90 în care opiniile speculative primau. Era evident că cei care făceau acele afirmaţii nu dispuneau de calcule fundamentate ştiinţific. Banca Naţională a României (BNR) trebuia să dezmintă public asemenea afirmaţii. Din păcate, nici BNR nu a putut/nu oferea o fundamentare ştiinţifică a cursului şi/sau a evoluţiei acestuia pe termen scurt sau mediu. Consecinţele negative ale acestor adevărate jocuri de-a “prognoza-dezminţirea” erau evidente. Cursul de schimb al leului nu mai asculta de nicio legitate economică şi începea “goana după dolari”, singura moneda de refugiu în care exista încredere deplină. “Dolarizarea” (şi mai apoi tendinţa de a economisi/împrumuta în Euro) economiilor multor ţări (România, Bulgaria, Serbia, Macedonia (redenumită în curând Macedonia de Nord), Republica Moldova, Ungaria etc.) a fost trăsătura de bază reflectată în structura deţinerilor băneşti ale populaţiei, precum şi în preferinţele de împrumut ale companiilor şi/sau ale populaţie de la băncile comerciale.

În aceste condiţii, întrebările de genul: cât ar trebui să fie cursul real sau cum va evolua cursul anul viitor sau în perspectiva următorilor 2-3 ani, au rămas fără răspuns. Fără pretenţia de a da un răspuns definitiv la prima întrebare, şi anume cât ar trebui să fie cursul real, am sugerat încă din 1997 un model care ar fi trebuit studiat de practicienii băncii centrale. Modelul respectiv implica studii amănunţite, dar în final ar fi putut să ofere baza de fundamentare a unui anumit nivel al cursului. În esenţă, modelul se baza pe aplicarea practică a teoriei PPC în care preţurile cu amănuntul pentru un coş selectiv de produse dintr-o anumită ţară sunt comparate cu preţurile produselor similare dintr-o ţară dezvoltată, folosind modelul prezentat în Tabelul 1. Acesta prezintă, exemplificativ, câteva dintre preţurile unor produse din România, comparativ cu cele ale produselor similare din Anglia. Problema a fost că nu toate produsele din cele două ţări comparate sunt identice. De fapt, aceasta a fost şi continuă să rămână una dintre obiecţiile fundamentale care sunt aduse acestei teorii şi anume că fundamentele teoretice corecte sunt greu de calculat sau justificat în practică. Răspunsul la această obiecţie justificată îl poate oferi, în cadrul modelului propus, coloana coeficienţilor de corecţie, dar introducerea acestora implică un risc ridicat de manipulare. Alte observaţii în legătură cu modelul propus erau şi mai sunt încă legate de cererea şi oferta de valută (inclusiv de nivelul rezervelor internaţionale şi de aur), nivelul dobânzilor, obiceiurile de consum, tradiţii, structurile economice, nivelul şi dinamica remitenţelor etc., aspecte care nu sunt cuantificate de model decât indirect. Acestea sunt, într-adevăr, chestiuni care trebuie bine cuantificate în implementarea modelului. În esenţă, modelul propus este însă o metodă pur şi simplu, dar pentru ţările în tranziţie orice metodă este de preferat unor afirmaţii speculative.

Cazul Republicii Moldova

Cazul Moldovei a fost şi mai ilustrativ în ceea ce priveşte utilitatea acestei metode. Leul moldovenesc a fost introdus pe 29 noiembrie 1993 la un curs stabilit printr-un act administrativ de MD lei 3,85/dolar, în baza Hotărârii nr. 1 din 24 noiembrie 1993 a Guvernului Republicii Moldova. Bazat pe rezultatele bune în implementarea reformelor, leul a reuşit să rămână stabil în primii 5 ani de la punerea sa în circulaţie în jurul valorii de 4,50 - 4,70 lei/dolar, dar marea criză financiară din 1998 a arătat clar că acest curs de început nu era cursul de echilibru.

Evoluţia ulterioară a leului a fost sub semnul lipsei rezervelor valutare, al preţurilor interne distorsionate din perioada sovietică şi a structurii economiei moldoveneşti, în care potenţialul industrial al ţării era concentrat în Transnistria (fiind de facto în afara controlului autorităţilor de la Chişinău). Au urmat apoi marile scandaluri financiare (spălarea banilor din Federaţia Rusă prin băncile moldoveneşti, marea fraudă bancară de un miliard de dolari etc.). În aceste condiţii, moneda s-a depreciat puternic până la nivelul maxim de 24,01 lei/EUR care a fost înregistrat pe 18 februarie 2015.

Aceasta a arătat fragilitatea unei monede tinere care a făcut cu greu faţă condiţiilor economice şi bancare, interne şi externe, şi care în plus nu a beneficiat din start de un curs de schimb de echilibru fundamentat ştiinţific. În ultimii doi ani şi jumătate, leul a evoluat însă stabil, în unele perioade chiar pe un trend de apreciere, ajutat de o politică bancară sănătoasă implementată după aprilie 2016.

PPC în Variante Simplificate

Prin urmare, rezultă că dacă fundamentele teoretice ale PPC nu au fost disputabile, metodologia practică de aplicare a rămas încă nefundamentată. De-a lungul celor trei decenii de tranziţie, mai multe produse standard au fost sugerate ca fiind reprezentative şi utile pentru utilizarea PPC (benzina, banalul oul de pasăre etc.).

În contextul actual, considerăm că benzina este cel mai potrivit produs standard, deşi preţul la pompă este puternic influenţat de politica de taxare a fiecărei ţări. Preţurile curente la acest produs confirmă actualul curs leu/lira sterlină. Între timp însă, practica economică a recurs la un instrument mult mai simplificat şi anume acela al comparării preţurilor unui alt produs standard, cum ar fi hamburger-ul Big Mac oferit de McDonald’s din 1967 în 36000 de restaurante în peste 100 de ţări, inclusiv şi în ţările aflate în tranziţie.

Prestigioasa revistă The Economist (ianuarie 2019) publică chiar un index în acest sens, dar şi acest model este bineînţeles criticabil. De exemplu, în Rusia preţul hamburgerului a scăzut recent cu 15% ceea ce distorsionează rezultatul comparaţiei în mod evident.

