Profit
№_12_2023, decembrie 2023
Tema numărului
Nr. 04 (178), aprilie 2010Dorin Chirtoacă
Deşi se spune că tinerii au puţine şanse de a se afirma în politică, există şi exemple care demonstrează contrariul. La numai 32 de ani, Dorin Chirtoacă este vicepreşedinte al Partidului Liberal şi Primar general al municipiului Chişinău deja de aproape trei ani. Chirtoacă este, de asemenea, unul dintre cei mai influenţi politicieni din R.Moldova, precum şi unul dintre cei mai rîvniţi burlaci din capitală. Revista Profit vă propune să aflaţi ce îi place lui Dorin Chirtoacă cel mai mult în funcţia de edil al capitalei, ce personalităţi istorice l-au motivat să înceapă o carieră de politician, care este maxima pe care o consideră demnă de urmat şi ce calităţi apreciază la femei.
1Partea bună în a fi Primar constă în faptul că poţi să te implici în rezolvarea problemelor comunităţii, poţi să vezi cum se schimbă lucrurile la modul concret şi cum va arăta Chişinăul în viitor. Dezavantajul este că oraşul are multe probleme, acumulate pe parcursul a 20 sau chiar 40 de ani, a căror soluţionare este destul de complicată. Structura administraţiei este rudimentară, iar mulţi locuitori ai capitalei încearcă să-şi rezolve problemele la nivel de primar, neavînd încredere în direcţiile Primăriei. Acest lucru îmi dă multă bătaie de cap, iar din cauza programului foarte încărcat îmi rămîne prea puţin timp pentru alte activităţi. M-aş bucura ca într-o zi să pot spune că municipiul trece de la starea de rezistenţă în faţa obstacolelor la o situaţie în care vom respira din plin. Însă pentru aceasta sînt necesare o serie de reforme şi un buget mai mare pentru modernizare. O zi memorabilă va fi şi ziua cînd Chişinăul va scăpa de datorii şi va putea activa pe cont propriu.
2Referitor la potenţialele funcţii politice în Parlament sau la Preşedinţie, cred că ar fi cazul să revenim la acest subiect în momentul în care vom fi mai aproape de următoarele alegeri. Pînă atunci muncesc acolo unde am fost delegat de alegători, în Primărie. Nu mi-am pus niciodată scopul să identific cel mai simpatic oponent politic. Nu cred că oponenţii politici se tratează reciproc cu abordări subiective de genul „a plăcea” sau „a displăcea”. Cred că între aceştia trebuie să existe respect şi corectitudine, căci doar astfel va fi linişte în ţară.
3Nimeni şi nimic nu mă poate impune să plec din R.Moldova. Familia mea are o experienţă aparte în acest sens, fiind persecutată de regimul comunist în perioada sovietică. Deşi au avut propuneri de a emigra, membrii familiei mele au ales să rămînă în ţară şi să se implice în rezolvarea problemelor cu care aceasta se confruntă.
4Toate genurile de muzică îmi sînt aproape, mai puţin rockul dur, heavy metal sau trash. Ascult muzică populară, uşoară, pop şi dans. Îmi sînt dragi interpreţii autohtoni Ion şi Doina Aldea Teodorovici, Anastasia Lazariuc, Nicolae Sulac, orchestra de muzică populară Lăutarii, Ion Suruceanu. Îmi face o plăcere deosebită să ascult piese ale generaţiei de aur a muzicii autohtone: Eugen Doga, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir. Dintre interpreţii mai tineri, îmi place Natalia Barbu, Dan Bălan, Catharsis şi Akord. La capitolul filme sînt pasionat de peliculele istorice precum „Gladiatorul” şi „O minte strălucită” cu Russell Crowe în rolul principal, „D'Artagnan şi cei trei muşchetari” sau „Contele de Monte Cristo”. Îmi place la nebunie şi „Parfum de femeie” cu Al Pacino, precum şi clasicul miniserial „Caracatiţa” despre inspectorul de poliţie Corrado Cattani, care şi-a dedicat viaţa luptei împotriva mafiei. Cînd eram adolescent, îl citeam cu plăcere pe Jules Verne. Valoros pentru mine este şi romanul „Ion” de Liviu Rebreanu.
5Nu am încercat niciodată să fac idoli din politicieni. Printre personalităţile istorice cred că Martin Luther King este un exemplu demn de urmat în ceea ce priveşte capacitatea şi voinţa de a promova un anumit ideal. Însă pentru Moldova şi România reprezentativi sînt Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, precum şi liderii Mişcării pentru Renaşterea Naţională din anii 90. Am şi o maximă în cartea „Doi căpitani” de Veniamin Kaverin pe care o consider corectă şi demnă de urmat: „Luptă şi caută, găseşte şi nu ceda”.
6 Îmi place să călătoresc şi să fotografiez, însă nu pot spune că am dezvoltat din această ocupaţie o pasiune adevărată. Elev fiind, colecţionam timbre şi calendare. Ţin foarte mult la ceea ce are o valoare de simbol şi reprezintă o legătură sufletească cu cineva. La şcoală aveam o pasiune specială pentru desenul liniar. Îmi plăceau, de asemenea, lecţiile de limbă franceză şi rusă, fizica, matematica şi orele de sport.