După acest index, rubla este sub-evaluată faţă de dolar. În general, monedele sub-evaluate tind să se aprecieze (şi invers) în perioade mai lungi (circa 10 ani) pentru a reveni la nivelul de echilibru, ceea ce poate servi drept element de prognoză în anticiparea viitoarei evoluţii a unei anumite monede.

Dar în asemenea intervale de timp foarte mulţi factori exogeni pot interveni, ceea ce face această metodă simplificată şi mai puţin utilizabilă. Modelul mai complex propus mai sus poate fi revitalizat la condiţiile secolului XXI, mai ales că procesul de colectare a preţurilor locale a fost facilitat semnificativ în era internetului sub semnul căruia trăim în prezent. Chiar dacă nu este perfect, gradul de acurateţe al modelului este însă cel mai mare faţă de celelalte metode, iar în acest caz acurateţea reprezintă cea mai valoroasă trăsătură a sa.■

Aurica Doina a preluat funcţia de Director Executiv al Biroului National al Asiguratorilor de Autovehicule din Moldova (BNAA) la 17 ianuarie 2019. Cu o experienţă solidă în domeniul asigurărilor, de comun cu Consiliul de Administraţie al BNAA, Aurica Doina are ca obiectiv să asigure continuitatea strategiei de activitate stabilită în procesul de monitorizare în acord cu partenerii externi. În acelaşi timp, principala sa misiune coincide cu mari provocări, în condiţiile în care programul instituţional strategic enunţat de autoritatea de supraveghere (CNPF) este dedicat în mare măsură reformei în asigurări prin alinierea sectorului la standardele regimului Solvency II. Ce presupune această perioadă de tranziţie şi care sunt provocările mandatului reprezintă principalele teme abordate de noul director executiv al BNAA, Aurica Doina, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei Profit.

Profit: Dnă Doina, aveţi un mandat cu perioadă determinată de trei ani. Ce v-aţi propus să realizaţi în perioada următoare? Care sunt priorităţile Dvs. pe parcursul acestui mandat?

Aurica Doina: Activitatea BNAA la nivel naţional şi internaţional include o mare diversitate de activităţi extrem de complexe. Toate sunt, însă, orientate într-o singură direcţie: asigurarea continuităţii.

Pe termen scurt, mă refer la procesul de monitorizare strictă de către Consiliul Birourilor „Carte Verde” de la Bruxelles, creşterea încrederii şi implementarea integrală a măsurilor necesare pentru menţinerea BNAA în calitate de membru cu drepturi depline în Sistemul Internaţional de Asigurări „Carte Verde”. Aceste măsuri sunt necesare pentru a facilita transportul transfrontalier al cetăţenilor Republicii Moldova şi de a procura asigurarea „Carte Verde” fără restricţii când vor călători în străinătate.

Priorităţile pe termen lung se referă la dezvoltarea continuă a relaţiilor de cooperare cu Birourile Naţionale membre în Sistemul „Carte Verde” din 47 de ţări din Europa, Africa de Nord şi Orientul Mijlociu, pentru a proteja asiguraţii şi victimele accidentelor rutiere provocate de traficul rutier internaţional. De asemenea, îmi propun o activitate eficientă şi aş dori mai multă comunicare şi transparenţă în activitatea BNAA.

Profit: Obiectivul principal al BNAA în ultimii ani a fost restabilirea încrederii pe plan extern. Astăzi putem vorbi de o încredere deplină a partenerilor externi pentru BNAA din Moldova? Pe ce se bazează această încredere?

Aurica Doina: Bineînţeles, Consiliul Birourilor de la Bruxelles a acordat un credit de încredere în anul 2016 când a decis revocarea deciziei de suspendare a BNAA din Sistemul „Carte Verde”. Prin măsuri concrete, asigurătorii au majorat garanţia externă în mărime de 4,25 mil. euro, au lichidat datoriile formate la achitarea despăgubirilor de asigurare pentru poliţele „Carte Verde” şi au realizat consolidarea financiară a activităţii BNAA. La nivel de Guvern şi autorităţi competente au fost operate modificări legislative şi acordate garanţii de responsabilitate privind faptul că BNAA va activa în strictă conformitate cu prevederile Regulamentului General al Sistemului „Carte Verde”.

Încrederea în cadrul Sistemului „Carte Verde” se bazează pe garantare financiară reciprocă între Birourile Naţionale, iar încrederea reciprocă şi stabilitatea financiară reprezintă pilonii de susţinere şi buna funcţionare a acestui sistem.
Actualmente, domeniile prioritare de acţiune şi atenţie ale BNAA se referă la îndeplinirea angajamentelor faţă de partenerii de la Bruxelles şi continuarea eforturilor de dezvoltare eficientă şi calitativă.

Profit: Aplicarea procedurii de monitorizare din partea Consiliului Birourilor de la Bruxelles, calitate menţinută până în prezent, durează o perioadă de circa 17 ani. Moldova a trecut deja prin măsura de suspendare de două ori, în anul 2002 şi în 2015. Este posibil ca BNAA să iasă din procesul de monitorizare în viitorul apropiat?

Aurica Doina: După cum am menţionat deja, pentru ca BNAA să obţină încredere deplină, este necesar să demonstrăm stabilitatea financiară a asigurătorilor emitenţi de asigurarea „Carte Verde”, să menţinem contractul comun de reasigurare şi garanţia financiară externă, care actualmente constituie 4,25 mil. euro, să avem o bună cooperare cu Birourile Naţionale în procesul de regularizare şi achitare a daunelor şi alte măsuri pentru a asigura buna funcţionare a acestui sistem. Anul 2019 este un an decisiv pentru a implementa Planul de acţiuni agreat de partenerii de la Bruxelles şi de a  menţine BNAA în calitate de membru cu drepturi depline în Sistemul Internaţional de asigurări „Carte Verde”, şi mai puţin contează faptul dacă se va extinde din nou termenul de monitorizare. Monitorizare înseamnă că mai avem rezerve, mai multă disciplină şi trebuie să tindem spre îmbunătăţire continuă.

Profit: Aţi activat în calitate de vicepreşedinte al CNPF, în competenţa căreia se include reglementarea şi supravegherea pieţei de asigurări. În ce măsură, cooperarea cu această instituţie  este importantă pentru a menţine BNAA în Sistemul „Carte Verde”?

Aurica Doina: Asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA) deţine o pondere semnificativă în structura actuală a pieţei de asigurări. Începând cu anul 2007, sectorul RCA a parcurs o reformă complexă, cu impact pozitiv asupra asigurătorilor şi asiguraţilor.

Mă refer la implementarea mecanismelor introduse de Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, aplicarea începând cu anul 2008 a metodologiei de calcul al primei de asigurare de bază şi al coeficienţilor de rectificare pentru asigurarea RCA, realizarea practică din anul 2008 a sistemului de reduceri şi de majorări ale primei de asigurare RCA acordate în funcţie de istoricul daunelor, punerea în aplicare în anul 2012 a Sistemului informaţional automatizat de stat RCA Data şi alte progrese importante.

Rolul autorităţii de supraveghere rămâne şi în continuare să asigure stabilitatea activităţii de asigurare şi apărarea drepturilor asiguraţilor. În contextul menţinerii BNAA în Sistemul „Carte Verde”, acest rol, de asemenea, constă în asigurarea cooperării în vederea implementării angajamentelor faţă de partenerii de la Bruxelles şi, în mod special, supravegherea capacităţii de plată a BNAA şi stabilitatea financiară a asigurătorilor licenţiaţi în vederea emiterii asigurării Carte Verde.

Profit: Anul 2019 aduce multe provocări pentru piaţa de asigurări, care se referă inclusiv şi la politica tarifară a asigurării RCA. În ce măsură va influenţa asigurătorii aceste modificări legislative?

Aurica Doina: Într-adevăr, anul curent va fi marcat de aplicarea unor reglementări cu influenţă directă asupra activităţii asigurătorilor. Din 1 iulie 2019, primele de asigurare de bază şi valoarea coeficienţilor de rectificare aferenţi asigurării obligatorii de răspundere civilă auto internă şi externă se vor stabili de către asigurători în baza calculelor efectuate în conformitate cu metodologia unică, aprobată de autoritatea de supraveghere.

Din experienţa unor ţări europene, precum Cehia şi Ungaria, liberalizarea treptată a tarifelor RCA a amortizat în timp şi pe etape concrete, efectele de destabilizare a sectorului RCA. În acelaşi timp, asigurătorii trebuie să fie pregătiţi pentru o altfel de competiţie, care poate crea turbulenţe semnificative şi drept consecinţă pot suporta pierderi.

Dar în ce măsură este pregătită piaţa pentru liberalizarea treptată a tarifelor, vom putea discuta în detaliu după publicarea actelor normative ale CNPF şi a pachetului de măsuri aferente perioadei de tranziţie şi de excludere a riscurilor de destabilizare a pieţei. După părerea mea, este necesar de analizat în detaliu acest termen, în funcţie de nivelul de pregătire a pieţei şi după caz, de extins sau nu acest termen.

Profit: Referitor la liberalizarea treptată a tarifelor RCA, acest proces poate provoca acumularea primelor de asigurare diminuate şi nejustificat reduse. Cum estimează asigurătorii  riscurile, în mod special cei care emit asigurarea „Carte Verde”?

Aurica Doina: Această întrebare nu a fost pusă în discuţie la BNAA, dar consider că este necesară o abordare foarte prudentă şi nu exclud că vor fi necesare şi măsuri de intervenţie din partea autorităţii de supraveghere. Din discuţiile actuale cu unii asigurători, priorităţile interne în activitatea acestora se referă la evaluarea activităţii curente de asigurare, care poate fi influenţată de reglementările recente ce se referă la elaborarea propriilor regulamente interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, de intrarea în vigoare a reducerii  tarifelor RCA, de noile condiţii de raportare şi alte aspecte ale activităţii de asigurare.

Bineînţeles, că pe termen scurt, planificăm să avem discuţii cu autoritatea de supraveghere pentru a identifica riscurile aferente liberalizării treptate a tarifelor RCA.

Profit: Printre membrii BNAA se numără companii mari, care au o situaţie financiară stabilă pentru a-şi îndeplini integral obligaţiile de plată, precum şi companii cu unele rezerve la acest capitol. Ce părere aveţi despre opinia unor asigurători care consideră că doar cele mai bune companii trebuie să emită poliţa de asigurare „Carte Verde”?

Aurica Doina: Pentru a răspunde la această întrebare revin la progresele calitative înregistrate de reformele implementate pe piaţa asigurărilor, în mod special de creşterea cerinţelor de capital, aplicarea regimului de formare a rezervelor şi de calcul a solvabilităţii ce a condus la consolidarea financiară a asigurătorilor. Aplicarea practică a celor menţionate a redus numărul companiilor de asigurare, activitatea cărora nu s-a conformat prevederilor legislaţiei. Suntem la o nouă etapă de reforme, care va stabili cerinţe mult mai severe de supraveghere a pieţei de asigurări.

Fiecare asigurător trebuie să determine eventualele consecinţe şi să acţioneze, luând toate măsurile de a asigura stabilitatea financiară şi de a respecta condiţiile de licenţiere. Pentru companiile emitente a poliţei de asigurare „Carte Verde”, nouă la număr, riscul de excludere din sistemul internaţional „Carte Verde” poate avea consecinţe dezastruoase pentru activitatea ulterioară. Ca concluzie, condiţia de bază este stabilitatea financiară pentru a onora integral şi la timp plata daunelor, precum şi de a respecta  garanţia financiară externă şi alte condiţii.

Profit: Care sunt sarcinile înaintate de companiile de asigurări membre ale BNAA la alegerea Dvs. în funcţia de director executiv?