7Nu pot spune, cum ar trebui să fie o femeie ideală. La viitoarea mea soţie, precum şi la toate femeile apreciez feminitatea, inteligenţa, simplitatea, fineţea, răbdarea, înţelegerea, precum şi capacitatea de a se afirma. Consider că soţia ideală este cea cu care te potriveşti. Dragostea reciprocă este un alt element indispensabil.
8Întîlnirea perfectă este atunci cînd doi îndrăgostiţi se simt cu adevărat bine şi confortabil unul alături de celălalt, indiferent de locul unde s-ar afla. Important este să te relaxezi şi să te încarci cu energie pozitivă, restul nu contează.
9Nu am avut niciodată prilejul de a gusta bucate neobişnuite sau exotice. Prefer bucatele tradiţionale şi chiar nu înţeleg cum trăiesc străinii fără murături, zeamă, borş, mămăligă cu brînză sau sarmale.
10 Prietenii adevăraţi sînt puţini şi ei nu pot apărea peste noapte. Acestea sînt persoanele cu care poţi împărţi binele şi răul, bucuria şi tristeţea. Vorba ceea: „Prietenul la nevoie se cunoaşte”. Am cîţiva prieteni buni cu care mă înţeleg bine încă de pe băncile şcolii sau din perioada de studenţie. Am cunoscut destui oameni buni şi de cînd sînt în funcţia de Primar general, dar, cu siguranţă, prieten pe viaţă voi rămîne doar cu cei care privesc lucrurile la fel ca mine.
Fără hartă demografică
Moldova este unica ţară europeană care pînă la ora actuală nu dispune de un Institut de demografie. Cu alte cuvinte, de la proclamarea independenţei în anul 1991, Moldova îşi stabileşte priorităţile sociale şi economice de moment şi le trasează pe cele de viitor, fără a avea o hartă demografică, ceea ce înseamnă că face acest lucru, practic, la întîmplare.
Demografia reprezintă ştiinţa care se ocupă cu studiul statistic al populaţiei, fără de care este imposibil de a elabora strategii politice şi economice moderne. Cîte produse alimentare vor fi necesare peste 30 de ani, de cîţi profesori va fi nevoie peste 25 de ani, cu cît se va majora speranţa de viaţă peste 10 ani sau care va fi peste 5 ani raportul dintre numărul celor angajaţi în cîmpul muncii şi numărul pensionarilor? Răspunsul la aceste şi multe alte întrebări extrem de importante ne poate oferi anume ştiinţa care se numeşte demografie.
Actualmente, omenirea se confruntă cu o explozie demografică fără precedent. Dacă la începutul sec. XX numărul populaţiei se cifra la 1,6 mlrd. de oameni, atunci doar în ultimul secol aceasta s-a majorat de circa patru ori şi continuă să crească. Potrivit diferitelor prognoze, la mijlocul sec. XXI populaţia globului va atinge cifra de 9-11 mlrd. Oamenii de ştiinţă susţin că o creştere atît de rapidă a numărului populaţiei poate conduce la o catastrofă fără precedent, întrucît resursele naturale ale Pămîntului nu vor fi în stare să acopere un număr atît de mare al populaţiei.
Deşi în multe ţări numărul populaţiei este în continuă creştere, în majoritatea ţărilor europene, inclusiv în Moldova, numărul acesteia este în descreştere continuă. Revista Profit a încercat să găsească răspuns la aceste întrebări contradictorii într-un interviu realizat cu academicianul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Paladi, care se numără printre cei 8-10 oameni de ştiinţă din Moldova care se ocupă de studierea problemelor demografice.
Profit: Dle Paladi, prin ce explică oamenii de ştiinţă explozia demografică din sec. XX?
Gh.P.: În toate ţările şi în toate perioadele creşterea populaţiei s-a aflat sub un control social şi cultural strict. Însă, în rezultatul evoluţiei progresive a omenirii, care a condus la scăderea ratei mortalităţii, vechile metode de control asupra creşterii numărului populaţiei s-au dovedit a fi insuficiente, deoarece au fost programate pentru susţinerea unei înalte rate a natalităţii. Cînd a avut loc însă scăderea bruscă a mortalităţii, iar natalitatea se afla încă sub influenţa vechilor norme, a apărut un dezechilibru dintre natalitate şi mortalitate, iar în rezultat s-a produs o explozie demografică. Totodată, trebuie să menţionăm faptul că rata natalităţii este foarte înaltă în ţările sărace şi în cele în curs de dezvoltare, în timp ce în ţările dezvoltate, unde oamenii acordă o atenţie deosebită educaţiei şi standardelor de viaţă, situaţia este cu totul diferită.
Profit: Este cunoscut faptul că rata natalităţii în ţările UE este foarte scăzută, iar media constituie 1,5 copii pentru o femeie, în timp ce pentru creşterea naturală a populaţiei acest indicator trebuie să fie de, cel puţin, 2,1. Statistica arată că în Moldova rata natalităţii este şi mai redusă – 1,2-1,3 copii pentru o femeie...