Aurica Doina: Reiterez că, principala sarcină se referă la implementarea Planului de acţiuni agreat de partenerii de la Bruxelles pentru a menţine BNAA în calitate de membru cu drepturi depline în Sistemul Internaţional de Asigurări „Carte Verde”. În acelaşi timp, pe lângă obiectivele statutare de gestiune eficientă a fondurilor deţinute de BNAA au fost menţionate şi probleme actuale, precum comunicarea pe chestiuni ce vizează piaţa asigurărilor în ansamblu, inclusiv impactul de reglementare.

Profit: Conform datelor Poliţiei de Frontieră în anul 2016 poliţa de asigurare „Carte Verde” era unul dintre cele mai falsificate documente de călătorie. Care este situaţia în prezent?

Aurica Doina: Cu toate că statisticile oficiale ale BNAA înregistrează o descreştere a numărului de cazuri cu poliţe „Carte Verde” false, acest fenomen de fraudă pe segmentul „Carte Verde” rămâne în atenţia BNAA, deoarece are impact negativ atât la nivel naţional, cât şi internaţional.  Organele de anchetă instrumentează circa 150 de dosare penale, inclusiv unele se află în instanţa de judecată. Pe fiecare caz BNAA achită daunele, iar ulterior înaintează acţiuni de regres împotriva şoferului care circulă în străinătate cu o poliţă de asigurare falsă şi este vinovat de pagubele produse, pentru a recupera de la acesta daunele achitate. Fiecare conducător auto trebuie să conştientizeze faptul că procurarea poliţei de asigurare se face doar în puncte de vânzare autorizate şi să fie înregistrată în sistemul informaţional RCA Data. Iar în caz, că în cunoştinţă de cauză acceptă un caz de falsificare sau modifică ilegal datele din poliţa de asigurare, poate fi atras la răspundere penală şi recuperarea integrală a daunelor.

Profit: Ce măsuri se întreprind? Planificaţi să înaintaţi modificări şi completări de legislaţie?

Aurica Doina: În mod obligatoriu, fiecare caz de fraudă pe segmentul RCA şi „Carte Verde” se documentează şi se înaintează spre examinare organelor de anchetă. Referitor la modificări şi completări de legislaţie, bineînţeles, analizăm fiecare caz în parte, studiem practica altor state şi după caz, înaintăm propunerile de rigoare. La fel şi cu privire la cadrul legal în domeniul asigurării de răspundere civilă auto, analizez situaţia curentă şi văd priorităţile asigurătorilor, e nevoie de puţin timp.

Profit: Care sunt rezultatele anului 2018 pentru segmentul RCA şi „Carte Verde”? Ce prognoze se aşteaptă în anul 2019?

Aurica Doina: Volumul primelor de asigurare pe segmentul asigurării de răspundere civilă auto internă şi externă a înregistrat o creştere nesemnificativă, cu 9,7 mil. lei şi, respectiv, 11,6 mil lei. Anul 2019 a început cu aplicarea reducerilor la primele de asigurare cu circa 15%.

Profit: Anul 2019 este un an cu multe provocări pentru asigurători. Ce mesaj aţi vrea să le transmiteţi în acest context?

Aurica Doina: Pentru a face faţă provocărilor consider că fiecare asigurător trebuie să organizeze un sistem intern de management al riscului şi să intervină indiscutabil în orice situaţie care ar putea avea influenţe negative, fie de ordin financiar sau de imagine. Şi, desigur, să depună eforturi pentru a menţine BNAA în calitate de membru cu drepturi depline în Sistemul Internaţional de Asigurări „Carte Verde”.■

Decizia fondului de investiţii Doverie Holding AD din Bulgaria de a achiziţiona 63,89% din acţiunile băncile comerciale Moldindconbank (MICB) este un sfârşit logic al unui proces complicat. Banca Naţională a Moldovei (BNM), care la 22 ianuarie a permis Doverie United Holding AD să procure acţiunile MICB, a început acest proces în anul 2016, când a iniţiat acţiuni menite să asigure transparenţa acţionarilor în cele mai mari trei bănci din ţară. În cazul MICB, unde pachetul de acţiuni blocate a fost de peste 50%, BNM a aplicat regimul de intervenţie timpurie. Celelalte două bănci sistemice, Victoriabank şi Moldova-Agroindbank, au fost achiziţionate de investitori strategici la 16 ianuarie şi, respectiv, 2 octombrie 2018. Acum, acest proces este finalizat şi la MICB, cea de-a treia bancă sistemică din RM cu o cotă de piaţă de 20%.

La moment, putem spune că cele mai mari instituţii financiare din ţară, cu o cotă totală de piaţă de peste 60%, au trecut prima etapă de însănătoşire, care este şi cea mai importantă. Acţionarii şi clienţii acestor bănci pot răsufla uşuraţi, deoarece acum procedura de însănătoşire trece la o nouă etapă, una mai puţin vizibilă, dar nu mai puţin importantă - cea de dezvoltare sustenabilă a băncilor. Putem afirma că, în mare parte, schimbările deloc simple, dar necesare, au rămas în urmă. Rezultatele acestor schimbări demonstrează că BNM a făcut faţă obiectivului de consolidare şi stabilizare a sistemului bancar, în special prin atragerea investitorilor strategici străini în acţionariatul băncilor moldoveneşti. Atunci când ne referim la transparenţa investitorilor care devin acţionari ai băncilor din RM este important să ţinem cont de mărimea pieţei în care acestea activează. Oricât de bună ar fi o bancă, iar MICB este o bancă bună, piaţa pe care aceasta activează este destul de mică.

Marele corporaţii financiare manifestă un interes sporit faţă de pieţele mari, dar nu şi faţă de cele mici. Anume din acest considerent, avem ceea ce avem. În aprilie se va împlini un an de când acţiunile MICB au fost scoase la vânzare. Au existat investitori care au manifestat interes faţă de MICB, iar unii chiar au analizat situaţia financiară a băncii cu scopul achiziţionării. Totuşi, fondul de investiţii Doverie United Holding AD este primul investitor străin care şi-a manifestat interesul real de a procura acest pachet de acţiuni şi a obţinut de la BNM permisiunea prealabilă. Potrivit legislaţiei, dacă pachetul de acţiuni de 63,89% al MICB nu va fi vândut până în aprilie, atunci el va trebui divizat în pachete mai mici, iar preţul acţiunilor se va micşora.

În acest caz, sunt posibile două scenarii: acţiunile băncii ar putea fi procurate de micii acţionari sau acestea ar putea fi anulate, iar licenţa băncii retrasă. Este de la sine înţeles că niciunul dintre aceste scenarii nu este benefic nici MICB şi celor 36% din acţionarii rămaşi, nici BNM şi nici Republicii Moldova care are nevoie de un sistem bancar stabil şi consolidat. Într-un interviu acordat redactorului-şef al revistei Profit, Alexandru Tanas, Victor Cibotaru, care de pe data de 2 ianuarie curent deţine funcţia de administrator temporar al MICB (în trecut a fost prim-vicepreşedinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank), a relatat despre procesul de însănătoşire a băncii în condiţiile de intervenţie timpurie, precum şi despre importanţa achiziţionării pachetului de control al băncii de către Doverie United Holding AD.

Profit: Dle Cibotaru, procesul complex de însănătoşire al MICB, de atragere a unui investitor strategic şi astfel de soluţionare a problemei transparenţei acţionariatului se apropie de sfârşit. În calitate de participant activ la acest proces, cum aţi caracteriza importanţa şi utilitatea lui pentru MICB?

Victor CIBOTARU: De la bun început, aş vrea să spun că e bine tot ce se termină cu bine. La 20 octombrie 2016, când BNM a introdus regimul de intervenţie timpurie la MICB, multe lucruri nu erau clare, dar cel mai important, nu era clară finalitatea procesului iniţiat. La acel moment, BNM nu avea tabloul complet al situaţiei reale în bancă. Deşi existau rapoarte de audit extern, opiniile privind situaţia reală erau diferite. Din acest considerent, atunci când a fost introdusă intervenţia timpurie, era evident că BNM trebuia, cu ajutorul administratorilor săi, să înţeleagă câteva lucruri de principiu.

În primul rând, care este situaţia reală în cadrul MICB. În al doilea rând, să implementeze o serie de măsuri urgente care să întărească părţile bune în activitatea băncii şi să reducă la minimum riscurile legate de aspectele slabe.

Dar al treilea şi cel mai important lucru era să propună o ieşire din situaţia în care se afla banca la acel moment.

Desigur, la început, majoritatea celor implicaţi, dacă nu chiar toţi, credeau că o soluţie acceptabilă va fi găsită mult mai rapid. Totuşi, dat fiind situaţia reală în cadrul băncii, pe piaţă, în RM şi în ţările din regiune, a fost nevoie de mai mult de doi ani pentru a realiza toate acţiunile iniţial planificate pentru un an.

Profit: Acum, când există un potenţial cumpărător pentru cele 63,89% din acţiunile MICB, credeţi că puteţi respira uşurat şi spune: „Din fericire, tot ce a fost mai dificil a rămas deja în urmă?”

Victor CIBOTARU: Desigur, acum toţi administratorii temporari pot respira uşurat. În primul rând, deoarece există un rezultat concret al unui proces foarte important pentru MICB care se apropie de sfârşit. Iar aprecierea dată acestui proces este, după părerea mea, una dintre cele mai bune care ar putea fi obţinută.

Profit: Au existat şi alţi investitori care au manifestat interes faţă de cele 63,89% din acţiunile Moldindconbank?

Victor CIBOTARU: Vă pot spune că numărul lor a fost mai mic decât ne-am fi dorit. În opinia mea, cauzele nu ţin doar de bancă sau de situaţia din RM, ci mai degrabă de situaţia economiei globale şi mai ales de cea a sistemului financiar mondial la acest moment. Toţi cei care au tangenţă cu economia şi citesc pe Internet comentarii despre criza financiară din 2009, comentarii în care experţii discută dacă criza a luat sfârşit sau dacă aceasta mai poate încă avea un impact negativ asupra economiei globale, înţeleg foarte bine situaţia de pe piaţă. În acelaşi timp, se discută şi despre posibilitatea unei noi crize financiare. Iar ţinând cont de faptul că numărul instituţiilor financiare este în scădere atât la nivel global, cât şi regional, este clar că marii jucători de pe piaţa financiară nu manifestă o dorinţă foarte mare de a achiziţiona noi active.

Pe de altă parte, nu putem spune că nu a existat niciun interes faţă de cele 63,89% din acţiunile băncii. Unii investitori chiar au efectuat o analiză detaliată a situaţiei financiare a Moldindconbank. Astăzi, însă, noi cunoaştem că Doverie United Holding AD din Bulgaria este primul potenţial investitor, care a obţinut permisiunea prealabilă a BNM pentru achiziţionarea acestui pachet de acţiuni.

Profit: Totuşi, teoretic, este posibil ca atunci când acţiunile băncii vor fi scoase la licitaţie să apară şi alţi investitori care să se lupte pentru ele, propunând un preţ mai mare?

Victor CIBOTARU: Nu cred că are rost să discutăm despre lucruri teoretice. Este mult mai bine să ne axăm pe fapte concrete. Dacă asemenea investitori vor apărea, noi vom afla despre ei. Din acest considerent, astfel de speculaţii arată ca ghicitul în cafea. Nu este corect ca un lucrător al sectorului bancar să le facă.

Profit: Ce puteţi spune despre fondul Doverie Holding AD din punctul de vedere al emitentului acţiunilor scoase la vânzare?

Victor CIBOTARU: Consider că la moment putem vorbi obiectiv şi cu argumente despre câteva aspecte importante care caracterizează pozitiv fondul Doverie United Holding AD.

Primul aspect este legat de faptul că investitorul vine dintr-o ţară membră a UE.
În al doilea rând, acest investitor este prezent pe piaţă de mai mult timp. Nu este o companie creată de ieri sau alaltăieri.  