Gh.P.: La fel ca şi în majoritatea ţărilor europene, Moldova a căzut în capcana ratei scăzute a natalităţii. Problemele economice şi sociale cu care s-a confruntat Moldova la începutul anilor 90 ai secolului trecut au determinat multe cupluri să nască doar unul sau doi copii. De asemenea, numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei a crescut simţitor (26%), la fel ca şi numărul femeilor sterile (16-17%). Mai mult decît atît, situaţia se înrăutăţeşte şi din cauza faptului că, pentru a recompensa numărul redus al populaţiei de gen feminin născut în anii respectivi, şi care acum a ajuns la perioada de reproducţie, în prezent rata natalităţii ar trebui să crească pînă la 2,3-3 copii pentru o femeie. Pentru a realiza însă aceste performanţe, este nevoie de programe mai bune decît chiar proiectul “Capitalul matern” lansat de Guvernul Federaţiei Ruse. Din nefericire, economia R.Moldova nu este în stare să facă faţă acestor tipuri de programe.
Profit: În consecinţă, populaţia Moldovei s-ar putea diminua către anul 2050 cu 1 mil. de persoane, iar peste alţi 80 de ani Moldova ar putea rămîne doar cu 1,5 mil. de locuitori?
Gh.P.: Cu regret, la moment situaţia se desfăşoară anume după un astfel de scenariu. Deşi nu ar trebui să uităm că numărul populaţiei nu depinde doar de natalitate, dar şi de nivelul mortalităţii şi al proceselor migraţioniste. Nu mă voi opri asupra migraţiei, deoarece această problemă nu este studiată nici într-un fel în ţara noastră, motiv pentru care este extrem de dificil de a trage anumite concluzii.
În ceea ce priveşte rata mortalităţii, statisticile arată că în perioada anilor 1950-1965 aceasta a scăzut, practic, de două ori pînă la 6,2% şi a rămas la acest nivel pînă la începutul anului 1990. Către anul 1995 rata mortalităţii a crescut pînă la 12,2%, şi de atunci indicatorii anuali se menţin mai înalţi de 11,5%. Rata mortalităţii este mai ridicată în localităţile rurale (60–65%), fiind, totodată, mai mare în rîndul bărbaţilor decît cel al femeilor. Bolile de inimă reprezintă unul din factorii-cheie care determină rata înaltă a mortalităţii – 657 de decese la 100 mii de persoane în 2008. În acelaşi timp, între anii 1990-2008, numărul persoanelor care au decedat de tuberculoză s-a majorat de patru ori.
Profit: Dle Paladi, împreună cu colegii Dvs. aţi încercat să faceţi unele previziuni în ceea ce priveşte procesele demografice din R.Moldova. La ce concluzii aţi ajuns?
Gh.P.: Acestea nu sînt nişte previziuni clasice. Căutînd diverse răspunsuri, cum am putea să îmbunătăţim situaţia demografică din ţară, am studiat diverse scenarii. Potrivit unuia dintre acestea, analizînd situaţia cînd coeficientul de fertilitate se va menţine la nivelul de 1,3-1,4%, am ajuns la concluzia că numărul persoanelor în etate va atinge 30% din numărul total al populaţiei, în timp ce numărul copiilor se va micşora pînă la 12,8%. Alte calcule arată că procesul de îmbătrînire a populaţiei va fi imposibil de evitat, chiar dacă coeficientul de fertilitate va atinge 2,1%. Şi asta pentru că va creşte speranţa de viaţă a populaţiei.
Cît costă cetăţenia română?
Interesul moldovenilor pentru redobîndirea cetăţeniei române a crescut considerabil după ce România a devenit ţară-membru al Uniunii Europene în 2007. Totuşi marea „foamete” pentru paşapoartele româneşti a început odată cu modificarea Legii privind cetăţenia română în 2009 şi cu deschiderea în 2010 a Agenţiilor de cetăţenie la Iaşi, Timişoara, Suceava, Galaţi şi Cluj-Napoca. Mai mult, Preşedintele român Traian Băsescu a promis tuturor basarabenilor că vor deveni români cu acte în regulă în decurs de şase luni de la depunerea cererii de redobîndire a cetăţeniei române.
Promisiunea făcută de preşedintele român a determinat mii de moldoveni să ia cu asalt Agenţiile de cetăţenie de peste Prut. Numărul impunător de cereri depuse a dat peste cap planurile funcţionarilor români privind vacanţele, concediile şi zilele libere, iar direcţia Chişinău-Bucureşti a fost mai solicitată ca oricînd. Numai în luna martie curent numărul cererilor depuse pentru obţinerea cetăţeniei române l-a întrecut pe cel al cetăţeniilor acordate basarabenilor de la 1991 încoace.