În al treilea rând, Doverie United Holding AD este o companie ale cărei acţiuni sunt cotate la Bursa de Valori din Bulgaria, lucru care vorbeşte despre transparenţa ei. Consider că aceste aspecte sunt suficiente pentru a considera Doverie United Holding AD drept un investitor care merită să achiziţioneze pachetul de control al Moldindconbank.

Profit: Cât de mult coincid intenţiile investitorului străin cu sarcinile care au fost puse în faţa MICB în octombrie 2016 de colectivul băncii, de BNM şi de stat?

Victor CIBOTARU: În opinia mea, situaţia este mai simplă dacă ne referim la reprezentanţii managementul superior care au în prezent statutul de administratori temporari - membrii Consiliului de administrare şi cei ai Comitetului de conducere al băncii.

Administratori temporari au fost numiţi în funcţie de BNM, iar din această cauză nu pot fi văzuţi ca parte a componentei comerciale în activitatea băncii. Noi am activat ca nişte soldaţi, a căror sarcină a fost de a păstra această instituţie, a îmbunătăţi situaţia şi calitatea serviciilor şi a creşte valoarea ei. Dar cel mai important lucru este de a transmite banca, la momentul potrivit, în mâinile unui investitor strategic sigur.

Cât priveşte colectivul Moldindconbank, desigur, acesta îşi doreşte ca banca să fie achiziţionată de un investitor care nu doar va majora salariile, dar care va dezvolta banca şi îi va îmbunătăţi rezultatele financiare în conformitate cu legislaţia în vigoare şi normele stabilite de BNM.

Din acest punct de vedere, investitorul din Bulgaria corespunde tuturor cerinţelor şi doleanţelor BNM.

În urma întâlnirilor şi discuţiilor pe care le-am avut cu reprezentanţii fondului din Bulgaria, îmi permit să afirm că acest investitor poate aduce multă valoare adăugată activităţii Moldindconbank, atât în procesul de administrare a băncii, cât şi sistemului său informaţional, modernizarea produselor bancare şi procesului de administrare a riscurilor.

Fondul Doverie United Holding AD, care nu activează direct pe piaţa financiară, dispune de o echipă profesionistă de experţi financiari şi bancheri, lucru de care m-am convins după o întâlnire cu reprezentanţii acestei echipe. Persoanele respective dispun de o experienţă vastă de activitate în sistemul bancar din Bulgaria, în special în câteva bănci importante din această ţară. Asemenea specialişti pot fi delegaţi să activeze în orice calitate şi în orice domeniu în cadrul Moldindconbank - administrare, control, organul consultativ etc.

Profit: Tranzacţia cu cele 63,89% din acţiunile băncii va fi efectuată de către compania de brokeri a Moldindconbank?

Victor CIBOTARU: Da. În cadrul întâlnirilor cu reprezentanţii fondului, s-a ajuns la înţelegerea ca tranzacţia să fie realizată de compania de brokeri a Moldindconbank.

Profit: În opinia Dvs., cât de curând după finalizarea tranzacţiei, BNM va anula regimul de intervenţie timpurie?

Victor CIBOTARU: Necesitatea de a asigura transparenţa acţionariatului a fost una din cauzele principale care au determinat BNM să introducă regimul de intervenţie timpurie la MICB.

Aş vrea să menţionez că pe parcursul întregii perioade de intervenţie timpurie, BNM nu a introdus niciun fel de restricţii în activitatea băncii. Aceasta a continuat să activeze în regim normal. Unica restricţie, care practic nu a fost vizibilă pentru publicul larg, a vizat administraţia băncii care a fost obligată să prezinte BNM un volum mult mai mare de informaţie şi, foarte important, să facă acest lucru mult mai frecvent decât celelalte bănci.

Alte restricţii din partea BNM nu au existat.

După ce Doverie United Holding AD va deveni acţionar cu acte în regulă al MICB, va fi necesară organizarea unei Adunări generale a acţionarilor la care va fi aleasă o nouă conducere a băncii. Abia atunci BNM îşi va putea retrage administratorii temporari şi va anula administrarea externă, cu condiţia că nu vor exista alte cauze pentru a o menţine.

Profit: Aş vrea să vă rog să faceţi o incursiune în trecut şi să ne spuneţi cum au reuşit administratorii MICB să dezvolte banca şi chiar să înregistreze rezultate financiare foarte bune? Nu este un secret că în perioada în care s-a aflat sub intervenţie timpurie, banca nu a cedat poziţiile pe piaţă. Din contra, a înregistrat cel mai înalt nivel al indicatorilor de eficienţă a capitalului şi activelor, ROE şi ROA.

Victor CIBOTARU: O asemenea structură financiară precum este Moldindconbank, care joacă un rol important în activitatea economică şi socială a ţării, se află permanent în atenţia mass-media şi a opiniei publice.

Uneori, când există un nivel sporit de atenţie, unele persoane, care nu ştiu sau nu înţeleg foarte bine situaţia, presupun anumite lucruri. De aceea, toate lucrurile rele care s-au spus despre Moldindconbank s-au bazat în mare parte pe zvonuri. Nu pot spune că toate zvonurile au fost neîntemeiate. Dar de exemplu, la acel moment, nu a existat un plan, aşa cum s-a vehiculat, de divizare a activelor băncii în „sănătoase” şi „toxice”.

Colectivul Moldindconbank întotdeauna a fost un exemplu de o echipă profesionistă, care a dezvoltat banca în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu actele normative ale BNM.

Sunt bine cunoscute motivele care au determinat BNM să introducă regimul de intervenţie timpurie la MICB şi nu vreau să revin la acest subiect. La momentul numirii administratorilor externi nu a fost necesar de a distruge totul pentru a începe construcţia a ceva nou. Întotdeauna a existat o singură dorinţă - banca să activeze conform regulilor şi să fie soluţionată problema transparenţei acţionarilor.

Punctul forte al băncii a fost orientarea către interesele şi doleanţele numeroşilor săi clienţi. Au existat, desigur, şi puncte slabe asupra cărora a fost necesar să lucrăm. Acestea, în primul rând, s-au referit la schimbarea şi îmbunătăţirea procedurilor şi managementului de risc. Acest lucru era cu atât mai actual cu cât BNM a introdus în sistemul bancar principiile BASEL III.

Deşi pare greu de crezut, nu pot spune că a fost un lucru uşor, dat fiind rezultatele înregistrate de bancă în 2018. Îmi amintesc de petrecerea de Revelion care a avut loc la două luni după introducerea regimului de intervenţie timpurie. A fost o petrecere tristă. Mulţi se uitau unii la alţii şi se întrebau dacă va mai avea banca ocazia să organizeze o asemenea petrecere sau dacă se vor mai vedea toţi împreună vreodată. Dar dispoziţia tristă nu a durat prea mult, iar angajaţii băncii au înţeles rapid că multe lucruri depind de ei şi au acţionat.

Datorită cooperării dintre administratorii temporari ai BNM şi muncii asidue depuse de echipa de manageri, precum şi de întreg colectivul băncii, MICB se poate lăuda astăzi cu rezultate financiare foarte bune.

Profit: Cum aţi comenta principalii indicatori ai băncii pentru anul 2018?

Victor CIBOTARU:  Anul 2018 a fost unul în care MICB a înregistrat indicatori record la capitolul eficienţă. Venitul net, după achitarea impozitelor, a fost de 500,30 mil. lei. MICB a înregistrat cei mai înalţi indicatori ai eficienţei activelor şi capitalului din sistemul bancar – 3,0% şi, respectiv, 20,8%.

Profit: În opinia Dvs.,  care au fost principalii factori care au contribuit la înregistrarea unor asemenea rezultate?

Victor CIBOTARU: Pe de o parte, acest lucru s-a datorat faptului că Moldindconbank a continuat să deţină un număr optim de subdiviziuni teritoriale care oferă clienţilor servicii de calitate. Raportul între veniturile aferente dobânzilor şi cele neaferente dobânzilor este, de asemenea, unul balansat (60%/40%). Veniturile aferente dobânzilor le obţinem de la creditele şi activele băncii, iar cele neaferente dobânzilor din activitatea operaţională.

Aş vrea să atrag atenţia asupra gradului de acoperire a cheltuielilor neaferente dobânzilor cu veniturile neaferente dobânzilor.

În sistemul bancar acest indicator este puţin mai mare de 70%, în timp ce la MICB el întotdeauna a depăşit nivelul de 90%. Indicatorul respectiv vorbeşte despre faptul că situaţia la Moldindconbank este foarte bună din punct de vedere al corelării cheltuielilor cu veniturile obţinute din serviciile oferite.

În al doilea rând, Moldindconbank dispune de cea mai mare reţea de filiale şi agenţii pe întreg teritoriul ţării - 194. Acestea activează în toate oraşele şi centrele raionale, precum şi în majoritatea satelor mari. Moldindconbank se poziţionează drept o instituţie bancară care oferă servicii unui spectru larg de clienţi, este o bancă ce deserveşte mai multe proiecte sociale din ţară, în special, achitarea pensiilor şi a altor plăţi sociale.

Profit: La capitolul servicii carduri, banca îşi menţine poziţia de lider în sistem.

Victor CIBOTARU: Moldindconbank deţine o cotă de piaţă de 38% în ceea ce priveşte activitatea de carduri. Dacă este să ne referim la faptul cum a reuşit banca să obţină rezultate financiare bune, este necesar, în primul rând, să constatăm existenţa unei baze stabile de venituri, optimizarea costurilor şi, desigur, reducerea ponderii creditelor neperformante. Acest lucru a permis utilizarea unei părţi considerabile din rezervele băncii care în 2018 s-au redus semnificativ.
În pofida creşterii portofoliului de credite cu peste 400 de mil. lei, rezervele au scăzut datorită rambursării mai multor credite neperformante. Dacă la începutul anului 2018 rata acestora în cadrul Moldindconbank era mai mare de 28%, atunci la sfârşitul anului valoarea lor a scăzut la 21,0%.

Profit: Cum au reuşit administratorii să prevină reducerile de active?

Victor CIBOTARU: Comparativ cu primul an, după introducerea regimului de intervenţie timpurie, când a avut loc reducerea activelor, am finalizat anul 2018 cu o creştere a volumului acestora cu 1,4 mlrd. lei. Schimbările calitative, iniţiate cu ajutorul BNM la finele anului 2016, au fost efectuate de bancă în perioada 2017-2018.

Atunci când ne referim la creditele neperformante, este corect să analizăm ponderea rezervelor create de bancă pentru acoperirea acestora. Din păcate, mulţi experţi nu se referă la acest aspect atunci când vorbesc despre situaţia financiară din cadrul băncii. Băncile pot adopta diferite strategii de risc în procesul de implementare a recomandărilor şi standardelor BASEL III.

De exemplu, unii abordează aceste strategii mai riscant, în timp ce alţii le tratează cu precauţie. Orice bancă îşi poate asuma riscuri, însă doar dacă este sigură că le poate acoperi la timp cu propriul capital.

La Moldindconbank clasificăm creditele destul de conservativ, formând rezerve pentru acestea. Ponderea rezervelor în banca noastră este una dintre cele mai mari din sistem.

Fapt argumentat de raportul creditelor expirate la total credite neperformante, unde MICB înregistrează un indicator în mărime de 42,3% fiind sub media pe sistemul bancar de 54,6%.

Totodată, potrivit standardelor internaţionale, unul din criteriile de bază la clasificarea creditelor neperformante este înregistrarea restanţelor la plăţile aferente creditelor mai mult de 90 de zile. Este evident că banca poate trece la categoria neperformante şi alte credite, de exemplu, din cauza înrăutăţirii situaţiei financiare a clientului sau reducerii costului gajului etc.

Pot spune că creditele neperformante, cu res-tanţe de peste 90 de zile, sunt acoperite cu provizioane în proporţie de 100%. La finele 2018, ponderea acestor credite în totalul portofoliului a constituit doar 6,7%, în condiţiile în care ponderea totală a creditelor neperformante a fost de 21%.