Toate acestea se datorează faptului că cineva a dat sfoară în ţară precum că dosarele pentru cetăţenie pot fi depuse numai pînă la 31 martie. Versiuni au fost multiple: ba că serviciul autohton de stare civilă nu va mai elibera acte, ba că Ministerul român de Justiţie nu va mai primi noi cereri de cetăţenie. Indiferent care a fost adevăratul motiv, oamenii au panicat şi s-au îmbulzit să-şi ceară dreptul de a redeveni cetăţeni români. Bîrfele însă au un fundament, care rezidă în limbajul ambiguu al funcţionarilor români. Pe site-ul Ministerului pomenit a fost plasată o informaţie extrem de confuză privind orarul de lucru al Direcţiei Cetăţenie de la Bucureşti. Anunţul a indus în eroare multe persoane care au crezut că Direcţia nu va mai funcţiona după 31 martie, în realitate aceasta îşi schimba programul de lucru cu publicul.
În consecinţă, pe malul celălalt al Prutului s-a dat start maratonului cine mai repede îşi adună pachetul necesar de acte pentru depunerea dosarului de cetăţenie. Direcţia audienţă şi eliberarea documentelor a Serviciului Stare Civilă a fost luată cu asalt, iar mai mult de o lună cozile din faţa acestuia nu conteneau. Funcţionarii de la Stare Civilă au fost nevoiţi să apeleze în repetate rînduri la poliţie pentru a putea merge acasă după terminarea zilei de muncă sau chiar pentru a intra în oficiu dimineaţa.
Ministrul Justiţiei, Alexandru Tănase, a mărturisit că arhiva tuturor actelor de stare civilă se află în subsolul Ministerului, iar funcţionarele responsabile de transcrierea actelor nu reuşesc să proceseze miile de cereri depuse zilnic. Ba chiar unele au avut nevoie de intervenţia medicilor de la urgenţă, deoarece şi-au pierdut cunoştinţa din lipsă de aer în spaţiul restrîns şi neaerisit al arhivei.
Nici soarta Bucureştiului, invadat de moldoveni în căutare de cetăţenie, nu a fost mai simplă. Cel puţin, în luna martie, numărul moldovenilor dornici de a depune dosarele de cetăţenie a fost de ordinul miilor. Aceştia s-au călcat în picioare, s-au îmbrîncit, au îngheţat bocnă stînd în rînd de cu noapte ca să afle, în cele din urmă, că Direcţia Cetăţenie de la Bucureşti va activa şi după 31 martie.
În afară de adidaşi prăfuiţi, haine rupte şi nervi la limită, oamenii investesc şi sume importante de bani în toată aventura cu cetăţenia română. Vom încerca să reconstruim calea unui simplu cetăţean cu paşaport albastru spre visul lui de a obţine un paşaport roşu european. Vorba ceea: frate, frate, dar brînza-i cu bani.
Să începem cu dosarul de carton în care se adună toate actele. Potrivit Ministerului român al Justiţiei, dosarul trebuie să fie cu şină, funcţionarul de la ghişeu însă îţi spune că acesta trebuie să aibă şnur ca să-l legi. Respectiv, te înfăţişezi la ghişeu cu dosar cu şină şi file-uri ca să nu pierzi actele, iar funcţionarul strîmbă din nas că nu are timp pentru a scoate din file fiecare act în parte. Dacă în Moldova vei plăti vreo 5 lei pentru un astfel de dosar, atunci pe la 6-7 dimineaţa în Bucureşti vei achita 3-4 euro vînzătorilor întreprinzători, căci magazinele sînt încă închise, iar rîndul la depus actele este viu şi numeros.
Certificatele de stare civilă necesare sînt următoarele: certificatul de naştere a solicitantului, certificatele de naştere a părinţilor solicitantului, certificatul de înregistrare a căsătoriei părinţilor. În caz că părinţii s-au născut după 1944, atunci este nevoie şi de certificatele de naştere sau de deces ale bunicilor pe linia cărora cereţi redobîndirea cetăţeniei, dar şi certificatul lor de înregistrare a căsătoriei. Aşa cum majoritatea acestor acte au fost întocmite pe vremea sovieticilor, volens nolens mergeţi la Oficiile stării civile şi cereţi duplicatele lor în limba română. Fireşte, toate acestea au şi un preţ. Eliberarea duplicatului fiecăruia dintre certificatele enumerate costă, timp de o oră, 250 lei, timp de 24 de ore - 175 lei, în decurs de cinci zile - 125 lei şi timp de 15 zile - 75 de lei. Dacă aveţi copii şi vreţi să-i vedeţi şi pe ei cetăţeni europeni, atunci trebuie să prezentaţi şi certificatele lor de naştere, iar dacă sînteţi căsătorit, fireşte, este nevoie şi de certificatul de căsătorie. Deşi eliberarea duplicatelor acestor acte în 30 de zile lucrătoare este gratis, moldovenii nu se dau în vînt pentru a obţine actele în acest termen.
Dacă sînteţi căsătorit, cereţi redobîndirea cetăţeniei pe linia bunicilor şi aveţi nevoie urgent, la o oră, de perfectarea actelor menţionate, atunci va trebui să scoateţi din buzunar 2000 de lei. Situaţia disperată a oamenilor care au ţinut pînă la 31 martie să depună dosarul şi au apelat la intermediari sau au mituit unii funcţionari de la Stare Civilă a fost mai costisitoare, încît suma ajunge la 500 şi mai multe unităţi cu prefixul de $ sau €. Noutate însă, de la sfîrşitul lunii martie, oficiile nu mai eliberează certificate la o oră şi 24 de ore. Să înţelegem că şi mita va creşte.