Scăderea ponderii creditelor neperformante indică, de asemenea, şi asupra faptului că există o abordare destul de conservativă a evaluării portofoliului de credite. Volumul lor în cadrul băncii este de circa 1,4 mlrd. lei. Anul trecut pentru creditele neperformante s-au efectuat rambursări în valoare de peste 800 mil. lei, inclusiv peste 600 mil. lei, datoria principală. Şi încă un detaliu important, mai mult de două treimi din aceste plăţi au fost efectuate la iniţiativa celor care au contractat aceste credite, fără a fi iniţiate proceduri juridice.

Profit: Care este la moment valoarea fondului de risc al băncii?

Victor CIBOTARU: Suma este de aproximativ 1,5 mlrd. lei potrivit standardelor prudenţiale ale BNM. Potrivit clasificării internaţionale, este vorba de circa 1,1 mlrd. lei.

Profit: Reiese că, în cazul restituirii „creditelor neperformante”, Moldindconbank va avea posibilitatea să-şi îmbunătăţească rezultatele financiare, având în vedere că mijloacele din fondul de rezervă vor intra la categoria venituri?

Victor CIBOTARU: Sincer vorbind, pentru asta şi lucrăm. Cred că orice acţionar care va intra în capitalul Moldindconbank va avea o singură dorinţă -  ca banca să lucreze mai mult şi mai bine! (Zâmbeşte). Prin acest lucru şi se explică optimismul şi încrederea cu care privim viitorul Moldindconbank.

Profit: Credeţi că Doverie United Holding AD, după achiziţionarea a 63,89% din acţiuni, va veni cu propunerea de a cumpăra şi restul acţiunilor, aşa cum prevede legislaţia Republicii Moldova?

Victor CIBOTARU: Acţionarii care deţin 36% din acţiuni vor avea de ales: să-şi vândă acţiunile sau să rămână acţionari minoritari. Aceasta este chestiunea personală a fiecărui acţionar în parte. Singurul lucru pe care îl pot spune este că pentru Moldindconbank, cu siguranţă, se apropie cele mai bune timpuri, iar acestea au conexiune directă cu tot ce s-a făcut în cadrul băncii în ultimii trei ani şi, desigur, cu venirea unui investitor străin.

Nu vreau să rescriu întreaga istorie a Moldindconbank, începând din 1959, iar ulterior din 1991. La diferite etape, fiecare conducător al băncii şi acţionarii săi au făcut multe lucruri bune şi utile pentru bancă. Esenţa tuturor acestor eforturi este dezvoltarea durabilă şi dinamică a băncii. Ar fi incorect să-i pieptănăm pe toţi cu acelaşi pieptene. Da, în istoria Moldindconbank au existat şi momente negative. Acum, însă, banca va avea un investitor din Uniunea Europeană, care va contribui la rezolvarea uneia dintre cele mai presante probleme ale băncii - îmbunătăţirea reputaţiei la nivel internaţional. Este necesar să actualizăm lucrurile, să tragem o linie şi să începem să promovăm dinamic banca pe noi culmi şi orizonturi.

Profit: În ce măsură credeţi că va spori concurenţa între cele mai mari bănci din RM după intrarea pe piaţă a investitorului din Bulgaria?

Victor CIBOTARU: Ştiţi, concurenţa de pe piaţă nu s-a redus niciodată, chiar şi atunci când, dintr-o parte, se crea impresia că situaţia este calmă. Calmul era la suprafaţă, iar în adâncuri întotdeauna exista o concurenţă sănătoasă. Singurul lucru pe care pot să-l spun este că pentru clienţi concurenţa este, cu siguranţă, un lucru bun. Creşterea concurenţei contribuie, în primul rând, la o îmbunătăţire a calităţii serviciilor oferite de bănci, face ca acestea să devină mult mai ieftine şi mai accesibile. Prin urmare, nimeni nu a anulat competiţia, ea a fost întotdeauna binevenită.

Profit: Ne puteţi spune cum va arăta noua conducere a Moldindconbank odată cu sosirea unui acţionar străin?

Victor CIBOTARU: Nu aş dori să fiu înţeles greşit. Singurul lucru pe care îl pot remarca este că actuala conducere a Moldindconbank, inclusiv Aurel Cincilei, care a fost rechemat la BNM, a făcut multe lucruri bune pentru bancă. Decizia în ceea ce priveşte noul management –va fi aprobată de investitorul strategic şi acţionarii care vor decide să rămână la bancă. Totul depinde de ce fel de conducere doresc ei să aibă. Eu cred că dacă colegilor mei li se va propune să lucreze în continuare în cadrul băncii, ei vor accepta. Este evident că statutul se va schimba puţin: una este să ai statut de administrator temporar aprobat de BNM şi alta este să lucrezi în baza unor condiţii comerciale.

Niciun investitor nu va schimba radical situaţia. De regulă, se formează o simbioză raţională dintre angajaţii vechi şi cei noi, începând de la nivelul superior şi terminând cu nivelul mediu în care lucrează persoane cu funcţii de răspundere. Depinde de noii acţionari care va fi acest raport în cadrul Moldindconbank.

Profit: Vă mulţumim pentru interviu!■

Guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, aflat în funcţie de mai bine de două luni, promite să continue agenda de reforme în sectorul bancar, în special procesul de transparentizare a acţionariatului băncilor. „Facem acest lucru pentru a proteja interesele deponenţilor şi cele ale clienţilor băncilor,” spune Octavian Armaşu. Un pas important în acest sens este vânzarea a 63,89% din acţiunile Moldindconbank - a doua cea mai mare bancă din Republica Moldova. Doverie United Holding AD din Bulgaria, care în ianuarie curent a primit permisiunea prealabilă a BNM pentru achiziţionarea băncii, este un investitor european, care corespunde cerinţelor prevăzute de legislaţia în vigoare, susţine Octavian Armaşu. Într-un interviu acordat revistei Profit, Octavian Armaşu vorbeşte despre tranzacţia cu acţiunile Moldindconbank, obiectivele în calitate de guvernator, conlucrarea cu Ministerul Finanţelor, precum şi cu partenerii externi.