Dacă aţi trecut calvarul Stării Civile, atunci vă confruntaţi cu legalizarea copiilor actelor la notar. Copiile paşaportului, buletinului şi ale actelor de stare civilă legalizate la notar costă, cel puţin, 10 lei bucata. Trebuie însă să mai faceţi şi cîte două sau trei declaraţii la notar prin care confirmaţi că nu aţi mai cerut cetăţenie română, că nu sînteţi de genul Osama bin Laden şi nu intenţionaţi să săvîrşiţi acte teroriste pe teritoriul statului român şi, după caz, că vreţi să vă păstraţi domiciliul în R.Moldova. Pentru fiecare declaraţie plătiţi, în cazuri foarte bune, de la 90 de lei pentru bucată.
Mai aveţi nevoie şi de caziere judiciare de pe ambele maluri ale Prutului. La noi acestea costă 60 de lei. Peste Prut ele costă 30 de euro, taxă percepută de intermediari sau de Ambasada României la Chişinău, deşi în România acestea fac 2 lei româneşti, adică vreo zece lei moldoveneşti. Dacă mergeţi pe mîna intermediarilor, atunci trebuie să le daţi şi procură, deci plus minimum 60 de lei pentru perfectarea acesteia la notar.
Dacă depuneţi dosarul la Consulatul României la Chişinău, atunci plătiţi o taxă oficială de 30 de euro pentru acoperirea cheltuielilor (care cheltuieli - nu se ştie, căci după lege cetăţenia se acordă gratis). Mai mult decît atît, aveţi grijă ca bancnotele să fie în stare bună, altfel faceţi cale întoarsă. Modelul de cerere de redobîndire a cetăţeniei române la pachet cu completarea ei face vreo 25 de lei sub gardul Consulatului României la Chişinău. Moldovenii afacerişti îţi explică ce trebuie să scrii, îţi dau şi model de cerere, dar, consultaţia costă.
Dacă alegeţi să depuneţi dosarul la vreo agenţie teritorială sau la Bucureşti, atunci nu achitaţi taxa de 30 de euro. În schimb va trebui să achitaţi costul deplasării în România. De exemplu, biletul la trenul Chişinău-Bucureşti costă 600 lei doar într-o direcţie, iar biletul la autobuz pe acelaşi traseu - în jur de 400 de lei.
Să nu uităm de cheltuielile pentru obţinerea vizei româneşti, dar şi sănătatea pusă la bătaie în cozile enorme de la Consulatul României la Chişinău. În afară de copiile legalizate ale paşaportului şi buletinului, pentru obţinerea vizei aveţi nevoie de rezervare la tren sau autocar, care se cumpără cu 50 de lei sub uşa Consulatului, de asigurare medicală care costă minimum 50 de lei, de cerere care se cumpără completată la poarta instituţiei cu 25 de lei şi, nu în ultimul rînd, de 500 de euro ca dovadă că nu mergeţi să cerşiţi prin România. De asemenea, este nevoie de o poză ¾, care vă va costa, cel mult, 20 de lei.
Partea cea mai tare este invitaţia pe numele Dvs. din partea unui cetăţean român, în baza căreia vi se va deschide viză sau nu, căci trebuie să precizaţi motivul pentru care vreţi să vizitaţi o ţară europeană. Desigur, invitaţiile se vînd şi, deseori, sînt respinse odată ce acelaşi român întreprinzător invită contra bani zeci de moldoveni. Costul acesteia este de aproximativ 50 de euro. Ambasada verifică datele şi, în cazul în care persoana care face invitaţia pare suspectă, solicitantul de viză primeşte refuz. Cei care au rude şi cunoştinţe ce le pot face invitaţie plătesc 60 de lei româneşti, adică peste 240 de lei moldoveneşti, pentru cheltuielile de notar.
Din cîte vedeţi, drumul pînă la cetăţenia română nu este lipsit de mărăcini. Problemele însă nu se termină aici, la etapa de depunere a actelor, căci şi urgentările, şi depunerea jurămîntului şi, pe final, luarea paşaportului – toate costă bani. Un simplu exemplu, doar pentru eliberarea paşaportului românesc simplu trebuie să scoateţi din buzunar 60 de euro.
Dacă după cele expuse mai aveţi chef să vă aventuraţi să depuneţi acte pentru obţinerea cetăţeniei române, atunci vă urez mult succes şi cozi mici la toate instituţiile la care veţi merge în vizită pentru a perfecta şi depune actele.
Fără bani şi fără drumuri
Reparaţia drumurilor este una dintre cele mai costisitoare activităţi. Potrivit calculelor specialiştilor, doar pentru reabilitarea unui kilometru de drum sînt necesari, nici mai mult nici mai puţin, 1 mil. de lei ($81 mii). Dat fiind bugetul auster atît la nivel central, cît şi la cel local, autorităţile au fost puse în faţa unei dileme grele: să repare capital doar cîţiva zeci de kilometri de drum sau să cîrpească cîteva mii de kilometri. ţinînd cont de pericolul gropilor pentru securitatea traficului rutier, nu este de mirare că autorităţile au ales cea de-a doua variantă.
Calitatea proastă a drumurilor din R.Moldova a devenit şi mai accentuată în iarna anilor 2009-2010, cînd în urma îngheţurilor şi dezgheţurilor consecutive, drumurile au degradat considerabil, unele porţiuni devenind impracticabile. Potrivit ministrului transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Anatol Şalaru, pentru reabilitarea integrală a drumurilor este nevoie de circa $4 mlrd. la preţurile anului 2007, iar reparaţiile vor putea fi realizate în termen de 10 ani.
Lipsa banilor, precum şi miile de gropi cu care am ieşit din iarnă şi care prezintă un real pericol pentru securitatea la trafic, au determinat autorităţile să recurgă la metoda tradiţională, cea de plombare a gropilor. Doar pentru acest scop din Fondul Rutier vor fi utilizaţi în jur de 300 mil. lei. Procesul de plombare a început în luna martie, iar finisarea lui este programată pentru luna iunie. Partea bună este că se elimină gropile, cea proastă însă este că din lipsă de timp şi bani, autorităţile au decis doar astuparea strict a gropilor, fără a efectua plombările pe o suprafaţă mai mare de drum. Acest lucru face ca, cel puţin pe anumite porţiuni, drumurile, care şi aşa au mii de cîrpituri, să arate, pur şi simplu, jalnic.
Mai mult decît atît, şoferii se plîng de calitatea proastă a plombării şi afirmă că la prima ploaie mai abundentă gropile vor reveni. Nu aceeaşi părere o au şi autorităţile, care susţin că plombele sînt calitative, problema fiind, de fapt, alta – pe drumuri proaste se pun plombe bune, iar unica situaţie, pentru a evita aceste discuţii, este reparaţia capitală a drumurilor.
Specialiştii din cadrul Administraţiei de Stat a Drumurilor susţin că din cauza numărului mare de gropi care prezintă pericol de accidentare şi din cauza surselor financiare insuficiente s-a decis în primă etapă curăţarea şi plombarea gropilor, iar după ce pericolul accidentelor va fi eliminat se va recurge la aplicarea straturilor subţiri de plombare a gropilor pentru a definitiva acest proces şi a reda drumurilor un aspect mai mult sau mai puţin estetic.
Anatol Şalaru susţine că pentru reparaţia integrală a drumurilor este nevoie ca în fiecare an să fie reabilitaţi cîte 1000 de km. Astfel, timp de 10 ani, soluţionăm problema după care o luăm de la capăt. Şi asta pentru că, în opinia ministrului, drumurile aglomerate, precum sînt cele din Moldova, nu rezistă mai mult de 10 ani. Sursele disponibile însă, peste 500 mil. lei anual din Fondul Rutier, abia de permit plombarea drumurilor şi întreţinerea acestora.
Mai mult decît atît, potrivit Planului urbanistic general anterior, Chişinăul, de exemplu, a fost planificat pentru a suporta 96 mii de unităţi de transport. Potrivit oficialilor de la primărie, în prezent avem deja peste 220 mii, plus alte 60 mii de unităţi de transport care zilnic se află în tranzit prin oraş. Numărul mare al autoturismelor influenţează calitatea drumurilor, însă şi aici băţul este cu două capete. Mai multe mijloace de transport – mai multe taxe achitate în Fondul Rutier. La rîndul lor, transportatorii se plîng că din cauza drumurilor proaste pierd anual 2,5 mlrd. lei, fiind nevoiţi să-şi schimbe mai frecvent anvelopele, piesele de schimb şi să utilizeze mai mulţi carburanţi.
Aşa cum problema reparaţiei drumurilor este una prioritară pe agenda oficialilor, aceştia fac eforturi considerabile pentru a atrage surse financiare din exterior. Potrivit ministrului, cu ajutorul acestor surse financiare internaţionale, în acest an Guvernul urmează să reabiliteze circa 1000 km de drumuri, care necesită fonduri de peste 4 mlrd. lei ($322 mil). Printre autostrăzile cărora le va surîde norocul în acest an se numără Rezina-Orhei-Călăraşi, Anenii Noi – Căuşeni – Ştefan-Vodă, Chişinău-Hînceşti, Peresecina-Orhei, Bălţi-Sărăteni şi Sărăteni-Soroca.
Este bine ştiut că drumurile de calitate constituie motorul economiei. În acelaşi timp, o ţară săracă precum este Moldova nu poate soluţiona de una singură această problemă. Granturile oferite de structurile internaţionale pot soluţiona doar parţial această problemă. Facilităţile fiscale oferite investitorilor străini ar putea, de asemenea, ajuta la soluţionarea problemei.
Efectul celor $2,6 miliarde
În luna martie, Guvernul a semnat cu partenerii de dezvoltare un acord cu privire la alocarea, pînă în anul 2013, a unei sume de $2,6 mlrd.(1,9 mlrd. euro) pentru R.Moldova. În opinia autorităţilor, acest eveniment este unul istoric pentru ţara noastră, care a reuşit, astfel, nu doar să obţină importante surse financiare, dar şi să evite izolarea pe plan extern. Pe de altă parte, principalul partid de opoziţie, PCRM, susţine că în cazul în care aceşti bani nu vor fi utilizaţi pentru programe de infrastructură şi investiţii, nu vor face altceva decît să majoreze povara datoriei externe a ţării.
Suma pe care Moldova urmează s-o primească în următorii patru ani de la donatorii externi este, într-adevăr, una impresionantă. Pentru comparaţie, în cei opt ani de guvernare comunistă s-a reuşit atragerea creditelor doar în valoare de $247,7 mil., adică de peste 10 ori mai puţin decît suma obţinută de actuala guvernare. Mai mult decît atît, Premierul Vladimir Filat susţine că ajutorul financiar obţinut la Bruxelles nu este unul definitiv. Şi asta pentru că mai sînt un şir de ţări care, deocamdată, nu şi-au prezentat susţinerea lor financiară pentru Moldova, dar urmează să facă acest lucru în scurt timp. Pentru realizarea integrală a proiectului „Rethink Moldova”, prezentat de Guvern la Bruxelles, sînt necesari în total $3,6 mlrd.
Deschiderea de care au dat dovadă partenerii externi pentru ţara noastră este una fără precedent, materializată nu doar în susţinere politică în vederea aderării la Uniunea Europeană (UE), dar şi în sprijin financiar. Or, se ştie că pentru a pretinde, cel puţin, la statutul de ţară candidat la aderare la UE, Moldova trebuie să realizeze un şir de reforme extrem de importante, care necesită şi sume la fel de importante de bani. Pentru ţările care au sărit în ajutor Moldovei, susţinerea financiară pusă la dispoziţie nu reprezintă un efort financiar considerabil, pentru Moldova însă, care este o ţară mică şi săracă, aceste sume record sînt ca o gură de aer, în special într-o perioadă de criză.
Ceea ce contează acum este ca aceste sume negociate să ajungă cît mai curînd în Moldova şi să fie strict utilizate conform destinaţiei pentru care au fost solicitate, fiind vorba de realizarea proiectelor de infrastructură pentru reabilitarea drumurilor, realizarea unei noi strategii anticorupţie, sistemul electronic de supraveghere a traficului rutier, proiectele domeniul agriculturii, aprovizionării cu apă şi salubrizare, restructurarea sistemului de sănătate, dezvoltarea reţelei de şcoli, a sectorului energetic, dezvoltarea regională, protecţia socială, dezvoltarea afacerilor etc.
Vladimir FILAT: Dincolo de sprijinul financiar important pe care Moldova îl primeşte, la Bruxelles am mai obţinut ceva foarte valoros - consolidarea relaţiei cu partenerii externi. Am reuşit să le demonstrăm încă o dată că sîntem pe deplin angajaţi în procesul de reformare a statului, că Moldova a depăşit statutul de ţară izolată pe plan internaţional şi că merită atenţie. Viziunea ambiţioasă a Guvernului de a relansa ţara prin reforme politice, economice şi sociale a obţinut sprijinul partenerilor de dezvoltare. Promisiunea făcută de noi poporului de a scoate Moldova din întuneric este acum un fapt împlinit. Am reuşit să convingem partenerii de dezvoltare că Moldova s-a angajat ferm pe calea liberalizării economiei, combaterii corupţiei şi integrării europene. Creditele pe care le accesăm în condiţii foarte avantajoase ne permit să investim în viitorul ţării, în programe şi proiecte care au scopul să plaseze ţara noastră pe o nouă traiectorie de dezvoltare, să relanseze economia şi să creeze locuri de muncă bine plătite.
Chiar dacă premierul dă asigurări că finanţarea donatorilor de la Bruxelles nu este una condiţionată, un lucru este cert – sprijinul financiar acordat are drept scop racordrea ţării noastre la standardele UE şi implicit la înclinarea balanţei de la est la vest. Pe cît de mult se va reuşi acest lucru, depinde cu certitudine de autorităţile de la Chişinău şi de faptul dacă acestea vor fi în stare să gestioneze eficient aceste surse financiare, astfel încît beneficiul lor să fie simţit de cetăţeni într-o perioadă cît mai scurtă de timp. În acest context, o mare problemă care apare constă în capacităţile de absorbţie a surselor financiare. Pentru a le crea, este nevoie de cadre profesioniste, care să ştie să stabilească corect ţintele şi să utilizeze eficient fondurile acordate. Din aceste considerente, autorităţile nu ar trebui să neglijeze pregătirea profesională a celor care vor trebui să gestioneze fondurile respective. Nu de alta, dar ar fi regretabil, de exemplu, să cheltuim milioane de euro pentru reabilitarea a zeci de kilometri de drum, care peste cîţiva ani să arate la fel de prost ca şi înainte de reparaţie. Cu alte cuvinte, cheia succesului constă în utilizarea corectă şi transparentă a banilor pentru ca aceştia să contribuie la modernizarea ţării şi la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor.
În opinia deputatului PCRM, Igor Dodon, R.Moldova, într-adevăr, are nevoie de surse financiare pentru susţinerea economică, în special, pe timp de criză. Însă fostul ministru al economiei susţine că toate aceste surse din exterior trebuie utilizare strict doar pentru investiţii şi dezvoltarea proiectelor de infrastructură. Numai în aceste condiţii Moldova îşi va putea onora obligaţiunile financiare faţă de donatorii externi.
Igor DODON: Din cele $2,6 mlrd. promise de partenerii de dezvoltare circa $1,3 mlrd. constituie credite care vor trebui rambursate. Odată cu contractarea acestora, datoria externă a R.Moldova a crescut de circa trei ori pe timpul actualei guvernări - de la peste $700 mil. la finele lunii august 2009 la peste $2,4 mlrd. actualmente. Majorarea datoriei externe ar putea crea probleme la capitolul deservirii acesteia. Acest lucru nu ar constitui însă o problemă majoră în cazul în care creditele vor fi utilizate în proiecte de infrastructură, fapt care va conduce nemijlocit la creşterea economică. Ceea ce se observă la moment este cu totul inexplicabil. Deja o bună parte din credite, mai bine zis circa $300 mil., vor fi utilizaţi pentru consum, fiind vorba de achitarea compensaţiilor sau a ajutoarelor financiare pentru unele categorii ale populaţiei. Noi considerăm că pentru acest scop trebuie găsite surse financiare din interior, iar toţi banii veniţi din exterior să fie utilizaţi doar pentru investiţii. De fapt, aceasta a fost şi strategia de bază a Guvernului Greceanîi. Din cîte se arată însă, în viitorul apropiat nu există nici o premisă pentru creşterea economică.
În ceea ce priveşte implicarea factorului politic în acest caz, Igor Dodon spune că „trebuie să fim naivi ca să credem că politica şi economia sînt lucruri diferite, care nu se intersectează”.
Este adevărat că şi fosta guvernare a negociat cu oficialii ruşi şi chinezi importante sume financiare, dar care aşa şi nu au mai ajuns la destinaţie. Am vrea să credem totuşi că această susţinere promisă va ajunge de această dată în Moldova, indiferent de evoluţiile politice ulterioare, că va fi utilizată în conformitate cu scopurile enunţate la Bruxelles şi va contribui la europenizarea ţării noastre.
Opinia expertului
Bogdan Ţîrdea, politolog
R.Moldova se află în plină criză economică şi are nevoie de granturi, credite, dar, în special, de investiţii. Guvernul Moldovei a pierdut creditul rusesc de $500 mil., a refuzat, din frica de a nu irita Occidentul, la creditul de $1 mlrd. oferit de China, cu care a fost semnat şi un Memorandum în acest sens.
Evident că ajutorul financiar acordat Moldovei de partenerii de dezvoltare are un vizibil substrat politic, Occidentul dorind, astfel, să-şi arate sprijinul deschis pentru noua guvernare de la Chişinău. Totodată, la acest capitol trebuie nuanţate cîteva aspecte deloc neglijabile. În primul rînd, discuţia de la Bruxelles a fost una foarte dură şi deloc uşoară pentru Premierul Vladimir Filat. Oferirea sumei de $2,6 mlrd. a fost condiţionată de respectarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Dacă luăm în calcul, că în această sumă intră şi cele $260 mil. ale Corporaţiei „Provocările Mileniului”, atunci mai apare o condiţie - cea de participare în operaţiunile militare din Afganistan.
Totodată, creditele mari preluate de statele „lumii a treia”, de regulă, conduc la creşterea dependenţei şi reducerea vizibilă a suveranităţii. Practic, prin acest credit, Moldova va deveni un ostatic al Occidentului. În anumite împrejurări, există riscul că ni se va cere să facem declaraţii incendiare la adresa Moscovei, să scoatem la privatizare unele obiective de importanţă strategică pentru economia ţării, să votăm „corect” şi pentru rezoluţiile „necesare” în APCE, ONU, OSCE etc. Apropo, acest lucru deja se întîmplă.
Dacă ţinem cont şi de faptul că aproximativ 50% din sumă sînt granturi, atunci vom fi nevoiţi să rambursăm $1,3 mlrd, adică 25-30% din PIB. Este o sumă mare, deşi, ţinînd seama de faptul că rata dobînzii este mică, această sumă ar putea fi totuşi rambursată. Totul depinde de felul în care vor fi utilizaţi banii: pentru consum sau pentru proiecte de infrastructură? În primul caz, va creşte dependenţa noastră economică, iar în al doilea – vom oferi o şansă pentru dezvoltarea economiei naţionale.
Pe cît de reali sînt aceşti bani, rămîne de văzut. Vom aminti, că încă în 2006, guvernul Tarlev a încheiat o înţelegere similară pentru suma de peste $1 mlrd. Dar banii integral aşa şi nu au ajuns în Moldova, sub diferite pretexte. Acum aceşti bani sînt promişi guvernării liberale, într-un an preelectoral...
